FYI.

This story is over 5 years old.

Instagram

Cum a devenit Instagram locul perfect pentru anti-vacciniști

În timp ce Facebook spune c-o să înfrâneze mișcarea anti-vaccinistă, Instagram e un fel de Vestul Sălbatic.
Instagram like and a needle
Imagine: Shutterstock / Jordan Pearson

Articolul a apărut inițial pe Motherboard

Mi-am făcut un cont nou pe Instagram și am dat follow la un cont numit „Beware the needle” (Atenție la ac – n.r.), un profil cu 34 000 de urmăritori care postează un flux constant de mesaje anti-vaccinare. Am început să urmăresc și contul de rezervă menționat în descrierea contului inițial, creatorul fiind clar conștient că e foarte posibil să îi fie închis contul curând de către Instagram. Apoi, secțiunea „Sugerate pentru tine” mi-a recomandat să urmăresc și alte conturi, printre care „Vaccinurile sunt genocid” și „Adevărul despre vaccinuri”. Am început să-l urmăresc pe al doilea, după care am verificat ce altceva crede Instagram că ar fi de interes pentru mine: încă 24 de conturi care fie se declarau anti-vaccinare în mod explicit în descrierea de profil, fie postau doar conținut anti-vaccinare.

Publicitate

Printre ei erau pseudo-oameni de știință care pretindeau că vaccinurile cauzează autism, conturi cu zeci de mii de urmăritori care promiteau să dezvăluie „adevărul” despre vaccinare prin meme și imagini cu așa-zise statistici, precum și conturi de mame care trâmbițau pericolele percepute, dar false ale vaccinării copiilor împotriva pojarului, a poliomielitei sau a altor boli.

„Oile continuă să se adune la rând pentru masacru. Fără întrebări”, scria în descrierea unei postări de pe „Adevărul despre vaccinuri”.

În ultimele câteva luni, politicienii, cercetătorii și trusturile media au atras atenția asupra modului în care platformele de social media promovează, amplifică și diseminează conținutul anti-vaccinare; un conținut care ar putea să întărească convingerile împotriva vaccinării copiilor, expunându-i astfel la un risc crescut pentru diverse boli. Luna aceasta, Facebook a anunțat că va forța niște schimbări în algoritmii Instagram, care să facă acest tip de conținut mai greu de descoperit online, care să îl scoată cu totul din secțiunea „Explorează”, care arată utilizatorului nou conținut care i-ar putea plăcea, precum și să elimine conținutul anti-vaccinare din hashtag-uri.

Dar experimentul meu arată că motorul de recomandări al Instagram, de fapt, sugerează utilizatorilor să urmărească mai multe conturi anti-vaccinare.

Utilizatorii pe care Instagram i-a recomandat contului de test aveau între 800 și 150 000 de urmăritori fiecare și sute sau mii de postări. Majoritatea conturilor se concentrau exclusiv pe ideologia anti-vaccinare, iar câteva din ele se intersectau și cu teorii ale conspirației mai generale. Instagram mi-a mai recomandat și o serie de conturi pe teme de sănătate alternativă și holistică, în genul celor cu diete bazate pe plante. Unele din ele includeau și postări anti-vaccinare, dar nu se concentrau prea mult pe asta (și aceste conturi nu au fost numărate în raportul meu referitor la numărul de conturi anti-vaccinare).

Publicitate

Unele din aceste conturi se folosesc și de opțiunea de a crea Instastories, unde dau share-uri la meme de pe alte conturi sau fac sondaje de opinie unde îi întreabă pe urmăritori dacă preferă să găsească în magazinul lor plăsuțe de cumpărături sau nasturi cu mesaje anti-vaccin (magazinul în sine nefiind pe Instagram).

„Expunerea agendei vaccinării și atragerea atenției pe alte teme de sănătate conexe” – aceasta este descrierea unui profil care mi-a fost recomandat.

„Povești reale. Vătămări în urma vaccinurilor. Decese în urma vaccinurilor. Tot ce presa nu va dori să-ți arate”, spune descrierea altuia.

După ceva presiuni, mai multe platforme sociale, printre care Pinterest, Facebook și YouTube, au luat măsuri împotriva conținutului anti-vaccinare. În februarie, The Guardian a arătat cum Facebook și YouTube ajută la diseminarea propagandei anti-vaccin. De exemplu, recomandările YouTube îi poartă pas cu pas pe utilizatori dinspre conținutul bazat pe fapte înspre conținutul anti-vaccinare.

Adam Schiff i-a trimis o scrisoare lui Mark Zuckerberg, CEO-ul Facebook, încurajându-l să continue cu măsurile luate pentru a împiedica proliferarea conținutului anti-vaccinare. Luna aceasta, Facebook a anunțat câteva schimbări, precum că paginile și grupurile anti-vaccinare nu vor mai fi incluse în recomandări când sunt folosite funcțiile de căutare în platformă și reclamele care includ informații eronate despre vaccinare vor fi eliminate.

Publicitate

Erin Elizabeth, care a publicat pe blogul personal împotriva vaccinurilor, ne-a spus într-un mail că Facebook a acționat împotriva consimțământului ei. „A fost dezolant să văd cum Facebook a ales să ne reducă și poate chiar să ne șteargă în curând, fapt cu atât mai îngrijorător din moment ce tot ei dețin și Instagram”, a declarat ea.

Anunțul din partea Facebook a menționat că nu vor arăta sau recomanda conținut similar prin secțiunea Explore de pe Instagram și nici prin hashtag-uri, care arată toate paginile marcate cu un anumit cuvânt-cheie.

Aceste măsuri nu au fost încă implementate. Am văzut cum hashtag-uri precum #informedconsent (consimțământ informat), #vaccineskill (vaccinurile omoară) sau #vaccinescauseautims (vaccinurile cauzează autism) au mii sau zeci de mii de pagini listate la momentul acestei scrieri și includ conținut anti-vaccinare. Instagram mi-a spus că schimbările vor fi implementate în următoarele săptămâni.

Testul făcut de mine s-a concentrat mai mult pe algoritmii de recomandare de la secțiunile „Sugerate pentru tine” și „Pentru că urmărești” de pe Instagram, ca să văd cât de repede recomandă un flux întreg de conturi anti-vaccinare pe care să le urmăresc.

Deși nu s-a menționat explicit în anunțul făcut de Facebook, Instagram mi-a spus și că va investiga moduri diferite de a minimiza astfel de recomandări, luând în vizor și secțiunea de „Sugerate pentru tine”. Spre deosebire de alte măsuri anunțate, Instagram nu a menționat o dată precisă pentru implementarea acestor schimbări, dar a spus că va ține întreaga comunitate la curent cu eforturile făcute.

Momentan, Instagram rămâne un focar de conținut anti-vaccinare ușor de descoperit.