„Hipsterul” lui Putin care l-ar putea inspira și pe Dragnea

Poate ți se par exagerate comparațiile care se fac, de ceva vreme, între România condusă de Dragnea și Rusia lui Putin. Există într-adevăr multe diferențe între cele două țări, cele mai multe datorită faptului că politicienii din România nu sunt totuși de capul lor. Și asta pentru că suntem în UE. Dar nici prea departe de Rusia nu suntem, iar textul de mai jos o să-ți arate câteva lucuri care se întâmplă sub Putin și pe care le vei putea recunoaște și în România.

Dar să o luăm cu începutul.

În Rusia există un personaj, foarte puțin cunoscut la noi, și care este consilierul prezidențial numărul 1 al lui Vladimir Putin. Numele lui este Vladislav Surkov și este considerat inventatorul putinismului, adică acel curent politic care urmărește concentrarea puterii din Rusia în mâinile unui singur om.

La Kremlin, lui Surkov i se spune „demiurgul”. Dacă-ți sună prea pompos, atunci poți să-i zici acestui tip de vreo 50 de ani, „influencer”. Un influencer foarte cunoscut printre hipsterii din Rusia.

Visul lui Vladislav Surkov a fost întotdeauna obţinerea unui sistem politic în care Stalin+2PAC=LOVE.

Am aflat foarte multe despre „hipsterul” lui Putin din cartea lui Peter Pomerantsev, Nothing Is True and Everything Is Possible: The Surreal Heart of the New Russia.

Cartea este o călătorie halucinantă în Rusia contemporană. Pomerantsev a lucrat o vreme în mass-media rusească, ca producător al televiziunii generaliste TNT, care era la un moment dat crema cremelor în showbiz, având ca obiectiv să ilustreze apariţia „rusului global”, a rusului împăcat cu Vestul şi însetat de un stil de viaţă plin de „virtuţi” occidentale. Jobul ăsta i-a permis lui Pomerantsev să vadă cum se construieşte Rusia lui Putin de la firul ierbii, direct din birourile decizionale ale mahărilor.

Surkov a fost un băieţel dintr-un sătuc amărât din districtul Solntsevo, născut într-o familie cu orgini cecene, care habar n-avea ce-i rezervă viitorul. Mai târziu, în aula unei facultăţi, îmbrăcat cu un tricou Joy Division pe sub o scurtă de piele, coborât ca un rockstar printre muritori, Vladislav vorbea unei audienţe formate din doctoranzi, jurnalişti, profesori şi politicieni despre ceea ce reuşise el să creeze alături de Vladimir Putin. Aşa începe cartea lui Pomerantsev.

Conceptul pe care Surkov l-a arondat putinismului este acela de „democraţie controlată” sau „democraţie suverană”. Altfel spus, apucături sovietice cu ambalaj glossy.

Poet cu plete de Pink Floyd, autor de romane mistico-distopice, textier pentru formaţii noise rock, adulator de artă conceptuală, sociolog, antropolog. Toate astea avea să devină Surkov şi, cum nu trecuse degeaba prin furtuna politică post-perestroika, a zis că trebuia să scornească un sistem politic în regim de hipermarket, unul care să-i satisfacă pe toţi - şi hoardele de nostalgici ai URSS, şi generaţiile de mileniali.

Cum putea să obţină toate astea? Întreaga societate rusă urma, sub domnia lui de consilier prezidenţial, să se transforme politic într-un enorm reality show. Începea osmoza fără perdea, în prime time, dintre plictisul actului legislativ şi stilul de viaţă al „vory v zakone” (hoți în lege), dintre cravata secretarului de stat şi poveştile de Şeherezadă ale fetiţelor de zahăr („sugar babies”).

Tagma lui Surkov a apărut la mijlocul anilor 1990. Se numeau „political technologists”. Sunt cei care au dezlănţuit PR-ul în politică. Mafia, anarhiştii, fanaticii religioşi, artiştii furioşi din underground, toţi trebuiau să se transforme în cobai de PR politic.

Surkov primise o libertate enormă de decizie din partea lui Putin. El hotăra, ne spune Pomerantsev, ce tip de partid trebuia să apară, să zicem, luna asta pe scena politică.

