Am vorbit cu Matei Păun, tipul despre care se spune că e în spatele lui Nicușor Dan și al USR

Matei Păun, șeful de campanie al lui Nicușor Dan, personajul din umbră al USR, care a preferat, până acum, să nu apară public, își explică, într-un interviu, pozițiile sale ideologice și simpatiile geopolitice, din cauza cărora a fost etichetat, în spațiul public, drept „controversat''.

Fără a fi membru USR, Păun nu a fost de acord cu intrarea lui Dacian Cioloș în partid, pentru că asta ar fi reprezentat „o scurtătură'' pentru partid. Asta l-a făcut protagonistul unor disensiuni în interiorul USR. Acuzat des de simpatii pro-ruse, Păun își explică viziunile: Rusia și America sunt două țări pe care le găsește mai degrabă „asemănătoare'', decât diferite, iar el este adeptul școlii de gândire realiste în relația cu Rusia. Păun susține că Putin a jucat un rol fundamental în „salvarea'' Rusiei, în urma „dezintegrării profunde'' lăsate moștenire de fostul președinte, Boris Elțîn, și îi recunoaște anumite merite, ba chiar critică unele poziții ale Occidentului față de această putere.

Mi-a spus că nu dorește să intre oficial în politică, dar este atent la ceea ce se întâmplă în USR, de care se simte foarte apropiat.

VICE: Ești „bancherul din spatele lui Nicușor Dan'', așa te-a etichetat multă lume. Ai dorit să încurajezi un partid nou, fără însă a te înscrie în el.
Matei Păun: Corect. Eu sunt ceea ce se cheamă bancher de investiții. Lucrez în finanțe de 20 de ani. Nu mi-am dorit să fiu politician, dar am considerat tot timpul că orice om are o datorie civică, de a se implica și de a face ceva atunci când poate. Eu, până să apară Nicușor, nu îmi găsisem o cauză sau o direcție în care să-mi investesc timpul și resursele.

Monica Macovei nu te-a convins?
Nu am fost cucerit nici de Băsescu, nici de Monica Macovei, îi respect, sunt oameni cu calitățile lor, probabil au și defectele lor, dar nu m-au câștigat. Nu m-au făcut să mă ridic de pe scaun și să fac ceva în acest sens. Nicușor a fost primul. Tot timpul am fost câștigat de oamenii care fac ceva dintr-un simț de sacrificiu și nu pentru că simt o oportunitate.

Ascensiunea ta profesională cum a fost? Unde ai făcut școala?
Părinții mei au plecat din țară când aveam nouă luni, în Germania. Apoi în Belgia, la Bruxelles, am stat opt ani. Și pe la începutul anilor '80 am ajuns în California. Am făcut școala și liceul acolo, apoi facultatea în Connecticut, iar apoi am locuit la New York.

Și de ce te-ai întors în România?
Pentru că lucram la vremea respectivă pentru un fond de investiții, primul fond american care a vrut să investească în spațiul ex-sovietic. Au luat decizia în '96 să intre în România și m-au întrebat dacă vreau să mă ocup eu de această extindere. A fost o întâmplare de care am profitat.

Și de aici coordonezi afacerile în țările ex-sovietice?
Nu. Eu am fost primul angajat al acestui fond, acești oameni au avut ideea nebună să investească în Rusia. La momentul respectiv, în anii '90, Rusia era la începutul unei transformări profunde, dintr-un stat sovietic în altceva. Și pentru mine a fost o experiență fantastică să am o experiență în lumea finanțelor, într-o țară cu schimbări atât de profunde.

Unde ai stat în timpul ăsta?
La New York.

Deci nu ai locuit în acele țări.
Am făcut naveta, dar n-am locuit acolo. 25% din timp eram pe drumuri, în Ucraina, în Rusia, în țările baltice. Și, începând din '97, în România. Apoi am fost recrutat de un competitor, de o firmă britanică de investiții, pentru a face același lucru în țările ex-sovietice.

