Stiinta

Cum e să trăiești cu o infecție rezistentă la antibiotice pe care o poți lua de oriunde

„Am luat MRSA în vacanța de iarnă din ultimul an de facultate. Prima erupție a durat șase luni și s-a manifestat pe organele genitale, fund și picioare.”
04 Septembrie 2018, 4:00am
Fotografie de Michelle Constantini/PhotoAlto/Getty Images  

M-am îmbolnăvit de MRSA în vacanța de iarnă din ultimul an de facultate. Prima erupție a durat șase luni și s-a manifestat pe organele genitale, fund și picioare.

MRSA e o infecție stafilococică rezistentă la antibiotice. În multe cazuri, persoanele cu MRSA cronic au impresia că infecția e o mușcătură de păianjen sau o zgârietură care s-a infectat un pic, dar în scurt timp se transformă într-un abces foarte dureros și sunt nevoite să meargă urgent la spital.

Inițial, m-am panicat că am luat herpes. Nu știam ce înseamnă petele alea roșii în partea de jos a corpului.

În prima lună, doi doctori mi-au pus diagnostice greșite. În timpul vacanței de iarnă, am fost la un dermatolog și la un ginecolog și amândoi mi-au zis că e o iritație cauzată de creșterea firelor de păr sub piele; nu mi-au dat un răspuns concret. Ceva era în neregulă, dar nu știam ce. Infecția n-a fost diagnosticată și tratată, iar mie îmi era rușine pentru că era în zona aceea de pe corp.

Când m-am întors înapoi în San Diego din Long Island, m-am dus la doctorița facultății și i-am zis direct: „Cred că am o infecție cu stafilococ”. Mă uitasem la fotografii online și arăta exact ca infecțiile cu stafilococi. Abia atunci am primit diagnosticul corect. Doctorița s-a uitat la zona afectată și a zis: „Da, e sută la sută infecție cu stafilococ”.

Când m-a diagnosticat, a zis: „Ar fi avut sens dacă făceai vreun sport. Sau dacă ai fi fost internată recent în spital. Dar așa, ai fi putut s-o iei de oriunde.” Asta mă sperie cel mai tare, faptul că habar nu am de unde am luat-o.

În timpul primei erupții, m-am simțit total abandonată. Nimeni nu știa să mă trateze. Eram la mama dracului, departe de familia mea, și nu aveam mașină, așa că singura mea destinație era centrul medical din campus. Doctorii erau buni, dar nu erau obișnuiți să trateze așa ceva. Nu aveam idee ce se petrece și mă simțeam singură. Mai vorbeam cu părinții la telefon despre asta. În șase luni, mă văzuseră toți doctorii din centrul medical și tot nu găsiseră un tratament.

Am făcut multe cercetări, dar opiniile pe subiect sunt foarte diferite. Unii spun că ar trebui să iei antibiotice, dar de la un punct încolo nu mai funcționează și asta e problema. De asta e MRSA o bătaie de cap atât de mare.

După ce doctorița mi-a identificat boala ca fiind MRSA, mi-a dat antibioticele corecte și erupția a dispărut, doar ca să apară din nou, două săptămâni mai târziu. Am pățit asta în mod repetat timp de două luni. Aveam niște abcese foarte dureroase, de nu puteam nici să stau jos, nici să merg, nimic. Acum că mă gândesc în urmă, ar fi trebuit să-mi iau scutire medicală, dar eram stresată pentru că eram în ultimul semestru de școală, așa că n-am făcut asta. Probabil că și asta a contribuit la slăbirea sistemului imunitar.

Doctorii nu înțelegeau de ce nu scăpam de infecție și mă tot întorceam la ei. Eram foarte igienică. Spălam hainele o dată la două zile. Curățam orice suprafață înainte și după ce o foloseam. Locuiam cu alte trei fete și niciuna dintre ele n-a luat infecția. Nici prietenii mei nu s-au îmbolnăvit. Mă străduiam atât de mult să respect tot ce-mi ziceau doctorii și infecția tot revenea.