Unul progresist, unul naţional-socialist? Nicio problemă, se dădea comanda şi partidul era înfiinţat, un nou actor îşi primea rolul în şarada democraţiei. Pe scurt, să fie opoziţie, dar cu permis de vieţuire luat de la Kremlin. Se zice că pe o masă din biroul lui Surkov existau câteva telefoane pe care scria INDEPENDENT. Alea erau telefoanele prin care îi dirija pe candidaţii independenţi.

Nu-ţi sună oarecum familiar toate astea? Poate ai auzit vorbindu-se în România de partidele-balama. Un partid-balama este cel care, într-o coaliţie, există doar ca maşină de vot legislativ pentru partidul dominant. UDMR este un tradiţional partid-balama. UNPR – partid-balama. ALDE – partid-balama.

Revenind. În fiecare săptămână, Surkov se întâlnea într-o sală de şedinţe de la Kremlin cu şefii televiziunilor din Rusia şi stabilea: cine va fi elogiat, cine va fi târât prin noroi, ce teme vor fi servite publicului, care teme vor fi hulite, totul până în cel mai mic detaliu.

Aici Surkov finanţa ONG-uri pentru drepturile omului, dincolo înfiinţa mişcarea de tineret Nashi, în cadrul căreia acţiona şi-un fel de clan al sportivilor, antrenat în bătăi de stradă, pe care puterea îl foloseşte şi acum pentru a le crăpa oasele protestatarilor anti-Putin.

La noi, păstrând la maxim proporţiile, Mihai Gâdea, ca să iau doar un exemplu, s-ar încadra pe statul de plată la capitolul „political technologist”. Minus orice caracteristică de fin strateg şi „geniu al răului”. Fundaţia „Dan Voiculescu” sponsorizează, după cum susţine, generaţia viitorului, în timp ce fabrica de linşaj media de la Antena 3 caută să îngroape orice viitor. Procedură Surkov de abecedar.

Pentru a-i atrage pe hipsterii tineri de partea Kremlinului (Generaţia Putin sau Generaţia P, aşa sunt numiţi cei 1,3 milioane de copii născuţi în anul 2000 şi care au crescut sub Vladimir Putin), Surkov a vărsat tone de bani în expoziţiile unor artişti „provocatori” şi a inventat rapperii anti-sistem, coordonaţi, de fapt, de Ministerul Culturii.

De aceea, subliniază excelent în carte Pomerantsev, putinismul poate semăna dimineaţa cu o oligarhie, după-amiaza cu o democraţie, la cină cu o monarhie, iar până la sfârşitul serii cu un stat totalitar.

Nu se potriveşte oare această „teoremă” şi cu ce s-a întâmplat la Bucureşti pe 10 august, modului în care a debutat ziua şi felului în care s-a terminat? Nu a fost aia o zi cu adevărat putinistă, în care Dragnea et. Comp şi-au dat examenul în materie de „democraţie suverană”?

În prezent, rolul lui Surkov s-a mai diminuat. Nici nu ar avea de ce să mai fie atât de activ, putinismul merge ca uns în Rusia. După anexarea Peninsulei Crimeea, în 2014, Surkov a fost printre primii oficiali ruşi trecuţi pe lista de interdicţii din UE.

„Nu vă va afecta asta?”, l-a întrebat un jurnalist. Surkov a zâmbit şi şi-a lipit degetul de frunte, răspunzând: „Europa poate încăpea toată aici, în capul meu”. Pare genul de replică ideală de stimulat burtierele la un CExN al PSD la Sala Palatului.

Cântărind la bob situaţia noastră, aproape că suntem norocoşi, chiar şi în dezastru. Închipuiţi-vă, de dragul distopiei, cum ar acţiona Şerban Nicolae consiliat de Surkov sau înfierbântatul deputat Cătălin Rădulescu, zis „Mitralieră”. Dar mai ales Liviu Dragnea, un Dragnea mânat politic nu doar de frica de puşcărie, ci şi de un diletantism imperialist, un Dragnea care s-ar ambiţiona să-şi depăşească condiţia de combinator.