Chestii

Am jucat cu turiști bogați în unul dintre ultimele cazinouri din România

Cineva ar trebui să se gândească serios la organizarea unei conferințe de pace în Orientul Mijlociu într-un cazinou din București.

de Mihnea Lazăr; fotografii de Eli Driu
25 Aprilie 2018, 12:32pm

Aici eram în camera VIP, unde am primit multe jetoane, pe gratis, ca să dau bine la poze. În sala obișnuită de joc, nu ai voie să faci fotografii. 

„Schimbați-mi și mie o sută de lei în fise, vă rog”. Tipa de la casierie se uită cu o milă atent camuflată și-mi aruncă două jetoane de plastic verzi-albăstrui pe care e imprimată cifra 50. În stânga mea, un tip bronzat, cărunt, schimbă în jetoane un cataroi de bancnote de o sută de lei. Deasupra noastră, a tuturor, ochii robotici ai camerelor de supraveghere clipocesc absenți.

Vine un moment când ajungi să faci lucrurile alea despre care ai zis cândva: „Trebuie să fac măcar o dată în viață asta”. Așa am ajuns într-unul dintre parcurile de distracție dedicate adulților. Nu, nu saloane de masaj erotic. Sunt locurile în care cei mai ambițioși dintre noi intră mânați de idealul de a se lua la trântă cu Statistica și Probabilitatea. De regulă, Matematica nu te iartă (mai ales dacă nu ți-a plăcut școala când erai mic): de cele mai multe ori ieși dintr-o astfel de încăierare și bătut și cu banii luați.

În acest univers, mersul la un cazinou clasic - acolo unde interacționezi cu persoane, nu cu slot machines - reprezintă echivalentul câștigării unui bilet la Disneyland pentru cei mari. E adevărat, glam-ul acela specific oricărui cazinou din lumea asta e alimentat de imaginea pe care filmele-cult de la Hollywood au dat-o fenomenului. Intri aici și te simți un soi de George Clooney în Ocean’s Eleven. Realitatea bate, însă, mereu ficțiunea. În România, de pildă, dacă intri într-unul din ultimele cinci cazinouri old school rămase pe piață (Marriott, Radisson, Novotel, Sheraton și Casa Vernescu), vei întâlni mai degrabă hoarde de turiști israelieni care fraternizează la fața locului cu dușmanii de clasă veniți din Emirate, Arabia Saudită, Qatar ori Irak.

Cineva ar trebui să se gândească serios la organizarea unei conferințe de pace în Orientul Mijlociu într-un cazinou din București. Secretul stă în interzicerea acestor spații de recreere în țările mai sus menționate, proximitatea Bucureștiului și încă un amănunt deloc de neglijat: legislația românească în domeniu a făcut un pas în secolul 21: jucătorii își pot transfera banii prin bancă și nu mai sunt nevoiți să intre în cazinou cu banii puși în pungă, așa cum se mai întâmpla acum trei-patru ani. Cu toate astea, pariurile cash sunt posibile și acum. România rămâne astfel singura țară europeană unde încă mai poți arunca, artistic sau cocălărește, cu bancnote pe masa de joc.

„Proporţia clienților e acum de 70% străini și 30% români. În special israelieni. Ei fac aici turismul de cazinou. Sunt grupuri care vin joi seara și pleacă duminică”, spune Sorin Constantinescu, președintele Asociației Organizatorilor de Cazinouri din România (AOCR). Conform datelor INS, aproape trei sute de mii de turiști israelieni au vizitat anul trecut România, cei mai mulți, ca număr, după Germania.

Să joci într-un cazino adevărat nu înseamnă că bagi la păcănele

Stăm de vorbă într-unul din spațiile VIP ale cazinoului din incinta hotelului Marriott, departe de gălăgia și hărmălaia din sala principală de joc, unde vreo două-trei sute de clienți se calcă literalmente pe picioare în încercarea de a prinde un loc la o masă de joc. De la un monitor care transmite imagini live din sală, urmăresc o pereche de mâini zdravene care răsfiră pe masa de la ruletă zece bancnote impecabile de cinci sute de lei. După câteva secunde, teancul de bani își schimbă subit proprietarul: pe ecran își face apariția o altă pereche de mâini, mai gingașe, de crupieră româncă. Banii sunt înghesuiți rapid într-o fantă a mesei și dispar într-un seif camuflat în burta mesei: pierderea clientului devine câștigul cazinoului.