M-a afectat și mental. Am căzut în depresie și nici măcar nu mi-am dat seama de asta din cauza durerii fizice foarte puternice care nu mă lăsa să gândesc. MRSA te doboară psihic, mai ales dacă ești o persoană anxioasă. Există multe povești de groază despre asta, iar infecția se poate înrăutăți grav, așa că eram bântuită de gânduri:

Dacă devine nasol de tot? Dacă fac septicemie și spitalul nu mă poate trata?

Încă aveam infecția când am absolvit facultatea, în mai 2016. În timpul ceremoniei de absolvire, am suferit enorm din cauza durerilor, pentru că a trebuit să stau jos și era și foarte cald. Abia în luna iunie, după absolvire, un doctor de la Urgențe mi-a dat cea mai utilă informație.

Cadoul meu de absolvire de la tata a fost o excursie de la San Diego până acasă la New York. În timpul călătoriei, infecția s-a înrăutățit. Într-o zi, am vizitat Parcul Național Zion și i-am zis tatălui meu că probabil nu e o idee bună, pentru că în deșert e cald și voi transpira.

În dimineața următoare, m-am trezit cu un punct alb pe picior. Arăta diferit de celelalte răni ale mele, care erau niște abcese mari. Ăsta părea un fir de păr crescut sub piele și-mi apăruse peste noapte. Când m-am ridicat în picioare și am pus presiune pe picior, am urlat. Nu puteam merge din cauza punctului alb.

Tata m-a dus la spital. După șase-șapte luni de erupții continue, un doctor de la Urgențe a fost primul care mi-a zis să-mi scot cercelul din nas. Nu știam că stafilococii își pot face o colonie în nas și niciun doctor nu-mi spusese să-mi scot cercelul. După ce l-am scos, am luat antibioticele pe care mi le-a dat doctorul și am utilizat local miere Manuka, erupția a dispărut și n-a mai revenit timp de aproape doi ani.

După ce pielea mi-a rămas curată, am simțit că cineva a ridicat de pe mine o pătură sufocantă. Mă simțeam minunat.

Când infecția a revenit anul acesta, o aveam pe față, așa că arăta ca o acnee foarte urâtă. Dar anul ăsta a fost altfel. Acum medicina a progresat față de ultimii ani. Oamenii știu mai multe despre MRSA și împărtășesc povești despre asta cu alte persoane. Acum stau cu ai mei și merg în mod regulat la un doctor specializat în boli infecțioase.

Chiar și după ce m-am vindecat, mi-am dat seama că am nevoie de un specialist în boli infecțioase care mă cunoaște și e familiar cu genul ăsta de infecții. Voiam să am un plan în caz că infecția ar reveni.

A doua oară când a revenit, doctorița specializată în boli infecțioase n-a mai vrut să-mi dea antibiotice, ca să nu complice și mai mult boala. Mi-a zis că vrea s-o trateze cât mai natural posibil. Mi-a recomandat să merg și la un dermatolog pentru că acneea favorizează răspândirea bacteriei.

Regimul alimentar joacă și el un rol important în reducerea infecțiilor – încerc să mănânc cât mai sănătos posibil. În plus, trebuie să mă asigur mereu că am mâinile curate și că tot ce ating e curat.

Trebuie să am grijă și la nivelul de stres. Doctorii mi-au zis că infecția tinde să atace când ești stresat, așa că încerc să duc o viață simplă. Problema e că atunci când infecția totuși apare, mă consumă și e dureroasă. N-am putut merge la interviuri pentru job din cauza rănilor de pe față. Și acum am rămas cu cicatrici, dar par să se vindece în timp.

Aș vrea ca oamenii să înțeleagă că stilul de viață e principalul vinovat pentru infecțiile MRSA. Chiar și oamenii care nu iau multe antibiotice consumă alimente care au antibiotice în ele. Industria cărnii folosește la greu antibiotice.

E frustrant că oamenii încă nu înțeleg diferența dintre o bacterie și un virus. Dacă răcesc, vor să ia medicamente și doctorul le prescrie antibiotice ca să scape de ei. Oamenii le iau fără să știe că n-o să-i ajute la nimic sau le iau incorect și nu termină tratamentul complet. Trăim într-o cultură atât de germofobă încât am creat niște super germeni care ne pot face extrem de mult rău.

AnnaLee Barclay e fotografă și scriitoare și trăiește în Long Island.

Articolul a apărut inițial pe VICE US.

Publicitate