Chelneri vegani din restaurante vegane mi-au spus cât de enervați sunt clienții lor

Dacă ai lucrat vreodată ca ospătar, atunci știi cât de enervanți pot fi clienții. Sunt smiorcăiți, grosolani și mai mult decât fericiți să plece fără să plătească. Dar poate că așa-s oamenii în general? Poate dacă toți oamenii ar lucra într-un restaurant cu o clientelă formată dintr-o categorie demografică mai etică și draguță, s-ar comporta frumos.

Cu asta în minte, i-am întrebat pe chelnerii din restaurantele vegane ale Australiei cum a fost să servească vegani. Oamenii cu care am stat de vorbă sunt ei înșiși vegani, așa că ar fi trebuit să fie un studiu obiectiv. Dar o perspectivă cu totul nouă a ieșit la suprafață. A devenit foarte clar că e nașpa să fii ospătar, indiferent cine-i clientul. Însă este și o poveste despre cum clișeele despre vegani sunt clișee dintr-un motiv.

Și ca o notă de subsol: toți oamenii cu care am stat de vorbă au vrut să-și schimbe numele ca să nu fie concediați că s-au plâns de clienți. Le-am respectat dorința.

VICE: Hey, Sarah, de cât timp lucrezi ca ospătăriță?
Sarah: Lucrez la o cafenea cu specific vegan de doi ani. Este la periferie, deci cred că atragem mulți vegani din zonele rurale.

Care este tipul de client care nu prea ar intra în cafenelele obișnuite?
Veganii sunt cei care te pun la încercare. Mi se pare că grupurile mari sunt cele mai nasoale, întâlnirile de vegani organizate pe Facebook sau chestiile de genul. Mulți dintre ei nu par să facă parte din grupurile astea pentru că cred în veganism, ci pentru că vor să simtă că aparțin unui grup. Se întâlnesc și vor să se întreacă în cât de vegani sunt ei.

Deci te pun la încercare, te testează să vadă dacă ești la fel de vegană ca ei?
Tot timpul.

Spune-mi mai multe despre asta.
Vreau să zic că probabil iubesc animalele sau, mă rog, dar e ciudat să-i vezi cum leagă toată pseudoștiința asta de rahat cu iubirea față de animale. De exemplu, a intrat un tip în cafenea ca să promoveze chestiile astea care cică „armonizează frecvența vibrațiilor”. Trimit vibrațiile astea ca să-ți „armonizeze” camera, dar n-au nici o legătură cu veganismul, e doar un rahat foarte dubios. Nu știu de ce și cum au ajuns să facă asocieri d-astea.

Ai și alte experiențe memorabile?
Odată, un tip mi-a spus că este nemuritor. A intrat în cafenea cu o pălărie cu pene și îmbrăcat într-o helancă neagră, ca un hippie bătrân. M-a întrebat dacă totul este organic și i-am zis că nu. Atunci mi-a spus că nu poate cumpăra nimic dacă nu este organic. I-am spus că scrie „vegan” pe ușă, nu „organic”. Mi-a spus într-un târziu că este nemuritor și că trăiește de mii de ani, totul datorită faptul că a mâncat organic.

Antipatia față de vegani este destul de populară. Crezi că oamenii de genul contribuie la problema asta?
Clar. Tratează veganismul ca pe o religie și spun tuturor „Sunt vegan și urmez regulile cu strictețe”. Sunt vegană de 10 ani și nici măcar acum nu știu de ce unii oameni cred că poți mânca unele lucruri, pe când de altele nu trebuie să te atingi. Să luăm mierea de exemplu. De ce nu pot să mănânc miere? Și presupun că prin asta sunt eu diferită. Am început recent să mănânc ouă pentru că am stat să mă gândesc și cred că nu există nicio problemă de natură practică sau etică în ceea ce privește consumul ouălelor crescute organic. Și dacă asta nu mă mai face vegană, atunci fie, aș prefera să nu fiu considerată vegană.

Dacă ar trebui să transmiți un mesaj unui grup anti-veganism, ce le-ai spune?
Sunt de acord cu faptul că 99% dintre vegani sunt niște tâmpiți. Unii dintre ei sunt chiar enervanți. Știi, ies cu ei în oraș și trebuie să le ascult prostiile.

Spune-mi puțin despre cafeneaua cu specific vegan pentru care ai lucrat.
Am lucrat la o cafenea vegană cam un an de zile. Avea un meniu complet pentru micul dejun și unul pentru prânz. Totul de pe meniu era vegan. Toți angajații, cel puțin până am plecat eu, erau vegani. Chiar și bucătării și managerii.

Deci ești vegan?
Eu nu le spun oamenilor că-s vegan. Cred că este plictisitor să le spui oamenilor că ești vegan. Să fiu sincer, nu interesează pe nimeni.

