Am fost în Georgia să văd cum a fost depășită România chiar și de țara unde s-a născut Stalin

Pe fațada muzeului de istorie din Tibilisi o pânză uriașă anunță cei o sută de ani de la crearea primei republici georgiene, în 26 mai 1918. Georgia a avut parte de numai trei ani de independență și apoi a fost absorbită de Uniunea Sovietică din care a reușit să se smulgă în 1991.

De atunci a trecut printr-un război civil și a pierdut două teritorii, Abkhazia și Osetia de Sud, acesta din urmă într-un război cu Rusia petrecut acum numai 10 ani.

De ce ar trebui să te intereseze toate aceste informații?

Pentru că Georgia este probabil destinația turistică cu cea mai rapidă creștere din ultimii ani mulțumită fantasticelor vinuri, incredibilei bucătării și fabuloasei vieți de noapte pe care ți-o oferă Tbilisi.

Pentru o țară cu o populație de nici patru milioane, Georgia are o amprentă culturală impresionantă. Este unul din primele teritorii unde creștinismul a devenit religie oficială. Este locul unde vinul e cultivat de peste opt mii de ani. Este țara care l-a dat pe Stalin.

Stalin este adorat în orașul lui natal, Gori, și hulit în tot restul Georgiei. În imensa piață de vechituri din Tibilisi găsești busturi, farfurii, insigne și decorații cu Iosif Visarionovici, dar abia în micul oraș bombardat de forțele rusești în 2008, Gori, poți să te plimbi prin camerele aliniate cu fotografii, scrisori, obiecte și daruri pe care Dzhugashvili le-a primit de la popoarele recunoscătoare, în muzeul pe care sovieticii l-au deschis încă din anii 50 în cinstea celui care a salvat patria.

În fața muzeului Stalin, pensionari mândri că sunt născuți în același oraș cu marele erou sovietic încearcă să-ți vândă gablonțuri cu Iosif Visarionovici și-ți spun în rusă că vremurile sunt căcăcioase, politicienii corupți și singurul noroc al planetei este că în Moscova există Putin, acest demn urmaș al lui Stalin.

Georgia încearcă să uite trecutul comunist. Imense monumente ridicate până în anii ‘80 de autoritățile sovietice sunt părăsite pe câte-o culme de deal, lăsate să se scufunde într-o mare de peturi și ambalaje decolorate.

Clădirile universităților, multe dintre ele în construcție la sfârșitul anilor 80, au ajuns tabere de refugiați pentru sutele de mii de georgieni care au fost expulzați din Abkhazia și Osetia de Sud.

Sălile de clasă au fost transformate în dormitoare, antene parabolice acoperă ca o cultură de ciuperci câte un perete, bucăți de feronerie din basoreliefurile de pe fațade au fost smulse și vândute la fier vechi, balcoanele decupate oval de arhitecții sovietici au fost umplute inegal cu pătratele termopanelor.

Bărbații fumează în șlapi în fața clădirilor și femeile ne chestionează dacă suntem de la vreo organizație umanitară? Avem cum să-i ajutăm?

Pe pereții clădirilor sunt uriașe graffiti, soldați și pisici, crocodili și tancuri, balene și Putin și Stalin.

Și aici ce e?

Fabrica de țesături transformată într-un hostel cu restaurante, baruri și magazine de haine de designer, occident curat. La Fabrika se înghesuie hipsterimea orașului să bea o bere artizanală, să fie văzută. Aici e hub creativ, peste drum niște maghernițe descompuse.

Orașul vechi e punctat de clădiri noi, oțel și sticlă, prisme și conuri, arată de un milion de ori mai bine decât urâțeniile construite în București în ultimii 20 de ani.

Pe deal, deasupra Pieței Libertății este casa celui mai puternic georgian, fostul prim-ministru Bidzina Ivanishvili, desprinsă din filmele cu James Bond. Ivanishvili este cel care, în ciuda trecutului dubios și a banilor făcuți, spun zvonurile, din afaceri cu mafia rusă, a salvat Georgia de Saakashvili, președintele pro-occidental care a fost speranța Georgiei, dar s-a transformat în cel mai mare coșmar al ei.

Tamara este barmaniță în Black Dog, unul din cele mai cunoscute baruri din Tbilisiul vechi. Are cercel în nas, ceea ce o transformă într-o țintă clară pentru înjurături pe stradă. Georgia este o țară conservatoare, creștină, copiii stau cu părinții până la căsătorie și fetele rămân virgine până în noaptea nunții.

