Locuitorii satului se plâng de zgomotul făcut de aceasta, care uneori poate atinge și 75 de decibeli, peste limitele admise de lege, de 65 de decibeli. Toate fotografiile de Cristian Munteanu

Pun capul pe pernă și închid ochii. În liniștea casei, un huruit continuu îmi vibrează în urechi. Deschid ochii și privesc în ochi păunul țesut în culori aprinse pe carpeta de pe perete. Nu mă ajută cu nimic, nu pot să fac abstracție de zgomotul ca de motor de frigider stricat care îmi înțeapă timpanul. Mă întorc ușor pe partea cealaltă, să nu deranjez copilul de nouă ani care doarme dus, cu gura întredeschisă, în mijlocul patului. În picioare, lângă pat, Marcel Novolan, 60 de ani, mă privește nerăbdător.

E ora zece noaptea și sunt în casa lui din satul Rogojelu, comuna gorjeană Fărcășești, de peste drum de Sucursala Electrocentrala Rovinari, una dintre cele mai mari termocentrale din România.

Practic, doar vreo două sute de metri îi despart casa de conglomeratul de ciment, țevi, filtre, cazane, grămezi de zgură și coșuri pe care iese încontinuu un fum alb, gros.

„Deci? Cum vi se pare? Ați putea să dormiți?", mă întreabă nea Marcel. Cu câteva minute în urmă îmi deschisese ușa casei, mă invitase în camera în care dorm el, soția și, din când în când, câte un nepot, și mă îndemnase: „Puneți capul pe pernă și închideți ochii."

De cinci ani, locuitorii satului din coasta Termocentralei Rovinari trăiesc zi de zi, noapte de noapte, într-un zgomot care ar face orice locuitor al celui mai aglomerat cartier din București să o ia razna.

În fiecare zi, Marcel Novolan, șofer de microbuz, se trezește la șase dimineața. Huruitul e primul sunet pe care îl aude încă dinainte de a deschide ochii. Își face un ceai și servește micul dejun la masa din bucătărie, hrănește câinii, găinile, iepurii și porcii vietnamezi din curtea din spate. În răcoarea și liniștea dimineții, zgomotul e mai pătrunzător. De multe ori, Marcel Novolan se trezește pe timpul nopții și nu mai poate adormi. Uneori, stă ore în șir cu ochii ațintiți în tavan sau pe marginea patului, cu capul sprijinit în palme. În unele dimineți, se trezește mai obosit decât s-a culcat.

Când era copil, în anii '60, în fața casei lui Marcel Novolan se întindea un câmp de porumb. Asta pentru că mai întâi a fost satul, și abia apoi termocentrala, în caz că te întrebai. Zăcământul de lignit de sub dealurile de lângă sat a fost motivul pentru care, în 1969, comuniștii au hotărât să ridice aici o termocentrală, lipită de sat.

„Mi-aduc aminte cum au venit cu excavatoarele, cu mașinile, au săpat aici în față o fundație care se ducea hăt, în jos. A fost o bucurie pentru noi, copiii. Când mergeam cu vitele, le dădeam o sticlă de vin la ăia de pe excavator și ne lăsau în cabină," spune Marcel Novolan și, pentru un moment, fața i se luminează. „Dar acum ne mănâncă viețile," spune el.

În spatele casei familiei Novolan se ridică un deal. După deal, se întinde o groapă de dimensiuni nepământești. Cât vezi cu ochii, o carieră de cărbune s-a extins ca o cangrenă spre casele din jur. Din fața excavatoarelor au dispărut livezi, grădini, case.

Cărbunele excavat e transportat pe benzi care traversează satul și e apoi vărsat în depozite de cărbune de la marginea satului. Astfel, satul Rogojelu are în față termocentrala, în spate cariera și excavatoarele, iar în lateral, grămezi imense de cărbune. În funcție de partea satului în care locuiesc, viața localnicilor e un calvar. Diferă doar sursa: zgomotul de la termocentrală sau de la excavatoare, huruitul benzilor transportatoare, praful de cărbune adus de vânt.

