Din 2013, fosta Unitate Militară 01417 din Târgoviște, în care Nicolae și Elena Ceaușescu au fost reținuți, judecați și executați în 1989, este deschisă publicului. Dar, dacă vrei să ajungi acolo să numeri găurile lăsate de gloanțe în perete, nu mai amâna vizita asta. S-ar putea, în câțiva ani, să nu mai găsești loc de parcare, din cauza mall-ului care se va construi în vecinătate.Pe lângă mall, primăria orașului Târgoviște a făcut primele demersuri pentru aprobarea unei parcări și a unui stadion, care vor ocupa, împreună cu alte construcții adiacente, 70 000 de metri pătrați, urmând ca prin luna iulie să se emită și autorizația construcției.
Publicitate
Dacă a existat, pentru scurt timp temerea că muzeul va fi dărâmat, pentru a face loc noului proiect, Ovidiu Cîrstina, directorul Complexului Naţional Muzeal „Curtea Domnească”, care include și Unitatea Militară, confirmă că:
„Apariția unui mall în vecinătatea Unității Militare nu va afecta cu nimic suprafața de teren și clădirea muzeului. Ar atrage, poate, oameni din alte zone ale orașului Târgoviște, care ar combina shopping-ul cu vizita la muzeu.”
Chiar și așa, anul acesta, Ceaușescu ar fi împlinit o sută de ani, un alt fel de centenar al României. Iar apariția unei aglomerări de magazine lângă locul execuției e un soi de glumă destul de morbidă a istoriei, care toarnă capitalism aproape de unul dintre ultimele simboluri ale socialismului.Și vorbind de magazine și consum, tocmai încheiem teoretic anotimpul cadourilor, iubirii și asasinării Ceaușiștilor. Spun asta pentru că în fiecare an, de 25 decembrie are loc un fel de tradiție de țară: amintirea și comemorarea execuției Ceaușeștilor. Ritualic, secvențe din așa-numitul proces sunt reciclate la jurnalele de știri, iar reporterii merg încă o dată la Cimitirul Ghencea să găsească, inevitabil, nostalgicii încălziți cu țuică la mormântul celor doi, care deja pun la punct întâlnirea anuală de 26 ianuarie, data aniversării aceluiași Ceaușescu.
Orice ai zice, cei 24 de ani petrecuți sub conducerea lui continuă să fie o prezență. Rareori învățată la școală, dar transmisă de la o generație la alta, ubicuă în spațiul public, prin arhitectură și nu numai, perioada continuă să poarte un dialog cu noi, fie că vrem sau nu. Un loc care te aștepți să provoace la discuție este tocmai fosta Unitate Militară, făcută celebră de ultimele zile din viața lui Nicolae şi a Elenei Ceaușescu.
Publicitate
Locul există acum sub umbrela unui nume fabulos:
„Metamorfozele unui loc al memoriei: de la cavalerismul Şcolii de Ofiţeri Ferdinand I la spaţiul profan al procesului şi execuţiei soţilor Ceauşescu şi al sfârşitului regimului totalitar din România.”
Dar titlul rămâne neacoperit, spațiu este destul de gol, vag populat de obiecte, iar informația e lacunară, încât, chiar dacă te-ai dus să reconstruiești ceva din zilele care au condus la execuție, simți că lipsesc informații despre actorii evenimentelor, despre ce a fost înainte, inclusiv pe plan internațional și ce a însemnat el, în perspectivă.Echipa muzeului a încercat să adune mobilier din aceeași perioadă cu cel original, aproape complet dispărut, și să îl aranjeze conform imaginilor imortalizate de camera de filmat. Ca la o conferință, locul actorilor principali este marcat prin călăreți de hârtie, stângaci. Din punctul acesta de vedere, spațiul are ceva postmodern în el, o neadaptare care creează un umor involuntar. Aici au stat, la proces, procurorul, completul de judecată (ale căror nume nu sunt amintite), cuplul Ceaușescu. În fața biroului în care s-a desfășurat procesul, precum și înăuntru, se află manechine îmbrăcate în costume de soldați.
Punctul culminant al expoziției este un mic loc din curtea Unității Militare. E vorba, bineînțeles, de peretele în fața căruia au fost executați soții Ceaușescu. Aici se simte, încă o dată, încercarea de a oferi vizitatorului plătitor de bilet ceva. Deoarece Unitatea Militară a continuat să funcționeze după episodul infam, lucrurile au mers înainte, iar locului nu i-a fost oferită grijă suplimentară. Tencuiala stă să cadă, iar clădirea a fost, la un moment dat, declarată nesigură și încadrată în risc seismic 2.
Publicitate
Totuși, peretele beneficiază de mai multe indicii vizuale: o placă de marmură care menționează data și ora execuției, urme de gloanțe, parțial acoperite cu ciment, parțial scoase la iveală prin îndepărtarea cimentului. Iar jos, marcajul de serial de investigații tip CSI Târgoviște arată în ce poziție au căzut corpurile celor doi. Știi la care mă refer, cretă pe asfalt. Numai că la Unitatea Militară 01417, marcajele au fost realizate din vopsea albă, transformând o urmă provizorie într-o mărturie mai durabilă, ușor stranie, a unei imagini macabre. Din 2013 și până azi, marcajele au cedat și acum sunt punctate slab, fără dramatismul inițial. Impactul rămâne.
Spațiul în totalitatea sa încearcă să reconstruiască, să permită (re)descoperirea a ce a fost odată, pentru ochi nostalgici sau turiști rătăciți. Mai exact, pentru cei care au așteptat montajul imaginilor în noaptea execuției, din țară sau din afară, deoarece generațiile care nu au trăit momentul nu primesc suficiente informații ca să audă ceva din povestea pe care locul încearcă să o spună.
Cartea de oaspeți adună argumente pentru nevoia unui astfel de loc: „ca să ne cunoaștem istoria”, „cel mai sănătos lucru ar fi să știm adevărul pentru a putea merge mai departe și pentru acest prezent care nu e limpede”, „un loc care merită văzut și mai ales analizat în privința faptelor care s-au petrecut atunci și a consecințelor”, „o secvență istorică ce trebuie asumată” etc. Dar locul este și „un muzeu mult prea sărac”, „A very interesting, mute exhibition” (O expoziție mută foarte interesantă).
Publicitate
Așa că, unul dintre puținele astfel de spații din țară refuză polemica, întrebările deschise, nu amintește dezbaterile pe marile sau mai micile subiecte legate de anul 1989, nu provoacă și nu stimulează interpretări. Iar traumele personale sau colective din perioada socialistă rămân tăcute sau îngropate, în majoritatea cazurilor. Discursul anticomunist constant instrumentalizat ca argument împotriva partidului care a guvernat majoritatea perioadei postcomuniste nu prea permite nicio nuanță sau întrebare.
Cu toate acestea, spațiul va primi atenție suplimentară în perioada care urmează:„Considerăm că orașul Târgoviște nu își pierde influența odată cu pierderea statutului de capitală din 1714, ci contribuțiile sale continuă în Războiul de Independență și apoi, în cele două Războaie Mondiale.
Astfel, în viitorul apropiat intenționăm să deschidem o expoziție a Tradițiilor militare dâmbovițene, împreună cu Asociatia Tradiția Cavaleriei din Bucuresti, pe lângă zonele din muzeu care au legatura cu 22-25 decembrie 1989. Iar anul aceasta vom inaugura o expoziție marcând evoluția în timp a radioului, bazată pe o donație a unei colecții private”, adaugă directorul complexului muzeal.