Una dintre criticile care ți s-au adus în spațiul public a fost că ai avea simpatii proruse. Cum te raportezi la Rusia și America?
Aș începe prin a spune că înțeleg trauma prin care a trecut România. Și cred că acest subiect este perceput diferit în România, decât în multe alte țări. În Occident, discuția pe acest subiect ar fi considerată banală, dar aici nu e.

În America cum e văzută Rusia?
În America, până să intervină nebunia cu Trump, a fost un non-subiect. Partidul Republican, demult, de pe vremea lui Reagan, are o abordare mai realistă vizavi de Rusia, comparat cu Partidul Democrat. În America, problema Rusiei e văzută prin două prisme: școala realistă de relații internaționale și cea idealistă, care acționează pe scena internațională în baza unor principii și nu neapărat în baza unor interese pragmatice. Eu m-am regăsit pe partea baricadei școlii realiste. Așa s-au poziționat și Reagan, și Kissinger.

Am fost foarte dezamăgit de școală idealistă, date fiind rezultatele pe care le-am observat în Orientul Mijlociu în ultima decadă și jumătate. Un realist ar fi spus: Gaddafi este un om rău, dar avem un dialog cu el, prin care am ajuns la un echilibru, avem niște interese pe care le urmărim, iar el e un interlocutor cu care poți să discuți.

Cealaltă parte, cu „regime change'', spune că trebuie să-l înlocuim. Acest intervenționism nu ne ajută, și nici pe populațiile locale. Nu sunt pro-Gaddafi, dar e absolut limpede că Libia pe vremea lui Gaddafi era o țară mult mai civilizată și sigură decât este acum. Libienii o duceau mult mai bine acum zece ani. La fel și sirienii.

Cum vezi tu Rusia?
Noi uităm că rușii, mult timp, în anii 90 și chiar în prima parte a anilor 2000, își doreau să fie primiți în familia occidentală. Dacă citiți discursurile lui Putin, lui Lavrov, din perioada respectivă, vom vedea că în mod repetat ei și-au manifestat această intenție. Din păcate, eu cred că Occidentul a greșit. Am avut oportunitatea să creăm o pace mai puțin conflictuală, față de ce avem acum. Ne-am reîntors pe baricadele de acum 20-30 de ani. Un război rece, o stare conflictuală.

Și Rusia a jucat autoritarist.
Sigur. Rusia a trecut printr-o perioadă extrem de traumatică în anii 90. Această schimbare de la un stat comunist la unul capitalist - Rusia e stat capitalist - a fost extrem de traumatizantă. Eu tot timpul am fost izbit de cât de asemănătoare sunt, de fapt, aceste țări: Rusia și SUA.

În ce sens?
Ambele sunt țări de frontieră, de spații enorme, ambele sunt țări unde individualismul este foarte pronunțat. Singurul oraș din lume pe care îl pot compara cu New York ca intensitate, ca energie, e Moscova. Acest excepționalism pe care îl au americanii îl au și rușii. Sunt țări care prin ce au realizat ajung să se asemene. E de remarcat ca la nivel uman, rușii și americanii se înțeleg bine.

Americanii sunt mult mai principiali în bucătăria lor internă, în materie de drepturi, libertăți și rule of law. Rușilor, inclusiv lui Putin, li s-a reproșat forme de despotism, nu au respectat regulile jocului democratic.
Bineînțeles. Când a intrat Putin pe scenă, Rusia era într-o dezintergrare profundă. Erau mii de asasinate în orașele mari ale Rusiei. Aici, și Occidentul a avut o oarecare vină, împingând către niște măsuri economice care au fost catastrofale.

Ce îți place la Rusia și ce nu îți place?
Nu-mi place aroganța lor, nu-mi place excepționalismul lor, asta nu-mi place în general. Ei pot avea o duritate și o cruzime asiatică, pe care o găsesc înspăimântătoare. Îmi place insa că au un romantism aparte.

