Când ai un trecut pătat, e greu să-ți reclădești viața. Fotografii de Mircea Topoleanu

Deținutul de la care a plecat nebunia eliberării în masă a infractorilor din România

Decizia CEDO în cazul lui Laviniu Moșmonea și a altor trei deținuți a speriat PSD să deschidă poarta închisorii pentru 14 mii de condamnați.

|
05 Februarie 2019, 10:57am

Când ai un trecut pătat, e greu să-ți reclădești viața. Fotografii de Mircea Topoleanu

Acum cinci ani, într-o celulă din Penitenciarul de Maximă Siguranță Craiova, deținutul Laviniu Moșmonea a avut o idee. Pe o foaie din sala de activități a închisorii văzuse adresa poștală a Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO). Mai scria acolo că deținuții au drepturi și se pot adresa instituției europene dacă ei cred că le sunt încălcate drepturile. În reclamațiile sale către conducerea penitenciarului, se plânsese de spațiul prea mic împărțit în aceeași cameră cu alți 20 de deținuți, de igrasie, de rugina din apă. Fără să primească vreun răspuns.

„Așa că le-am scris”, îmi povestește acum din locuința sa din satul Pârșcoveni, județul Olt, la un an și jumătate de când a fost liberat condiționat.

El le scria oficialilor europeni în română, scrisorile de la Strasbourg veneau în franceză. Îi lua zile întregi să le descifreze, cu franceza din liceu și cu ajutor de la colegi de celulă plecați pe afară. CEDO i-a trimis un formular și i-a cerut reprezentant legal. A căutat unul, dar i-a cerut zece mii de lei, indiferent dacă acțiunea avea succes sau nu. Așa că deținutul, de profesie lăcătuș mecanic, a cerut și i s-a permis să se apere singur. Schimbul de scrisori a durat patru ani.

Pe 25 aprilie 2017 era publicată decizia-pilot a CEDO care le dădea dreptate lui și altor trei deținuți români care reclamau „condiții degradante și inumane” în detenție. O făcuseră și alții înainte, dar acțiunea lor a contribuit la relaxarea criteriilor pe baza cărora au ieșit mai devreme, prin mult hulita lege a recursului compensatoriu, peste 14 mii de deținuți, între octombrie 2017 și decembrie 2019.

Astfel, decizia-pilot care a pornit de la cazul lui Laviniu Moșmonea și altor trei deținuți a fost motivul invocat de guvernanții și deputații coaliției pentru a modifica drastic, prin procedură de urgență cerută de Guvernul Grindeanu, un proiect de lege inițiat de fostul ministru al Justiției Raluca Prună, membru al cabinetului lui Dacian Cioloș.

detinut
În spatele lui Laviniu Moșmonea e portretul uneia dintre cele două fiice ale sale. Una e asistentă în București, cealaltă e plecată în Italia și nu a mai văzut-o de 10 ani.

Legea propusă de guvernul tehnocrat stipula ca fiecărui deținut să i se scadă trei zile din pedeapsă pentru fiecare 30 de zile consecutive petrecute într-un spațiu de sub trei metri pătrați, după o evaluare individuală a acestor condiții.

„De ce zile și nu bani a fost o decizie de oportunitate socială. România nu își permitea să meargă pe o compensare financiară, era inacceptabilă social, era și după Colectiv. Raționamentul a fost că România are probleme grave în sistemul de sănătate, în educație, și este foarte greu de justificat alocarea unor sume de bani destul de consistente în scopul de a compensa deținuți”, explică fostul secretar de stat în Ministerul Justiției Adrian Baboi-Stroe.

Dar, după decizia CEDO, parlamentarii coaliției (PSD, ALDE, UDMR) au crescut numărul zilelor compensate de la trei la șase, au eliminat condiția ca acestea să fie consecutive, au crescut numărul de metri pătrați pentru fiecare deținut de la trei la cel puțin patru, au introdus igrasia pe lista condițiilor improprii și au eliminat cerința ca fiecare caz și celulă să fie evaluat, ridicând evaluarea la nivel de penitenciar. Astfel, în loc de 1 700 de deținuți, câți ar fi ieșit pe baza proiectului lui Prună, au ieșit de opt ori mai mulți.

