Decid într-o zi că-i timpul să încerc și eu ce am tot văzut în filmele americane, adică sex în mașină. Oricum, în România nu prea ai la ce altceva să folosești mașina decât să te fuți în ea. După ce o cumperi, plătești taxe pe orice și pui un scuipat de benzină sperândmăcar să ajungi până la primul loc unde să poți trage un futai cvasi-intim și decent.
Pentru că pădurile din jurul Bucureștiului sunt mai sinistre decât cimitirele sau parcările de la mall pline de cocalari care fac drifturi, decid că un futai romantic și drăguț ar fi sus pe dealul din parcul Tineretului. Noapte, răcoare, becuri, muzică bună, o atmosferă plăcută, copie românească după ce văzusem în filmele de la cinema. Nu apuc să fac nimic notabil, pentru că-n două minute o patrulă de jandarmi îmi bate în geamurile aburinde, îmi cere să-mi trag pantalonii din vine și să ies din mașină.
Videos by VICE
Urmează o adevărată anchetă care pare că nu se mai termină. Control medical nu fac, că-n rest vor să afle tot. Trebuie să demonstrez că partenera nu este o prostituată, ci că suntem un cuplu și că nici eu nu sunt pește. Apoi să aflu că n-am voie neam să mă fut pe domeniul public, chiar și-n mașina personală. Pentru că e rost de cazier, amendă, pușcărie. Practic, o belesc în formă continuată.
Conform legislației, da, nu am voie să mă fut pe domeniul public, dar dacă luăm în considerare că unii trăiesc în mașini, nu-i normal nici s-o considerăm „casă”. Dacă eu plătesc o taxă pentru mediu, vreau ca patru metri pătrați pe noapte să-mi revină să mă pot fute pe ei. Conform articolului 201, „actele de perversiune sexuală săvârşite în public sau dacă au produs scandal public se pedepsesc cu închisoare de la unu la cinci ani”. De când e poziția misionarului sau capra aia chinuită de pe bancheta din spate până pe bord o perversiune? Și cine face scandal? Că dacă nu strigă „Ajutor!”, ci „Doamne!” înseamnă că-i place și nu se ceartă nimeni.
Eu mă bucur că am scăpat cu o amendă modică de o sută de lei (ea a primit două sute, pentru că jandarmii erau misogini și nu te cerți cu organul, da?), dar sunt conștient că un futai inofensiv putea să mă arunce-n oală cu Năstase, Becali sau alți găinari mai mici, ori mai mari.
Scuza predominantă e că „văd ăștia mici”, dar nimeni nu se întreabă, ce caută ăla mic la ora unu noaptea într-un parc? Dacă-mi pun prosoape în geam și piciul vede doar o mașină care se zgâlțâie, îi mai dăunează cu ceva? Și nu înțeleg, de ce îl ferim? Pornografia ne inundă și în niciun parc din țară nu se fut unii cu mai multă fantezie și scârboșenie decât vezi seara la Capatos în emisiune. E ca și cum ai încerca să îi acoperi ochii pe litoral să nu vadă un sân, când viața e inundată de țâțe.
Hai s-o facem civilizat, că doar e vorba de sex/iubire/amor, nu suntem animale. Ne futem cu program. Între orele 24 și 04 ai liber la sex în păduri, parcuri, parcări amenajate și pe marginea drumurilor naționale. Și cum nu-i cuviincios să-i deranjezi pe toți amorezii cu întrebarea „Doamna e prietena sau…?”, putem pune deja problema legalizării prostituției. Și uite așa am rezolvat mai multe în România: legalizăm prostituția, cei care n-au unde să se fută pentru că stau cu părinții în garsonieră o fac liniștiți în intimitatea mașinii, crește bizniss-ul parcărilor pentru futut, deci se creează locuri de muncă și frustrații ăia care spumegă la volan conducând cu două sute de kilometri la oră în oraș se mai calmează și ei.
Urmărește-l pe Moustache Man pe pagina lui de Facebook. Sau într-o parcare, într-o mașină cu geamurile aburite.
Urmărește-o pe Ioana pe pagina ei de Behance.
Urmărește VICE pe Facebook:
Citește mai multe despre sex:
De ce sunt jucăriile sexuale pentru bărbați atât de oribile?
Masturbare sau sex: A venit momentul să alegi
Fetele ne-au povestit cum se masturbează