De ce-și țin atâția bărbați salteaua pe podea?

Recent, am observat că există un fenomen larg răspândit printre bărbați care, judecând după dimensiunile ceasurilor de la mână și al abonamentelor la sală, își pot permite paturi și aleg, cu toate acestea, să doarmă pe saltele ținute pe podea.

Femeile se plâng de asta de ceva vreme. Într-un articol publicat în 2017 în CityPages, intitulat „Dragi bărbați: Luați-vă, naibii, saltelele de pe jos”, Ali O’Reilly scrie: „Dac-aș fi pontat o fișă de fiecare dată când am intrat în camera unuia și-am văzut o saltea pe podea, aș fi putut să fac un joc cu umbre pe tavan care să arate precum Calea Lactee. Vreau să ajut. Dacă asta înseamnă să-mi fac o listă cu locurile în care poți găsi cadre de pat ieftine și magazinele de mobile de unde poți să închiriezi o furgonetă pentru transport, o să o fac pentru voi”. Anul trecut, Nicole Cliffe a postat un șir de tweeturi care a devenit viral despre cum dormea soțul ei pe podea atunci când s-au cunoscut și mulți au reacționat cu propriile povești despre rezistența partenerilor lor (preponderent bărbați) de a renunța la asta. „Până acum, m-am combinat cu un singur tip cu cadru de pat. Am 27 de ani, locuiesc și am relații în New York de șase ani”, a postat o tipă. Alta a scris: „Prietenul meu era atât de împotrivit paturilor normale, încât atunci când ne-am cunoscut, în loc să-și CUMPERE unul, l-a confecționat, dar nu la modul mișto. Practic, era o saltea tristă de canapea cu un singur cearceaf, pe niște șipci de lemn”.

Oare bărbații sunt mai predispuși să doarmă pe o saltea pe podea? În principiu, se pare că da. Dar cum am dormit pe la mulți bărbați, dintre care doar câțiva cu schema saltea-pe-podea, n-aveam o impresie clară, bazată pe știință, despre fenomenul ăsta. Așa că am început să investighez.

Am vorbit cu mulți bărbați pentru articolul ăsta - din medii socioeconomice diverse - inclusiv cu Corbin Smith, de 30 de ani, care a ieșit recent dintr-o perioadă de nouă luni în care a dormit pe podea. (Înainte dormea pe un pat cu arcuri, dar când s-a stricat, s-a resemnat cu podeaua.)

„Când am încercat să dorm pe podea, m-am gând: Ce contează, e o saltea, o să fiu ok, asta am făcut și-n adolescență, dar în cele din urmă chiar a devenit o problemă reală care îmi futea viața”, mi-a spus Smith. La momentul respectiv, avea o parteneră de lungă durată și, deși aceasta nu s-a plâns niciodată de situație, el crede că nu-i plăcea stilul ăsta. În cele din urmă, s-au despărțit. „Probabil că salteaua de pe podea funcționează ca o metaforă”, a spus el.

Când s-a stricat patul pe arcuri, Smith nu s-a grăbit să-și cumpere unul nou sau un cadru pentru pat. „Pe moment, motivul meu au fost banii. Sunt freelancer și uneori vin și pleacă. Dar cred că era și o parte din mine care s-a gândit că nu trebuie să dau doi bani pe confort.”

Un alt bărbat, care și-a dorit să rămână anonim, a dormit pe podea până când actuala soție l-a obligat să-și ia un pat adevărat. Insistă în continuare că, de fapt, îi plăcea pe jos. „Preferam suprafața podelei în locul chestiilor metalice”, a spus el. „În plus, multe dintre ramele astea scârțâie când faci sex, ceea ce detest.”

Într-un thread din 2015 de pe Reddit, un tip a întrebat: „E așa mare chestie dacă ai salteaua direct pe podea? Să ai o saltea dublă, mare, fără un pat pe arcuri sau un cadru. Garsonieră, un pat”. E adevărat că mulți bărbați au susținut că preferă fermitatea saltelelor puse direct pe podea și a zgomotului minimal din timpul sexului. („Sexul nu mai e la fel de zgomotos”, a spus un utilizator. „Sunt scund și dacă am patul foarte înalt, nu mă ajută cu nimic când fac sex”, a spus altul, deși nu prea pot să vizualizez poziția de sex la care se referă.)

Un utilizator a sugerat că salteaua direct pe podea e o modalitate bună de a tria femeile obsedate de bani, care și-ar putea pierde interesul, dacă bănuiesc că ești sărac. „Când ai bucățele de sărăcie presărate peste tot te ajută ca să le miroși pe târfele superficiale”, a scris intensely_human.

Cel mai înfiorător comentariu dintre toate? „Frate, dorm pe o pătură, pe covor. Am un pat super bun într-un spațiu de depozitare. Nici măcar nu mi-e dor de el.”

