„Schimbați-mi și mie o sută de lei în fise, vă rog”. Tipa de la casierie se uită cu o milă atent camuflată și-mi aruncă două jetoane de plastic verzi-albăstrui pe care e imprimată cifra 50. În stânga mea, un tip bronzat, cărunt, schimbă în jetoane un cataroi de bancnote de o sută de lei. Deasupra noastră, a tuturor, ochii robotici ai camerelor de supraveghere clipocesc absenți.Vine un moment când ajungi să faci lucrurile alea despre care ai zis cândva: „Trebuie să fac măcar o dată în viață asta”. Așa am ajuns într-unul dintre parcurile de distracție dedicate adulților. Nu, nu saloane de masaj erotic. Sunt locurile în care cei mai ambițioși dintre noi intră mânați de idealul de a se lua la trântă cu Statistica și Probabilitatea. De regulă, Matematica nu te iartă (mai ales dacă nu ți-a plăcut școala când erai mic): de cele mai multe ori ieși dintr-o astfel de încăierare și bătut și cu banii luați.
Publicitate
În acest univers, mersul la un cazinou clasic - acolo unde interacționezi cu persoane, nu cu slot machines - reprezintă echivalentul câștigării unui bilet la Disneyland pentru cei mari. E adevărat, glam-ul acela specific oricărui cazinou din lumea asta e alimentat de imaginea pe care filmele-cult de la Hollywood au dat-o fenomenului. Intri aici și te simți un soi de George Clooney în Ocean’s Eleven. Realitatea bate, însă, mereu ficțiunea. În România, de pildă, dacă intri într-unul din ultimele cinci cazinouri old school rămase pe piață (Marriott, Radisson, Novotel, Sheraton și Casa Vernescu), vei întâlni mai degrabă hoarde de turiști israelieni care fraternizează la fața locului cu dușmanii de clasă veniți din Emirate, Arabia Saudită, Qatar ori Irak.Cineva ar trebui să se gândească serios la organizarea unei conferințe de pace în Orientul Mijlociu într-un cazinou din București. Secretul stă în interzicerea acestor spații de recreere în țările mai sus menționate, proximitatea Bucureștiului și încă un amănunt deloc de neglijat: legislația românească în domeniu a făcut un pas în secolul 21: jucătorii își pot transfera banii prin bancă și nu mai sunt nevoiți să intre în cazinou cu banii puși în pungă, așa cum se mai întâmpla acum trei-patru ani. Cu toate astea, pariurile cash sunt posibile și acum. România rămâne astfel singura țară europeană unde încă mai poți arunca, artistic sau cocălărește, cu bancnote pe masa de joc.
Publicitate
„Proporţia clienților e acum de 70% străini și 30% români. În special israelieni. Ei fac aici turismul de cazinou. Sunt grupuri care vin joi seara și pleacă duminică”, spune Sorin Constantinescu, președintele Asociației Organizatorilor de Cazinouri din România (AOCR). Conform datelor INS, aproape trei sute de mii de turiști israelieni au vizitat anul trecut România, cei mai mulți, ca număr, după Germania.
Să joci într-un cazino adevărat nu înseamnă că bagi la păcănele
Publicitate
Duse sunt vremurile în care high-roller-ii români purtau nume celebre precum frații Becali ori Mihai Vlasov, fostul președinte al Camerei de Comerț, care spărgeau pe seară sacoșe cu sute de mii de euro, ba chiar milioane, cum se vehicula în presa de altădată. Jocurile de noroc erau văzute drept „îndeletniciri ale nobilimii” și totul era permis. Între timp, peștii cei mari au fost trași pe dreapta de DNA, iar legislația a devenit mai restrictivă.O halcă sănătoasă din banii pierduți prin cazinouri sau săli de jocuri de noroc, în general, alimentează bugetul României. Cele mai recente informații oficiale vorbesc despre peste un miliard de lei proveniți doar din taxe. „În 2014, cheltuielile lunare ale unui cazinou erau de vreo patru sute de mii de euro. Între timp, au crescut taxele şi s-au mărit şi cheltuielile – cam șase-șapte sute de mii de euro pe lună”, spune Constantinescu. La asemenea cheltuieli, cazinourile au, încă, ceva profit: „Cam la două-trei sute de mii de euro, pe lună”, adaugă el.
În România sunt, în prezent, câteva sute de operatori licențiați pentru slot-machines/păcănele, cazinouri, pariuri în cotă fixe, mutuale, săli de bingo ori cluburi de poker. În total, vorbim de peste 12 mii de săli cu peste 70 de mii de aparate, conform celor mai recente date. Acestea sunt însă un pericol la adresa multor români care ajung dependenți.Pe de altă parte, cazinourile adevărate care au mai rămas sunt navele-amiral ale industriei. Și, dacă tot mă aflu într-un asemenea spațiu sacru al Teoriei Numerelor și al Probabilităților Matematice (care aici conspiră, pe bune, împotriva ta) am zis să-mi încerc și eu norocul.
