Obișnuiesc să urmăresc tot felul de vlog-uri care mai de care mai antropologice. De curând l-am descoperit pe „Micul Fermier”. E vorba de un adolescent de 17 ani din comuna Crângeni, Teleorman, care se filmează în timp ce conduce singur tractorul și prășește terenul.
În primă fază m-am întrebat cum de un minor poate să conducă un tractor și să nu fie sancționat. Ulterior am aflat că nu-i nevoie de-un permis de conducere ca să practici asta. Unde mai pui că-l conduce chiar de la 14 ani. Știi vorba aia: tu ce faci cu viața ta? Pe de altă parte, nu e chiar surprinzător că se întâmpla asta, România având cei mai mulți fermieri din Uniunea Europeană, conform datelor Eurstat. Bine, sub 1% din oamenii ăștia au studii de specialitate complete, dar poate Micul Fermier o să ajungă parte din procentul ăsta.
Videos by VICE
Ca unul care a crescut la țară o bună perioadă din copilărie și adolescență, știu cât de cât cu ce se mănâncă munca la câmp. Am mers la cules de porumb și semănat grâu atât de mult, încât acum zici că-am ajuns această sclifosită de oraș care spală vasele cu teama să nu i se rupă unghiile false. Cu toate asta, tot mă simt legat de treburile dintr-o viață de care nu mă voi dezice niciodată. Vorba aia, poți scoate omul din Moldova, dar nu și Moldova din om, chiar dacă-s din Munteania de loc. Așa și eu. Oricât mi-aș fi dorit să plec de acolo, parcă tot îmi vine să mă mai întorc periodic. Măcar cu gândul. Iar „Micul Fermier” fix de asta mi-a adus aminte.
Îți arată ce înseamnă să prășești terenul și să semeni grâul
În liceu aveam colegi care nu știau cum arată un coteț de porci sau o seceră. Și, în prostia mea inițială, îi blamam pentru asta, dar acum pur și simplu înțeleg că n-au avut tangențe cu viața la țară. Bunici și părinți get-beget de la oraș, așa că n-aveau prea multe șanse să intre în contact cu latura asta rurală, deși aproape jumătate din populația României trăiește în sate.
În cazul meu, „Micul Fermier” e o transpunere a copilăriei. Îmi amintește de munca la câmp. Pentru alții, poate să fie educativ, fiindcă îți prezintă prășirea terenului, cum să cosești lucerna (e planta aia la care speri să găsești trifoi cu patru foi), ori cum se fac baloții de paie sau să semeni grâul.
Clipurile sunt slabe din punct de vedere al calității. Montajul e făcut din ochi. Și de multe ori se aude doar sunetul tractorului. Dar asta nu înseamnă că nu poți să-l urmărești de drag. În momentul de față, canalul lui are puțin peste patru mii de followeri. Gândește-te că unele clipuri încep cu „Salut, băieți. Plec cu Ivan la treabă”. Ivan fiind tractorul.
Uneori, îți mai iei și țeapă-n viață
Pe lângă tractor și sculele aferente agriculturii, Micul Fermier și-a luat un nou scuter cu care bate ulițele și drumurile neasfaltate ale satului în care locuiește. Satul este unul tipic românesc, implicit balcanic. Drumuri neasfaltate, cu noroi, tractoare vechi de zeci de ani, dar care continuă să tragă la jug.
În unul din clipurile sale apare într-un cadru în timp ce-și conduce noul scuter, undeva, pe-un câmp. În laterala lui, un alt prieten face același lucru. În timp ce ține mânerele, Micul Fermier povestește cum și-a luat cea mai mare țeapă din cei 17 ani de existență. Și-a vândut fostul scuter mai bun c-un preț mai mic față de cât a dat pe cel nou, în care a trebui să bage alți bani pentru reparații. Și dă sfaturi bune. În anunțul de vânzare pentru fostul scuter a umflat caracteristicele și-a dat multe detalii, cum s-ar zice, chiar dacă nu erau în concordanță cu realitatea. Ca mai toate anunțurile, de fapt.
Așa se face că oamenii, când veneau la vizionare, se așteptau să fie ca-n descriere, dar dădeau de o surpriză neplăcută și renunțau să-l cumpere. Iar Micul Fermier dă un sfat bun după propria pățanie și anume să nu mai pui multe descrieri despre produs, că atunci când faci asta, omul se așteaptă să fie fix așa la vizionare. Mai bine spui direct că vinzi un scuter și bagi acolo chestii generale despre el. În alte cuvinte, fii sincer.
Pasiunea pentru agricultură o bate p-aia pentru corporație
Cel mai probabil că ministrul agriculturii, Petre Daea, e mândru de ceea ce face Micul Fermier. Se vede pe el în perioada tinereții și se gândește „De oameni ca Micul Fermier are nevoie țara asta. Make România – Grânarul Europei great again”.
Poate ți se pare că e-n urma ta băiatul ăsta, doar că muncește-n agricultură, în timp ce tu stai la un birou de la etajul 11 dintr-un turn de sticlă, unde nu vezi lumina zilei. Până la urmă, viața nu înseamnă doar blocurile alea de la corporație în care bagi 8-10-12 ore pe zi. Unde mai pui că pe băiatul ăsta nu-l doare atât de rău capul ca pe tine, după ce stai cu orele cu ochii-n calculator.
Ca să vezi cât de atașat și pasionat e de tractoare, atunci când l-a vândut pe Ivan, ex-tractorul lui, Micul Fermier i-a dedicat un clip de despărțire ca să-și aducă aminte de momentele frumoase petrecute împreună la semănat.
Ai grijă de tine, Ivan! Micul Fermier și noi toți îți urăm un tras la plug cât mai eficient!
Poți să-l urmărești pe autorul articolului, Mădălin Istrate, pe pagina lui de fb, adică aici. Sau, dacă ești human multitasking, și pe Instagram.