Publicitate
Politică

De ce aurul românesc stă mai bine în Banca Angliei decât în mâinile lui Dragnea

PSD vrea să repatrieze aurul țării, dar nu suflă o vorbă despre tezaurul furat de ruși.

de Mihnea Lazăr
01 Martie 2019, 1:54pm

Liviu Dragnea și Șerban Nicolae ar merita statui din aur pentru ideea asta grozavă. Colaj de Alex Filoteanu. Sursa foto: Wikipedia, statuile liderilor nord-coreeni Kim Il-sung și Kim Jong-il din Phenian, conturile de Facebook ale lui Liviu Dragnea și Șerban Nicolae. 

Un fost muncitor la Mecanică Fină, împreună cu un fals contabil au inițiat în Parlament un proiect de lege care prevede, printre altele, repatrierea aurului românesc depozitat în străinătate. Aflat, cu precădere, în beciurile Băncii Angliei.

Știrea asta îți arată cât de ciudată și perfidă poate fi, uneori, democrația în România: fostul muncitor Șerban Nicolae a ajuns, între timp, senator PSD, iar falsul contabil a ajuns Liviu Dragnea. Amândoi au devenit niște vestite poame acre ale politicii dâmbovițene și vârfuri de lance în lupta anticorupție declanșată de PSD de când a câștigat alegerile din 2016.

Proiectul de lege prin care se încearcă modificarea Statutului BNR, astfel încât depozitele de aur din străinătate nu pot depăși 5%, arată că cei doi vor cu tot dinadinsul să arate că se pricep și la chestiuni bancare cu veleitatea cu care cred că se pricep la Justiție.

Cei doi lideri PSD vorbesc despre „repatrierea” aurului, dar nu spun nimic despre repatrierea defunctului tezaur românesc, făcut pierdut de ruși la Moscova. Pentru că e „câh” să discutăm despre tezaur, dar e foarte facil să umfli pipota săracilor strigând că aurul „românesc” trebuie să stea aici, la noi, pe meleagurile noastre strămoșești și nu la englejii (da, cu „j”) ăia nenorociți și perfizi.

Aurul e, de fapt, un subiect extrem de sensibil care poate fi exploatat, mișelește, politic. Plus că, de ceva vreme, guvernul PSD e la cuțite cu Mugur Isărescu și, prin urmare, nu trebuie ratată nicio ocazie să se mai bage niște bețe-n roatele BNR.

Așa și cu proiectul ăsta răsărit din neantul minților lui Nicolae și Dragnea.

„Nimic din situaţia economică a României nu mai justifică păstrarea unei asemenea cantităţi de aur ca rezervă în străinătate, cu costurile aferente, deloc de neglijat, în condiţiile în care această rezervă poate fi păstrată şi suplimentată, în mod corespunzător, în depozite din ţară”, se arată în expunerea de motive a proiectului de lege.

În realitate, „costurile aferente, deloc de neglijat” se ridică la puțin peste trei sute de mii de lei pe an, după cum declară Adrian Vasilescu, purtător de cuvânt BNR.

În prezent, rezerva de aur „românesc”, în lingouri cu ștanța Băncii Naționale, e undeva la o sută și ceva de tone. Sau, ca să fim preciși, 103,7 tone, conform celor mai recente date BNR. Din toată rezerva asta, în jur de 60 de tone sunt depozitate la Banca Angliei.

De ce ținem rezerva aia în străinătate, totuși?

„Din motive de siguranță”, declară profesorul de economie Cristian Păun.

„Alegi acele țări care sunt sigure și departe de orice conflict potențial. Poziția strategică a României impune acest lucru. Și mai impune, din considerente de risc, diversificarea locațiilor. Banca Angliei este una din cele mai independente și mai serioase bănci din lume. Este o alegere bună, nu doar pentru țara noastră. În plus, mai există și obligativitatea unor cote părți la diferite instituții internaționale (FMI este un exemplu, unde 25% din cota de participare la fond se varsă în aur și devize). Deci, un alt motiv este participarea noastră la capitalul instituțiilor financiare internaționale din care facem parte. Acel aur la FMI este tot al nostru. Doar că e acolo ținut din motive legate de angajamentele noastre internaționale. În plus, aurul ținut afară într-o țară coruptă și cu democrație discutabilă conferă un plus de credibilitate în fața creditorilor internaționali”, spune Cristian Păun.

