Viața în „cel mai periculos” cartier de musulmani din Londra e ca o plimbare prin parc

„Comunitățile nu par la fel de puternic unite pe tot cuprinsul țării", scrie Dame Louise Casey. Pentru jurnaliștii care scriu titluri de tabloid, „Raportul despre integrare 2016" pe care l-a scris aceasta a demonstrat că Marea Britanie e o distopie balcanizată de enclave etnice, pe care doar un strat subțire de patriotism și Marmite îl apară de apocalipsa jihadistă.

Raportul susține că abordează toate potențialele cauze ale nedreptății din Marea Britanie din zilele noastre – „chiar și genul pe care-l ai". Adevărul, însă, e că e-o campanie de calomnie la adresa Islamului, care „aduce comunitățile… de musulmani de origine pakistaneză și bangladeșă… în centrul atenției".

La un moment dat, Dame Casey înșiră cele zece comunități care-s cele mai cotropite de „o religie minoritară sau comunitate etnică". Am vizitat Washwood Heath din Birmingham – numărul patru în clasament, cu 77% populație musulmană și 57% pakistanezi – ca să aflu dacă localnicii chiar se „opun valorilor britanice și uneori și legilor noastre".

„N-am mai auzit pe nimeni că vrea să se ducă-n Siria", a zis Sadia cu dispreț. Agenta imobiliară a locuit toți cei 26 de ani ai ei la Washwood. „Când crești aici, n-ai ce face; servicii nu există, iar polițiștii se iau de asiatici pentru droguri – pe asta ar trebui să se concentreze."

Iram, în vârstă de 62 de ani, a fost de acord: „Sărbătorim Eid-ul, Crăciunul și Diwali laolaltă cu vecinii noștri", a zis ea.

Însă „amenințările teroriste" izolate, precum cea despre care se spune c-ar fi fost provocată de un localnic cu tulburări psihice pe nume Zahid Hussain, înghit resursele și primele pagini. Dincolo de înjunghieri și împușcături, Washwood a apărut ultima oară la știri, când guvernul a fost prins că planta camere de supraveghere de milioane de lire ca să-i spioneze pe locuitori.

Unele dintre propunerile făcute de Dame Casey, cum ar fi dezvoltarea aptitudinilor de IT ale femeilor din grupurile de risc, sunt destul de rezonabile. Altele – cum ar fi „Jurământul de integrare întru valorile britanice", obligatoriu pentru imigranți, put de la o poștă a ceai și sandvișuri cu gem pentru fasciști neo-imperialiști.

Cel mai tulburător aspect e că Dame Casey e „mândră și nu-și cere scuze" pentru că valorizează strategia anti-terorism Prevent, pe care experții și liderii comunității au condamnat-o drept ineficientă, intolerantă și rasistă. După cum remarcă și ea, modest și minimalizator, Prevent „nu e explicit un program menit să sporească unitatea în comunități".

Saf, cu care am stat de vorbă în fața moscheii Shahjalal Jami, a spus că polițiștii de la anti-tero l-au interogat odată timp de două zile la rând, după o razie la o moschee din Wolverhampton. „Dar n-am nimic de ascuns", a zis el. „Iubesc țara asta. Am muncit când am avut unde, mi-am plătit taxele". A fost eliberat ulterior, fără să fie pus sub nicio acuzare.

Bărbatul de 36 de ani agitat și încordat, care în trecut a fost privat de libertate și a abuzat de droguri de mare risc, tocmai se lăsase de fumat iarbă la greu de cinci zile. „Jihad înseamnă luptă – înseamnă sute de chestii diferite pentru diverși oameni", mi-a zis. „Pentru mine înseamnă să mă lupt cu dependența – n-are nimic de a face cu ISIS."

Deși e clar că-i vulnerabil, Saf nu reprezintă o amenințare pentru nimeni, în afară de el însuși. I-a fost greu să vorbească despre dependența din cauza căreia nu-și mai poate vedea soția și copii. Era pe-acolo un mentor din comunitate, care l-a alinat. La Washwood își găsește „pacea adevărată" și „sprijinul adevărat" de care are nevoie.