„Aici, un client român joacă, în medie, două-trei sute de euro pe seară”, spune Sorin Constantinescu. „Un străin joacă - și pierde – chiar și de zece ori mai mult. High-roller-ii români abia mai pariază la nivelul zecilor de mii de euro pe seară, în vreme ce străinii VIP bat suta de mii lejer”, adaugă el.

Duse sunt vremurile în care high-roller-ii români purtau nume celebre precum frații Becali ori Mihai Vlasov, fostul președinte al Camerei de Comerț, care spărgeau pe seară sacoșe cu sute de mii de euro, ba chiar milioane, cum se vehicula în presa de altădată. Jocurile de noroc erau văzute drept „îndeletniciri ale nobilimii” și totul era permis. Între timp, peștii cei mari au fost trași pe dreapta de DNA, iar legislația a devenit mai restrictivă.

O halcă sănătoasă din banii pierduți prin cazinouri sau săli de jocuri de noroc, în general, alimentează bugetul României. Cele mai recente informații oficiale vorbesc despre peste un miliard de lei proveniți doar din taxe. „În 2014, cheltuielile lunare ale unui cazinou erau de vreo patru sute de mii de euro. Între timp, au crescut taxele şi s-au mărit şi cheltuielile – cam șase-șapte sute de mii de euro pe lună”, spune Constantinescu. La asemenea cheltuieli, cazinourile au, încă, ceva profit: „Cam la două-trei sute de mii de euro, pe lună”, adaugă el.

În România sunt, în prezent, câteva sute de operatori licențiați pentru slot-machines/păcănele, cazinouri, pariuri în cotă fixe, mutuale, săli de bingo ori cluburi de poker. În total, vorbim de peste 12 mii de săli cu peste 70 de mii de aparate, conform celor mai recente date. Acestea sunt însă un pericol la adresa multor români care ajung dependenți.

Pe de altă parte, cazinourile adevărate care au mai rămas sunt navele-amiral ale industriei. Și, dacă tot mă aflu într-un asemenea spațiu sacru al Teoriei Numerelor și al Probabilităților Matematice (care aici conspiră, pe bune, împotriva ta) am zis să-mi încerc și eu norocul.

Turismul cazinourilor în București

Am început prost. Ca să ți se permită accesul în sala de joc, trebuie să dai un prim obol: 50 de lei, taxa de intrare. „Ăştia se duc integral la bugetul statului”, îmi spune Sorin. „Imprimeria Naţională tipăreşte nişte bilete. Ai 300 de clienţi într-o seară în cazinou. 300 înmulțit cu 50 sunt 15 000 de lei, dintr-un foc, bani intrați în vistieria statului.”

Pac, pac, vorba unui fost mare client, nici măcar nu te-ai așezat la masă și deja ești pe pierdere.

Apoi, odată intrat, o vreme am așteptat pur și simplu la coadă, fiindcă n-aveam loc la masa de ruletă. M-a izbit din prima hărmălaia turiștilor amestecată cu senzația aia de lux artificial care vine la pachet cu decorul tipic de cazinou: mochetă moale, pereți cu tapet de pe vremea bunicii sau, după caz, placați cu lemn. Nouă din zece clienți vorbeau ebraica. Am nimerit în plin festival Hannukah al păcănelelor.

Ajuns, cu chiu cu vai, la masă, sunt întâmpinat de o babilonie de expresii în engleză amestecată cu ivrit: „No more bets, please!”, „Shmone! Shmone!” („Opt!” „Opt!”). Hărmălaia e dublată de țăcănitul bilei albe care se învârte haotic pe suprafața discului de ruletă și foșnetul jetoanelor de plastic rulate dintr-o mână în alta sau aruncate random pe postavul verde al mesei, în secțiunile unde se plasează pariurile. Se joacă extrem de confuz: toți jucătorii pun fisele la nimereală. Crupiera a fost probabil olimpică la matematică în altă viață: în haosul ăla colorat de pe masă pare să știe la perfecție fiecare pariu, fiecare miză și numărul de fise pariat de fiecare.

