Ce am învățat într-un an de trăit în Africa după ce am plecat din România
Toate fotografiile sunt realizate de Simona Roșu. 
HighHui

Ce am învățat într-un an de trăit în Africa după ce am plecat din România

Nu pot să spun că asta visam în copilărie, dar de un an sunt în Africa. Așa am văzut că multe dintre lucrurile pe care le credeam despre acest loc erau greșite.
03 Martie 2018, 10:13am

În ultimul an am trăit în Addis Abeba, Etiopia. Spun asta și simt că aș trece într-un jurnal sau într-un oracol. Doar că nu-i așa. E, pur și simplu, starea de fapt de acum. Ca să ajung aici am avut nevoie de pașaport cu viză, ambasada Etopiei din Geneva se ocupă de asta, și de un bilet de avion, evident. Taxa de viză costă circa 50 de euro, dacă intri o singură dată în țară, sau peste 100 de euro, dacă vrei intrări multiple pe maximum de șase luni.

Plicul cu pașaportul l-am așteptat înainte de sărbătorile de iarnă, aproape ca pe-un cadou de Crăciun. S-a blocat o vreme la Arad. Ironic, cumva, că-mi venea din cealaltă parte a Europei, dar s-a oprit fix în România. Până la urmă a venit și am plecat.

După această perioadă, cred că sunt mai aproape de ceea ce înseamnă turist, nu localnic, deși lucrez aici și încerc să înțeleg, să mă adaptez, să descopăr această societate. Dar nici nu cred că mi-aș dori să fie altfel. Diferențele culturale și de mentalitate sunt atât de mari, încât nu cred că am disponibilitatea să mi le însușesc.

N-am scăpat însă de un lucru: birocrație.

Multă lume m-a întrebat până acum cum a fost când le-am spus rudelor, prietenilor că plec. Evident, li s-a părut foarte departe. Au dreptate, geografic cel puțin. Însă nu e chiar așa. Ajungi chiar ușor după un zbor cumulat cu escale de circa 12 ore. S-au gândit însă că îmi va fi greu să mă adaptez și aici au avut cea mai mare dreptate. N-am scăpat însă de un lucru: birocrație. Este mult mai alambicată și mai stufoasă decât în România. Pentru orice tip de aviz, permis sau act îți sunt cerute extrem de multe documente care trec prin extrem de multe instituții și departamente. Dar mi-am spus că dacă ei rezistă, pot și eu.

Cum sunt oamenii din Etiopia

Intuiesc la ce te gândești până acum. Sunt o fată din Europa de Est, din România, care trăiește într-o țară africană. Dincolo de exotismul fundamentat pe stereotipurile pe care le știm noi, eu n-am observat o diferență în ceea ce privește raportarea la străinii albi, fie ei europeni sau din altă zonă. Practic, dacă ești alb atitudinea pe care o întâlnești este aceeași indiferent de unde vii. Am remarcat însă că sunt prietenoși cu chinezii. Asta pentru că aici este o comunitate foarte mare de chinezi datorită investițiilor masive din China (sau pentru că sunt croiți pe același calapod).

Deși Etiopia n-are același istoric al colonialismului, pentru ei albii sunt cuceritori, asupritori.

Uite însă o chestie de care nu scapi, indiferent de unde din lume vii, din America sau Europa: albii sunt cuceritori, asupritori. Deși Etiopia n-are același istoric al colonialismului, mentalitatea a fost preluată, însușită și aplicată până acum. Oricât ți-ai dori să ai prieteni aici, este foarte greu. Ești alb și asta, cumva, te face un outsider din toate punctele de vedere.

Dincolo de aceste aspecte, mă lovesc constant de un lucru: cultura muncii. Probabil te gândești că dacă vin din România, la cum se lucrează la noi, n-ai spune c-avem cultura muncii. Avem însă. E una similară europenilor din Vest, deși ne îndepărtăm în anumite puncte de ce fac occidentalii. Însă pentru Etiopia parcă aș putea să-l parafrazez pe Eminescu: sper să învăț a munci vreodată.

„Orice ar fi, mă ajută Dumnezeu” - deși sunt creștini ortodocși, sunt extrem de habotnici.

A fost foarte greu când m-am angajat și a trebuit să lucrez cu locanicii. Din cauza atitudinii, a lipsei de implicare, este extrem de dificil să îți duci la îndeplinire sarcinile, mai ales când vii cu o mentalitate europeană.

