Chestii

Am citit cartea lui Mihai Neamțu despre Donald Trump și-am pierdut trei zile din viață

Singura carte românească dedicată lui Donald Trump are capitole precum „Cultivă-ți instinctul”, „Urmează-ți setea”, „Banii vorbesc”, „Fă-te cunoscut”, „Ridică ștacheta”.

de Răzvan Filip
11 Iulie 2017, 9:55am

E ok să scrii cărți despre orice, oricine ai fi. Să scrii despre sex și BDSM când ești o gospodină din Marea Britanie. Să scrii unul dintre cele mai mișto SF-uri ever când ești un mormon cu porniri homofobe. Sau să scrii o carte despre victoria lui Trump din perspectiva politicianului român care vrea să importe republicanismul evanghelist în România. Important e cum o scrii. Să o citești de plăcere, oriunde te-ai afla - în metrou, la masă, pe veceu, în pat, în timp ce-ți mângâi pisica. Să nu fie un chin, să nu ți se strepezească dinții o dată la două paragrafe, să o poți citi la prima oră a zilei fără să-ți moară erecția de dimineață. Apoi, e foarte important să stabilești cât se poate de clar ce fel de carte ai scris și care e scopul ei. E biografie? Lucrare academică? Literatură self-help? Colecție de eseuri? Colecție de panseuri și lozinci? Beletristică? Exegeză biblică?

Pentru că asta-i marea problemă cu noua carte a lui Mihail Neamțu, Fenomenul Trump. Nu știe exact ce vrea să fie. Sau sunt eu prost și n-am înțeles rostul său pe lumea aceasta. Câteodată pare o repovestire, din perspectivă ardelenească, a cărții lui Trump, Arta Negocierii. Alteori se citește ca o colecție prost închegată de eseuri sau statusuri de Facebook. Mai dai o pagină sau două și te trezești asaltat de intertitluri care sună a lozinci self-help. Trei capitole mai târziu ți se revelează, pe un ton pedant, cum victoria electorală a lui Donald Trump poate fi interpretată teologic, cu referințe biblice, atât din Vechiul Testament, cât și din cel Nou. Și, presărate peste tot, ode închinate lui Trump, visului american și conservatorismului republican.

Citește și: Ce mizerii scriu pe Facebook fanii lui Trump din România

Acum, nu mă înțelege greșit, sunt un fan înrăit al capitalismului și al imperialismului american, nu scriu rândurile astea din perspectivă stângist-resentimentară, de om care a citit prea mult Critic Atac. Însă, mi se pare foarte important ca odele, atunci când sunt scrise, să fie scrise bine. Degeaba-mi citezi operele unor istorici respectabili precum Niall Ferguson dacă o faci cu stângăcia unui wannabe pundit. Neamțu se visează un soi de William F. Buckley Jr. sau Thomas Sowell transilvănean-ortodox, dar scriitura îi este atât de naivă, analiza atât de superficială, încât nici în Breitbart n-ar fi primit cu ea. Își vântură studiile și lecturile cu fiecare ocazie, în speranța că va fi luat în serios ca intelectual și formator de opinie de dreapta, dar, după trei zile în compania cărții sale, am rămas cu impresia unui om care încearcă prea tare să fie ceea ce nu este.

Spune că nu-l va linguși pe Trump, apoi îl lingușește masiv pe Trump

Fotografie via contul de Facebook al lui Mihai Neamtu

Repet, e ok să scrii cărți despre Trump. Dar când te autointitulezi intelectual și academician, am pretenția ca lucrarea pe care o scrii să fie, nu știu, mai… academică? Înțeleg și lucrările scrise dintr-o perspectivă ideologică asumată, că-s și intelectualii oameni, nu zei imuni la partizanate. Dar bias-ul lui Mihail Neamțu nu numai că degenerează deseori în lingușeală jenantă, mai e și neasumat.

Paradoxal, în debutul cărții, se distanțează de cei care au abordat subiectul din perspectivă partizană, propagandistică. Dacă „unii îl adoră în chip idolatru pe Donald J. Trump", iar „alții îl detestă iremediabil", Mihail Neamțu se laudă că a evitat „ambele ispite". Opera lui nu este „motivată de partizanat politic, ci exprimă dorința de a înțelege amploarea unui fenomen subestimat". Dorința sa e de a studia „profilul psihologic al singurului antreprenor care, în ultimele decenii, a ajuns liderul politic al Americii". Atât, nimic mai mult.