Plus, aș mai putea adăuga cu ce spune Mugur Isărescu, fix pe această temă: de-aia e „rezervă internațională”, că se ține în conturi „internaționale”, altfel nu ar avea nicio valoare aurul acela dacă l-am ține aici.

De fapt aurul ăla „din străinătate” e chiar „românesc”?

Nu chiar. Aurul e cumpărat din tot felul de surse internaționale. E ca și cum cumperi niște acțiuni pe bursele internaționale. Nu e ca și cum a forat cineva după aur în munții Orăștiei, l-a turnat în lingouri, iar lingourile au fost duse cu trenul până la Londra.

„Nu contează de unde a fost extras. Odată ce are ștanța BNR pe el, e al nostru. Pentru el, BNR a cheltuit resurse să îl achiziționeze și să îl păstreze. Ce e dramatic este că noi stăm pe cea de a doua resursă estimată de aur din lume (Roșia Montană), în schimb, ne stresează o cantitate infimă de aur pe care o mai avem și care nu a fost deloc crescută semnificativ de generațiile moderne”, mi-a mai zis profesorul de economie Cristian Păun.

Cât la sută din aurul din aceste rezerve externe e chiar acoperit în aur? 40%? 70%? 100%?

„Foarte puțin, din păcate. Aurul a fost scos definitiv din sfera mijloacelor de schimb odată cu căderea Sistemului de la Bretton Woods (1971). A pierdut caracterul său monetar. Sistemul de la Bretton Woods era un etalon dolar - aur (dolarul era fixat față de aur în timp ce toate celelalte monede erau fixate față de dolar într-o bandă de variație). În prezent, cantitatea de aur a României este de circa un miliard de euro. Puțin în comparație cu masa monetară în lei și dinamica acesteia (de exemplu, în ultimii patru-cinci ani masa monetară în lei s-a dublat în timp ce aurul din rezervă a rămas cam tot același)”, mi-a mai explicat Păun.

Nemții încearcă din 2013 să-și repatrieze aurul. Încă n-au reușit

În Italia, intrată recent în recesiune, guvernul populist și-a anunțat intenția de a utiliza rezerva de aur pentru acoperirea găurilor din buget.

„Aurul de la Banca Italiei aparţine italienilor, nu altora” - a spus unul din vicepremierii italieni. Sună teribil de cunoscut, nu-i așa?

Și totuși, Șerban Nicolae spune că e deplasată comparația cu Italia. A dat, în schimb, exemplul Germaniei, care a inițiat, începând cu 2013 un amplu proces de repatriere a trei sute de tone de la Fort Knox, rezerva federală a SUA și a altor peste trei sute de tone depozitate în Franța.

Repatrierea aurului german se presupune că va fi finalizată abia în 2020. Un proces care va dura, astfel, șapte ani bătuți pe muchie, semn că aurul „fizic” nu se transferă așa ușor precum ai transfera niște electroni dintr-un cont în altul.

„Aurul este greu de manipulat, transportat și apoi păstrat. Are costuri imense”, spune Cristian Păun.

Faptul că Germania a decis acest lucru nu este un argument. La fel cum nu e un argument că a decis acest lucru Venezuela. Italia a decis recent mutarea pentru a-l vinde și pentru a-și acoperi niște deficite.

„Venezuela o face pentru a finanța cheltuielile unui tiran. Sunt țări care mută rezerve în afară la fel de bine cum altele fac invers. Pentru noi, având în vedere cum arată statul de drept în România și cum sunt călcate în picioare instituțiile publice care ar trebui să fie independente și depolitizate, e mai bine ca aurul să stea departe de mâna politicienilor. Cât mai departe și cât mai greu de atins și mângâiat”, mi-a mai declarat Păun.

Editor: Gabriel Bejan

Tagged:
BNR
PSD
Liviu Dragnea
aur
banca angliei
lingouri de aur
aurul Romaniei