Publicitate
High Hui

De ce îi face iarba anxioși pe unii oameni

E ironic că tocmai persoanele care au nevoie să beneficieze de efectele relaxante ale canabisului sunt adesea exact persoanele care nu le simt.

de Suzannah Weiss; translated by Oana Maria Zaharia
08 Februarie 2018, 5:00am

Oleg Zharsky/Ghislain & Marie David de Lossy

Cum sunt o tipă anxioasă, am sperat mereu că iarba mă va ajuta să mă relaxez. Dar de câte ori am încercat-o în liceu și în facultate, n-am simțit nimic. Apoi, când aveam 24 de ani, mă plimbam cu o prietenă prin San Francisco și am văzut un mare nor de fum lângă parcul Golden Gate. Atunci ne-am dat seama că ajunsesem în zonă în jur de 4:20 și era 20 aprilie, Ziua Internațională a Canabisului. Dornică să profit de coincidență, am cumpărat un desert cu canabis de la un tip și am mâncat o treime din el. Așa a început una dintre cele mai stresante după-amieze din viața mea.

Pe măsură ce creierul mi-a devenit tot mai lent și mai ineficient în ora care a urmat, am început să-mi fac griji că n-o să mai știu să ajung acasă. Dacă mă călca o mașină și muream? Atunci am primit un mesaj de la o colegă care mă ruga să-i distribui un document Google. Când mi-am dat seama că nu sunt în stare nici măcar de o sarcină atât de simplă, m-am panicat. Am încercat s-o îndeplinesc, m-am străduit vreo zece minute, convinsă că ea o să știe, cumva, de ce întârzii atât și o să mă disprețuiască.

Mi-am rugat prietena să mă conducă acasă. Pe drum, am mâncat două înghețate și, ajunsă acasă, m-am întins în pat. Când am închis ochii, mi s-a părut că mi s-au rostogolit în fundul capului. I-am deschis panicată, convinsă că o să rămână blocați acolo. Din fericire, după mai multe minute în care am dezbătut, în capul meu, dacă o fi ok sau nu să închid ochii, efectele sedative ale drogului au fost mai puternice decât anxietatea și paranoia și am reușit să adorm. Evident că n-am mai terminat niciodată desertul cu canabis. I-am dat restul unui prieten.

Mi s-a părut nedrept că substanța folosită de atâția oameni pentru reducerea anxietății mă făcea și mai anxioasă. Dar se pare că reacția mea nu e chiar atât de neobișnuită. „Iarba mă făcea foarte conștientă de tot ce se petrecea în jurul meu și îmi dădea paranoia că toți cei din jurul meu mă privesc și mă judecă”, a zis Kim, o profesoară în vârstă de 26 de ani din New Orleans. „Așa că înghețam și nu mai făceam nimic, de teamă să nu greșesc, dar în capul meu se desfășura un coșmar.”

Iarba avea un efect similar și asupra Alainei Leary, o editoare de 24 de ani din Boston, care ajungea să se întrebe: „Oare iubita mea chiar mă iubește? Oare am zis o prostie și toți prietenii o să mă abandoneze din cauza asta? Dacă mă pierd de grup și mă rătăcesc pentru totdeauna?”

Astfel de reacții la iarbă nu sunt tipice, dar nici nu sunt rare, a zis James Giordano, profesor de neurologie și biochimie la Centrul Medical al universității Georgetown. Sunt foarte obișnuite pentru persoanele care n-au mai fumat iarbă și nu cunosc sentimentul de a se face praf. „Dezorientarea îți poate stârni anxietăți, la fel ca și pierderea controlului din cauza capacităților mintale alterate.”

Totuși, mai există un motiv pentru care oamenii se pot simți anxioși când consumă iarbă, chiar dacă nu e prima oară când fac asta. THC-ul se conectează la receptorii canabinoizi din creier și eliberează transmițătorii dopamină, serotonină și GABA, un neurotransmițător care împiedică neuronii să funcționeze, a explicat Giordano. Activitatea crescută a transmițătorilor GABA și serotonină inhibă norepinefrina – un neurotransmițător implicat în reacțiile de alertă și anxietate – iar chestia asta îi calmează pe majoritatea oamenilor.

Dar, la unele persoane, norepinefrina redusă are un efect advers, de stimulare a activității în locus ceruleus și în hipocamp, care se ocupă de excitație, a zis Giordano. Această activitate supraexcită sistemul nervos simpatic și crește numărul bătăilor inimii și eliberarea de cortizol, iar oamenii percep asta drept anxietate.

Paranoia e un efect secundar separat al canabisului, cauzat de obicei de creșterea dopaminei în hipocamp, a zis Giordano. Această schimbare în activitatea dopaminei îi poate face pe unii oameni anxioși, de aceea simt că alții îi urmăresc sau îi judecă.

E ironic că tocmai persoanele care au nevoie să beneficieze de efectele relaxante ale canabisului sunt adesea exact persoanele care nu le simt. În timp ce unele persoane nevrotice sau hipervigilente se simt ușurate când se sparg, altor persoane canabisul le exacerbează fricile. Iarba îți augmentează anumite aspecte din personalitate, mi-a zis Giordano. „Dacă tinzi să fii o persoană jovială, iarba te dezinhibă și devii și mai jovial. Dar dacă ești anxios sau paranoic, trebuie să fii prudent cu canabisul.”

Reacțiile oamenilor la iarbă sunt destul de constante, așa că dacă te-a făcut anxios o dată, e foarte posibil ca acesta să fie modul în care răspunde creierul tău la drog. Oamenii cu tendințe anxioase sau paranoide, ar trebui să aibă grijă mai ales la produsele comestibile, pentru că acestea au un efect prelungit.

Dacă o persoană din jurul tău are o experiență neplăcută pe iarbă, Giordano îți recomandă s-o consolezi și s-o asiguri că se află într-un mediu safe, care o susține. Nu glumi pe seama ei, pentru că asta îi va crește anxietatea. Când ai un astfel de atac de panică, ajută să te miști și să ieși la aer, pentru a metaboliza drogul. Pe unele persoane le ajută și meditația sau tehnicile de respirație.

Dar e foarte important să le spui celor din jur că treci printr-un moment dificil, cu riscul de a strica atmosfera. „Persoanele care devin anxioase când consumă iarbă trebuie să fie deschise în legătură cu experiența lor, mai ales dacă nu e plăcută”, a zis Giordano. „Nu ai de ce să treci prin asta singur. Poate fi o experiență înfricoșătoare.”