Cum e la petrecerile românești unde fiecare ascultă altă muzică singur, în căști

Mă consider un om de modă veche, apropiat mai degrabă de valori autentice cum e prietenia, decât de senzații efemere. Deși trupul mi-e tânăr, sufletul meu e bătrân și tocit de destrăbălările prin care l-am purtat până în prezent.

Vara asta, Ardealul a bubuit de giganți festivalieri ca TIFF, Electric Castle și Untold, însă eu căutam un refugiu unde să pot sihăstri în tihnă. Mi-am găsit liniștea la Filmul de Piatra, un mic festival de film care se ține de zece ani încoace în Piatra Neamț. Dacă exclud concertele din ultima zi, festivalul a avut o secțiune de scurtmetraje în competiție și în afara competiției. Am participat la câteva proiecții, însă mare parte din filme erau studențești. O parte din ele au fost simpatice și cu potențial, multe erau petarde și altele erau mult prea lungi pentru ce ofereau. Ca să rezist prin toate calupurile am depus un efort considerabil, așa că am simțit că merit o recompensă la sfârșitul zilei.

Norocul meu au fost silent party-urile, care, spre deosebire de proiecții, s-au ținut în două seri diferite în zona de ștrand. Între căbănuțe sezoniere, grătare, piscină și teren de tenis, stătea semeț Rubik Hub, o clădire transparentă care găzduiește silent party-uri pe perioada festivalului. Am digerat cele două seri de silent disco și le-am combinat într-una singură.

Am ajuns la Rubik cam la o jumătate de oră după deschidere. La recepție stăteau câțiva voluntari care s-au arătat foarte entuziaști să îmi permită accesul și să îmi arate cum să folosesc căștile, asta fiindcă eu aveam brățară de acces.

Am urcat scările până am nimerit o nouă voluntară, care m-a ghidat cu un zâmbet larg către voluntarii de la intrarea pe rooftop. Am răzbit, într-un final, cu toate cordoanele de voluntari, să ajung la aer liber, unde am dat nas în nas cu prietenul meu, Sergiu.

Prietenul meu Sergiu a fost așa de bucuros să mă vadă încât a deschis o Timișoreana nefiltrată în cinstea mea. Am stat o vreme să ascult împreună cu el cele trei canale de muzică care cântau la căștile noastre wireless, după care am mers la bar să ne luăm o bere.

La bar - fatalitate! nu mai aveam bani lichizi. Din politețe, m-am oferit să plătesc cu cardul, însă fata de la bar se temea de tranzacții sataniste și a refuzat. Ca norocul că atunci a apărut prietena mea, Flavia.

Prietena mea Flavia nu avea o dispoziție foarte veselă, însă avea 20 de lei pe care să mi-i împrumute până a doua zi (n-a vrut să-mi dea 30). Bogdaproste, mi-am zis, îmi ajunge cât să mă pilesc de patru beri. Eu mă pilesc ușor.

Am mers cu prietenul meu Sergiu și cu prietena mea Flavia pe dancefloor, să discutăm și să mai schimbăm stațiile din căști. Pe drum, alți prieteni ni s-au alăturat:

Însă timpul se scurgea și ringul de dans începea să se umple.

La pupitre, doi sau trei prieteni stăteau concentrați pe Mac-uri și se întreceau să pună muzică cât mai diferită una de cealaltă.

Canalele radio musteau de muzică: reggae, liquid trance și hituri nemuritoare. Toată lumea se distra, însă, ca la orice silent party, senzația de izolare colectivă devenea palpabilă în momentul în care dădeam jos căștile și vedeam că suntem 30 de prieteni care dansează în tăcere, fără muzică și fără droguri. Mi-am dat seama că jumătate din lumea de acolo era născută în mileniul trei - fiind oraș de provincie, o grămadă de adolescenți veniseră din pasiune, ca participanți și voluntari. Prietenii mei minori, adică filmmakerii și prieteni de-ai lor, dansau exuberanți și fără grijă pe trap și Despacito, după care elogiau cu patos pe Bohemian Rhapsody. În schimb, eu și prietenii mei trebuia să stăm cu o singură cască pe ureche ca să ne auzim sau chiar cu ambele căști pe umeri. În jurul nostru, totul se învârtea.

La fel cum consumerismul a distrus America pentru că le-a dat americanilor prea multe tipuri de brânză și noi deveniserăm foarte nehotărâți și am ajuns să ne ciuntim degetele pe butonul de schimbat canale, până când unul a trebuit să își ducă căștile la schimbat, că îi murise bateria.