„Dați, domne’, o lege, le-am zis, și hai, împușcați-ne direct!”

Se numește „pilot” o decizie a Curții care reunește mai multe plângeri, identifică o problemă de sistem și oferă indicații prin care poate fi remediată. Prin cea din cazul Rezmiveș, Moșmonea, Mavroian și Gazsi contra României, CEDO hotăra că țara noastră a încălcat articolul 3 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului, care începe așa:

„Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante.” Iar acest „nimeni” îi include și pe ucigași, violatori, pedofili, tâlhari, hoți.

Laviniu Moșmonea avea 41 de ani când a fost arestat preventiv pentru violul asupra unei minore din satul său, în octombrie 2007. Era divorțat, avea două fete și lucra ca lăcătuș mecanic la Electromontaj Slatina. După un proces care a durat trei ani, a fost condamnat la 12 ani de închisoare. A ispășit nouă ani, nouă luni și 13 zile, în cinci penitenciare.

„Colibași, Craiova la Maximă Siguranță, Târgu Jiu, Pelendava, Rahova... Mă tot mutau dintr-o pușcărie în alta că făceam reclamații la conducere. Dacă cineva făcea plângere, primul lucru, nu te mai scotea la muncă. Apoi, la prima greșeală, îți făcea raport. Un raport echivalează cu șase luni de amânare la liberarea condiționată. Scriau în el injurii la adresa gardienilor, chiar dacă nu-i ziceai nimic. N-aveai voie să fumezi și te prindea, raport. Orice”, îmi spune și răstoarnă plasa cu plângeri, răspunsuri primite de la CEDO, hotărâri de instanțe, mandate de arestare.

Foile răsfirate pe patul din camera lui de zi spun frânturi din trecutul său: „fiul lui Nelu și Stela”, „studii medii”, „situația militară satisfăcută”, „fără antecedente penale”, „viol”, „victima în vârstă de 13 ani și 11 luni”, „sub amenințarea unui cuțit”, „instanța condamnă inculpatul”.

Urâțenia unei nopți de toamnă din 2007, când a invitat o minoră la el acasă, după ce a băut toată noaptea la un chef, prinde contur.

„Chiar aici, în camera asta. În patul ăsta”, îmi spune și brusc observ pătura înflorată, perdele roz din geam și tablourile: pe un perete portretul unei fetițe de școală, pe altul, un culturist încordându-și mușchii.

detinut
Fostul deținut trăiește în casa și din pensia mamei sale.

„Lumea știe cum am căzut și ce proces am avut, că legistul a zis că nu sunt urme de spermatozoizi. Știți câtă bătaie am luat să spun ca ei? Dar ce să vă spun? Toți care intră zic că n-au făcut-o. Orice om greșește și unii învață din greșeli”, spune omul cu părul cărunt și trening negru cu Ralph și Lauren imprimate pe fiecare umăr. Urme de vină și de resentimente împotriva unui sistem pe care-l consideră nedrept se amestecă în discursul său.

Nu a uitat ziua în care gratiile s-au închis în urma sa. „Când intri, ești aiurit. Percheziție, lași hainele, te bagă la baie, dă pe tine cu niște prafuri, apoi la celulă. Eu, care n-am avut niciodată nicio amendă în viața mea…”, spune și din nou vina dispare și face loc impresiei că locul său nu era acolo.

„Stăteam cu zecile în aceeași cameră, nu aveam aer, unii fumau, șobolani, doar două WC-uri la 40 de oameni, ploșnițe, igrasie…”, înșiră motivele pentru care s-a plâns șefilor de închisori. Dar cine și de ce să ia în seamă plângerile unui violator de copii?

„În închisoare fapta cea mai urâtă e asta, violu’ cu copii. Mai rău ca omorul”, spune fostul condamnat. „Dar nu suntem câini!”, adaugă și tonul i se ridică puțin. „Dați, domne’, o lege, le-am zis, și hai, împușcați-ne direct! Și nu ne mai băgați în pușcărie și cu asta basta! Dacă considerați că asta e corect.”

„Legea asta e cea mai mare prostie”

Ce au ignorat șefii de penitenciare românești, a luat în considerare CEDO.

