18+

Viața de bucătar m-a ajutat să uit că am un penis minuscul

Bucătar, 25 de ani, Marea Britanie

Penisul meu are șapte centimetri în erecție și abia un centimetru și jumătate când e flasc. Am un micropenis. Așa m-am născut. Când m-am născut, penisul meu arăta ca cel al oricărui alt bebeluș – mic și roz, legănându-se deasupra coaielor ca o pălăriuță de elf. Dar n-a crescut odată cu mine și nu mi-am pus problema asta pentru că nu știam cât de mare ar trebui să se facă.

Abia când am văzut penisurile altor băieți, m-am gândit: Hmmm, al meu e foarte mic. Nu era inexistent, doar că era foarte, foarte mic. Am început să fiu tot mai conștient de el când am ajuns la pubertate. Când am împlinit 12 ani și mi-a apărut o umbră de puf deasupra buzei de sus, l-am rugat pe tata să investigheze situația.

Videos by VICE

„Ce? Să mă uit la puța ta?”

„Te rog, tată. Nu cred că e normală.”

„Ok, băiete, hai să vedem. Ah. Hm. Să programăm o consultație la doctor.”

Așa că am mers împreună la doctor, eu și tata și micul meu penis. Doctorul s-a uitat și a spus: „O să facem niște teste. Ar trebui să mai crească.” Îmi venea să intru în pământ. Vorbeau despre pula mea și tata era în cameră.

În fine, am făcut o grămadă de teste și doctorii au ajuns la concluzia că eram anormal. Am fost dintotdeauna un pic supraponderal, ceea ce nu m-a prea ajutat, dar se consideră că ai un micropenis când penisul e de 2,5 ori mai mic decât un penis de mărime medie sau dacă are sub șapte centimetri când e în erecție, față de media de 12 centimetri. Eu am șapte centimetri, deci sunt la limită. În majoritatea cazurilor, problema e observată după naștere. A mea n-a fost. Nu-mi învinuiesc părinții pentru faza asta, mulți bebeluși au penisuri minuscule, așa că nu-mi închipui că a mea arăta foarte dubios la vremea aia.

În scurt timp, am ajuns să-mi fac mari probleme. Când alți băieți se lăudau că și-au băgat mâinile în chiloții fetelor sau că au primit o muie în spatele școlii, mă gândeam: „Mie n-o să mi se întâmple asta niciodată.” Nu eram total lipsit de sexualitate, ba chiar dimpotrivă. Aveam fantezii, aveam erecție și puteam avea orgasm. Dar ce fată ar vrea să aibă de-a face cu puța mea minusculă? Cum aș fi putut satisface pe cineva vreodată?

Trebuia să-mi găsesc o vocație ca să-mi iau gândul de la obsesia asta. Mereu am fost bun la sporturi, dar acum mă temeam să mă dezbrac în vestiar, ca să nu ajung de râsul băieților. Evitam să mă dezbrac în alte momente decât la ora de educație fizică și am găsit o cale să-mi acopăr părțile intime în timp ce mă schimbam sau făceam duș. Niciunul dintre prieteni nu-mi văzuse penisul și speram să pot păstra secretul.

Într-o seară, în timp ce așteptam să se facă un cartof la microunde, am pus mâna pe una dintre cărțile de gătit ale lui Jamie Oliver, din colecția mamei. Jamie vorbea despre mâncare așa cum vorbeau prietenii mei – nu părea să fie vreo știință complicată, ci lucruri de bun simț și mult entuziasm. Nu știu dacă mi-ar plăcea de el în viața reală, dar în scris, mi-a plăcut la nebunie. Am găsit o rețetă de gătit biban cu vanilie și am hotărât să fie prima mea experiență în lumea culinară. Data viitoare când am mers la magazin am cumpărat biban, batoane de vanilie, chili și ce mai trebuia pentru rețetă. Îmi scrisesem ingredientele pe încheietura mâinii.

După școală, am venit acasă, am deschis cartea la pagina respectivă și am gătit rețeta pentru mama și pentru mine. Inițial a fost mirată – „Pește cu vanilie? Glumești, băiete?” – dar apoi i-a plăcut la nebunie. În momentul acela m-am îndrăgostit de gătit, de atenția și grija pe care trebuie s-o ai ca să-ți iasă ceva atât de delicios cu doar câteva ingrediente. Aveam 14 ani și a fost o revelație. O revelație cu aromă de vanilie.

