Film

Am văzut un film care explică nostalgia părinților noștri față de mașinile comuniste

Nostalgia e un sentiment al dracului, mai ales când se leagă de o perioadă politică nu tocmai plină de fericire.
17 Mai 2016, 1:43pm

Când eram copilă, bunicul meu mă alinta ocazional „Hrușciov". N-am lovit niciodată cu pumnul în masă sau cu papucul în blatul mesei de bucătărie, însă acesta era modul lui umoristic de a mă dojeni pentru un comportament imposibil și răsfățat. O amintire care ar fi rămas mult și bine îngropată în cotloanele minții mele adulte, dacă nu ar fi fost pentru bătrânul Hamo, personajul principal din filmul armean Moskvitch, my love (în regia lui Aram Shahbazyan; 2015) a cărui poveste se derulează sub atenta supraveghere a tovarășului sovietic.

Portretul lui Nikita Hrușciov tronează pe peretele casei lui Hamo, la loc de cinste, ca simbol și protector al visului sovietic, care, pentru Hamo și-ar găsi împlinirea în achiziționarea unei mașini Moskvitch (în traducere din limba rusă, „moscovit"). Alături de Lada și Volga, Moskvitch este una dintre cele mai de succes mărci ale industriei auto a U.R.S.S-ului, exportată masiv în țările vestice și devenită legendară.

Chiar dacă Uniunea Sovietică s-a destrămat, visul lui Hamo, „promis de Hrușciov", rămâne neatins: „doar o mașină sovietică poate face față drumurilor din Armenia", însă, mai mult de atât, pasiunea lui aproape obsesivă pentru Moskvitch vorbește despre dramele unei generații care pendulează între nostalgia unei epoci socialiste apuse și o nouă orânduire capitalistă, greu de cuprins.

Citește și:Pentru ce filme merită să te miști din casă în 2016 - partea 1

Universul interior alternativ al lui Hamo mi-a amintit de firul epic al filmului german Goodbye, Lenin! (în regia lui Wolfgang Becker; 2003) și iluzia RDG-ului pe care Alexander, prin eforturi supraomenești, încearcă să o mențină vie pentru a menaja sănătatea mamei sale, mult după căderea zidului Berlinului. Febra capitalistă își face rapid simțită prezența în ambele societăți.

În Goodbye, Lenin! sunt memorabile cadrele tragicomice în care berlinezii de toate vârstele privesc siderați într-un ecran care proiectează scene pornografice, clădirile învăluite de reclame uriașe la Coca-Cola, precum și decizia sorei lui Alexander de a renunța la facultate pentru a se angaja la Burger King.

În Moskvitch, my love facem cunoștință cu prototipul politicianului de la oraș care poposește în campanie electorală în acel sat izolat din munții Armeniei oferind „mici recompense financiare" în schimbul votului, cu promisiunea că scopul lui este „asigurarea unui viitor prosper al țăranilor".

Pentru a înțelege mai bine mesajele din Moskvitch, my love am vorbit cu regizorul filmului, Aram Shahbazyan:

Regizorul Aram Shahbazyan, fotografie de pe pagina de Facebooka producției

VICE: Moskvitch, my love este o reprezentare a nostalgiei pentru epoca sovietică, un sentiment cu care țările estice din fostul bloc comunist pot relaționa cu ușurință. Care ar fi aspectele mai periculoase ale acestei nostalgii, în societatea armeană de astăzi?
Aram Shahbazyan: Cred că, odată cu trecerea anilor, nostalgia pentru epoca sovietică aproape că a dispărut în Armenia. Inclusiv reprezentanții generațiilor mai vechi, pe care, în trecut, îi puteai auzi adesea spunând că „acelea au fost vremuri bune" s-au adaptat deja la provocările noii epoci. Cred că pe parcursul celor aproape 25 de ani de independență am reușit să facem distincția între ceea ce a fost bun și util în structura socială anterioară și ceea ce nu a fost, astfel, încercând să păstrăm doar aspectele pozitive. În general, găsesc că este natural ca, odată cu formarea unei noi ordini sociale, tradițiile absolute și negative ale fostului regim să-și încheie existența, cel puțin până la un anumit punct.

Filmul tău aduce în prim plan mai multe teme sociale: eroi al căror sacrificiu pare fără însemnătate, politicieni corupți care speculează sărăcia oamenilor, sate care în timp ajung să fie locuite doar de ce mai în vârstă. Astea sunt principalele probleme cu care se confruntă Armenia astăzi?
Cred că problematica acestui film este, într-o anumită măsură, universal valabilă pentru societățile în tranziție. Dacă ne-am imagina, pentru un moment, că acest film nu a fost realizat în Armenia, ci în oricare altă țară a fostei Republici Sovietice, în contextul necesar al unor probleme nerezolvate, moșteniri ale trecutului, atunci cred că mesajul filmului nu s-ar schimba cu nimic. Nu cred că Armenia este unică în problemele sale.

