De ce nu mai fac tinerii sex

Când a fost ultima oară când ai făcut sex? Deși pare o întrebare personală și delicată, oricine ar putea să răspundă în câteva secunde. Azi dimineață? Vinerea trecută? Poate acum două săptămâni lungi și sumbre? Cum ar fi dacă ultima ta partidă de sex e atât de departe de prezent, încât nu-ți mai aduci aminte nimic? Și cum ar fi dacă decizia de a renunța la sex ar fi complet voluntară?

Asta e lumea celibatarilor generației noastre.

Mai bine zis, bine ai venit în lumea mea: eu sunt un bărbat de 29 de ani, care a decis voit să îmbrățișeze burlăcia. Sunt conștient că, pentru tine, cuvântul „burlac” te duce cu gândul la călugări timizi, iubiri adolescentine, virgine de pe Reddit și acel tip specific de hipster care umblă în sandale prin cafenele din centru, cu o carte la purtător și o privire dubioasă. Ideea de a fi celibatar intenționat, în special unul agnostic, este aproape de neconceput. Dar pot spune că e și asta o realitate, nu atât de fabuloasă pe cât ai crede.

Cu mult timp în urmă, ultima mea relație romantică s-a dezumflat cât se poate de organic. Două persoane triste și stresate se pot alina pentru o perioadă limitată, iar, din păcate, dacă nu sunt echipate cu un libidou de necontenit, deseori, sexul este primul lucru care dispare.

Noaptea, în fața aurei toxice a ecranului, amândoi ne detașam silențios unul de celălalt, cu privirile orientate în direcții opuse. Dimineața, unul dintre noi se băga la duș, iar celălalt își verifica e-mail-urile, începând ziua în tensiune, lucru care transforma viața într-o rutină care părea de neoprit. Iar apoi rolurile se inversau.

Până la urmă ne-am despărțit. Ea s-a mutat, apoi m-am mutat și eu și am încercat să ne vedem de viețile noastre.

Mult timp după, m-am tot întrebat dacă dorința, un cuvânt cu care nu mă pot asocia, mă va lovi din nou. La început, am fost acaparat de sentimente de îndoială și grijă, dar cu timpul am simțit că îmi accept condiția. Am realizat, după câteva luni, de ce părea a fi o abstinență impusă din exterior, că în afara contextului unei relații sexul nu este o parte importantă din viața mea.

Oricât de mult sex faci, cu siguranță ai observat că treci printr-o schimbare seismică a felului în care îți afectează sexul, dragostea și relațiile. Dating-ul, care ar trebui să fie o activitate distractivă, e din ce în ce mai stresant. Aceste aplicații omniprezente pe care umbli în autobuze și în toaletele publice te îndeamnă constant să creezi versiuni din ce în ce mai atractive pentru piața romantică. Dating-ul a devenit o responsabilitate, ca un job, iar profilurile de Tinder sunt CV-urile, aceste rezumate ale personajului din online, de care avem nevoie la negocierile virtuale pentru ce pare a fi o formă plastică de intimitate umană. Avem statistici de productivitate de atins, întâlniri de aranjat, hârțogăraie și rapoarte de completat în chat-urile alimentate de bârfe.

Dacă dating-ul (care, până la urmă, e principala modalitate prin care oamenii fac sex) nu mai e distractiv, devine o sursă de anxietate extremă, iar apetitul sexual este îmbibat într-un sentiment similar de tensiune paralizantă. Iar cu cât dorința devine o sursă de anxietate, estompează orice fel de idee de a fi dorit sau a dori pe altcineva și, în scurt timp, sexul nu mai reprezintă o opțiune atractivă.

Se știe că milenialii fac mai puțin sex decât orice altă generație din istoria umanității, până și stră-stră-stră-stră străbunicul tău de la țară avea parte de mai multă acțiune decât tine. Anxietatea aia care vine la pachet cu presiunea sexuală e destul de familiară, o năpastă a condiției moderne care are un impact din ce în ce mai mare în climatul actual.

Eu cred că anxietatea este principalul motiv pentru care am abandonat mai mult decât bucuros, la frageda vârstă de 29 de ani, lupta sexuală. Asta pentru că nu mai simt apetitul sexual și dragosteaca pe o formă de evadare și alinare. În schimb, par să cedeze, la fel ca orice altceva, nevrozelor tranzacționale care însumează viața în era digitală.

Jack e un model de 26 de ani care locuiește în Londra. Anul trecut, imediat după Crăciun, și el a făcut un jurământ de burlăcie voluntară, deși motivele lui nu erau pe deplin aliniate cu ale mele. „Recent am suferit o serie de atacuri de cord și am fost absolut distrus de un bărbat cu care aveam parte de un sex fantastic, iar relațiile mediocre sau chiar adecvate cu alți oameni nu făceau decât să accentueze durerea acelei pierderi", îmi spune el. „M-am simțit ca și cum căutam cu disperare ceva, așa că am decis să șterg toate aplicațiile și să nu fac sex cel puțin o lună."

Ce a început ca un experiment, a devenit o condiție validă. Când l-am întrebat dacă consideră testul un succes, Jack a dat din cap și a spus, „A mers foarte bine, am învățat că, în loc să încerc să satisfac această nevoie cumplită de sex și intimitate, aș putea să o estompez, să o reduc la un nivel tolerabil, chiar plăcut, de dorință.” Jack spune că rezultatul se resimte în timpul prelungit cu prietenii, sau în sesiunile solo de la sală. Asta nu înseamnă că o perioadă voluntară de abstinență duce automat la o diminuare, chiar și parțială a dorinței sexuale. „Am revenit la porno și masturbare”, recunoaște el. „Care a fost OK! Suficient.”

O altă prietenă, Monica, director de marketing din Manchester, urmează în momentul actual un program de recuperare în 12 pași. Ca parte din program, ea trebuie să se abțină de la relații intime, atât de natură sexuală, cât și romantică. Am întrebat-o dacă vede conceptul de „celibatar voluntar” drept unul valid, atât ca mijloc lingvistic folosit pentru a descrie o perioadă fără sex, așa cum l-a clasificat Jack, dar și ca o alegere de stil de viață, cum am interpretat eu. „Cu siguranță există persoane care se identifică drept celibatar voluntar și cert e că beneficiază de alegerea de a nu ține cont de activitatea sexuală”, spune ea. „Dar deseori mă întreb dacă nu e decât o modalitate de a evita intimitatea și toate gândurile anxioase și vulnerabilitățile care vin la pachet cu o relație.”

Prietenii mă întreabă dacă totuși nu e doar un pretext. Poate că e doar o mască pentru fricile mele legate de sex și ce înseamnă să-ți placă sexul, să vrei sex și să te gândești la sex, ca alții să se gândească la tine în contextul sexului?

Ei bine, da și nu. Normal că am parte și de nopți (mai degrabă dimineți, când mă trezesc mahmur și realizez că toată seara am fost înconjurat de cupluri și acum sunt singur, cu telefonul și cartea mea), când sunt forțat să mă gândesc la aspectul voluntar al abstinenței mele.

Nu neg că mi-e dor de intimitate, de acea apropiere esențială pe care doar sexul cu cineva iubit pare să ți-o ofere. Cert e că nu mi-e suficient de dor, încât să mă forțez să renegociez relația mea cu societatea actuală. Fundamental, și probabil ciudat pentru unii, nu mi-e dor de sexul în sine, ci mai degrabă de șansa de a nega viața într-un altfel, de a-mi inunda rețeaua neuronală cu anxietate și senzația de eșec.

Articolul a apărut inițial pe VICE UK.