Entertainment

Victoria Beckham este o legendă

Amintește-ți de Nunta Regală. Dacă în loc să te duci pe afară și să te bucuri de soarele de mai, ai stat în casă și ai îmbrățișat o pernă, numind-o pe Camilla Parker-Bowles o „uzurpatoare” și ai plâns involuntar la o declarație de dragoste dintre doi străini la a căror nuntă ai ajutat cu fonduri, dar la care nu ai fost invitat, îți vei aminti că acolo a fost cel puțin o persoană care a meritat transmisiunea grosolană și lingușitoare de la BBC.

Printre cei prezenți, ca Elton John, Oprah și cei aproximativ o mie de jucători de rugby care s-au bucurat unii pe alții la evenimentul cel mai scump al anului, Victoria Beckham – designer de modă, fostă Spice Girls – și-a făcut apariția la brațul soțului său nesimțit de arătos și a atras atenția tuturor celor prezenți. Îmbrăcată în bluemarin (asta e culoarea cea mai apropiată de negrul funerar care flatează pe toată lumea) și cu o pălărie micuță chic și ilară, Victoria și-a făcut apariția la ceremonie cu privirea ei mânioasă. În ciuda faptului că prezența ei a fost văzută de milioane de oameni în această „zi de sărbătoare națională”, nu și-a aranjat mușchii feței nici măcar o dată ca să pară că zâmbește pentru camere. A fost minunat.

Videos by VICE

De peste un deceniu, imaginea de celebritate a lui VB (Victoria Beckham) s-a bazat pe faptul că este atât de dedicată să-și păstreze pe față, în fiecare situație, o expresie ca cea a mamei tale când face cunoștință cu noua gagică a lui taică-tu, încât se transformă de fapt în cea mai amuzantă persoană din orice cameră în care intră. Navighează prin lume într-o anumită stare pentru că așa vrea ea, și în ciuda criticii misogine repetate din partea tabloidelor și revistelor, nu și-a schimbat niciodată abordarea.

În mare parte, ca să rămână în afara luminii reflectoarelor (din fericire a refuzat de multe ori să se reunească cu Spice Girls) a dat valoare ideii de Vezi-ți de Treaba Ta, ca fondator al unei brand și ca imagine a Marii Britanii cu moaca pe care o face. Rezonează cu oricine care și-a dat ochii peste cap după ce i s-a spus să „zâmbească”.

Am simțit că trebuie să-mi pun gândurile despre marea Posh Spice în scris, în primul rând fiindcă, să fiu sinceră, mă gândesc la ea tot timpul. Dar pare foarte adecvat acum, din moment ce-și serbează a zecea aniversare a brandului Victoria Beckham, pentru că a tot fost foarte prezentă în presă și pe rețelele sociale destul de mult în ultima vreme. De fiecare dată a surprins oamenii, în special prin faptul că ne-a arătat că, ceea ce majoritatea am crezut că-i aroganță sinceră, este de fapt o mască creată cu grijă, ca să se protejeze și să se amuze singură.

Cel mai bun exemplu a venit acum câteva săptămâni, când Vogue britanic a făcut un promo amuzant pentru o ședință foto în retrospectivă. Este prezentat ca un video din culise, și-l arată pe editorul Edward Enninful și echipa sa în timp ce încearcă să pună la punct un concept de bun gust bazat pe hainele din colecția Victoriei. Sunt contracarați, totuși, de o Victoria complet impasibilă: „Facem un shooting pentru copertă ca să celebrăm istoria bogată și inspirată a uneia dintre cele mai rezistente imagini a tuturor timpurilor. A mea. Victoria Beckham.” Își petrece tot timpul cerând analogii despre vremurile cu Spice Girls, insistând asupra unei tematici de anii 90 cu haine Posh. VB nu arată niciun fel de vanitate, se autoparodiază într-o rochie de seară luxoasă cu același entuziasm cu care eu postez pe Twitter despre cum înfulec pizza în pat.

Multe persoane ar fi crezut că o asemenea lipsă de vanitate era dincolo de Victoria Beckham, soția faimoasă pentru seriozitate si aroganță a mult mai jovialului David. Pentru acele persoane, aș spune: a) nu ați văzut videoclipul ei Vogue legendar cu 73 de întrebări; și b) nu este deloc o surpriză că gândiți așa, având în vedere aparițiile ei din presă.

Încă de pe vremea Spice Girls, i s-a tot zis de către tabloide, site-uri de bârfe și reviste că este arogantă și răutăcioasă. Din câte văd, asta se bazează în mare parte pe faptul că VB preferă să se încrunte în fotografii – un fel de „Mai zâmbește, iubire” scris cu scârbă pe paginile ziarelor – mai degrabă decât ceva concret legat de personalitatea ei (deși, în ultimii ani, de când a început să fie mai deschisă despre copiii și viața de familie pe rețelele sociale, în special pe Instagram, reacțiile la adresa ei s-au mai liniștit puțin – ca să vezi).

Este ceva de care a fost conștientă mereu. În 2012, a spus pentru ELLE Franța: „Sunt foarte diferită față de imaginea promovată de tabloide. Ăsta este primul lucru pe care mi-l spun oamenii când mă cunosc. E adevărat că par cumva rezervată în fotografii, dar cui îi pasă dacă zâmbesc sau nu pentru poze?”

Se pare că acum, la șase ani de la acel interviu, Victoria s-a săturat de imaginea ei din presă, și este sigură că nu este deloc așa, și-și permite să se autoironizeze. Ia ca exemplu clipul video cu ea în care dansează pe propria piesă în pantaloni aurii la London Fashion Week. Dacă vrei, poți s-o iei ca pe o extensie îngâmfată a Posh Spice, dar simțul umorului face totul.

Grimasa a devenit un fel de glumă internă, mai ales pentru că imaginea sa publică este un performance despre care chicotește strâmbându-se constant cu cei care aleg să-i fie alături în treaba asta. Nu are nevoie de validările tabloidelor pentru că s-a consacrat cu fermitate ca o figură rezistentă în propria industrie, deci de ce nu ar trebui să râdă și ea?

Mi-ar plăcea să mai existe și alte vedete ca Victoria Beckham. Doar să n-o pui să zâmbească, la dracu!

Articolul a apărut inițial pe VICE UK.

https://www.facebook.com/viceromania/