De atunci, am început să gătesc non-stop: tocănițe, curry, fripturi, deserturi complicate. Am devenit obsedat de condimente, stăteam în bucătărie vreo zece minute cu o steluță de anason lipită de nară, la dracu’. Ar fi ridicol să spun că m-a făcut să uit ce am în boxeri. Dar mi-a calmat furtuna din cap, toate gândurile triste de genul: O să fiu singur toată viața din cauza asta. N-o să mă simt bărbat, orice job aș avea. N-o să pot trece peste asta. Gătitul m-a ajutat să uit.

Am renunțat la școală la vârsta de 16 ani și m-am dus la un colegiu de catering – cea mai bună decizie din viața mea. Unul dintre primele lucruri la care m-am gândit a fost că o să am haine largi de bucătar și nimeni n-o să vadă ce am acolo jos. Când i-am spus asta lui taică-miu, a râs de mine. Dar atunci când ești adolescent, penisul e totul pentru tine. E antena cu care cucerești lumea.

„Nimeni normal la cap n-o să se uite ce ai între picioare”, mi-a zis tata. „Nu te mai gândi la asta.”

Am încercat. La colegiu am învățat tehnici noi în fiecare zi și mi-am trecut toate examenele cu note mari. Încă nu aveam nicio femeie lângă mine, deși mintea îmi era plină de ele. Totuși, aveam o identitate. Eram bucătar.

Când m-am calificat și am primit primul meu job într-o bucătărie profesionistă (un loc drăguț în nordul Angliei, dar nu vă pot spune care), m-am simțit stăpânul lumii. Nu-mi păsa câte ore lucram pentru că în orele alea nu-mi mai băteam capul cu gândurile mele obsesive. Atmosfera plină de testosteron mă făcea să mă simt mai masculin decât oricând. Atunci când băieții vorbeau despre sex și femei, mă băgam și eu în discuții. Când se împingeau între ei, mă împingeau și pe mine. În școală îmi fusese teamă să mă distrez cu băieții și să facem șotii, ca să nu-mi descopere „secretul”. Mereu trăiam cu gândul ăsta, că am un secret rușinos. Dar în momentul ăsta, frica mi se evaporase.

La 20 de ani, deja lucram într-o bucătărie foarte mișto. Șeful era groaznic și arunca farfuriile când nu-i plăcea ceva, dar băieții erau super tari, iar mâncarea era de lux. În câteva luni, mă pricepeam să tai legumele așa de frumos că-ți curgeau balele imediat ce le vedeai. Sosurile mele erau catifelate, iar la fripturi eram cel mai tare din toată bucătăria.

Nu-mi plăcuse niciodată să tai carnea, dar în locul ăsta m-am specializat și am transformat activitatea asta într-o pasiune. Normal că mă simțeam bărbat când ciopârțeam oase și carne cu un cuțit de măcelar. Știu că sună oribil, dar habar n-aveți cum e să ai probleme cu masculinitatea toată copilăria și adolescența.

Acum am 25 de ani și lucrez într-un loc foarte mișto, unde stabilesc aproape tot meniul. Toți colegii au sub 30 de ani, deci mediul e tânăr și prietenos. Îmi place carnea, îmi place să folosesc cuțite mari și să fac glume. Când eram mic, locul de joacă pentru copii mă speria, dar bucătăria m-a ajutat să-mi fac prietenii pe care n-am avut curajul să mi-i fac niciodată.

N-am spus absolut niciunui coleg de la muncă despre problema mea. Dar am cunoscut o fată. Mi-a luat o grămadă de timp până am ajuns în punctul în care să mă simt confortabil cu ea și să-i spun. Nu discutasem despre asta decât cu părinții și cu doctorul până atunci.

Fata era și este și acum, minunată și sexi, și voiam enorm să devin intim cu ea, să fac lucrurile pe care le fac oamenii când sunt atrași unul de altul. Când i-am spus, a dat din umeri și a spus: „E doar un mit ăsta cu fetele cărora le plac pulile mari. Doar știi asta, nu?” E cel mai minunat lucru pe care l-aș fi putut auzi. Prima oară când am făcut sex a fost… să zicem că n-a durat prea mult. Dar acum suntem împreună de aproape un an și ea pare satisfăcută, deci e tot ce mi-aș putea dori. Atâta timp cât e fericită, iar eu continui să fiu bucătar, o să mă simt ca un bărbat adevărat.

Traducere: Oana Maria Zaharia

Urmărește VICE pe Facebook

Citește mai multe despre penisuri:

Nu vă mai îndesați chestii în penis!
Ce poate fi mai adevărat decât un penis erect?
Cum să-ți rupi penisul făcând sex anal
Ce să nu faceți pentru a obține o erecție
Interviu cu o doamnă urolog