FYI.

This story is over 5 years old.

Film

Cele mai proaste filme pe care le-am văzut în 2017

Nu, mersi, nu mai vreau să le văd niciodată.
Colaj de Lia Kantrowitz

Acest articol a apărut inițial în VICE US.

Filme! Am văzut o grămadă anul ăsta. Pe unele le-am iubit — vom discuta despre ele săptămâna viitoare —, în timp ce altele m-au lăsat complet indiferent. Totuși, pe unele le-am detestat cu adevărat. Ăsta e un top incomplet și extrem de subiectiv al filmelor care nu s-au ridicat la înălțimea așteptărilor.

O mică notă înainte să începem: încă nu le-am văzut chiar pe cele mai proaste. Vorbim aici despre The Emoji Movie, The Greatest Showman, Geostorm, Cook Off!, Justice League, Daddy's Home 2, A Dog's Purpose și multe altele. Îmi doresc să fi văzut toate filmele proaste care au apărut anul ăsta — pe bune! —, dar dacă aș fi reușit să fac asta, lista asta ar fi fost așa de lungă că probabil m-aș fi rezumat la link-uri spre intrările de Wikipedia pentru fiecare film lansat în 2017. Dar, chiar dacă le-aș fi văzut pe toate, tot cred că astea s-ar fi făcut remarcate.

Publicitate

A Cure for Wellness

Bleh. Abia am reușit să-l termin pe ăsta. Nici măcar farmecul lui Dane DeHaan (care a primit un rol mult mai bun într-un alt film anul ăsta, Valerian and the City of a Thousand Planets, despre care știu că multora dintre voi nu v-a plăcut, și, chiar și dacă v-a plăcut, nu-mi pasă) și un Gore Verbinski, un directoraș cam ciudat de pe la Hollywood n-au putut să salveze filmul ăsta. Și colorizația m-a scos din minți!

Beauty and the Beast

Chestia mea preferată despre acest remake cumplit, inutil și făcut doar pentru profil, al filmului clasic Disney a fost că după ce s-a terminat, eu și prietenii mei am deschis câteva sticle de vin și ne-am uitat la desenul original. A doua chestie care mi-a plăcut a fost scena „Fii invitatul nostru”, care a fost psihedelică și plăcută pe moment. Restul filmului a fost de rahat.

Song to Song

Aveam nevoie așa de rău să merg la baie în timpul filmului ăsta. Așa de rău! Și era aceeași idee la nesfârșit, că cineva vrea să-și trăiască viața — ghici — melodie cu melodie. Tânguirea industriei muzicale obsedată de dansul din buric a lui Terrence Malick a fost plină de o grămadă de rahaturi ridicole și egoiste, precum și o scenă (singura, de altfel) mișto cu Val Kilmer și o găleată de ce putea să fie sau nu uraniu. Secvența a durat 90 de secunde. Filmul a avut cam 5 ore. Unii spun că este o greșeală fatală să-l subestimezi pe Malick în acest punct al carierei lui, și probabil îți sugerează că nu consideri cinematografia o formă de artă. Un drept la replică, dacă îmi permiți: Du-te dracu’.

Publicitate

ChiPs

Puncte pentru originalitate, presupun? Nu-mi vine să cred că spun asta despre o dramă/film de acțiune mai mult decât insipid cu polițiști, dar pelicula lipsită de acțiune regizată de Dax Shepard pare că vrea să atingă ceva unic din punct de vedere tematic, deși fiecare parte a execuției a fost la fel de plăcută de privit precum, ei bine, execuția în sine. Să te uiți la ChiPs e ca și cum ai privi pe cineva care rămâne înțepenit de mijloc în timp ce se cacă: apreciezi efortul, îți pare rău de toată lumea implicată, dar tot este stânjenitor.

The Discovery

Doare un pic să-l pun pe lista asta. Penultimul film al lui Charlie McDowell, The One I Love, a fost un film SF surprinzător de captivant și inteligent „îmbrăcat” în haine low budget, și am anticipat ce ar putea să facă cu ideea fascinantă din spatele filmului. (Într-o singură propoziție: Cum ar fi dacă am putea să aflăm ce se întâmplă când murim?). Din păcate, The Discovery a fost distrus de o acțiune înceată, un scenariu slab și o chimie inexistentă între actorii principali, Jason Segel și Rooney Mara. Ei bine…

Alien: Covenant

2017 a fost anul lansării unui flick palpitant și incredibil de exagerat care vrea să pară film SF, inspirat de una dintre cele mai populare francize cu extratereștri din istoria filmului. Filmul ăla era intitulat Life și l-am văzut din greșeală atunci când nu mai erau bilete la Power Rangers. Nu am apucat niciodată să văd Power Rangers, dar am reușit să văd, din proprie inițiativă, Alien: Covenant. L-am urât.

Publicitate

Baywatch

Cred că am mâncat nachos în timp ce mă uitam la ăsta. Măcar ăia au fost buni. Singurul lucru amuzant despre Baywatch a fost acest articol despre Baywatch. Aș prefera să-l citesc de 1 000 de ori decât să mă mai gândesc la filmul ăsta vreodată.

Dean

Un alt film pe care abia l-am terminat. L-am intervievat pe Demetri Martin cam în perioada în care s-a lansat filmul și a fost un interviu grozav. Este un tip foarte drăguț, cu o viziune interesantă, și care a avut parte de o viață fascinantă. Ar trebui să-l citești. Din păcate, tonul și abordarea filmului mi s-au părut așa de învechite încât am fost tentat să-mi sun părinții pe la jumătate și să încep să țip la ei despre războiul din Irak.

The Book of Henry

Știi ceva? Filmul ăsta a fost așa de prost încât cred că l-am adorat, de fapt. Nu mai contează.

The Beguiled

Mișto lumina. Îmi place când apare sânge în cadru. Evident, cel mai prost film din cariera Sofiei Coppola (și mi-a plăcut The Bling Ring). Nu văd de ce ar trebui să argumentez.

The Hitman's Bodyguard

I-am intervievat și pe Ryan Reynolds și Samuel L. Jackson în preajma lansării acestui film. A fost o plăcere să vorbesc cu ei. Ryan Reynolds s-a scăpat despre cum scenariul filmului a fost rescris după ce le-au fost distribuite rolurile, fiind transformat dintr-o „dramă serioasă” într-o „comedie cu doi bărbați”. S-a văzut. Nu contează cum mi s-a părut filmul ăsta pentru că a dominat topurile în America o vreme (ai băgat măcar de seamă?) și probabil vor mai urma șase filme din seria asta. Nu-s mereu surprinzători tipii de la Holloywood?

Publicitate

mother!

Poate cel mai prost film din ultimii zece ani. De obicei nu-mi place să cataloghez gusturile în chestii de tipul eu versus tu, toată lumea ar trebui să se simtă ok cu propriile gusturi. Dar dacă ți-a plăcut acest imn de mulțumire chinuitor, haotic și egoist până la noțiunea dubioasă de a distruge de dragul creativității masculine, atunci ești un monstru. (Și eu sunt un monstru, dar doar pentru faptul că l-am văzut de două ori. E o poveste lungă.)

Blade Runner 2049

Alertă spoiler: Acest film o să apară și pe lista cu „Cele mai bune filme”. Unora le-a plăcut foarte mult. Mie nu. Cinematografia a fost incredibilă și, cine știe, poate o să cumpăr o copie Blue-Ray doar pentru asta. Dar orice altceva din ultimul film al lui Denis Villeneuve (un eșec rar în ilustra lui carieră) este o bătaie de cap care nu te bucură cu nimic. Unele francize nu au nevoie de remake-uri.