E drept că oamenii din toată lumea, de toate genurile, apreciază dormitul pe podea. Canapelele tradiționale, super-minimaliste, nipone, adică shikibuton, sunt extraordinar de relaxante și comode pentru somn și oferă o susținere excelentă pentru spate. Unii dintre bărbații americani cu care am vorbit au menționat confortul și susținerea ca factor în decizia lor de a rămâne pe podea, dar cei mai mulți au sugerat vag că, pur și simplu, cadrul de pat nu mai era important pentru ei sau că au uitat cu totul să-și cumpere unul. Era ceva fără de care puteau să trăiască liniștiți. Într-adevăr, fenomenul pare un pic diferit în America față de restul lumii. Aici este mai mult un lucru care se-ntâmplă și pe care apoi îl înduri, decât o alegere activă.

L-am întrebat pe Smith dacă asta are ceva de a face cu faptul că e bărbat, după cum susțin atât de multe femei. „Uite ce e, n-am date demografice la îndemână”, a spus acesta. „Dar mi se pare că societatea încurajează femeile să aibă grijă de ele într-un fel în care bărbații nu prea o fac.”

În cazul meu, se susține. M-am combinat cu mai mulți tipi care-au locuit ani de zile în New York fără aparate de aer condiționat, deși își permit și le-ar prinde bine. Propriul confort era pe locul doi după… după ce? Duritate? Masculinitate brută, incomodă? Sex atât de transpirat încât trebuia oprit? N-aveau niciodată motive bune. Spuneau chestii ca: „Atât am progresat” - și se opreau la asta. Apoi mai există tensiunea binecunoscută a treburilor casnice, unde aș introduce și preocuparea față de alegerea unui cadru de pat. Conform unui studiu din 2014, doar 19% dintre bărbații care au slujbe în afara casei se ocupă de treburile casnice, versus 50% dintre femei.

O femeie, care a ales să rămână anonimă, mi-a spus: „Simt că bărbaților le pasă mult mai puțin de transformarea unei case într-un cămin decât de funcționalitate. Când l-am cunoscut pe soțul meu, el și colegul lui de apartament de pe vremea aia n-aveau o canapea în sufragerie, doar scaune pliante și un televizor”. (Există chiar și o a memă fix despre fenomenul ăsta.)

Cel puțin ăsta e stereotipul. Un articol din revista Glamour, intitulat „Chestii care le preocupă pe femei, despre care bărbaților nu le pasă”, plasează sus pe listă „decorațiunile interioare”. „Se întâmplă pentru că bărbaților le place confortul și rutina”, scrie colaboratorul, sub pseudonimul „Discuții de bărbați”. „Toate chestiile alea pot fi super drăguțe, dar aș putea să fiu comod dacă n-ar fi acolo? Probabil. Știu că multe femei simt nevoia să transforme un spațiu ca să se simtă acasă. Majoritatea bărbaților creează asta pur și simplu din spațiul pe care-l au la dispoziție.”

Însă, la finalul zilei, știm că diferențele de comportament dintre genuri se reduc mai degrabă la socializare decât la niște tendințe înnăscute. Dar chiar și identificarea acestora necesită multe generalizări. Eu, de exemplu, n-aș zice despre mine că sunt cea mai organizată femeie. În primele luni de locuit în New York, eram prea letargică și instabilă financiar ca să fac o prioritate din cumpărarea unui cadru de pat. Dormeam și mâncam mezeluri pe o saltea pe jos, pe care mi-am și tras-o de câteva ori, inclusiv cu tipul cu care făceam sandvișuri la un magazin de condimente din Williamsburg, ca să-mi permit un internship neplătit în mass-media. Înțeleg că atunci când stai rău cu banii și asta te macină până la os, cadrul de pat poate să fie unul dintre primele lucruri la care renunți. Nu sunt doar costisitoare, ci implică și asamblare, care presupune și tărie de caracter.

În același fel în care simt că dacă cineva ar avea o problemă cu locul în care stau încât să nu vrea să se combine cu mine, e mai mult decât binevenit, ba chiar încurajat, să plece. (Nu s-a întâmplat niciodată, dar abia aștept să mă întrebe un tip: De ce ai toată podeaua acoperită cu ambalaje?, ca să pot să urlu DISPARI.) În puținele dăți în care am petrecut noaptea la cineva care avea salteaua pe podea, am trecut peste. Singurul lucru care m-a făcut pe loc să plec din apartamentul cuiva a fost un șnur cu NASCAR.

Dar nu se aplică tuturor. „Nu m-am dus niciodată acasă cu o persoană care să fi avut salteaua pe podea, dar cumva m-ar deranja”, a spus o prietenă apropiată, care a ales anonimatul. „Îmi sugerează fie încredere în sine, fie lene, fie disperare, și pot să empatizez doar cu una dintre ele. Cu disperarea, în caz că nu era clar.”

Articolul a apărut inițial pe VICE US.