Pe zi, când am ajuns în sat, a fost de ajuns să întreb unul, doi localnici cum se descurcă cu zgomotul și în curând în mijlocul satului era deja o adunare. Unii povestesc cum sar noaptea din pat când la centrală se fac deșapații – adică aerul din cazane este scos brusc și se aude ca o oală sub presiune, dar înzecit ca intensitate -, alții arată spre praful lipicios de pe verande sau spre acoperișul erodat și ruginit al caselor, pentru care dau vina pe gazele care ies pe coșurile termocentralei.

Mai întâi, a fost cărbunele, spun ei. Praful de cenușă trimis în înaltul cerului de coșurile uzinei se lăsa peste sat, se așeza pe acoperișuri, pe pomi, pe zarzavaturi.

„Totul era negru, negru. Dacă ningea acum, peste o oră nu se mai vedea albul," spune Irina Novolan, soția lui nea Marcel.

Apoi, praful de cărbune și alte substanțe toxice scuipate de coșurile înalte au fost considerabil diminuate, dar cu un preț pe care tot sătenii îl plătesc. În 2011, a intrat în funcțiune o instalație de desulfurare. Patru noi coșuri au preluat eliminarea de gaze, echipate cu filtre performante, așa cum cerea Uniunea Europeană.

„Doar că de atunci ne tâmpește zgomotul," spune Elena Sărăcin, 42 de ani, al cărei gard e lipit de cel al termocentralei. „Și-n aeroport e mai bine, că mai decolează un avion, dar apoi e liniște. La noi urlă asta întruna," spune femeia. Pe vremuri, când încă se mai făceau nunți și botezuri acasă, nu la restaurant, nuntașii mergeau la termocentală și îi rugau „s-o dea mai încet".

Câteva cifre. La un concert rock sunt 110 decibeli, iar un avion cu reacție care decolează la o sută de metri de tine atinge cam 130 de decibeli. La 140 de decibeli, sunetul devine dureros pentru urechea umană, în timp ce la peste 160, timpanul cedează.

Zgomotul din curtea caselor din satul Rogojelu, cel puțin cele aflate în apropierea termocentralei urcă uneori și spre 75 de decibeli. Concluzia reiese din măsurătorile făcute de-a lungul anilor, de către experți de mediu independenți, de experți desemnați de termocentrală sau de angajații Gărzii de Mediu.

Rapoartele acestora le dau dreptate sătenilor. De exemplu, un raport de expertiză din martie 2015, semnat de trei specialiști în ecologie și mediu independenți, depus la tribunal într-unul dintre procesele dintre săteni și termocentrală, spune așa:

Iar un alt raport al Gărzii de Mediu din Gorj, din 16 martie 2015, realizat în curtea unui alt sătean, subliniază: „În urma măsurătorilor efectuate la locuința dumneavoastră s-a constatat depășirea nivelului de zgomot de 50 dB, s-a luat măsura sancționării operatorului economic."

Mulți dintre sătenii din Rogojelu au lucrat sau lucrează la termocentrală. De fapt, în toată zona activățile economice principale sunt „mineritul și termocentala Rovinari", potrivit site-urilor de prezentare a primăriilor. Dar, de câțiva ani, prețul plătit le pare multora prea mare.

„Eu înțeleg, e nevoie de ea pentru producție de energie electrică și că au oamenii locuri de muncă. Dar pe capul meu și pe sănătatea mea și a copiilor noștri?", spune Elena Sărăcin despre termocentrala care are acum 1 500 de angajați printre care, s-a numărat, până de curând, și soțul ei, scos la pensie înainte de vreme.

Unii săteni îmi spun, sub anonimat, că au semnat contracte cu șefii termocentralei prin care se angajează să renunțe la procese și la reclamații, dacă le sunt angajați membri ai familiei.

„Am tăcut, ce să fac?", îmi spune o femeie, câteva case mai jos. „Dacă tot trăim cu răul ăsta lângă noi, măcar să îmi angajeze băiatul, am zis."

O altă săteancă îmi povestește cum decurge procesul său cu termocentrala, ca apoi să-mi spună că nu vrea să își dea numele, pentru că este angajata termocentralei de 18 ani.

„Vrem să plecăm, nu se mai poate. Cu cărbunele mai era cum era, dar de zgomot nu poți să scapi," spune femeia de 47 de ani. Acum 30 de ani, ea locuia mai sus, în sat, dar casa i-a fost demolată pentru a face loc excavatoarelor: „Era pe vremea lui Ceaușescu, nimeni nu zicea nimic. Ne-au mutat aici. Dar acuma vrem noi să plecăm, de tot," spune femeia care a cerut în instanță să fie expropriată pentru a se muta „undeva unde e liniște."

