Florin Piersic Jr. mi-a spus de ce e OK să faci mișto de comunism

Despre Comrade Detective (Tovarășul Milițian) probabil c-ai mai auzit, e serialul ăla făcut cu actori români, dublați de vocile unora ca Channing Tatum și Joseph Gordon-Levitt, în care se face mișto de clișeele comunismului și ale capitalismului, în egală măsură. Momentan, în România, nu este încă difuzat, dar slavă internetului nostru, îl poți vedea oricum. Serialul ăsta nu se vrea o frescă imaculată a anilor 80 în România, ci un proiect cinematografic la care să te uiți cu zâmbetul pe buze. Și asta pentru că e amuzant: de la scenariu și costume la dublajul ăla ușor straniu și absurdul întregului context.

Nu știu dacă e un serial pentru români sau, mai degrabă, pentru americani, dar sunt sigură că e altceva decât filmele cenușii despre epocă. L-am invitat la redacția VICE pe Florin Piersic Jr., actorul care-l interpretează pe Gregor Anghel, mlițianul badass din serial, și-am vorbit despre adolescența trăită de el în comunism, despre întâlnirea cu Channing Tatum și despre umorul unui serial care face bine la psihic.

Stai liniștit, Piersic Jr. nu vorbește la fel de mult ca tatăl lui.

VICE: Ți se pare ciudat serialul ăsta?
Florin Piersic jr: Nu mi se pare ciudat, ci haios. Sunt mulți cei care-l văd ca pe o struțocămilă și nu reușesc să-i dea de cap. Nu-i nicio filozofie, trebuie doar luat ca atare - smart entertainment. Cred că are efectul scontat asupra celor trecuți de 40 de ani. Hai, 35.

A fost vreun lucru pe care a trebuit să-l faci la filmări care ți s-a părut complet nenatural sau neromânesc?
Nu e genul ăla de film, ne-am distrat foarte mult pe platou. Totul era o joacă și o convenție. Tocmai de-asta, au fost destule momente în care am părăsit realitatea acelor ani și am intrat într-o zonă a elementelor chiar ușor absurde.

Poți să-mi dai un exemplu?
Poate geaca de piele a milițianului comunist Gregor Anghel. Nu cred că un milițian avea voie să poarte o astfel de geacă. Cred că nici n-avea de unde să o ia. Inițial, Oana Păunescu a mers într-o zonă mai degrabă specifică anilor 70, apoi a împins totul spre anii 80, ca să nu meargă prea tare spre caricatură. Anii 70 ar fi presupus și alte detalii - perciuni de Elvis, cărare desenată atent, știi zona. Oricum, decizia finală a fost a regizorului. El a știut în proporție de 90% ce vrea să facă, dar au mai fost lucruri pe care le-a inventat la montaj. Mi-am dat seama de unele nuanțe abia după ce am văzut primele două episoade, pe ecran mare, în limba română.

O să apară și la noi în aceeași variantă, fără dublaj?
Știu doar că varianta în română e un pic mai lungă, un episod în limba română o să aibă câteva minute în plus, iar montajul e puțin diferit. Producătorii așteaptă să discute cu un distribuitor român, o televiziune care să cumpere serialul. N-am idee dacă sau când se va-ntâmpla.

Eu cred că sunt și mulți hipsteri care se vor uita la serialul ăsta. Tocmai că e un val d-ăsta de pseudonostalgie.
N-are legătură cu epoca aia, cu nostalgia. Eu am voie să fiu nostalgic pentru că eram foarte tânăr atunci, aveam 15 ani și trăiam perioada liceului, nu mai conta că flacăra de la aragaz era cât puța de furnică, la ora aia aveam senzația că viața e infinită. Farmecul e că, pe vremea aia, aproape totul era interzis. Dacă ascultai o casetă cu Pink Floyd, erai disident. Țin minte că aveam o casetă cu un tip care prezenta „Top Ten Across the Nation". Cred că am ascultat caseta aia de vreo două sute de ori.

Ai avut vreodată probleme cu Miliția în perioada celor 20 de ani trăiți în comunism?
Îmi amintesc că aveam vreo 10-11 ani, eram cu bicicleta și m-a alergat un milițian să mă oprească. Cred că trecusem pe roșu sau, cumva, fusesem la limita de a produce un accident și milițianul a reușit să mă apuce, să mă dea jos, știu că m-am speriat nasol. Omul chiar voia să mă pedepsească pentru că greșisem. Dar nu mai știu cum s-a terminat toată chestia.

