Călătorii

Tabăra de la Marea Neagră în care sute de copii au fost antrenați să ucidă

Aici erau, în fiecare vară, cam 150 de copii.

de Mirjana Milovanovic; translated by Diana Pintilie
09 Februarie 2019, 10:36am

Fotografii de Kyrre Lien

Articolul a apărut inițial în VICE Australia

În 2013, înainte ca trupele rusești să anexeze Crimeea, fotograful Kyrre Lien a primit acces într-o tabără de antrenament pentru copii cazaci. Acolo, în jur de 150 de copii, de la opt ani în sus, erau antrenați să împuște cu puști AK-47 și să se apere cu pumnii, toate asta într-un set-up complicat de naționalism și paranoia regională. Cazacii sunt un grup minoritar vorbitor de limba slavă, în mod tradițional din sudul Rusiei și din sud-estul Ucrainei, iar tabăra a fost pusă la dispoziția părinților care au vrut ca urmașii lor să fie crescuți în conformitate cu tradiția militară a cazacilor: autoguvernare, autosuficiență și dispus să-și apere patrie cu violență, dacă este nevoie.

La vremea respectivă, generalul care conducea tabăra și părinții care și-au înscris copiii credeau că NATO este cea mai mare amenințare. Mulți dintre ei s-au proclamat loiali lui Putin, ironic, pentru că tabăra nu mai există acum. Când Ucraina a fost anexată în 2014, locul a fost închis și susținătorii săi cazaci au fost împărțiți după naționalitate. Până la urmă, inamicul lor nu venea de la Bruxelles, ci de la Moscova.

Am stat de vorbă cu fotograful norvegian Kyrre Lien despre ce a văzut cât a stat în tabără și ce a învățat despre politica complexă a regiunii.

1548993195803-KYL_KYL_851524447

VICE: Ce te-a determinat să documentezi această tabără militară pentru copii?
Kyrre Lien: Eu am crescut în Norvegia, deci, pentru mine, să văd copii de la vârsta de opt ani, care umblă cu puși și arme într-o tabără militară de antrenament, mi s-a părut fascinant și straniu. M-am urcat în primul avion, deși a durat câteva săptămâni să găsesc contactele potrivite și să obțin acces în locație.

Poți să descrii ce ai descoperit când ai ajuns acolo?
Când am ajuns eu, tabăra avea 150 de copii, împărțiți în vreo 30 de corturi. Erau acolo de două săptămâni, iar în Crimeea e foarte cald vara, în jur de 30-35 de grade și în timpul zilei e sufocant. Tabăra era înconjurată de munți foarte înalți și stânci abrupte, într-o vale frumoasă, plină de verdeață.

1548993481694-KYL_KYL_943725588

Cum ai fost întâmpinat când ai ajuns acolo?
Cu scepticism. A durat câteva zile până când am stat de vorbă cu copii, deoarece erau cam timizi. Când fac un astfel de reportaj, nu vreau să judec pe nimeni. În schimb, încerc să înțeleg ce anume îi motivează. Așa că tot ce-am vrut e să-i ascult, iar cei care conduceau tabăra au înțeles asta. Desigur, știau că ce făceau ei era un pic cam controversat. La momentul respectiv, se confruntau cu mult criticism din partea mediei din Ucraina.

1548993579520-10858-9-de-unge-krigerne8

Spune-mi despre oamenii care conduceau tabăra. Cum erau?
Liderul taberei s-a prezentat drept generalul Esaul, un om foarte strict. El mi-a spus că acei copii „vor lupta ca NATO să nu ajungă niciodată la granițele noastre.” Țin minte cum, într-o zi, a abordat un băiat de opt ani, l-a pus la pământ, apoi l-a ridicat și s-a prefăcut că-i taie gâtul. Evident, asta e o metodă destul de extremă de a învăța un copil de opt ani orice. După asta, puștiul a venit la mine și mi-a spus că-i este dor de mama și tatăl lui.