Citește și: De ce umblă homofobii doar cu reproducerea-n gură

Mihail Neamțu se descrie drept „un gânditor est-european vaccinat împotriva naivităților istorice, a maladiilor ideologice, dar și împotriva ateismului propagandistic susținut de elitele occidentale". E mai presus de alți intelectualii conservatori, români sau americani, care au cutezat să i se opună omului portocaliu de la Casa Albă - Jonah Goldberg, David Brooks, Andrei Pleșu, Vladimir Tismăneanu sau Sebastian Lăzăroiu. Aceștia au pășit pe un bulevard aglomerat cu „argumente năprasnice", „silogisme frânte", „enormități stilistice", „fraze propagandistice" și o „mulțime de prejudecăți". Mihail Neamțu se află într-o companie mult mai selectă, alături de oameni imuni la intoxicări, precum Gigi Becali, care, „în stilul său candid", a spus că alegerea lui Trump a amânat Apocalipsa; sau „jurnalistul independent" Radu Moraru aka Nașul care a îndemnat diaspora din Michigan să voteze candidatul republican.

Asta înseamnă imparțialitate în viziunea lui Neamțu - să vezi doar calități. Pentru că și atunci când apare o urmă de reproș la adresa lui Trump, aceasta e înecată rapid în justificări forțate și speculații despre scopuri sau intenții mai nobile decât par la prima vedere. Trump este un „om trecut prin școala vieții", fapt ce-i scuză lipsa de tact. Un om al faptelor, nu al vorbelor, pentru că „lozincile nu țin de foame". Un om aparent arogant, narcisist și flamboaiant, dar pe care Mihail Neamțu îl bănuiește de o „smerenie ascunsă".

Defectele, oricare ar fi ele, sunt date rapid uitării și afli că Trump e un lider înnăscut, un capitalist de soi care, spre deosebire de politicienii și birocrații de carieră din interiorul Washingtonului, a ascultat „chemarea divină la înmulțirea talantului" (talant moștenit de la tatăl său, merită precizat). E un self-made man. După o viață de Gândit Măreț, trudă-n slujba profitului și huzur în turnul său de fildeș, din inima New York-ului, Trump a decis să dea înapoi poporului american:

„Atingând vârsta senectuții, Donald Trump a decis să investească în viitorul propriei sale națiuni.", informează Mihail Neamțu.

Pentru că asta o reprezentat candidatura sa la președinția Americii, o nouă investiție. Doar că de data asta n-a mai fost în propriile afaceri și proprietăți, ci o investiție altruistă și dezinteresată, pentru viitorul poporului - de aici și sloganul „Make America Great Again".

Donald Trump e prezentat ca un model de prudență al afaceriștilor creștini evanghelici

Fotografie de Gage Skidmore via Flickr

Neamțu amintește constant background-ul creștin în care a apărut Donald Trump. Bunicii lui erau creștini, născuți în societăți conservatoare obișnuite cu munca, precum Scoția și Bavaria. De fapt, în privința asta, autorul remarcă un pattern printre politicienii conservatori de pretutindeni:

„(...) părinții liderilor conservatori, de la Ronald Reagan sau Margaret Thatcher până la Donald Trump au venerat oamenii gospodari (the hardworking people)."

Și de aici pornește o întreagă poliloghie despre cum etica protestantă a muncii a făcut din Donald Trump un om tenace, dar cuminte. Afaceristul, spune Neamțu, trebuie să fie un monument de înțelepciune și prudență, nu un aventurier. Test pe care Trump îl trece cu brio, aparent. Decizia de a intra atât de târziu în politică, deși a exprimat aceleași „opinii vehemente" încă din 1987, e o dovadă a prudenței și a înțelepciunii trumpiste. A așteptat fix cât trebuie, a ales momentul perfect pentru o candidatură serioasă. În 2008, după opt ani de domnie republicană sfârșită-n criză economică, ar fi pierdut sigur, spune Neamțu. În 2012, Obama era încă popular.

„După ce a inspectat câmpul de bătălie, greșelile adversarului, mișcările aliaților, dar mai ales după ce-a studiat semnalele transmise de milioanele de oameni abandonați ai Americii profunde."

Practic, 2016 a fost anul în care Gotham a primit în sfârșit eroul pe care-l merita.

Ceartă ipocrit stânga americană pentru aceleași lucruri pe care le laudă la Trump

Fotografie de Marc Nozell via Flickr

De-a lungul cărții, Neamțu atrage în repetate rânduri atenția asupra bubelor stângii americane. Multe dintre ele-s identificate corect, din punctul meu de vedere, dar degeaba, pentru că nu aplică aceleași criterii rigide și obiectului său de admirație, Donald Trump. De pildă, îi acuză pe democrații americani de cultivarea unui cult al liderului atotștiutor, care face și desface. Că școala etatistă le-a împuiat capetele cu dirijism economic și obsesia suprareglementării. Totuși, câteva pagini mai târziu, Neamțu numește programul lui Trump un „New Deal Republican". Da, „New Deal", adică cel mai dirijist program din istoria Statelor Unite.