Cum vedeai Miliția în liceu?
Nu-i simțeam, nu le simțeam prezența și nici n-am fost în situația să dau declarații sau chestii d-astea. Eram rupt de realitate, eram imersat în Pif-urile mele, trăiam într-un soi de mic univers pe care mi-l creasem cu un prieten apropiat. Citeam cărți în franceză, era și singura materie la care am avut zece.

Crezi că vor fi români care vor crede că serialul îndulcește perioada comunistă din România?
Eu îl văd ca pe o satiră și nicidecum o frescă a acelor vremuri. Și cred că, la nivelul ăsta, funcționează perfect. Sincer, nu m-a atras istoria, așa că pot fi acuzat de ignoranță sau chiar de indiferență. Știu foarte bine care era de fapt realitatea acelei perioade, dar încerc să trăiesc în prezent și să-mi mai fac câteva planuri de viitor. Comrade Detective e doar entertainment și trebuie luat ca atare. Vor fi destui oameni care o să aprecieze poante de genul: „Dacia, cea mai bună mașină din lume". (Râde.)

Ai avut un rol de american badass, chiar dacă ai jucat un ofițer de Miliție. Doar nu erau așa milițienii atunci!
N-are legătură, serialul e plin de clișee aplicate în mod voit, care fac mișto de clișeu în sine. Uite un exemplu: în film există replica „The rest is bullshit and you know it", care este, de fapt, preluată din Mean Streets al lui Scorsese. Există multe citate în care se face mișto de alte filme. Cei doi scenariști sunt oameni care deja mi-au devenit prieteni, am avut discuții lungi pe platoul de filmare.

Serialul a avut multe ironii și la adresa capitalismului american.
Da, și asta e foarte sănătos. Nu e neapărat un semnal de alarmă, dar e acolo ceva micuț - să ai anumite referiri la capitalism care te fac să zâmbești, dar care, poate, la un moment dat, te pun pe gânduri. Mai ales în zilele astea pe care le trăim cu Trump, deja miroase a dictatură. Serialul ăsta poate fi considerat o mică armă împotriva unor gesturi radicale ale lui Trump. Dar e o armă prea blândă; un fel de haz de necaz.

Capitalism vs comunism: bine și rău?
Comunismul e opera unui visător; rămâne o operă de ficțiune care e foarte mișto pe hârtie, dar care nu va funcționa niciodată în viața reală. Iar în capitalism e greu să te obișnuiești și să accepți că poți pierde totul într-o clipă, că un om care are are mai puține studii ca tine câștigă mai mulți bani, și-așa mai departe.

Gregor Anghel e un personaj cu care ajungi să empatizezi, deși are comportament de securist. Cum îl vezi tu pe Gregor dincolo de caricatură?
Probabil că mai existau oameni din ăștia prin anii 50. Dar, în 1983, mi-e greu să cred că mai găseai pe vreunul care să susțină cu tărie că asta e calea și că e o cale bună. Povestea e ușor forțată aici, recunosc.

Ai mai jucat în stilul ăsta?
În filme, nu, dar în teatru am avut destule personaje cu același tip de înverșunare. Un lucru bun a fost faptul că regizorul serialului, Rhys Thomas, a venit să vadă Freak Show, la Godot. După spectacol, mi-a zis: „N-am înțeles nimic din ce vorbeai, dar am stat tot timpul conectat sută la sută. Deja mi-e clar că poți să faci personajul ăsta". Voia să-mi cunoască limitele. Sau, mai degrabă, voia să știe dacă există limite.

E diferit Comrade Detective de Q.E.D. și ca experiență pentru un actor?
În Q.E.D. s-au chinuit foarte mult să refacă epoca, a fost un proiect mult mai strict, dar e un alt gen de film. Nici la Comrade Detective n-a fost simplu să reconstitui epoca, dar probabil au existat elemente care nu s-ar fi regăsit dincolo, în Q.E.D. Au rămas în film doar în favoarea umorului.