Cultura muncii, așa cum am înțeles-o eu cât am lucrat în comunicare în România, este aproape inexistentă. Bine, eu am și venit aici cu ideea că stau doar o perioadă. Cred că mi-am blocat cumva disponibilitatea de a mă adapta. Este însă cuceritor și fascinant cum ei sunt dominați și predomină idee că „orice ar fi, mă ajută Dumnezeu”. Deși sunt creștini ortodocși, sunt extrem de habotnici. Așa cum italienii sau spaniolii au siesta de la prânz, au și ei pauza de prânz. Nu se ratează niciodată. Asta implică plecat de la birou, mâncat undeva în oraș sau acasă, apoi se doarme.

Sincer, cred că timpul are o altă dimensiune aici. „Nu ne grăbim, le facem când se va putea, e o problemă să întârziem?!” Apoi, nu știu că zică „nu”. În primă fază ți se pare bine, până îți dai seama că „yes” nu înseamnă nimic, de fapt. Înseamnă, în egală măsură „yes”, sau „no” sau „I don’t care”.

Asta îi și face pe investitorii chinezi să-și aducă muncitori din China. I-am văzut cel mai des pe șantiere, iar aici se construiește mult. E acea perioadă de boom pentru orice economie în dezvoltare.

Cât acces am la internet și la informații aici

Scriu acest text pe internet. Țin legătura cu cei din România și cu alții din alte colțuri ale lumii via internet. Există viață online aici și internetul e bun, ba chiar comparabil cu ce are România, dacă raportezi țara noastră la altele din Europa. Obții însă acest acces de la o singură companie telecom: Ethio Telecom. Dacă accesul e bun, nu pot spune același lucru despre cost. E extrem de scump. Dacă vrei net nelimitat la vreo 5 Mbps, dai 350 de dolari pe lună.

Un mix între România de dinainte de ‘89 și de după ‘89.

Țara, ca să rezum cum e și ce acces ai, în general, o poți vizualiza ca un mix între România de dinainte de ‘89 și de după ‘89. Asemănările sunt la nivel de birocrație, accesul îngrădit la informație, acces îngreunat la produse de import, dar și imposibilitatea de a cumpăra online sau a folosi cardul peste hotare. Sistemul bancar e închis și cardurile nu pot fi folosite pentru comerț online. Iar dacă vrei produse de export, acestea sunt disponibile din când în când, dar fără să știi când. Dacă prinzi, prinzi. Dacă nu, aștepți următorul lot.

Chiar și așa, să nu crezi că Etiopia sau Africa, per total, sunt ieftine. Totul este cam de două-trei ori mai scump față de România. Cu siguranță e o diferență între ce aș vrea eu pentru confortul meu și ce vor cei de aici.

Totul este scump.

Probabil că localnicii pot trăi cu puțin, însă pentru un turist care vrea să fie safe și să fie atent la alimente, la ce taxiuri alege etc., totul este scump. Un exemplu rapid care îmi vine în minte este chiria: pentru un apartament central cu patru camere, costul este de 2 500 – 3 000 de dolari pe lună. Totodată, și taxele sunt extrem de mari. Doar pentru mașini ajung și la 300%. Nu sunt multe mașini pe străzi, dar majoritatea sunt din China. Poate că par foarte multe, când ajungi aici, pentru că șoferii conduc cu totul și cu totul haotic. Dar, de fapt, sunt cam 500 000 de mașini la peste 100 de milioane de locuitori.

Uite însă o idee care ar merge și în România, tot din comerț: casele de marcat sunt conectate direct la Fisc, de la magazine mici la supermarketuri. Și e ciudat când oameni din clasa de mijloc sunt uimiți când le spun că poți trăi în România cu circa 600 de euro salariu pe lună. Li se pare puțin.

Contrastele care-ți adu aminte că ești în Africa, în alt mediu decât cel cu care ești obișnuit

Totul începe de la bani. Cu orice tip de valută de largă circulație ai intrat în țară, vei găsi exchange-uri și o poți preschimba în ETB (Birr). Atenție însă! Dacă observi că ai prea mulți Birr nu vei mai avea unde să îi preschimbi în valută. E, ca la sistemul bancar, un sistem închis. Totodată, trebuie să fii setat că o firmă de servicii, în această țară, nu există ca să te ajute. Nu te gândi că vei găsi o agenție de turism care să nu încerce să te suprataxeze, de exemplu. Serviciile aici nu au ajuns încă la nivelul României, unde chiar și noi am mai avea de îmbunătățit.

Oricât de prietenoși ți s-ar părea că sunt oamenii, nu vor decât să tragă diverse foloase în urma relației cu tine.

