Când vine vorba de cine știe ce personalități, am obiceiul de a merge împotriva curentului și mi se par aiurea fix ăia pe care toată lumea îi ridică în slăvi. Oamenii momentului, corecții politic cu fond fals, infuencerii cu păreri simple și alți tipi din ăștia care prind la naivi, în general. Dacă un celebru din ăsta e urât de toată lumea, mie îmi devine, automat, simpatic. Dar cine știe, oi fi eu defectă, așa că n-o să scriu aici de topul meu aiurea, ci de oamenii ăia pe care nu-i înghit nouă din zece români.
Într-un fel, articolul ăsta îi este dedicat lui Giani Kiriță, un om care trăia într-un semi anonimat până la momentul Exatlon. Apoi, decăderea lui a fost fantastică. Nu există român care să-l nu știe și să nu-l înjure. Ăsta e momentul lui, este regele neplăcuților. Cum nu cred c-o să mai fie curând un show în care să-l vezi aproape în fiecare zi, timp de patru-cinci luni, o să uiți de el și-o să-ți iasă de la fiere. Azi, însă, e pe primul loc.
Videos by VICE
Nu m-am oprit la Kriță, am căutat și alte vedete de-ale noastre pe care românii iubesc să le urască și-am făcut un mic top.
Giani Kiriță a prins topul ăsta cu ce-a făcut la Exatlon
Giani este tipul ăla de care românii fie n-au auzit, fie îl știu ca pe un băiat relativ tare-n gură de la Dinamo. De când cu emisiunea de pe Kanal D, mulți au găsit și alte apelative pentru fostul fotbalist, cel mai folosit fiind „scârba aia de la Exatlon“. Omul a mai apărut în reality show-uri, pe la TV, dar „faimă“ ca la Exatlon nu și-a luat de niciunde.
O să-ți explic fenomenul, în pași.
În concursul ăsta cu profil sportiv, toți concurenții români au jucat, la un moment dat, și meciuri internaționale, cu echipele de la Exatlon Mexic, Turcia și Grecia. În meciul cu mexicanii, Kiriță a fost imaginea ultrasului turbat, jignindu-i pe adversarii din America Centrală. Prin urmare, tot Mexicul l-a înjurat pe pagina lui de Facebook.
Omul nu s-a liniștit, a zis că ăsta e rostul lui și a mers mai departe. A înjurat tot ce are puls și avea ghinionul să joace în echipa adversă, în concursul autohton. Prin urmare, toată România l-a înjurat și câteva mii de persoane au făcut o petiție online și au cerut scoaterea lui din emisiune. Între timp, autointitulatul The King a ieșit din emisiune, după ce a fost propus pentru eliminare și executat de telespectatori.
Partea nasoală este că oamenii care se uită acum la emisiune și-au pierdut obiectul disprețului. Se încearcă același lucru cu Vladimir Drăghia, rămas în show, dar parcă nu-l poți urî la fel de frumos.
Mihaela Rădulescu a redevenit relevantă cu Românii au talent
Dacă stătea liniștită la Monaco sau în Austria sau pe unde locuiește ea cu parașutistul cascador Felix Baumgartner, românii ar fi uitat de ea și cât de antipatică le este. Că așa a plecat, la un moment dat, Mihaela din televiziune: înjurată de mulți.
Eu n-am nimic cu femeia și nici nu mă uit la Românii au talent, dar știu că ăsta e trendul. Oamenii se uită la emisiunea și ca s-o vadă pe ea, să se enerveze și să le crească tensiunea. Și observ că relația toxică vedetă-telespectator este alimentată și de postările de pe Facebook ale Mihaelei, un fel de replici de genul „eu sunt mișto și fericită la 48 de ani, lângă Felix, și tu ești grasă și urâtă la 30, lângă bărbatul tău cu burtă“. Căci despre asta e vorba, mai mult, aici: despre o păruială feminină ascunsă în spatele ironiilor, din partea ei, și a comentariilor din partea frustratelor.
Pe scurt, ea își ceartă urmăritorii că n-o găsesc minunată, iar urmăritorii o ceartă că e falsă, din plastic și mai operată decât Donatella Versace. Și că postează tot felul de penibilități, cum ar fi celebra mărturisire că, la micul dejun, obișnuiește să servească ouă. Wink, wink.
Cheloo a fost scos dintre blocurile gri cu emisiuni la TV
Eu îl percep pe omul ăsta ca hrănindu-se cu agresivitate. Nu-l urmăresc la iUmor sau la mai noua emisiune The Four, dar știu care-i rolul lui acolo, în juriu. Să-i facă să se simtă de căcat pe cei pe care nu-i halește. Iar dacă ăștia fac parte din diferite minorități, sunt victime sigure. Sau cel puțin așa era până acum, căci se pare că-n sezonul ăsta omul de la Paraziții s-a mai înmuiat.