Pe lângă termopane și Loganul care apar în serial, mai ține și de tehnica regizorală umorul ăsta?
Regizorul a tratat diferit fiecare scenă. De exemplu, uneori a folosit niște zoom-uri ca în Mannix - un fel de Columbo mai amărât așa. (Columbo e un personaj pe care o să-l iubesc toată viața, când vreau să mă relaxez cu adevărat mă uit la un episod din Columbo.) Mannix e o făcătură totală. După câte o secvență de bătaie și acțiune, se ridică fără să aibă nici măcar o cută pe costum. Și coafura rezistă. În Comrade Detective au folosit destule procedee de genul ăsta (zoom in rapid, zoom out rapid), dar cu destulă zgârcenie. Dacă ar fi abuzat de procedeele astea, după cinci minute de vizionare, te-ar fi durut ochii.

Ai intervenit pe scenariu, pe replici?
Am stat două zile să rescriu scenariul, împreună cu Corneliu, apoi l-am dat întregii echipe. Bineînțeles, a fost aprobat înainte. Am făcut unele adaptări acolo unde dialogul suna artificial - cum se mai întâmplă în filmele românești și astăzi.

Știați că o să fiți dublați? Nu a fost ciudat?
Da, toată lumea știa. Mă rog, poate că unii dintre noi n-au fost informați. Nu se știa clar în ce fel o vor face. Noi am jucat pentru varianta în română, n-aveam de ce să ținem cont că serialul va fi dublat. Trebuie să te gândești că e o producție pentru România, atât. Ce o să se-ntâmple cu ea mai departe nu te interesează.

Mi s-a părut ușor straniu dublajul pentru că e un decalaj între buzele actorilor și sunet. Te obișnuiești mai greu.
Da, dar mi-am dat seama, cunoscându-l pe Channing Tatum, că asta e chiar genul lui de poantă: faptul că nu există lipsync pe tot parcursul filmului. Sunt destui cei care nu pricep nici acum de ce Channing Tatum a investit într-un astfel de proiect. Eu cred doar că e un artist care vrea să facă lucrurile într-un mod diferit. Caută alte forme de exprimare artistică. Iar faptul că unii îl vor acuza, n-o să-i oprească elanul.

Ai fost în Los Angeles la lansare, împreună cu Corneliu Ulici și Olivia Niță. Ce ai vorbit cu Tatum?
Nu prea am vorbit, am schimbat doar câteva cuvinte în timp ce făceam poze pe covorul roșu. Practic, ne-am cunoscut chiar acolo, dar reacția lui a fost foarte mișto. Era simpatic și relaxat. În contextul creat, a fost ca și cum mi-aș fi întâlnit alter-ego-ul. (Râde.)

De unde crezi că vine interesul ăsta al lui Channing Tatum pentru comunism?
Cred că îl amuză faptul că unii îl judecă prin prisma aparițiilor din anumite filme: proiectul ăsta sau Hail, Caesar! în care joacă rolul unui comunist convins. Cred că vrea să-i provoace pe oameni și să nască un semn de întrebare în mintea publicului. Dar sunt convins că e doar o poantă, el face parte dintr-un sistem care e sută la sută capitalist.

Au venit americanii să ne salveze?
Nu prea cred. Dar chestia e că, în 27 de ani, niciun regizor român nu s-a gândit să facă un serial de genul ăsta, deși ar fi putut. Da, costă enorm, dar poți să zici: trag 90 la sută interioare; nu e greu să găsesc câteva case în care toate elementele comuniste există în continuare. Faianța de pe pereți e tot aia, peștele de sticlă e pe televizor, milieul e pe noptieră și-așa mai departe.

Să fi fost vorba de frică în rândul regizorilor din România?
Sincer? Cred că nu le-a trecut niciodată prin minte. Toți cei care au făcut filme despre comunism au exploatat zona dramatică. Și era absolut normal, era necesar să explodeze cumva ura asta adunată atât timp. Dar, vreo 15 ani mai târziu, ar fi putut ataca subiectul și într-un mod diferit, tocmai ca să mai exorcizeze câțiva dintre demonii lăsați de comunism, să facă puțin mișto de perioada aia. Puteau, de exemplu, să plece de la un caz real, să găsească o istorie personală în care să intre foarte adânc. Să înțeleagă de ce un om credea cu atâta tărie în comunism. Și să nu lase deoparte situațiile comice.

Sunt destule subiecte, dar să faci film costă foarte mult, iar, în ziua de azi, interesul publicului e-n altă parte. E greu să te lupți cu Suleyman Magnificul, așa că probabil cheltuiala nu s-ar justifica.

Deci, este sau nu un serial pentru români și România?
O să-l vadă multă lume, măcar din curiozitate. Unii o să spună că e mișto, alții o să spună că e o tâmpenie. Ca de obicei.