„Potrivit reclamantului, în penitenciarul din Craiova a beneficiat de un spațiu personal redus, în celule echipate cu două chiuvete și două WC-uri pentru 21 de deținuți sau cu trei chiuvete și trei WC-uri pentru 39 de deținuți. (...) El susține că, după doi ani de detenție în aceste condiții, a făcut prostatită cronică și și-a pierdut mai mulți dinți. El a arătat că în închisoarea din Târgu Jiu a fost obligat să împartă un pat cu un alt deținut, fiind disponibile 27 de paturi pentru 33 de deținuți”, notează Curtea în decizia împotriva României.

Același document face referire la acte oficiale transmise instanței europene de Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) din care reiese că deținutul a beneficiat de „un spaţiu personal cuprins între 1,40 şi 1,73 metri pătrați în penitenciarul Craiova, de 2,07 metri pătrați în penitenciarul Târgu-Jiu şi de 2,23 metri pătrați în penitenciarul Pelendava”.

detinut
Deținutul s-a apărat singur la CEDO, așa că știe pe de rost zeci de articole din Codul Penal.

„Nu aveai loc nici măcar să te miști printre paturi. Mergeam într-o dungă. Acolo, dacă n-ai psihicul tare, ori înnebunești, ori mori”, spune acum fostul condamnat.

Laviniu Moșmonea a ieșit din închisoare în vara lui 2017, liberat condiționat cu doi ani și două luni înainte de ispășirea pedepsei. Deducerea a primit-o ca urmare a muncii prestate în penitenciar, nu a avut legătură cu decizia CEDO și a ieșit înainte să intre în vigoare legea recursului compensatoriu.

„Legea asta e cea mai mare prostie. Nu trebuie scoși! Cine a greșit, să-și facă pedeapsa! Dacă nu-l ajuți să fie om din nou, degeaba îl scoți, că se întoarce în pușcărie”, spune Moșmonea și-și aduce aminte de un coleg deținut eliberat de trei ori din închisoare și tot de atâtea ori întors.

„După atâția ani de pușcărie, ținuți în condițiile astea, se înrăiesc. Și n-au unde să se ducă și recidivează”, spune el.

APADOR-CH: „Au fost eliberaţi fără să se fi îndreptat”

Legea spune că poate fi liberat condiționat acel condamnat care, printre altele, a ispășit cel puțin două treimi din din pedeapsă, în cazul în care nu a primit mai mult de zece ani și cel puțin trei pătrimi dacă pedeapsa a fost mai mare de zece ani. Datele făcute publice de ANP arată că media liberărilor condiționate era aceeași și înainte de intrarea în vigoare a legii recursului recompensatoriu: în jur de 11 mii pe an. Modificările legislative introduse de PSD-ALDE au dus însă la dublarea celor pe care deducerea oferită de lege i-a ajutat să ajungă la termen cu ispășirea pedepsei: de la 900 între 2014-2016 la 1800 în 2017-2018.

Dacă cei liberați condiționat trec prin două filtre: cel al unei comisii din penitenciar și apoi de o instanță care trebuie să aibă „convingerea că persoana condamnată s-a îndreptat şi se poate reintegra în societate”, cei ajunși la termen prin compensarea din noua lege ies pe poarta penitenciarului fără nicio evaluare.

Iar aceștia sunt mai predispuși la recidivă, situată la un nivel de aproximativ 40 la sută în penitenciarele din România.

„Sunt foarte puține spații conforme în penitenciare. Majoritatea deținuților din sistem beneficiază de prevederile legii recursului compensatoriu. Iar recidiva este de când e pușcăria. Cu recurs, fără recurs, ne situăm cam pe acolo. Nu am văzut diferențe majore”, spune purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Jilava, Cristian Micu. Dar recidiva celor eliberați prin legea recursului compensatoriu este încă greu de estimat în acest moment din cauza duratei proceselor penale la finalul cărora primesc noile condamnări.