Urmărește documentarul VICE despre aspiratorul pentru ceața de fum din China

Chiar dacă nea Alexandru Negrea are 78 de ani și ai zice că nu aude bine, și el stă treaz nopțile din cauza zgomotului.

„Îmi zăpăcește creierii," îmi spune el. Uneori, însă, nu aude huruitul de la termocentrală, dar asta doar atunci când excavatorul industrial din spatele casei sale e în funcțiune și zgomotul îl depășește pe cel dinspre coșurile uzinei.

Casa lui, ultima de pe ulița dinspre carieră, ar urma să fie demolată, după ce lui i se va plăti contravaloarea. „Dar cică n-au parale să-mi deie pe casă," zice bătrânul, care a lucrat timp de 22 de ani la termocentrală.

Situația casei lui Alexandru Negrea, precum și a altor zeci de case din sat, e incertă, îmi explică Dănuț Bălu, primarul comunei Fărcășești, de care aparține și satul Rogojelu. Astfel, cariera înaintează și termocentrala îi va expropria pe cei care stau în calea excavatoarelor. Din acest motiv, aceștia nu au dreptul să ridice vreo construcție pe propriul teren.

„Am vrut să îmi fac o baie și o bucătărie, dar nu m-au lăsat," spune Elena Negrea, 63 de ani, a cărei curte e lipită de gardul temocentralei, iar prin fața casei îi trece o bandă transportatoare de cărbune.

Primarul, în sediul său din Fărăcășești, la kilometri distanță, ridică din umeri: „Termocentrala ține de Rovinari, satul de Fărcășești. Noi, ca autoritate locală, nu putem decât să avem discuții. N-am nicio pârghie, decât dezbaterile care au avut loc. Acuma, ce să facem, le închidem pe toate? Nu vreți să o luați dumneavoastră la București?"

Oamenii din Rogojelu vorbesc mai tare decât cei din împrejurimi. „Ne face mai nervoși. Eu, când merg în vizită, la Craiova, mă întreabă fata de ce țip, de ce vorbesc așa tare. Păi cum să nu țip, dacă trăiesc cu asta în cap," spune Elena Sărăcin.

Nervozitatea nu este singurul efect pe care zgomotul îl are asupra locuitorilor. Raportul de expertiză de anul trecut mai spune așa:

Iar documentul continuă pe mai multe pagini despre efecte dăunătoare precum afecțiuni ale organului auditiv, afecțiuni psihice, reducerea productivității muncii, reducerea inteligibilității vorbirii, riscul scăderii în greutate la copiii născuți de mame expuse la zgomot, influența negativă asupra rezultatelor școlare ale copiilor, creșterea riscului de atac cerebral și altele.

Știi momentul ăla când încerci să dormi și bormașina vecinului te transformă brusc într-un mic nazist, încât îți răsar în minte diferite metode de tortură la care ți-ai supune vecinul? Raportul de expertiză îți explică exact ce se întâmplă cu tine: „Organele auditive sunt în legătură cu sistemul nervos central. Acțiunea zgomotului influențează negativ nu doar urechea, ci poate produce modificări neurologice – amețeli, cefalee, oboseală, nervozitate, irascibilitate, insomnie. Zgomotul alertează organismul în privința unui potential pericol. Practic, la oamenii care trăiesc într-un mediu zgomotos, organismul este mereu într-o stare de alertă, chiar dacă nu își dau seama de acest lucru."

Iar urmările sunt mult mai grave, dacă zgomotul este permanent și intens, ca la Rogojelu: „perturbă somnul și mărește riscul apariției hipertensiunii și a bolilor de inimă. Perturbarea somnului mărește de asemenea posibilitatea apariției diabetului, a surplusului de greutate, a depresiei."

În Rogojelu, oamenii spun că simt că sănătatea le este afectată de activitatea termocentralei, deși niciun doctor nu le-a spus direct asta.