Spiritul rus este legat de ortodoxie. Îți place?
Nu sunt o persoană religioasă, dar apreciez spiritualitatea. Și e clar că Biserica Ortodoxă Rusă are un misticism și o greutate, are ceva profund. Cred că rușii au un simț de sacrificiu rar întâlnit în Occident.

Americanii au acest spirit de sacrificiu?
Și americanii îl au. Ambele țări sunt „believer countries'', religioase.

Biserica rusă nu e foarte desprinsă de politica de stat. Libertatea presei a avut și ea probleme. Ana Politovskaia este un simbol pentru noi. Plus autoritarismul cu care a acționat Putin.
Mi se pare absurd să pretindem că Putin este Maica Teresa. Departe de el asta. El a fost un om care a făcut ceva foarte dificil. Să oprești această dezintegrare masivă a Rusiei este ceva. Nu poți pretinde să fie un sfânt.

Cum vezi contextul actual?
Noi, ca români, nu am știut să ne definim interesul național și să-l urmărim. Noi am mers pe o scurtătură. Ultima scurtătură a fost Uniunea Europeană. Nu vreau să fiu prost înțeles, sunt un mare adept al federalismului european. Consider că e singura soluție de viitor pentru Europa, dar asta nu înseamnă că în cadrul acestui lucru, țările respective - Germania, Franța, Olanda - nu și-au definit niște interese naționale pe care le urmăresc. Germania pune accent pe oprirea inflației, Franța pe zona agricolă. Care sunt prioritățile noastre? Noi nu avem niciuna. Noi vedem cum bate vântul și în funcție de asta, ne poziționăm.

Ideologic, care sunt simpatiile tale?
Sunt mixte. Social, m-aș defini progresist. Economic - un bancher de investiții spune: capitalismul este o soluție imperfectă. E cea mai bună soluție pe care o avem, dar care trebuie perfecționată încontinuu și ținută în frâu. Eu nu cred într-un capitalism dezlănțuit și nereglementat. Cred că asta duce la o implozie, așa cum am văzut în 2008, în criza financiară în SUA. Eu cred într-o reglementare a capitalismului.

Ești egalitarist.
Am trăit și am văzut excesele acestui sistem. Evident că nu putem merge pe o economie comunistă. De pildă, Germania este un stat relativ echilibrat.

În America cu ce partid ai votat?
De-a lungul vieții mele, am trecut prin mai multe faze. Când eram în liceu, eram cu Ronald Reagan și anticomunismul, acum cred că mi-ar fi plăcut Bernie Sanders. Eu sunt siderat că nu a existat nicio consecință vizavi de criza financiară din 2008. E de neînțeles că nu a fost nicio formă de răspundere…

Ai fi vrut niște procese?
Bineînțeles. Oameni care să plătească pentru greșelile pe care le-au făcut. Toată populația a plătit atunci. Cei din conducerile băncilor nu au pățit nimic. Lăcomia fără consecințe este o rețetă pentru catastrofe.

Ce influență ai asupra lui Nicușor Dan? Te-ai împotrivit venirii lui Dacian Cioloș în partid.
Nicușor este o persoană extrem de încăpățânată. Nu se lasă influențat de alții, e absurd să spui că eu sau oricine altcineva îl influențează într-un mod deosebit. Oamenii care spun asta, spun ca să lovească în Nicușor. Lovind în mine, ei, de fapt, vor sa lovească în el. Speră să-l definească ca pe un om slab. Acest om a stat pe baricade mai mult de zece ani, înfruntând interese imobiliare, a avut zeci de procese. O muncă sisifică. Dacă acest om e manipulabil, eu nu știu ce să mai zic!

Te-ai ocupat de partea financiară în campania electorală.
Da. Am sprijinit campania din acest punct de vedere, dar nu am avut drept de semnătură pe niciun document sau cont din bancă. E adevărat că am făcut tot ce am putut să strâng bani, donații, de la diverse persoane. Noi am documentat totul, de la primul până la ultimul leu. Mai mult decât atât, am fost cei mai transparenți, am declarat toate donațiile și toate cheltuielile.