„Aceste eliberări induc ideea că se poate scăpa mai uşor după comiterea de infracţiuni, oricât de grave ar fi ele. Astfel se poate ajunge la comiterea de noi infracţiuni, din ce în ce mai grave, la noi victime ale noilor infracţiuni şi, în cele din urmă, la reîntoarcerea în penitenciar a celor care au fost eliberaţi cu prea mare uşurinţă, fără ca ei să se fi îndreptat şi să se poată reintegra în societate. Astfel, este foarte probabil ca penitenciarele să se reaglomereze, tocmai ca efect al unei goliri grăbite şi mai puţin gândite”, a atras atenția asociația pentru drepturile omului APADOR-CH într-un comunicat.

Astfel, graba parlamentarilor de spaima compensațiilor financiare pe care l-ar plăti statul român la CEDO nu rezolvă nimic.

Reprezentanții ONG-ului vorbesc și despre o superficialitate a instanțelor în judecarea cazurilor de liberare condiționată, care „nu examinează cu atenția și răbdarea necesare”.

Asociația recomandă abrogarea legii, eliminarea de la compensare a infractorilor care au comis fapte cu violență și insistă pentru programe destinate îndreptării și reintegrării în societate a celor condamnați:

„Guvernul trebuie să creeze mecanismele de cooperare instituționale care să stimuleze reintegrarea foștilor deținuți în societate după eliberare, prin facilități la angajare și protecție socială pentru a preîntâmpina recidiva, precum și programe de educație publică pentru toleranță și antidiscriminare a foștilor condamnați”.

Un consilier de probațiune la 263 de cazuri

„Trebuie să-l reeduci. Fă-l om! A greșit, dar ajutați-l cu ceva. Dar ei n-au ajutat cu absolut nimic, niciodată”, spune și Laviniu Moșneanu. În închisoare sunt prea puțini asistenți sociali pentru miile de deținuți. Numai cinci la sută din angajații sistemului penitenciar lucrează în activitățile de resocializare, spune un raport de pe site-ul Ministerului Justiției.

După ce o instanță de judecată a admis propunerea de liberare a comisiei din penitenciar, în fața lui Moșmonea s-a deschis poarta închisorii.

„M-au scos la miezul nopții, să nu vină presa. Toți din lotul care trebuia să iasă mă înjurau.”

După eliberare, se aștepta să fie supravegheat sau măcar ghidat de serviciile statului. După peste nouă ani după gratii, lumea nu mai arăta cum o știa el.

„Nimeni nu m-a căutat”, îmi spune însă fostul condamnat.

În România există Direcția Națională de Probațiune, subordonată direct Ministerului de Justiție și înființată în anul 2000 cu scopul, printre altele, de a facilita tranziția de la statutul de deținut la cel de om liber și, teoretic, reabilitat.

Misiunea consilierului de probațiune este „reabilitarea socială a persoanelor care au săvârșit infracțiuni, diminuarea riscului de recidivă și implicit menținerea siguranței comunității, inclusiv prin valorificarea potențialului socio-economic al persoanelor condamnate”.

Dar este o instituție despre care se vorbește puțin, slab finanțată și sufocată de volumul mare de muncă. Pe site-ul instituției, un raport de cercetare pare menit să reducă așteptările celor care vor să afle mai multe despre activitatea direcției.

„În loc de un tipar ideal al profesiei, (avem) un tipar al suferinței profesionale, prin raportare la un standard ideal. În acest sens redăm un fragment din opinia unui consilier de probațiune:

„Cum credeţi că mă simt când pe ușa biroului de probaţiune în care îmi desfășor acum cea mai mare parte a activităţii intră o persoană sancţionată aflată în evidenţa serviciului de
probaţiune, eu o întreb, «Cu ce consilier de probaţiune lucrezi?», iar ea îmi răspunde…«Cu
dumneavoastră…»? Această situație este departe de a fi excepțională: mulți consilieri de probațiune împărtășesc această experiență, generatoare de frustrări și insatisfacții profesionale”, menționează raportul, potrivit căruia „denumirea profesională de consilier de probațiune ilustrează conținutul acestei profesii: sfat, ajutor, sprijin.”

„În anul 2017, se poate calcula o medie a sistemului de probațiune de peste 263 cazuri în supravegherea unui consilier de probațiune; în același timp, este de remarcat și media cea mai ridicată dintr-un serviciu de probațiune, de peste 488 cazuri în supravegherea unui consilier de probațiune”, mi-a transmis prin email Evelina Oueslati, de la biroul de presă al direcției.