Cumva, a ajuns să fie repezit de Antonia, într-o ediție de la The Four, când raperul s-a luat de o fătucă concurentă cu remarca că e genul de artistă de care piața e saturată. Și avea dreptate, ce-i drept. Tocmai pentru că omul le dă și bine și nu gustă mizeriile din muzică, are o grămadă de adepți, la fel de mulți ca cei care nu-l înghit.
La The Four, am aflat că a fost chemat pentru că este cel mai sincer artist din industrie. Cu asta sunt de accord, omul chiar te înjură din suflet. Ce vreau să spun este că ura pe Cheloo ar putea fi, în curând, de domeniul trecutului. Tipul de la Carlaʼs Dream are mai mult potențial.
Cătălin Măruță a fost făcut mare de Pro TV
Cumva, în cazul lui se întâmplă la fel ca la maneliști, fără nicio legătură cu tipa care-i este soție, Andra. Cu cât îi crește valoarea, cu atât are mai mulți dușmani. Nu zic că emisiunea aia pe care o prezintă de secole la Pro TV ar avea vreo valoare, dar înțelegi ideea. Când era un semi anonim pe la TVR 2, n-avea nimeni nimic cu el. Și mai este și ideea asta că omul s-a manelizat, că uită și de mamă, și de tată, pentru audiență, că s-a însurat cu Andra care devalizează bugetele locale ale primăriilor din orașele mici, atunci când are vreo cântare.
Nu știu când și de unde a pornit antipatia asta față de Măruță, dar e clar că ea există, din reacțiile oamenilor din jurul meu, atunci când îi aud numele: „Nu pot să-l sufăr p-ăla!”. Eu țin minte un singur episod în care a fost îngropat în unanimitate de români: vizita lui la un rănit din Colectiv, intrând în rezerva acestuia fără halat și mănuși și expunându-l pe bolnav la infecții suplimentare.
Olivia Steer, ei bine, chiar nu mai e nimic (bun) de spus despre ea
O lăsasem pe Olivia la emisiunile alea de pe Pro TV și la brațul bărbatului ei, Andi Moisescu. Acum, o descopăr subiect de ironii, dezbateri furioase și sondaje la mișto făcute de Discovery România. Războiul ei împotriva vaccinurilor este deja vechi și obositor, ultima ei găselniță fiind că rujeola nu există, că nu a putut fi dovedită de niciun cercetător și alte aiureli de genul.
Femeia s-a contrat pe tema asta și cu Raed Arafat și l-a încuiat pe om cu replica asta postată pe Facebook: „Pe Raed Arafat îl aşteaptă, în Germania, 100 000 de euro dacă dovedeşte existenţa virusului ruejolic. Restul e can-can.” Cumva, zice Olivia, în Germania s-a ajuns la concluzia că rujeola nu există. Germania o ști asta?
Anyway, chiar și-așa, fosta protevistă a fost premiată la „Gala Femeilor care Dăruiesc Sănătate” pentru rolul său activ în societate. Apoi, organizatorii și-au dat seama ce-au făcut și i-au retras trofeul. Cei de la Gala Hate Awards, care au încoronat-o cu titlul de Gâscă a Fecundităţii Neamului, anul trecut, nu s-au răzgândit.
Mircea Badea lucrează de ani buni să fie detestat în așa hal
Cu omul ăsta e o poveste veche. Odată, chiar era cel mai detestat star TV și fiecare ediție de În gura presei, un prilej de a mai aduna înjurături și amenințări cu bătaie. Dar omul se hrănește cu asta. Și, uite, au trecut 14 ani de când face emisiunea și tot nu s-a săturat să și-o ia, virtual.
Eu nu mă mai uit de mult la emisiuni cu subiecte politice, dar observ, la o simplă căutare pe google, că omul a rămas fidel obsesiilor vechi: Udrea, Băsescu și toți ăia care simt împotriva Antenei și a PSD-ului. E, într-un fel, ca Giani Kiriță de la Exatlon. Știe că asta e menirea lui. Bine, Badea încearcă să fie actual păstrându-și antipatiile, dar schimbând oamenii.
Mai nou, are contre cu Iohannis și cu oameni din ăștia care și-au hrănit celebritatea viruală de pe urma mișcării Rezist. E vorba de maratonistul Andrei Roșu.
După aproape trei decenii de democrație și televiziune liberă, cam asta avem. Sigur, lista putea fi mult mai mare, dar sunt puține vedete care au reușit să se remarce acum 10 ani, să zicem, și să fie relevante și în prezent. Cred că mai intră, lejer, cuplul Buzdugan și Morar, dar cumva cei doi au reușit în ultimul an să se dea la fund. Până apar alții noi, cam atât avem.
Citește mai multe despre televiziunea din România:
M-am uitat o zi la reclamele de la TV ca să văd ce probleme au românii
10 televiziuni locale din România, care-s mai amuzante ca orice show de stand-up
Emisiunile pentru adolescenți din România anilor ’90 erau un fel de „Vocea României”, dar pe bune