uber

Șoferul Uber care s-a ales cu mașina ciuruită de gloanțe după cea mai proastă cursă

Șoferul Uber a tras paiul scurt al serviciilor oferite de companie
Ashwin Rodrigues
Brooklyn, US
DP
translated by Diana Pintilie
19.5.18
Imagine: Jake Collinson 

Articolul a apărut inițial pe Motherboard.

În cartierul Depot District of Lubbock din Texas, șoferul Uber Jake Collinson a răspuns unei cereri de cursă. Atunci când Collinson a ajuns la adresă, un pasager s-a urcat în mașină și i-a spus că mai aștepta încă patru. El a realizat că era vorba de o bătaie cu un alt grup. Ceilalți patru au sărit în mașina lui Collinson după ce au auzit sirena poliției. El a încercat să-i dea afară din mașină, pentru a evita orice implicare ca șofer. Însă SUV-ul lui a fost deja găurit de gloanțe.

Așa cum a raportat inițial KCBD, vehiculul lui Collinson a încasat mai multe gloanțe, iar unul dintre gloanțe l-a nimerit pe un pasager în spate. Un martor a filmat vehiculul care luase foc. Apoi, Collinson a condus până la University Medical Center, unde pasagerul a fost diagnosticat cu „răni grave, dar în afara unui pericol de moarte”, conform unei declarații pentru Motherboard de la Departamentul de Poliție din Lubbock.

Raportul oficial al poliției nu este încă disponibil și cazul este încă în curs de investigare. Departamentul de Poliție Lubbock a împărtășit un rezumat al incidentului cu Motherboard:

„După interogarea mai multor persoane, se pare că două grupuri au intrat într-o altercație fizică în zona 900 de pe 18th Street. Odată ce lupta a fost întreruptă, un grup a vrut să plece cu un vehicul. Ofițerii au fost avertizați că o persoană din celălalt grup a tras mai multe gloanțe în vehicul. Un pasager din spate a fost lovit de un glonț și șoferul l-a dus la UMC. Victima de sex masculin în vârstă de 25 de ani a suferit leziuni grave, dar nu i-au pus viața în pericol. Ofițerii nu au reușit să descopere grupul de suspecți de la fața locului. "

Collinson nu a fost vătămat fizic, din fericire. Mașina lui, deși e încă în stare de funcționare, are câteva găuri de la gloanțe în spate, pe lateral și în bancheta din spate. Reparațiile l-ar costa Collinson până la o mie de dolari.

"În prezent, sunt în mijlocul negocierilor cu Uber. Ei nu s-au descurcat prea bine în ceea ce privește comunicarea cu mine de la incident încoace", a spus Collinson într-un interviu pentru Motherboard.

Collinson a considerat că serviciul Uber după incident a fost „destul de absent", menționând că i-au greșit și numele într-unul dintre mesajele schimbate cu compania. La două zile după incident, Collinson a primit primul său apel de la Uber. Înainte, Collinson s-a adresat de câteva ori cerând actualizări, dar ori „nu a primit vreun răspuns, ori a primit un mesajul automat, de genul «vom reveni cu amănunte»", a spus el. Când Uber a sunat în cele din urmă, „tot ce-am făcut a fost să le redau povestea din nou și ei mi-au spus că vor reveni", a spus Collinson.

De asemenea, Collinson a fost contactat și de către compania de asigurare din partea Uber, care a spus că prejudiciul vehiculului său va fi despăgubit, dar el va trebui să plătească o taxă deductibilă de o mie de dolari. Collinson mi-a spus că mașina are șapte ani vechime, iar valoare deductibilă ar putea însuma prețul total al mașinii, ceea ce înseamnă că reparația costă aproape cât vehiculul.

Publicitate

Chiar dacă i se repară mașina, Collinson nu este sigur că va mai continua ca șofer Uber. „Am facturi de plătit, deși sunt încă marcat de toată situația și sincer, nu știu dacă vreau să conduc pentru o companie căreia nu prea îi pasă de siguranța mea”, a spus el.

Într-o declarație via mail pentru Motherboard, o purtătoare de cuvânt de la Uber a spus: „Am vorbit cu Jake ca să ne asigurăm că este OK și ne bucurăm că nu a fost rănit și se simte bine. Apreciem reacția promptă la fața locului a departamentului de poliție din Lubbock și asistarea la investigație.”

De asemenea, purtătoarea de cuvânt a specificat și regulamentul comunității Uber, care interzice arme de foc, dar nu a răspuns întrebării legate de felul în care compania îl sprijină pe Collinson sau dacă găurile vizibile de gloanțe sunt permise în autovehiculele Uber.

Atunci când a vorbit despre reacția publicului, Collinson a spus: „sprijinul moral a fost destul de bun”, cu excepția unui comentariu, în care un utilizator Twitter a dat vina pe economia locală pentru atacul armat.

Deși a supraviețuit unei experiențe înfiorătoare, Collinson are o atitudine pozitivă. În interviul televizat, el a purtat un tricou cu formația lui hardcore, Judiciary. „O să lansăm multe chestii anul ăsta”, mi-a spus Collinson.