Cum au reacționat ceilalți băiați?
Mulți erau OK cu ideea de a sta în tabăra. Desigur, unii dintre ei s-au speriat și au fost surprinși să vadă un astfel de episod. Dar, în același timp, ei păreau destul de dornici să se antreneze și să facă asta.

1548993651195-KYL_KYL_770225141

Poți să-mi spui despre rutina zilnică de acolo?
De obicei, toată lumea se trezea foarte devreme. Apoi ieșeau la mers prin munți timp de cinci ore, ceea ce poate fi destul de dificil la 35 de grade Celsius, mai ales când ai opt ani. Apoi urma antrenamentul de împușcături, lupte de cuțite și auto-apărare. Tot copiii patrulau tabăra în jurul munților. Totuși, într-un fel, ei se comportau tot ca niște copii normali și se jucau. Țin minte cum, într-una din zilele caniculare, un comandant a venit cu un pachet mare de înghețate. Am observat cum toții copiii s-au adunat în jurul lui ca să primească o înghețată și păreau complet normali, în niciun caz soldați.

Noaptea mâncau împreună și generalul ținea discursuri despre valorile cazacilor. Copiilor li se povestea cum cazacii au fost războinici puternici încă din secolul al XVI-lea. Apoi, când se lăsa noaptea, toți copiii se spălau pe dinți și mulți dintre cei mici își puneau pijamalele și se băgau în pat. În timp ce dormeau, aveau și patrule de noapte, unde trei dintre copii erau echipați cu arme automate, cuțite, veste anti-glonț, căști de protecție împotriva gloanțelor și patrulau zona taberei.

1548993766472-KYL_KYL_959626443

Care a fost cel mai incredibil lucru pe care l-ai văzut în tabăra asta?
Cred că pentru mine a fost că erau copii mici cu puști, arme concepute pentru a omorî și să fiu martor cum acei copii erau instruiți cum să omoare. Mi s-a părut destul de șocant.

1548993907906-10858-6-kosakken

Care erau cele mai dificile aspecte ale antrenamentului pentru acești copii?
Eu cred că unul dintre cele mai grele antrenamente erau exercițiile fizice. Am văzut copii de opt ani care făceau flotări și ridicau greutăți. Într-una dintre fotografii, poți observa cum un grup de copii aleargă cu buturugi asamblate să semene cu un tanc. Practic, alergau în interiorul acestei structurii foarte grele și vedeam cum se chinuiau, în timp ce generalul țipa în spatele lor. „Haideți sclavilor”, în timp ce pe fundal se auzea o muzică patriotică cazacă.

Erau și fete în tabără sau doar băieți?
Cred că aproximativ 95% din copii erau băieți. Erau și câteva fete, țin minte că era și o echipă de lunetiști alcătuită din două tinere. Într-o după amiază, am fost cu ele pe vârful munților să facem poze. Ambele erau îmbrăcate într-o uniformă grea de camuflaj, ca să se piardă în peisaj și cu puștilor la purtător.

1548993967097-KYL_KYL_913226110

Crezi că și copiii se considerau cazaci?
Mie mi s-a părut că cei mai tineri dintre copii nu aveau un interes sau cunoștințe despre asta. Însă cei mari erau foarte mândri să reprezinte principiile cazace, iar, într-un fel, să-și reprezinte poporul. Îți dai seama că liderii taberei erau cazaci super hardcore, așa cum a și spus unul dintre generali: „Noi învățăm copiii să devină cazaci adevărați - bărbați fără frică pregătiți să apere patria.” El s-a plâns că generația asta este prea leneșă și dependentă de alcool, țigări și narcotice. „Noi vrem să schimbăm asta.”

Interviu de Mirjana Milovanovic. Urmărește-o pe Instagram @mia_.m

1548994031190-10858-9-de-unge-krigerne6-2
1548994076361-KYL_KYL_659222969