Publicitate
Turismul cazinourilor în București
Publicitate
Practic, toate numerele de pe masă sunt acoperite de jetoane, astfel încât de fiecare dată cineva câștigă. Câștigul e rejucat și pierdut la următoarea rotire a ruletei.Oriunde întorci privirea, vezi turnulețe verzi, roz, albastre, galbene sau verzi. Eu, cu cele două jetoane de 50 de lei, arăt ca un mort pregătit să plătească luntrașul.Remarc imediat un client israelian care se detașează lejer de restul plutonului. E un tip cărunt care poartă un tricou negru, fără inscripții, aruncat peste o pereche de blugi regular fit. Pierde sute și sute de lei la fiecare mână jucată. După câteva minute, câștigă miraculos când bila albă se oprește din țăcănit și se fixează pe numărul câștigător. Într-un astfel de caz, câștigul e de 35 de ori suma pariată. Tipul a pus vreo 4-500 de lei pe alte numere și combinații și alți 100 de lei pe numărul norocos, deci a câștigat pe loc vreo 3 000 de lei. Banii îi rejoacă și îi pierde instant. Aruncă la nimereală jetoane pe masă și urmărește apoi – aparent calm - procesul câștigului și cel al pierderilor.
Toată lumea pierde
Publicitate
Brusc sunt strivit de tăblia mesei de către o clientă care își înfige ostentativ pieptul în omoplații mei în timp ce strigă din toți plămânii către crupieră: „Arba, arba!” („Patru, patru!). Tipa se întinde peste mine și peste toată lungimea mesei pentru a-i înmâna crupierei o fisă de 10 lei care e plasată apoi pe numărul patru. Câteva secunde mai târziu, exact ca într-un film de categorie B, bila se oprește fix pe numărul 4. Turista își ia turnulețul de fise din care desprinde apoi alte turnulețe, mai mici, pe care le mută pe alte numere. Pierde.
Dependența de jocuri de noroc chiar îți poate distruge viața
Dependența de jocuri de noroc e la fel de gravă ca orice altă dependență. Aici, însă, lipsa simptomelor fizice o fac o afecțiune ascunsă, mult mai greu de depistat. Manualul de Diagnostic și Statistică a Tulburărilor Mentale DSM-IV-TR (American Psychiatric Association, 2000) a stabilit criteriile de diagnosticare a jocului de șansă patologic.
Publicitate
„Ei se feresc: când le sună telefonul, merg afară, să nu se audă zgomotul de păcănele. Familia crede că el e la birou, nu-şi dă seama că are o problemă, o dependenţă”, spune Constantinescu. „La alcool sau droguri, te mai bagă într-o clinică, îţi mai face ceva. Aici, vorbeşti cu un psiholog, faci o şedinţă, după care ieşi pe prima stradă, vezi neoanele alea cum clipocesc şi te bagi ca musca la lumină!”, adaugă el.Psihologii de la ONG-ul ALIAT, care tratează abuzul și dependența de alcool și droguri, arată că dependența de jocuri de noroc îți poate distruge viața, tocmai d-asta cei care trec prin așa ceva au nevoie de tratament și consiliere.Nelson Mondialul, în acțiune„Acum, piaţa s-a stabilizat, dar problema cea mai mare este reprezentată de sălile astea mici de păcănele. Aici, controlul e mai mic, iar, uneori, pe patron nu-l interesează dacă vede un minor că intră să joace. Sunt disperaţi să facă bani. Tot programul de prevenire se duce naibii”, spune Constantinescu.Nu există lună să nu apară, pe lista neagră a ONJN, vreun club de păcănele desființat ori propus spre revocare.
Păcănelele, cea mai mare problemă. Cum exploatează patronii de bodegi o breșă din legislația română
„Afară, de exemplu, nu există săli de-astea, tip bodegi, pe care le găseşti în orice cârciumă din orice sat. Aici trebuie o nouă reglementare și închise toate sălile mici de jocuri. Lăsate doar spaţii mari, dedicate pentru jocuri de noroc. Aşa ceva nu vezi în restul Europei.”
Publicitate
Ăsta e un un punct slab al legislației exploatat la maximum de patronii de astfel de localuri.„La ţară e un fenomen. Din 79 de mii de păcănele autorizate – 30 de mii sunt împrăştiate prin sate. Nu poţi controla clienții, adicția, evaziunea fiscală”, spune președintele AOCR.Pe hârtie, legislația e sublimă, dar în realitate, ea lipsește. În urmă cu trei ani, Parlamentul a aprobat o lege (124/2015) care aduce câteva modificări binevenite în legislația care reglementează jocurile de noroc, inclusiv în privința combaterii dependenței față de acest fenomen. Legea prevede „dezvoltarea și implementarea unui program de protecție a jucătorilor împotriva dependenței de jocuri de noroc”.
Mai mult, se vorbește inclusiv de înființarea unei „fundații de interes public” care să instituie programe naționale pentru prevenirea și tratamentul acestui tip de dependență. Nimeni n-a văzut niciun astfel de program național, niciun fond, nicio fundație. Și asta în condițiile în care, conform unui studiu din 2016, aproape o sută de mii de români erau dependenți de jocuri de noroc. România este, în același timp, a doua cea mai săracă țară din Uniunea Europeană.