Cercelul în nas e semn că Satana a intrat în tine. În mod straniu, în Tbilisi de ani de zile există Pride și tineretul se strânge la demonstrații cu miile. Acum o lună, în mai, brutalitatea arestărilor operate de poliție în câteva cluburi din capitală au scos în stradă 20 mii de tineri.

„Totuși, nu se compară cum e acum cu vremurile când era Saakashvili. Prizonierii erau torturați în închisori, corupția era uriașă. A făcut și lucruri bune, a construit mult și frumos, dar o luase razna. Acum sunt locuri de muncă, lumea e liniștită, nimeni nu vrea să plece din țară”, îmi spune Tamara după ce servește șase ruși, rupți de beți, pentru că au băut câteva sticle de chacha, grappa georgiană extrem de tare.

Terasele și restaurantele sunt pline de ruși.

Nu se pricep la vin, de fapt sovieticii erau să pună punct celor opt mii de ani de civilizație a vinului în Georgia. Așa zice Luarsab Togonidze, de profesie tamada.

Tamada este o combinație de naș și maestru de ceremonii, este cel care ține discursuri și umblă cu un soi de polonic din care mesenii trebuie să bea vin, la nunți, botezuri și alte ceremonii.

E o meserie grea, în fiecare zi este mahmur. Acum se drege cu un soi de vișinată și ne spune că, pe vremea URSS, georgienii erau principalii producători de vin din uniune, dar cum piața era needucată și voia doar vinuri dulci, bieții vinificatori au fost obligați să se axeze pe soiuri dulci în defavoarea celor seci, distrugând astfel podgorii întregi.

Dar lucrurile au revenit la normal după 1991, mă rog, după 1995, că în 1991 era război civil și nimănui nu-i ardea atunci să pună soiul Mukuzani în loc de Akhasheni.

Acum cea mai mare piață de desfacere pentru vinurile georgiene este Japonia.

Așa zice Luarsab și zice că e musai să vizităm Sighnaghi, unul dintre orășelele cele mai pitorești din Kakheti, faimoasă regiune de vinuri a Georgiei. Să gustăm neapărat brânza tăvălită în mirodenii, să mâncăm rulouri de vinete cu rodii și coriandru sau miel cu tarhon.

Bucătăria georgiană este fabuloasă, plăcinte și supe, salate și fripturi cu sosuri incredibile. În orașul vechi, printre ruine, case căzute într-o rână și, ocazional, vilișoare renovate cu atenție și delicatețe, găsești câte o bijuterie de restaurant cu mese de tablă, seturi de farfurii desperecheate, mobilă de la târgul de vechituri și kilimuri turcești întinse pe jos.

Francezi, englezi, mulți americani, japonezi și chinezi fumează narghilele și ciocnesc pahare, încântați de ieftineala incredibilă din Georgia.

Un pachet de țigări e 1 euro, o sticlă de vin 2 sau poate 3. O masă la restaurant cu greu sare de 10 euro de căciulă. Mai scumpe sunt hotelurile mai ales dacă se întâmplă să prinzi vreun congres, vreun simpozion, vreun festival și e plin de festivaluri, simpozioane și congrese pentru că Georgia, ca și Ucraina, este unul din puținele locuri unde te poți apropia fără să fii totuși în pericol din cauza ursului rus.

E plin de poliție pe străzi, dar nu e nicio urmă de tensiune. Oamenii zâmbesc, sunt prietenoși și curioși, îmi aduc aminte de români în anii 90, când încă nu ne furasem bastoane pe spate de la minerii lui Iliescu.

Pe elegantul bulevard Rustaveli, undeva lângă clădirea orientală a Operei, băbuțe vând suc de rodii, corcodușe, căpșuni minione și cireșe. Una din ele e gruzină din Moldova.

„Bună ziua”, zice și noi îi răspundem uimiți că știe românește și ea ne spune să mergem seara lângă podul Păcii și să privim cum arde totul pe malul celălalt.

Nu e o piromană dementă, ci doar se bucură de luminile orașului care duminică noaptea se umple de jazz din piața mică, de lângă băile turcești cu sulf care arată ca niște igluuri de piatră ridicate de georgienii preistorici-eschimoși.

„Madloba”, zicem șoferului de taxi care ne duce la aeroport. Adică „mulțumesc”.

Dacă te-am convins că merită să faci o tură prin Georgia, trebuie să-ți mai spun că există curse directe ale Tarom și Wizzair către această țară. De asemenea, poți zbura cu escală prin Istanbul sau Atena. Drum bun.