Internet

O expertă în dezbateri te învață cum să le dai peste nas idioților din online

„Nu i-aș înjura fiindcă o insultă te poziționează într-o stare de slăbiciune.”
28 Noiembrie 2018, 5:00am
cearta intre oameni
Niște oameni, inclusiv Piers Morgan și JK Rowling certându-se online.

Opusul grijei de sine este: să te bagi într-o ceartă cu un necunoscut pe social media. Cu toate astea, sunt momente când, în ciuda celor mai bune intenții, pur și simplu nu poți lăsa greșeala aia să rămână nedescoperită – și dacă se întâmplă să intri într-o ceartă, ar fi bine să fii pregătit.

Elisabetta Matelli este profesoară de retorică clasică la Universitatea Catolică din Milano. Am contactat-o ca să aflu de ce trolii online pot fi atât de eficienți, cum să combați discursul motivat de ură și dacă este ok să spui cuiva să se ducă dracului când nimic nu mai merge.

Președintele Obama și Jack Dorsey la un Twitter Q&A. Foto din arhiva Casei Albe

VICE: Ca expertă în retorică, de ce crezi că oamenii vorbesc adesea în clișee și generalizări?
Elisabetta: Genul ăsta de slogane și generalizări datează de la grecii antici din Sicilia. Pe vremea aia exista o nevoie arzătoare de înlocuire a monarhiilor și dictaturilor cu democrația. Diferența e că aceste sloganuri au fost create ca să răspândească înțelepciunea – maxime precum „cunoaște-te pe tine însuți” sau „cel ce râde la urmă, râde mai bine”. Aceste expresii pot fi aplicate la mai multe situații și au menirea să ne întărească concluziile, pentru că rezumă subiectul pentru care tocmai te-ai certat. Maximele au fost și sunt expresii pe care toată lumea le recunoaște ca având o valoare mai mare decât discursul clasic.

Ce s-a schimbat?
În mod critic, cultura noastră contemporană a scăzut cumva nivelul de înțelepciune, deci tot ce avem nevoie este ca cineva popular să spună o frază care prinde și alții o vor repeta. Problema actuală este cu oamenii în care am investit autoritate. În trecut, puteam să recunoaștem valoarea unei persoane – am fi citat un filosof sau un poet, știind că ei erau mai aproape de adevăr. Astăzi, nici nu ne mai întrebăm dacă anumite afirmații sunt adevărate. Suntem martorii unui regres al puterii noastre de recunoaștere a valorilor societății.

Ce face un slogan să fie unul de succes?
Ca un slogan să fie eficient, nu numai că trebuie să vină dintr-o zonă de autoritate, dar trebuie să fie universal, adică să poată fi aplicat oricând.



Hai să începem de acolo. Să zicem că avem doi actori care vorbesc despre un subiect controversat, cum ar fi imigrarea, și unul dintre ei spune: „Ar trebui să stea acasă, nu ar trebui să vină aici fiindcă ne vor fura joburile”. Cum ai putea răspunde mai bine la o asemenea afirmație?
Ipoteza generală într-o ceartă este că și tu și eu credem că avem două adevăruri, pe care le păstrăm la un nivel rațional, emoțional și sensibil. Și credem în ele atât de puternic încât suntem gata să ne batem ca să le apărăm. Dar mai trebuie să luăm în considerare și intenția: dezbatem subiectul ca să câștigăm și să arătăm acelei persoane că suntem superiori, sau să căutăm împreună un adevăr care este deasupra înțelegerii noastre colective? O persuasiune retorică eficentă se întâmplă de obicei când oamenii încearcă sincer să rezolve un conflict, altfel nu fac decât să se certe – lucru pe care îl vedem destul de des în societatea în care trăim.

Eu aș încerca o abordare empatică – o modalitate mai bună de a înțelege fricile celeilalte persoane. Dacă vreau să te contrazic, nu este îndeajuns pentru mine să spun opusul. Trebuie să caut o premisă generală. Este ca și cum am săpa în cunoștiințele comune și am descoperi că adevărul este undeva la mijlocul între ceea ce crezi tu și ce cred eu.