Etiopia este însă o țară safe. Are o armată numeroasă și extrem de bine pusă la punct. Permanent pe străzi există poliție și armată. Dar cetățenii, deși par super friendly la prima vedere și toată lumea pare super interesată de cum te simți, ce faci, keep în mind că, de fapt, nu vor decât să tragă diverse foloase în urma relației cu tine.

Orașele mari nu sunt așa necivilizate cum ai crede. De exemplu, în Addis Abeba, infrastructura este extrem de bună, pe arterele principale. La fel și drumurile care leagă orașele importante. Compania aeriană Ethiopian Airlines este dezvoltată și apreciată, ba chiar a ajuns numărul unu în Africa și 57 în lume. Cred că aici am avea de învățat de la ei.

Te dă însă peste cap sistemul lor de măsurare a timpului. Este diferit. Așa că afli când ajungi aici că localnicii spun că sunt în 2010 și că timpul se măsoară în calupuri de 12 ore, începând cu 6 dimineața ora noastră. Așa că, de exemplu, 7 dimineața la noi, aici este ora 1. 6 seară la noi e ora 12 aici. 7 seara la noi este 13 aici.

Ce ai putea vedea ca turist aici

Înainte să-ți zic despre ce am văzut aici, trebuie să știi că orice ai crede despre căldura din Africa nu se aplică la Etiopia. Deși e aproape de Ecuator, nu e o țară caldă, poate și altitudinea influențează mult asta. Sunt între 10 și 30 de grade vara și între 7 și 20 de grade în sezonul ploios. Iar casele n-au încălzire. E, dacă vrei o raportare la Europa, ca-n Spania sau Italia.

Înainte să pleci la drum să nu crezi tot ceea ce vezi online.

Dincolo de temperatură, țara e destul de verde, cu un relief mișto. Aici unde locuiesc eu, în Addis Abeba, sunt la vreo 2 500 de metri altitudine, în timp ce zona de Sud e mai joasă. Sezonul ploios începe în mai sau iunie și ține până în septembrie. Așa cum bănuiești, plouă zilnic, dar nu foarte mult (ca timp).

Înainte să pleci la drum să nu crezi tot ceea ce vezi online. Hotelurile nu sunt faine, doar dacă sunt de lanț - și foarte scumpe. Mâncarea nu e așa safe și bună. Prețurile nu sunt deloc mici. În Etiopia tronează minciuna, așa că pleacă la drum cu suspiciunea că nimic din ceea ce vezi și crezi până să ajungi aici este real.

Am văzut-o și pe Lucy, stră-stră-stră bunica noastră, a tuturor.

Până acum am vizitat triburile din Sud, unele cum nu mai există în altă parte în lume. E fascinant și de văzut măcar o dată în viață. Apoi, am văzut canionul, Marele Rift African, iar coralii din Marea Roșie și mii de pești, în zone neatinse de om, sunt magnifici. Golful Tadjoura din Djibouti este iar o minunăție, cum este și lacul Assal din Djibouti.

Vapoarele de transport yemenite din Marea Roșie îți amintesc de vasele din Toate pânzele sus. Sunt colorate, din lemn, atât de învechite, însă atât de interesante. Ai și depresiunea Danakir, singurul loc din lume în care poți coborî în craterul unui vulcan activ. Am văzut-o și pe Lucy, stră-stră-stră bunica noastră, a tuturor.

Am ajuns la final cu această semi-bucată de jurnal. Te interesează, probabil, cum suntem noi, românii, pentru ei. Despre România ei nu știu de Hagi, Dracula, personajele de care sunt obsedați europenii. Ei știu despre Nicolae Titulescu. Asta pentru că, în Al Doilea Război Mondial, pe când Etiopia era ocupată de italieni, Titulescu s-a ridicat în Liga Națiunilor și a zis către jurnaliștii italieni: „Afară cu sălbaticii!”. Reacția lui a venit ca o replică la maimuțăreala pe care o făceau italienii. Așa se face că în Catedrala „Sfânta Treime” din capitală e o frescă cu el.

Citește mai multe despre Africa:
**_[Ce am învățat ca român care lucrează în Africa

](https://www.vice.com/ro/article/bmzvmw/cum-e-sa-te-muti-in-africa)[Am stat o lună în Africa de Sud și am uitat complet de Dragnea, PSD și România

](https://www.vice.com/ro/article/pazezb/am-stat-o-luna-in-africa-de-sud)[Fotografiile astea îți arată viața colorată și optimistă din Africa de Sud
](https://www.vice.com/ro/article/59pxbk/fotografii-optimiste-cu-viata-din-africa-de-sud)_**