De exemplu, Elena Sărăcăcin dă o parte din vină pe cărbunele inhalat pentru TBC-ul de care a scăpat recent, Marcel Novolan pune pe seama zgomotului hipertensiunea de care suferă, fiul său dă vina pe cărbune când vorbește de bronșitele celor doi copii ai săi, vecina sa nu exclude ca tatăl ei să fi pierit de cancer pulmonar din cauza prafului de cenușă din aer, iar Vasile Polina, de 78 de ani, aruncă vina pe praful de cărbune când vorbește de problemele cu ochii pe care le-a avut de tânăr.

Negru pe alb nu scrie însă nicăieri că ar exista sau nu o legătură directă între termocentrală și toate aceste afecțiuni. Și nici nu va scrie, după cum reiese din răspunsul dat mie de directorul adjunct al Direcției de Sănătate Publică Gorj, Elena Sfîrlează, la întrebarea dacă s-a realizat vreodată un studiu referitor la modul în care activitatea termocentralei ar putea influența sănătatea celor care locuiesc în imediata apropiere: „Nu, nu s-a făcut. Noi nu facem studii."

În spatele curților lipite de termocentrală a apărut, acum trei ani, un gard din plexiglas, cu o înălțime ce variază între trei și cinci metri și se întinde pe 670 de metri. Sătenii s-au uitat lung la el, mai ales după ce au aflat că avea rol de barieră fonică.

„Dar cum să țină zgomotul departe de noi, dacă el are trei metri și coșurile au peste 120 de metri înălțime? Ce, zgomotul nu știe să sară gardul?", îmi spune Marcel Novolan.

Într-adevăr, gardul s-a dovedit absolut inutil, după cum o arată concluziile raportului celor trei specialiști independenți:

Din când în când, un nume răsare pe buzele sătenilor nervoși din Rogojelu: cel al lui Ion Pisc, directorul Termocentralei Rovinari. Acesta e sătul să vorbească despre zgomotul produs de unitatea pe care o conduce, dar într-un final îmi spune că înțelege supărarea cetățenilor, dar că are mâinile legate. Recunoaște că gardul a fost pus cam degeaba, dar spune că nivelul de zgomot nu depășește prevederile legale. Și mai spune el câte ceva despre tropăit, propagare și nebuloasă, dar mai bine uite aici un fragment din interviu.

VICE: De ce s-a construit termocentrala atunci, înainte de 1989, atât de aproape de sat?
Ion Pisc: Termocentrala s-a construit la gura minei. Transportul se face direct pe bandă din carieră, nici cu auto, nici cu vaporul, nici cu nimic. E unică în țară, din punctul ăsta de vedere. După aderarea la UE, România, ca toate țările, trebuia să se încadreze în anumite emisii de gaz de la arderea cărbunelui, emisii de sulf, de oxid de azot. Asta impunea să se facă aceste instalații de desulfurare. Turnurile pe unde iese gazul de ardere pe care-l vedeți. Ce iese pe coș se încadrează la emisii cu sulful scăzut.

Când s-au făcut aceste stații de desulfurare, se știa că ar putea să devină o problemă zgomotul?
Nu. Proiectul a fost aprobat cu toate autorizațiile, inclusiv de la mediu, care a impus ca la limita de incintă să fie maximum 65 de decibeli.

Indiferent de ce este peste gard?
Păi nu. Păi da. Asta spunea legea. Dacă tropăi pe aiciea și gardul e pe aiciea (nr.r. și trage o linie cum mâna în aer), eu trebuie ca la gardul ăsta să n-am peste valoarea respectivă. Dumneavoastră sunteți dincolo de gardul ăsta, și nu știu ce se mai întâmplă, mai trece unul pe drum care e prin fața dumneavoastră și amplifică tropăitul meu, dar se referă la ce spun eu, la ce perturb eu.

Și atunci cum vă explicați faptul că în rapoartele Gărzii de Mediu, în curțile caselor de lângă termocentrală se înregistează și 70 de decibeli?
Țin, cum să spun eu, de nebuloasa care există la momentul respectiv. Adică plafon de nori mai jos care, la 120 de metri, ieșind vâna aceea de gaz pe deasupra coșului, fiind plafonul de nori, vine ca un obstacol și el lovește așa, adică îl direcționează. Și în spatele caselor ați văzut că este un deal care oricum și ăsta lovește și atuncea se repropagă și vine spre asta și poate să fie 66, 67..