Descrie-mi clientul tipic.
[O cafenea cu specific vegan] atrage un arhetip diferit. „Sclifosit” este probabil cel mai bun cuvânt pentru a-i descrie. Un client obișnuit pune o grămadă de întrebări despre veganism. Vor un anumit nivel de garanție. Chiar și până la biluțele pe care le folosim pe prăjituri. După ce oamenii se lămuresc că mâncarea este vegană, încep să se concentreze pe proveniența produselor pe care le folosim pentru preparate.

Și le merge asta?
Nu, cred că e o chestie care a fost făcută prea des. Îi înțeleg până la un punct, dar cred că exagerează.

Deci crezi că veganii de genul contribuie la propagarea acestui stereotip?
Da, clar. Dar acum că m-ai întrebat, pot spune că activiștii anti-veganism mă fac și mai confuz, Ai crede că antidotul unei mișcări sociale este s-o ignori sau să nu-i dai importanță. Dar să lupți împotriva ei? Există povești despre oameni care au turnat sânge pe ferestrele restaurantelor cu specific vegan. Nu e cool. Fii un om decent.

Hey, Janet, povestește-mi despre experiența ta ca ospătăriță.
Mi-am dat demisia luna trecută. Am lucrat la o cafenea cu specific vegan timp de doi ani. În total, am lucrat ca ospătar, atât în localuri vegane, cât și non-vegane, timp de 5 ani.

Poți să descrii cafeneaua cu specific vegan?
Toate preparatele din meniu erau vegane. Singurul lucru care nu era vegan și pe care îl serveam era laptele de vacă pentru cafea. Era pentru cei care nu au fost niciodată vegani, dar care voiau să încerce mâncarea și preferau să-și bea cafeaua așa.

Ai avut vreodată de-a face cu clienți dificili?
Da, mi s-a părut că mulți dintre clienți erau sclifosiți. Sigur, eram o cafenea cu specific vegan, deci îi băgam din start în categoria asta. Dar când intrau, erau foarte înfumurați și cu o atitudine de parcă li se cuvenea totul. Aproape porunceau să le fie adusă comanda. Nu era o rugăminte formulată într-un mod prietenos, era mai degrabă „Merit latte-ul ăsta mai mult decât orice altă persoană. Și îl merit primul”. În majoritatea timpului erau foarte nerăbdători și dacă nu le respectam întocmai dorințele, atunci se dezlănțuia iadul.

Care a fost cea mai memorabilă situație cu un client nemulțumit?
Chiar am una care m-a lăsat mască. Cuplul ăsta de bătrâni a intrat și a ales să stea pe terasă. În cafeneaua asta, accesul câinilor era permis pe terasă, și un câine tot lătra, așa cum fac câinii de obicei. Bărbatul a spus „cineva ar trebui să eutanasieze câinele ăla”. Am fost șocată pentru că tocmai îmi spusese de câți ani era vegan. I-am spus „Ce ați spus nu este tocmai demn de un vegan”. A zis apoi că: „Eu sunt un apărător al drepturilor animalelor doar pentru animalele care merită”. A fost atât de bizar. Ești vegan, dar ai eutanasia un câine doar pentru că latră?

Deci clienții au niște idei ciudate despre veganism?
Oh, da. Am avut un alt client care a încercat să ne convingă că uleiul de cocos nu este vegan. Nu a vrut să explice de ce atunci când l-am luat la întrebări, a spus doar „Oh, doar caută și o să afli”. Oamenii aleg lucrurile cele mai de bază pe care le-au auzit despre veganism și au impresia că știu chestii.

De unde crezi că vine sentimentul ăsta de superioritate?
Nu exista toleranță pentru non-vegani. Ei aveau în cap că „Ești o persoană groaznică pentru că nu ești vegan”. Unii chiar o și zic. Pentru că eram vegană și pentru că lucram într-un restaurant cu specific vegan, oamenii făceau glume cu mine, de genul: „Cât de buni suntem noi ca oameni? Nu-mi vine să cred că unii oameni nu sunt vegani”. Încercau să mă felicite și să-mi spună că facem parte dintre oamenii buni ai acestei societăți. Aproape c-o făceau ca să aibă cu ce se lăuda, în loc să dea doi bani pe semnificația veganismului.

O faci să pară de parcă mulți oameni au încercat să-ți propovăduiască veganismul…
Am impresia că ei chiar cred, în adâncul sufletului lor, că fac ceea ce trebuie dacă sunt adepții unei cauze în care cred. Ei cred că [propovăduirea] este o metodă bună. Au impresia că este singura modalitate de a-i face pe oameni să înțeleagă mișcarea asta și ce fac ei de fapt. Eu cred că ei privesc asta ca pe „totul sau nimic”. Ăla e singurul mod prin care pot să fie niște vegani mai buni.

Un ultim argument pentru reabilitarea reputației veganilor?
Nu suntem toți nașpa. Mulți suntem destul cu picioarele pe pământ și nu te împiedicăm să faci orice vrei cu viața ta. Niciunul dintre noi nu o să vină să te bată pentru că nu ești vegan.

Urmărește-o pe Anastasia pe Twitter