Aplecat peste tejgheaua de la barul lui de smoothie-uri, Emran s-a lăudat cu un articol decupat dintr-un ziar din 2009. „Emran a fugit de teroarea talibanilor la 8 ani", spune titlul de deasupra unei poze cu un puști cu strungăreață, care zâmbește cu gura până la urechi. „Azi are o casă în orașul nostru". Contrastează puternic cu felul în care i-a întâmpinat mass media pe copiii refugiați în 2016 – „dați-ne dinții și jet de-aici".

Când aduce în discuție bâlbele ofițerilor Prevent, pe care presa le documentează non-stop, Dame Casey îi mustră pe cei care „permit doar narațiunilor critice să domine peisajul mass media". Musulmanii, însă, n-au parte de astfel de protecție. „Unii… susțin că anumite sectoare ale mass media britanice au făcut mai mult decât că n-au pus în pagină povești pozitive despre musulmani", admite ea. Da, sigur, poți s-o spui și-așa.

„Azi, mass media răspândește ura împotriva musulmanilor. Se iau de anumite aspecte negative din niște culturi asiatice și zic că așa-i Islamul", a zis Emran.

Dacă-l întrebi pe Yassin, 60, patron de butic, nu madrasa, ci Morrisons îi izolează pe musulmanii din zonă. „De când au venit aici lanțuri de super-magazine mari, de prin alte orașe, lumea din comunitățile din cartier nu mai vine la Alum Rock să-și facă cumpărăturile", a zis acesta.

În cei 40 de ani de când locuiește la Washwood, mulți dintre vecinii albi, britanici ai lui Yassin au pus ban pe ban și s-au mutat în altă parte – fenomenul se cheamă fuga albilor, iar comunitățile de culoare sunt pe nedrept învinuite pentru el. „Noi locuim aici pentru că suntem din clasa muncitoare, nu pentru că suntem musulmani", a subliniat Saf. „Și eu m-aș muta într-un loc mai divers, dacă mi-aș permite."

Chiar dacă musulmanii din Washwood sunt „alienați și izolați" de „nemulțumiri și nedreptăți", iar numărul crimelor motivate de ură islamofobă a explodat cu 326% într-un singur an, e greu să dai vina pe ei. „Musulmanii locuiesc laolaltă pentru că sunt mai în siguranță așa", a zis Emran. „Dacă se duc într-un cartier de albi riscă să se pună-n pericol."

Însă, după cum o recunoaște și Dame Casey, „majoritatea grupurilor etnice de britanici albi și irlandezi au rețelele sociale cele mai puțin diverse din punct de vedere etnic". Chiar și-n Washwood, a patra cea mai musulmană dintre cele 7.699 de circumscripții electorale din Marea Britanie, două treimi dintre localnici s-au născut în Marea Britanie. Engleza e vorbită în toate gospodăriile de-acolo și e limba principală în 80% dintre ele. Doar 3,7% dintre localnici n-o vorbesc deloc. Cifrele astea nu par chiar insurmontabile.

După cum arată Raportul, persoanele care nu pot să vorbească engleză sunt adesea femei izolate în casă, departe de oportunități educaționale – și reporterii. Numărul de femei musulmance britanice care nu vorbesc engleza e de două ori mai mare decât cel al bărbaților din comunitate și, anul trecut, guvernului i-au fost raportate 1 220 de căsătorii posibil forțate (în principal din rândul musulmanilor). Pe de altă parte, Dame Casey a constatat că „cele mai multe cazuri de abuz domestic au drept victime femei de proveniență etnică albă, caraibiană (14%) și irlandeză (12%)" și a remarcat și disparitatea salarială de 19,2% dintre bărbați și femei din întreaga societate.

Cu toate astea, insistă obsesiv pe „lipsa de integrare" a musulmanilor, mai degrabă decât pe reducerile cheltuielilor bugetare ale guvernului – din cauza cărora 80% dintre supraviețuitorii de culoare a cazurilor de abuz domestic n-au mai beneficiat de sprijin. Sy, voluntară la creșă, cu care-am stat de vorbă în fața centrului de plasare profesională din Washwood, mi-a zis: „Femeilor de pe-aici le e greu să-și găsească de muncă – pe asta ar trebui să se concentreze guvernul." Datorită cursurilor de limbă arabă pe care le-a urmat la un centru comunitar din Washwood, șomera în vârstă de 32 de ani sper să-și găsească în curând un job de profesoară.

„Dacă un asiatic încalcă legea, guvernul zice că toți asiaticii sunt teroriști", a spus Sadia. „N-ar spune niciodată așa ceva despre un alb". Argumentul ei ține, când vorbim de violență împotriva femeilor. Bărbații asiatici nu sunt intrinsec mai sexiști sau mai puțin sexiști decât albii; mai degrabă, ura împotriva femeilor transcede culturile și se transformă în forme diferite de violență, în funcție de contextul cultural.

Se poate spune același lucru și despre islamism, față-n față cu ideologiile occidentale conservatoare. Dame Casey schițează o imagine sinistră a moscheilor, care sunt descrise ca „pepiniere ale radicalizării și terorismului". Însă în jumătatea de oră de dezbatere înfocată la care-am asistat la moschee, nimeni n-a dat glas vreunei păreri mai extreme decât fanfaronada simpatizanților UKIP, care vor să-i vadă spânzurați și biciuiți pe toți. Un bărbat a vorbit în termeni pozitivi despre pedepsele corporale în stil saudit – „cu ele rezolvi problema" – deși a insistat că legea Sharia n-ar trebui să se aplice decât în țările islamiste și doar celor care vor s-o urmeze. „Islamismul nu-mi dă nici dreptul să fac rău unei furnici", a zis acesta.

Toată congregația a înfierat aprig Statul Islamic. Și, desigur, guvernul care a plătit-o pe Casey să denunțe influența saudită asupra moscheilor britanice intermediază și contracte pentru armament în valoare de miliarde de lire sterline, între Marea Britanie și saudiți.

Cu riscul de a spune ceva ce se vede cu ochiul liber, Washwood chiar e Anglia și nimic mai mult: niște puști care-și plimbă gagicile pe șaua BMX-urilor și gardurii vii împânzite de doze strivite de Carlsberg. Ca orice comunitate săracă, se confruntă cu propriile provocări: procentul de copii care trăiesc în sărăcie e de 37%, rata mortalității infantile e una dintre cele mai mari din țară, iar islamismul de dreapta se bate cu creștinismul de dreapta. Persoanele ca Sy și Saf beneficiază de grija comunității musulmane, iar un număr mic de femei și copii suferă, fără doar și poate, din cauza punctelor ei oarbe – cum se-ntâmplă peste tot în societate.

Adevărata problemă nu e că Dame Casey face niște sugestii nesărate despre cum ar trebui să fie abordate aceste chestiuni sociale, ci e logica după care ajunge la ele. Omite să atace guvernul, care alimentează extremismul în comunitățile alcătuite din „foste colonii și teritorii ale Imperiului Britanic" prin vânzarea de arme și intervenții agresive în lumea musulmană și nici nu urmează exemplul feministelor musulmane de a „accepta aportul [musulmanilor] ca pe un dialog".

În loc să facă asta, trâmbițează mândră „credința absolută că suntem o țară plină de compasiune, tolerantă și liberală". Comunitățile ca Washwood trebuie să se încoloneze cu forța, ca trase la indigo, după o Mare Britanie post-Brexit, „de la monarhie și BBC până la stat la cozi și discuții despre vreme" – sau să suporte consecințele. E cripto-fascism, e o glumă proastă și nici nu-i ceai – sunt doar zoaie.

Pentru musulmanii obișnuiți din Washwood, criticile necontenite enunțate de Dame Casey la adresa comunităților musulmane dezvăluie o obsesie nefondată cu bau-baul ISIS, mai degrabă decât cu crizele reale cu care se confruntă musulmanii. „De ce să mă radicalizez?", a întrebat Saf. „N-o să m-ajute să-mi recâștig nevasta și copiii, nu?"

Toate citatele și statisticile au fost preluate din Raportul despre integrare 2016sau din recensământul pe 2011, cu excepția celor care precizează altă sursă.

Traducere: Ioana Pelehatăi

Urmărește VICE pe Facebook

Mai citește despre musulmani:
De ce e normal să-și construiască musulmanii moschee-n București, în ciuda tuturor idioților
Ghidul musulman de igienă anală
Ghidul VICE despre cum să ţi-o tragi cu musulmani