Extras din film, fotografie de pe pagina de Facebooka producției

Personajul principal, Hamo, este un refugiat fără documente, care nu mai este recunoscut ca cetățean al Azerbaidjanului și marginalizat de consătenii lui armeni, în vreme ce autoritățile locale îl șicanează cu fiecare oportunitate. E o aluzie aici și la actuala criză masive a refugiaților în Europa?
Refugiații sunt la fel pretutindeni, cu probleme aproape identice care derivă din statutul lor. Cred că acesta este unul din lucrurile care evidențiază caracterul universal și mesajul filmului. Nu există în film mesaje ascunse despre problemele pe care refugiații le întâmpină sau cu care se vor confrunta pe viitor. Totul este relativ simplu: există acest personaj „neînsemnat" înăuntrul căruia basmul încă nu a murit și care prețuiește visul de a-și vedea într-o bună zi familia și casa în siguranță și armonie. Filmul face un apel la compasiune și ne încurajează să privim în jur și să oferim ajutorul nostru celor care au nevoie

Din câte am aflat, filmul este inspirat de jurnalul unui refugiat. Cum ați intrat în posesia lui și care sunt elementele acelei povești care au condus către producția filmului?
Lucram în regiune la o serie de filme documentare scurte pentru All Armenian Fund, iar una dintre aceste producții relata povestea unei familii de refugiați. Vizita noastră i-a luat prin surprindere pe cei din familia respectivă, iar această situație neașteptată i-a făcut să nu ne poată răspundă la niciuna dintre întrebări. În final, după aproape o oră de tăcere, tatăl face aluzie la faptul că a discutat lucrurile despre care eram interesați în jurnalele sale. Ne-a mai luat încă o oră ca să-l convingem să ni le arate. Unul dintre ele relata o poveste de dragoste, în vreme ce al doilea jurnal era povestea mașinii Moskvitch. În cele din urmă, ceea ce am păstrat în film din personajul real a fost junalul și statutul său de refugiat. Dacă nu ar fi fost această experiență personală, probabil că nu aș fi crezut niciodată că în zilele de azi, cu atâtea mașini pretențioase, aș mai putea găsi pe cineva care visează la un Moskvitch. Ulterior, am descoperit și pe alții ca el.

Extras din film, fotografie de pe pagina de Facebook a producției

Luna trecută s-a reaprins conflictul dintre Azerbaidjan și Armenia în regiunea Nagarno-Karabah. Ce aspecte adaugă la relevanța filmului, dintr-o perspectivă socială?
Aș vrea să fac o precizare. Ce se întâmplă în Nagarno Karabakh nu este un conflict între Armenia și Azerbaidjan asupra unui teritoriu. Acest conflict este rezultatul agresivității Azerbaidjanului și al reacției militariste la exercițiul de drept al populației din Nagarno Karabakh, la liberă determinare și independență. Nu pot spune ce anume face ca filmul să fie în special relevant în contextul prezent, însă, ceea este evident este că escaladarea recentă a conflictului sau „Războiul de patru zile", cum a fost numit, a condus din nou la pierderea a numeroase vieți umane și la perturbarea multor destine.

Citește și: Pentru ce filme merită să te miști din casă în 2016 - partea a doua

Filmul Moskvitch, my love va putea fi vizionat de publicul român în cadrul primei ediții a festivalul Black Sea Arts Festival, organizat în București, de ONG Pământeni, în perioada 19-25 mai. Festivalul aduce împreună artiști din șapte țări, România, Republica Moldova, Ucraina, Armenia, Azerbaidjan, Rusia, Georgia și Turcia, care își vor prezenta filmele artistice și documentare, precum și proiectele de fotografie și caricatură politică.

Scopul evenimentului, așa cum spun organizatorii, este de „a construi poduri între popoarele din jurul Mării Negre prin intermediul artei", într-un spațiu geografic puternic afectat de conflicte socio-politice și dificultăți economice. Pentru detalii despre programul festivalului poți vizita pagina de Facebook.

Urmărește VICE pe Facebook

Citește și alte chestii despre film:
Filmele despre muzicieni care o să rupă în 2016
Filmul bazat pe „Moara cu noroc" e mai cool decât toate porcăriile învățate pentru Bac
Cele mai proaste scene din filme cu buget imens de la Hollywood