Dar pe cine văd eu în zare? Niște prieteni!

Am senzația că acești prieteni nu au fost foarte bucuroși să mă vadă, însă până la urmă am reușit să îi smulg un interviu unuia dintre ei.

VICE: Cristi Mărculescu, cum e la Filmul de Piatra?
Cristi: Mă simt mai bine decât la ultimele trei festivaluri, unde am fost în juriu. Ăsta e unul dintre cele mai mișto festivaluri. E un privilegiu pentru mine să nu trebuiască să văd filme pe bandă rulantă, ci doar când am chef.

Cum te simți la silent party?
Foarte frustrat, pentru că toată chestia asta este un muism și eu trebuia să pun muzică de la 2. Cred că o să dau pe cineva afară.

Cum e să ai căști cu trei canale?
Aș vrea cinci.

De ce?
Pentru că două-s de căcat tot timpul. Cinci e optim.

Cum a fost aseară?
Nu prea știu, că am plecat înainte să se pună Meneaito, cine a făcut asta sper să moară în chinuri. Mi s-a părut minunat, totuși, că au pus Rage Against the Machine. Silent disco e o chestie care are avantaje și dezavantaje, tu le vezi pe care vrei.

Dacă ar trebui să alegi între deep house, hip-hop și rock turbat?
Hip-hop e singura alegere. House-ul nu mai are nimic de zis și rock-ul a murit din anii '70.

Mai apoi am mai găsit câțiva prieteni și i-am luat și pe ei la întrebări.

VICE: Care seară a fost mai bună, ieri sau astăzi?
Diana: Ieri cred că mi-a plăcut mai mult muzica, dar am așteptări și de la seara asta.

Ți se pare ciudat când dai jos casca și e liniște?
Nu, chiar deloc. E fain, mai ales când auzi alți oameni cum încearcă să cânte versurile.

Care e canalul tău preferat?
Ieri mi-a plăcut foarte mult 1 și 2, dar mai mult 1.

Mi se pare incredibil că le-ai ținut minte, că ele se tot schimbă.
Eu de multe ori le făceam semne prietenilor să schimbăm pe 1, asta-mi amintesc.

Să zicem că în momentul ăsta se opresc toate căștile și muzica se mută la boxe. Ce să se audă?
Chiar în momentul ăsta aș vrea foarte mult Britney Spears.

VICE: Care e diferența dintre un silent party și unul normal?
Paul: La ăsta poți să schimbi canalul și să îți iei o clipă de recreere oricând vrei, ne putem distra fiecare pe genul său.

Uită-te la toți oamenii ăștia care strigă „gaz gaz gaz", ce crezi?
Eu nu bag în seamă lucrurile astea, dar este un lucru foarte frumos, pentru că suntem oameni și trebuie să râdem în fața oricărui lucru pe care-l scoate lumea pe gură.

Îți dai seama când cineva e pe un canal sau altul?
Da, ne „încercăm canalele", gen, și simțim feelingul pe care îl oferă persoana de lângă noi.

Tu ce muzică preferi?
Eu îl aștept pe prietenul meu, care bagă acum și mai încolo va băga ceva disco-retro, care este foarte dansabil.

Pe ce melodie ai vrea să agăți o fată?
Pe orișice melodie, nu contează, doar să avem atracția fizică în primul rând.

VICE: De ce ai venit aici?
Patricia: Eu trebuie să lucrez la bar, dar îmi și place foarte mult silent party-ul. Am fost și anul trecut la silent party-ul ăsta.

Cum e când îți dai jos căștile?
Mi se pare foarte amuzant că nu îmi dau seama la început pe ce dansează lumea. Îmi pun căștile și văd dacă omul se mișcă după un anumit ritm de pe unul din canale. Aseară am nimerit un tip care nu era nici pe 1, 2 sau 3, dansa total în lumea lui.

Dacă ai fi DJ la un canal, ce muzică ai pune?
Deocamdată i-am dat tot playlistul de la majoratul meu unei tipe, să îl pună mai târziu.

Am făcut greșeala să îl iau cu „man" pe domnul de mai jos, iar acesta a refuzat să îmi răspundă la întrebări, deoarece, pe lângă asta, el era treaz și eu eram deja beat, ceea ce este dovadă de neprofesionalism.

Ia uite alte imagini cu mine și prietenii mei: