Să intrăm în Coreea de Nord a fost unul dintre cele mai grele și mai ciudate procese cu care VICE a avut vreodată de-a face. După ce au făcut cu noi un du-te vino constant timp de câteva luni, au spus într-un sfârșit că vor lăsa 16 jurnaliști în țară pentru a relata de la Jocurile Arirang Mass din Pyongyang. Apoi, cu zece zile înainte de a pleca, au spus “Nu, nu poate să vină nimeni”. Apoi au spus “OK, OK, puteți veni. dar doar ca turiști”. Nu aveam nicio idee despre ce ar trebui să însemne asta. Deja știau că suntem jurnaliști, iar acolo, dacă ești prins că ești jurnalist în timp ce te dai turist, te duci la pușcărie. Nu ne place pușcăria. Și putem paria că urâm pușcăria în Coreea de Nord. Dar am mers. Primul pas al călătoriei a fost un zbor în nordul Chinei. La aeroport, consulatul Nord Coreean ne-a luat pașapoartele și toți banii, și ne-au dus la un restaurant. Stăteam acolo cu grupul meu, când deodată toți ceilalți meseni au plecat și au apărut în locul lor niște femei care au început să cânte melodii naționalist nord-coreene. Ne gândeam “Uite ce e, nu am zburat decât 20 de ore până aici. Diferența de fus orar ne-a lovit în cap. Nu putem să ne ducem la somn pur și simplu?”, dar un tip de la LA Times, care era în grupul nostru, ne-a spus “Toată lumea de aici, în afară de noi face parte din poliția secretă. Dacă nu vă prefaceți încântați, nu vă veți lua viza. Așa că ne-am îmbătat și ne-a suit pe scenă și am cântat alături de fete. Următoarea zi ne-am primit viza. Mulți dintre cei cu care eram nu au primit-o. Acesta a fost prima chestie care ne-a dat de gândit că va fi o călătorie ciudată rău de tot.