Apoi, critica validă a ideii de lider atotștiutor e rapid abandonată într-o analiză a sloganului „Make America Again". Între 2008 și 2016, pesimismul colectiv al societății americane a fost hrănit de ezitările „unui leadership dezastruos", spune Neamțu. Sub domnia lui Obama, „forțele întunecate au prins curaj". Astfel, salvarea putea veni de la un singur om: Donald Trump.

Spre deosebire de omologii lui democrați, Donald Trump are voie să fie dirijist, pentru că, de-a lungul carierei sale antreprenoriale, a demonstrat lumii că e un monument de competență. El va descătușa energiile creatoare ale poporului american prin... taxe draconice pe importuri, hărțuirea multinaționalelor și resuscitarea unor industrii de secol 19, aflate-n moarte clinică. De fapt, dacă stăm bine să ne gândim, problema cu Obama n-a fost risipa bugetară-n sine, ci faptul că banii contribuabililor n-au fost risipiți în direcția corectă.

Mai târziu în carte, Neamțu demolează cu precizie inginerească toate acuzațiile de protecționism economic. Ce au făcut democrații Căii a Treia n-a fost capitalism autentic, ci corporatism. Face, de asemenea, distincția între capitalismul economic și „globalismul politic", care nu ține cont de principiul suveranității. Suveranitate-n sus, suveranitate-n jos, de multe ori simți că citești discursurile lui Dragnea și Tăriceanu, nu cartea unui pretins intelectual de dreapta. Mâna invizibilă e ok, forța Adam Smith, dar parcă mai ok sunt mâinile frumoase ale lui Donald Trump.

Face descrieri naive, în limbaj corporatist de self-help

Fotografie de Ninian Reid via Flickr

Cartea-i nejustificat de groasă, fiind repetate constant aceleași mantre despre antreprenoriat, etica protestantă a muncii, America pragmatică în opoziție cu Europa intervenționistă, spiritul libertății creștine, „hegemonia blândă" a SUA, invidia egalitară a stângii, neomarxism, subminarea statului național prin elitism globalist, distincția dintre patriotism și naționalism sau multiculturalism și melting pot. Bla bla, nimic nou sub soare, nimic care să nu fi fost spus mai bine de alții, în cuvinte mai alese. N-are rost să intru-n detalii cu toate, că aș lungi materialul inutil.

Totuși, pe final, aș vrea să atrag puțin atenția asupra tentativelor stilistice de care m-am împiedicat pe parcursul lecturii. Să împărtășesc suferința la care m-am supus pentru cititorii neomarxiști ai VICE-ului. Uneori, Neamțu își introduce ideile menționate mai sus prin mijloace… beletristice. Vorbim despre expozițiuni și descrieri naive, fără strop de umor și suflet, demne de compunerile unui copil de clasa a 3-a, care abia a învățat cum să construiască niște fraze simple și ale cărui lecturi n-au trecut niciodată de nivelul unui Jules Verne sau Karl May tradus cu stângăcie-n română:

„Era vara fierbinte a anului 2000".

„Era ziua de 2 mai 1930."

„În ziua de 31 octombrie 1991, totul părea să decurgă bine pentru Mary Anne Trump."

„Ziua de 1 iulie se anunța foarte frumoasă și însorită pentru tânăra Kathryn Steinle din San Francisco. Kate avea numai 32 de ani, era o fire veselă și se plimba alături de tatăl său (...)"

„San Bernardino, California, Statele Unite Ale Americii. 2 decembrie 2015, 10:59 AM: Syed Rizwan Farook și Tashfeen Malik se îndreaptă către Inland Regional Center, unde zeci de oaspeți petrec și sărbătoresc. Cetățean cu origini pakistaneze, Syed Farook își privește vânatul cu sânge rece și ochii injectați de ură."

De râsul plânsului sunt și denumirile multor capitole sau subcapitole. „Cultivă-ți instinctul", „Urmează-ți setea", „Banii vorbesc", „Fă-te cunoscut", „Ridică ștacheta", „Promovează-ți propriul produs" „Frustrarea aduce eșecul" sau „Ajută-te singur". Genul de mantre motivaționale pe care le auzi într-un team building, din partea unui coach plătit să-i mintă pe angajați că oricine e capabil de fapte mărețe, dacă-și dorește suficient de tare. Deși lovește deseori în multinaționale și „corporatism", Neamțu își insușeste la fel de des un limbaj lemnos, surprizător de corporatist.

De fapt, întreaga carte e un ghiveci stilistic. Ba limbaj corporatist-motivațional, ba pedanterie teologică, ba descrieri sforăitoare, tip Cireșarii. Asta-i „Fenomenul lui Trump". Un ghiveci lingușitor, nu un demers academic, nu o analiză, nu un „portret psihologic". Nu înțeleg laudele de pe spatele și de pe prima pagină a cărții. Sunt convins că vreo doi-trei dintre oamenii care l-au lăudat acolo politicos, din amiciție și complezență, s-ar fi descurcat mult mai bine.