Cum a fost cu Cioloș?
Într-un forum intern al USR-ului mi-am făcut cunoscute niște păreri, așa cum făceau și alte persoane. Cu toate că am mult respect față de acest om, părerea mea a fost contra. Din punctul meu de vedere, asta ar fi însemnat o scurtătură pentru partid. Mi-aș fi dorit un partid care să construiască în patru-opt-zece ani ceva solid. Oamenii care au lansat USB au fost oameni cu idealuri, care au vrut să se implice în politică altfel. Din păcate, de la momentul alegerilor locale, au venit multe persoane mai degrabă alimentate de un anumit grad de oportunism. Personal, mi-aș fi dorit un partid definit mai puțin de oportunism și mai mult de valori și principii.

Te-ai înscris în USR? În ce calitate vorbești acum?
În calitate de om, de cetățean. Nu consider că apartenența formală la un partid schimbă ceva sau nu. Toată echipa de campanie la locale și la parlamentare a fost compusă de oameni care nu au fost membri. Și cred că am făcut o treabă bună.

Ești o excepție. Partidul prespune un mod de organizare a unor oameni cu principii asemănătoare, iar înscrierea într-un partid e prima condiție.
Cred că trebuie să depășim această viziune învechită. Aici nu vorbim de PSD. Dacă voiam funcții în USR, atunci da. Însă nu-mi doresc asta.

Totuși, ai vrut să fii apropiat USR-ului.
Am vrut să-i susțin pe acești oameni. Pot să o fac fără să mă înscriu. Sunt donatori care au dat sume importante de bani, dar care nu sunt membri. Eu am fost șef de campanie. Asta a fost calitatea mea.

Ce s-a întâmplat în cele două scandaluri, cu Sergiu Moroianu (soțul lui Clotilde Armand), apoi cu Cristian Ghinea?
Sunt prea puțin important ca să mă atace pe mine. Mă atacau pe mine, ca să-l atace pe Nicușor. Parerea mea este că Sergiu a avut niște probleme profunde vizavi de direcția în care mergea USR. Au fost mai multe decizii luate de partid, pe care el a hotărât să le atace. Ce a câștigat din asta? Atacurile lui au venit pentru că el crede că am vrut să o izolez pe Clotilde. E foarte ironic: fără Clotilde, nu cred că m-aș fi înhămat nici la prima, nici la a doua campanie. Ea m-a susținut atunci, am avut o relație bună cu ea.

Problema cu Clotilde a fost că, deși ea a spus că nu se va pronunța pe anumite lucruri, a făcut opusul și a încălcat această înțelegere. Diferența dintre ea și alții e că alții prioritizează ce e important în momentul respectiv. În momentul acesta, lupta împotriva corupției primează în comparație cu parteneriatul civil, ca temă. Și majoritatea conservatorilor din USR, care reprezintă o minoritate, sunt de acord cu asta.

Există o animozitate între tine și Cristian Ghinea?
După declarațiile lui, se pare că da. Ei sunt oameni ambițioși, care foarte greu suportă alte păreri sau pe alți oameni care nu pot fi controlați sau influențați de ei.

USR are mulți oameni curați, dar nu este limpezit ideologic.
În momentul de față, sunt suprins și destul de mândru că în USR există o coabitare ideologică. Sunt libertarieni, cum e Claudiu Năsui, care lucrează bine cu Florina Presadă, care e de stânga. E o formă de colaborare civică uluitoare. Sunt progresiști care colaborează cu conservatori, totul se rezumă la un anumit bun-simț pe care majoritatea membrilor îl au. USR a reușit să coaguleze niște oameni reformiști, indiferent de ideologie, care își depășesc aceste convingeri ideologice, pentru binele comunității.