Sunt 552 de consilieri și ar fi nevoie de în jur de o mie pentru ca acest serviciu să facă față celor peste 90 de mii de cazuri de supraveghere dintr-un an.

Iar modul în care oficialii vorbesc despre această instituție arată câte de puține se știu despre ea.

„Fiecare deținut din ăsta eliberat condiționat este luat în primire de un ofi... de un din ăsta de la probațiune care îl supraveghează, îl consiliază și îl ajută la reintegrare”, spunea ministrul Justiției, Tudorel Toader, în octombrie 2017, la câteva zile după ce legea recursului compensatoriu intra în vigoare și primii cinci sute de deținuți ieșeau din penitenciar în baza ei. Ministrul voia să dea populației un sentiment de siguranță, după ce doi deținuți se întorseseră în închisoare după doar 48 de ore. Până în noiembrie 2019 ieșiseră 10 880, din care 649 au recidivat. Iar 188 au intrat înapoi în pușcărie după ce au comis violuri, crime și tâlhării.

tudorel toader
Tudorel Toader. Fotografie de Andreea Alexandru / Mediafax Foto

Cuvintele ministrului au fost întâmpinate cu furie din partea sindicaliștilor din probațiune:

„Dorim să-i atragem atenția ministrului Justiției că denumirea specialistului în reintegrarea infractorilor din cadrul serviciilor de probațiune (și numit în funcție, dealtfel, prin ordin al ministrului Justiției) nu este „ĂSTA de la probațiune” ci „CONSILIER de probațiune”. Îi solicităm ministrului justiției Tudorel Toader să se abțină a mai face afirmații publice despre ce ar urma sau ar trebui să facă angajații serviciilor de probațiune până când va dovedi că știe cum se numesc aceștia și care sunt atribuțiile lor”, au transmis sindicaliștii într-un comunicat.

Aceștia au atras atenția că nu toți cei liberați condiționat intră în atenția serviciilor de probațiune, ci doar cei care la liberare au un rest de pedeapsă de cel puțin doi ani. Ceilalți nu sunt considerați un pericol social.

Un deținut pierdut pe traseu între penitenciar și probațiune?

Cei 12 ani de închisoare primiți de Laviniu Moșmonea se încheie pe 31 octombrie 2019. A fost eliberat pe 12 august 2017, deci restul de pedeapsă este de doi ani, două luni și19 zile.

Astfel, ar fi trebuit să fie preluat de un consilier de probațiune, care să-l supravegheze și să-l consilieze. Cel puțin așa reiese din actele sale.

„Nu m-a căutat nimeni”, spune, însă, Moșmonea.

Într-adevăr, el nu se află în evidența vreunui consilier de probațiune. Explicația vine dintr-o cameră de la mezaninul Palatului de Justiției Olt, o clădire impunătoare din Slatina, reședința de 70 de mii de locuitori a județului. Șeful Serviciul de Probațiune Olt, Cătălin Vrânceanu, ne asigură că Laviniu Moșmonea nu e pe listele lor. E convins că motivul este cel din Codul Penal: numai cei eliberați cu o coadă de pedeapsă de doi ani sau mai mult intră în grija lor.

detinut
Oficialii Serviciului de Probațiune Olt spun că deținutul nu a fost trimis la ei după liberare.

Șeful serviciului nu ne poate da mai multe detalii pentru că nu are aprobare de la centru. Iar de la centru ni se spune că, într-adevăr, dacă are mai mult de doi ani, trebuia să fie, dar la ei nu a ajuns.

„Întrebați la penitenciar, la judecătorul delegat de unde a fost liberat”, ni s-a spus.

La Penitenciarul Găești, întrebările noastre despre situația fostului lor deținut au rămas fără răspuns, pe motiv că datele cerute „intră în categoria informațiilor care se exceptează de la liberul acces al cetățenilor, constituind date cu caracter personal”.

Astfel, nu știm dacă el trebuia să fie preluat, supravegheat și consiliat de un consilier de probațiune sau nu. Nu știm dacă undeva, pe parcurs, deținutul Laviniu Moșmonea s-a pierdut.