Practic, toate numerele de pe masă sunt acoperite de jetoane, astfel încât de fiecare dată cineva câștigă. Câștigul e rejucat și pierdut la următoarea rotire a ruletei.

Oriunde întorci privirea, vezi turnulețe verzi, roz, albastre, galbene sau verzi. Eu, cu cele două jetoane de 50 de lei, arăt ca un mort pregătit să plătească luntrașul.

Remarc imediat un client israelian care se detașează lejer de restul plutonului. E un tip cărunt care poartă un tricou negru, fără inscripții, aruncat peste o pereche de blugi regular fit. Pierde sute și sute de lei la fiecare mână jucată. După câteva minute, câștigă miraculos când bila albă se oprește din țăcănit și se fixează pe numărul câștigător. Într-un astfel de caz, câștigul e de 35 de ori suma pariată. Tipul a pus vreo 4-500 de lei pe alte numere și combinații și alți 100 de lei pe numărul norocos, deci a câștigat pe loc vreo 3 000 de lei. Banii îi rejoacă și îi pierde instant. Aruncă la nimereală jetoane pe masă și urmărește apoi – aparent calm - procesul câștigului și cel al pierderilor.

Toată lumea pierde

„Hai, mă, în morții mă-tii, că deja ai pierdut zece milioane, cât mai vrei să-ți dau să joci?”

Iată genul de frază care te face, brusc, să revii în lumea reală și să ieși din orice reverie. Întorc privirea, cu acea curiozitate a românului care aude brusc limba lui Eminescu într-un loc plin de străini. Cei doi clienți-români pierd în stil mare. Cel care înjură are părul tuns scurt de un frizer cel mai probabil sadic. Cel înjurat stă la masă de parcă ar avea o sarcină divină în a câștiga cu orice preț. Evident, pierde.

Brusc sunt strivit de tăblia mesei de către o clientă care își înfige ostentativ pieptul în omoplații mei în timp ce strigă din toți plămânii către crupieră: „Arba, arba!” („Patru, patru!). Tipa se întinde peste mine și peste toată lungimea mesei pentru a-i înmâna crupierei o fisă de 10 lei care e plasată apoi pe numărul patru. Câteva secunde mai târziu, exact ca într-un film de categorie B, bila se oprește fix pe numărul 4. Turista își ia turnulețul de fise din care desprinde apoi alte turnulețe, mai mici, pe care le mută pe alte numere. Pierde.

Dependența de jocuri de noroc chiar îți poate distruge viața

„La noi, mentalitatea e aşa: mă duc la cazinou să câștig!”, spune Sorin Constantinescu. „Un străin zice: mă duc la cazinou să pierd două ore. Merg să mă distrez. În momentul în care îţi propui să câştigi, devii automat frustrat că-ţi pierzi banii. Şi nu poţi să pleci acasă, când pierzi. Şi zici: «Ionel, mai dă-mi nişte bani, mai mergi la un cămătar, îi dai ceasul». Te bagi într-o gaură din care nu mai ieşi niciodată. În momentul în care îţi cheltui mai mult de zece la sută din venitul tău lunar pe aşa ceva, ai clar o problemă”.

Dependența de jocuri de noroc e la fel de gravă ca orice altă dependență. Aici, însă, lipsa simptomelor fizice o fac o afecțiune ascunsă, mult mai greu de depistat. Manualul de Diagnostic și Statistică a Tulburărilor Mentale DSM-IV-TR (American Psychiatric Association, 2000) a stabilit criteriile de diagnosticare a jocului de șansă patologic.

„Ei se feresc: când le sună telefonul, merg afară, să nu se audă zgomotul de păcănele. Familia crede că el e la birou, nu-şi dă seama că are o problemă, o dependenţă”, spune Constantinescu. „La alcool sau droguri, te mai bagă într-o clinică, îţi mai face ceva. Aici, vorbeşti cu un psiholog, faci o şedinţă, după care ieşi pe prima stradă, vezi neoanele alea cum clipocesc şi te bagi ca musca la lumină!”, adaugă el.

Psihologii de la ONG-ul ALIAT, care tratează abuzul și dependența de alcool și droguri, arată că dependența de jocuri de noroc îți poate distruge viața, tocmai d-asta cei care trec prin așa ceva au nevoie de tratament și consiliere.