70, 73..
Acuma, depinde. Nu contest…

Dar ce vină au oamenii ăia că e „nebuloasa" sus?
Eu v-am spus că nu este continuu și nu întotdeauna, 24 din 24, de la 1 ianuarie la 31 decembrie…

Câte ore pe an se oprește termocentrala?
Un an are vreo 8 600 de ore și blocul ăsta merge undeva la 6 000-6 500 de ore, calculați câte stă.

Dar ore în care să fie oprite toate echipamentele de desulfurare, nu pe rând?
N-am prea avut.

Dar acum nu e niciun nor, nu e nicio „nebuloasă" și se aude.
Ați măsurat dumneavoastră?

Doar cu urechea liberă.
Și cât a fost cu urechea liberă?

Destul de puternic, aș spune.
Sigur că mai căutăm, nu stăm așa. Și cu executantul ăsta, căutăm soluții să vedem ce am putea face sus acolo ca să atenuăm din asta. Eu sunt conștient că nu e corect, nicio oră într-o zi. Eu sunt de acord cu asta. Nepăsători nu suntem, ne gândim la ce putem să facem.

Pe tot parcursul discuției, directorul a insistat că termocentrala respectă legea și că nu e chiar atât de zgomotoasă. Și că oricum nu contează ce se aude dincolo de gard, atâta timp cât ei respectă legea și, în incinta uzinei, zgomotul nu trece de nivelul permis de 65 de decibel pentru zone industriale. La fel și șefii săi, de la Complexul Energetic Oltenia, care mi-au transmis prin direcția de comunicare: „Zgomotul de la Termocentrala Rovinari nu depășește nivelul legal și acest fapt este atestat de măsuratorile efectuate de Agenția de Mediu Gorj."

Astfel, Termocentrala Rovinari funcționează în baza unei autorizații de mediu primită în anul 2006 de la Agenția pentru Protecția Mediului (APM) Gorj, potrivit căreia nu trebuie să depășească nivelul de 65 de decibeli la „limita incintei funcționale".

Pe de altă parte, Garda de Mediu, al cărei rol este să verifice respectarea autorizațiilor de mediu, spune că autorizația ar fi trebuit să țină seama de faptul că peste gard de termocentrală locuiesc oameni, ceea ce înseamnă că zgomotul nu ar trebui să depășească 50 de decibeli.

În plus, un ordin al Ministerului Sănătății cere ca, pe timpul nopții, să nu fie depășit nivelul de 45 de decibeli, iar ziua, 55 de decibeli.

De altfel, și Nicolae Giorgi, șeful APM Gorj, spune că oficialii de la Termocentrala Rovinari trebuie să găsească soluții până la începutul anului viitor, când autorizația de mediu expiră: „Dacă nu ia măsuri, unitatea nu va primi autorizația."

Între timp, sătenii flutură rapoarte de mediu, sesizări la Garda de Mediu, la Cancelaria Primului Ministru, la Comisia Europeană, la tribunal, și mulți cer să fie strămutați, așa cum recomandă și raportul de expertiză de anul trecut: „Singurele soluții de a împiedica acțiunea negativă a zgomotului asupra reclamanților este aceea de închidere a unității sau de strămutare a întregii populații la care se înregistrează depășiri ale limitei maxime de zgomot."

Printre săteni circulă o legendă, potrivit căreia, chiar înainte de 1989, Ceaușescu ar fi semnat un decret prin care tot statul urma să fie strămutat într-un loc fără poluare, unde ei ar fi avut pământ, și vii, și livezi, și o viață liniștită. Și, spun ei, dacă Revoluția mai întârzia un an, ei nu ar mai fi fost azi aici. Dar această credință că vreodată le-a păsat autorităților de ei e spulberată de un fost director tehnic al termocentralei din anii '80, Artemie Vanca, acum ieșit la pensie, care mi-a spus așa: „Nu știu să fi fost vreun decret. Comuniștilor le-a păsat prea puțin de sat, erau interesați doar de cărbune."

Pentru mai multe fotografii, urmărește-l pe Cristian Munteanu pe site-ul său.

Urmărește VICE pe Facebook

Citește mai multe despre poluare:
La Craiova vacile rumegă iarbă cu cenuşă
Cărbunele care ucide români
Cum te distrezi în vacanţa de vară, în Valea Jiului postindustrială