„Când cereau cazierul: «Ne pare rău»

Libertatea mult așteptată a prins un gust amar când Laviniu Moșmonea și-a căutat un job. Cei cinci mii de euro pe care i-a primit despăgubire de la statul român după decizia CEDO s-au dus repede pe un acoperiș pentru casă, școala de șoferi și o mașină.

„Mi-am luat mașină, ca să am cu ce să ajung la muncă.” Ce îi mai lipsea însă era un loc de muncă. Într-un an și jumătate, a trimis CV-uri și a fost la interviuri la vreo zece firme de stat și private.

„Când îmi vedeau actele ziceau «Gata, te angajăm». Dar când cereau cazierul: «Ne pare rău». Nici nu ajung să afle pentru ce faptă am fost condamnat, zic nu.”

Răspunsul pe care l-a primit fostul deținut de la angajatori e cel pe care-l aud cei mai mulți dintre cei care ies din închisoare și își caută un loc de muncă. Iar asta stă scris inclusiv în documentele oficiale.

Pe site-ul Ministerului Justiției poate fi citit documentul „Strategie Națională de reintegrare socială a persoanelor private de libertate”, care menționează „absența unei politici de reintegrare socio-profesională coerentă, adaptată nevoilor persoanelor privative de libertate și cerințelor pieței de muncă, care să permită accesul acestora la o ofertă diversificată de programe de formare profesională, precum și ocuparea unui loc de muncă. (...) Antecedentele penale afectează credibilitatea persoanelor care au executat pedepse privative de libertare în fața angajatorilor, acestea fiind excluse pe piața locurilor de muncă”.

tara
La țară e mai ușor decât la oraș pentru deținuți, crede Laviniu Moșmonea.

Strategia, lansată în 2015, în mandatul fostului ministru al Justiției Robert Cazanciuc din Guvernul Ponta, critică „insuficienta dezvoltare a serviciilor de suport sociale”.

Un comunicat de pe site-ul ANP arată stadiul în care se află implementarea strategiei. Pe scurt, documentul vorbește despre întâlniri care au avut loc și promite alte întâlniri. Atât.

L-am întrebat pe fostul ministru Robert Cazanciuc, acum senator tot din partea PSD, cum își explică graba cu care colegii săi de la Camera Deputaților au modificat legea în așa fel încât să iasă 14 mii de deținuți din închisoare, deși sistemul nu e pregătit să îi reincludă în societate, așa cum arată chiar strategia gândită de el și de echipa sa în 2015.

„Noi la Senat nu am considerat că trebuie crescut numărul de zile. Nu știu dacă soluția cu recursul compensatoriu era cea mai potrivită, tocmai pornind de la strategia de reintegrare socială. Trebuie să-l pregătești pe omul ăla ca să iasă în libertate, să facă o școală, dacă nu are, să-l înveți o meserie, dacă nu are o meserie. Trebuie să fii pregătit tu, ca sistem: trebuie să ai locuri în care să-i înveți o meserie, să ai cine să îi educe. Dacă atunci când iese nu are un loc de muncă, deja intrăm într-o problemă”, a admis fostul ministru.

„Eu vreau doar să fiu lăsat să o iau de la zero”

Laviniu Moșmonea a cerut sprijin și la Asistență Socială, la Primărie și Agenția de Ocupare a Forței de Muncă, la Slatina, cel mai apropiat oraș de satul său.

„Nimic. Mi-au zis: Ai cazier, dacă patronii nu vor, nu avem ce să facem.”

tara
Laviniu Moșmonea se înțelege bine cu vecinii. Împărțirea dreptății se face altfel la sat decât la oraș.

La câteva zile după vizita mea, Laviniu Moșmonea mi-a scris: „Mi-au aprobat angajarea”. „Știu că aveți cazier?”, l-am întrebat. „Nu, nu știu”, mi-a răspuns. Dacă ai cazier, nu ești obligat să-i spui angajatorului.

Discuția asta mi-a adus aminte de ce mi-a spus înainte să plec din fața curții sale din Pârșcoveni: „Eu vreau doar să fiu lăsat să o iau de la zero”.

Editor: Gabriel Bejan