Nelson Mondialul, în acțiune

Păcănelele, cea mai mare problemă. Cum exploatează patronii de bodegi o breșă din legislația română

„Acum, piaţa s-a stabilizat, dar problema cea mai mare este reprezentată de sălile astea mici de păcănele. Aici, controlul e mai mic, iar, uneori, pe patron nu-l interesează dacă vede un minor că intră să joace. Sunt disperaţi să facă bani. Tot programul de prevenire se duce naibii”, spune Constantinescu.

Nu există lună să nu apară, pe lista neagră a ONJN, vreun club de păcănele desființat ori propus spre revocare.

„Afară, de exemplu, nu există săli de-astea, tip bodegi, pe care le găseşti în orice cârciumă din orice sat. Aici trebuie o nouă reglementare și închise toate sălile mici de jocuri. Lăsate doar spaţii mari, dedicate pentru jocuri de noroc. Aşa ceva nu vezi în restul Europei.”

Ăsta e un un punct slab al legislației exploatat la maximum de patronii de astfel de localuri.

„La ţară e un fenomen. Din 79 de mii de păcănele autorizate – 30 de mii sunt împrăştiate prin sate. Nu poţi controla clienții, adicția, evaziunea fiscală”, spune președintele AOCR.

Pe hârtie, legislația e sublimă, dar în realitate, ea lipsește. În urmă cu trei ani, Parlamentul a aprobat o lege (124/2015) care aduce câteva modificări binevenite în legislația care reglementează jocurile de noroc, inclusiv în privința combaterii dependenței față de acest fenomen. Legea prevede „dezvoltarea și implementarea unui program de protecție a jucătorilor împotriva dependenței de jocuri de noroc”.

Mai mult, se vorbește inclusiv de înființarea unei „fundații de interes public” care să instituie programe naționale pentru prevenirea și tratamentul acestui tip de dependență. Nimeni n-a văzut niciun astfel de program național, niciun fond, nicio fundație. Și asta în condițiile în care, conform unui studiu din 2016, aproape o sută de mii de români erau dependenți de jocuri de noroc. România este, în același timp, a doua cea mai săracă țară din Uniunea Europeană.

Câștigi sau pierzi, statul te taxează oricum

Mă întorc în cazinoul meu, aici unde, atunci când pierzi, e bine să știi că statul tot îți mai ia ceva bani în plus. „Statul a decis să ia impozit pe cash out – pe banii pe care îi retragi, practic, de la casieria cazinoului. El îți ia banii că ai trecut pe la cazinou. Plăteşti impozit pe pierdere”, spune Constantinescu.

„Vii, de exemplu, cu cinci mii de euro. Pierzi două. Îţi faci cash-out cu trei mii. Pe ăştia, statul îţi ia 1% - 30 de euro.” Pentru câștiguri mai mari de 15 mii de euro, taxa e de 25%. „Bine, asta e doar la clienţii români, la străini, indiferent cât fac cash-out, impozitul e de 1%. Dacă un străin face cash-out un milion de euro, tot 1% îi ia statul. Asta e, chipurile, ca să încurajeze turismul de cazinou.”

Bine, pe sume mici, cazinoul plătește din buzunarul lui, nu se încurcă cu mărunţiş. „Dar dacă vii cu o mie de euro, atunci da, deja îți reține”.

În orice caz, pentru tine, ca român, nu e o afacere să mergi la cazinou. Doar dacă ai noroc chior ca mine și pariezi toți banii pe o culoare care-ți iese din prima. Moment în care ascultă sfatul celor mai bătrâni din industrie: ridică-te de la masă, îndreaptă-te glonț către casierie și fă cash out. Ieși apoi din cazinou setat pe Boss Level pentru a sparge apoi banii câștigați la prima terasă.

Dacă ai probleme cu dependența de jocuri de noroc sau vrei să afli mai multe informații despre asta, te poți adresa celor de la Clinica-ALIAT prin email sau la numărul de telefon: 0727 880 447.

Tagged:
Features
opinie
pacanele
dependenta
Bani
israelieni
cazinou
pariuri
Eli Driu
fise