Deci ar trebui să întreb cealaltă persoană care sunt fricile care au determinat-o să creadă că imigranții îi vor lua jobul?
Nu aș vorbi atât de explicit despre frici, pentru că ar putea deveni defensivi. În schimb, aș încerca să le înțeleg motivațiile și i-aș întreba de ce cred asta. Dacă spun că nu au job și își fac griji că le vor fi luate oportunitățile de angajare, atunci ar trebui să iei asta în considerare. Dacă nu ții cont de acea experiență, riști să le simplifici realitatea și nu vei reuși să-ți întărești argumentul și să ajungeți la o soluție comună.

Dar dacă știu că acea persoană este pur și simplu xenofobă?
Atunci, aș prezenta datele exacte ca să-l ajut pe acel om să înțeleagă. Dar tot ar trebui să pricep cauza acelei xenofobii. Dacă este vorba de o tendință irațională, poate ar trebui să încep de la experiențele care au declanșat-o. Sunt multe discuții curente despre neo-naziști. Ca toate celalalte ideologii, începe cu și ascunde semnele nesiguranței sociale – iar oamenii aderă la ea pentru că oarecum găsesc un fel pregătit pentru ei pe care îl pot digera cu ușurință fiindcă așa cred că se vor simți în siguranță.

Cât de importantă este proximitatea fizică dintre cele două tabere?
Comunicarea nu este numai verbală sau rațională, poate fi și non-verbală. Deci, în general rezultatul unui dialog unde nu este neapărat necesar un câștig complet va fi pozitiv dacă stăm de vorbă la o cafea și nu într-un studio TV unde distanța dintre noi este exagerată cu un scop, sau pe internet, unde nici măcar nu ne vedem unul pe celălalt.

Deci ce ai face dacă persoana pur și simplu refuză să înțeleagă sau zice ceva clasic precum „De ce nu-i cazezi la tine acasa?”?
Aș răspunde că sistemul nostru de imigrare nu necesită ca eu sau el să cazeze un refugiat acasă. Este o premisă falsă. Acea persoană pune întrebări despre un context care nu există. I-aș spune că este la fel de relevant ca și cum aș întreba eu de ce elefanții nu înoată în ocean.

Dacă observ că acea persoană este prinsă pe bune în părerile sale și nu este deschisă la dialog, pot să-i spun pur și simplu să se ducă dracului?
Eu nu aș înjura-o, pentru că o insultă te aduce într-o stare de slăbiciune. Modul corect de a-i spune să se ducă dracului este să te oprești din vorbit și să închei conversația.

Ai vreo recomandare pentru oamenii care vor să studieze arta dezbaterii?
Cred că retorica ar trebui să fie predată în toate școlile, pentru că te învață bazele a cum să diferențiezi minciunile de adevăr. Aristotel a explicat că aparența adevărului nu este neapărat despre manipularea lui, ci despre încercarea noastră de a ne apropia de un adevăr pe care nu-l știm.

Aș recomanda să citești Retorica lui Aristotel și Institutio Oratoria al lui Quintillian. Aplicațiile lor practice au stat în spatele unora dintre cele mai eficiente discursuri din istorie. Mai recent, există munca americanului Marshall Rosenberg, care demonstrează că vorbele pot fi ferestre sau ziduri, în funcție de cum sunt folosite. De acolo, putem extrapola abordarea empatică, care este despre deschiderea față de celălalt, nu abuzul de putere.

Suntem prost educați asupra acestui subiect în limbajul cultural actual, care caută, fraudulos, să facă ceva să pară grozav când de fapt nu este chiar așa. Omul contemporan este răsfățat de exemplele extrem de nocive ale „comunicării comerciale” în cel mai larg sens al ei. Dacă reducem comunicarea întrebărilor existențiale la nivelul publicității, ne închidem pe noi înșine într-o dimensiune mică și nu mai putem face față complexității prezentului.

Articolul a apărut inițial pe VICE IT.