Pe 20 iulie 2016 a fost o zi importantă pentru românul Relu Adrian Coman și americanul Robert Clabourn Hamilton (Clai), tipii ăia doi pe care probabil îi tot vezi la știri ca pe niște curiozități zilele astea. Deși s-au căsătorit la Bruxelles, cei doi nu pot să se bucure de toate beneficiile pe care le au un cuplu normal în România. De exemplu, Clai Hamilton nu poate locui aici mai mult de trei luni, fiind nevoit să obțină viză de ședere.

Curtea Constituțională a decis să amâne până cererea depusă de cei doi, de recunoaștere în România a căsătoriilor dintre gay înregistrate în alte țări.

Doi ani i-au trebuit statului român numai să-și dea seama de competența cui e să judece cazul. Judecătoria sector 5, Tribunalul București și Curtea de Apel au pasat pisica de la unul la celălalt. Relu ar vrea să se întoarcă acasă cândva, dar nu și dacă asta înseamnă să aleagă între România și familia lui.

Semnele nu sunt grozave. Tot pe 20 iulie, Curtea Constituțională a decis că inițiativa celor trei milioane de români, mobilizați de Coaliția pentru Familie ca să depună semnături pentru revizuirea noțiunii de „familie" în Constituție, este validă.

Sunt într-o situație similară: prietenul meu nu e român și viza îi expiră în curând. Am vrut să le aflu poveștile celor doi și să-nțeleg ce șanse am să trăiesc o viață normală, cel puțin într-un viitor previzibil.

Adrian, sau Relu, cum îi spun părinții lui, și-a petrecut 30, din cei 44 de ani, în România. După ce părinții lui s-au despărțit în `81, pe când avea zece ani, Relu s-a mutat cu mama lui în Moreni, o localitate de lângă Târgoviște.

Și-a dat seama că e gay pe la 16, dar până în 1995, când a obținut o bursă la Madrid, a negat lucrul ăsta. În România comunistă nu avea acces la informație, a dat doar peste o definiție într-un dicționar, de unde a aflat că homosexualitatea e o boală. „Timp de ani de zile, totul s-a petrecut în mintea mea", fără să vorbească cu nimeni despre asta, îmi spune.

A terminat Facultatea de Chimie și Fizică la Iași și a lucrat o perioadă ca profesor de Chimie și Fizică la Târgoviște.

Apoi a venit plecarea la Madrid și asta i-a schimbat complet viața. A stat acolo cinci luni. După două era deja fluent în spaniolă.

Revenit în țară, i-a mărturisit mamei că e gay. Femeia l-a înțeles și susținut, fapt ce l-a făcut pe Relu să aibă curajul să se mute la București. Organizația „Accept" era pe vremea aia un grup restrâns. A ajuns acolo, în urma unei scrisori trimise, și a rămas acolo, vreme de cinci ani, ca director.

A stabilit ca principalul obiectiv al organizației să fie abrogarea articolului 200, care considera infracțiune relațiile dintre gay, lucru care s-a întâmplat în anul 2001.

În ciuda reușitei, și deși era mulțumit de viața pe care o ducea în România, tânjea după gustul libertății pe care o cunoscuse în Madrid. În 2002 un prieten i-a scris o aplicație, pe care el doar a semnat-o, și cu ea a câștigat la Loteria Vizelor. „Era un bun moment să plec", îmi spune astăzi. Și a plecat la New York.

Trei luni nu și-a găsit de lucru, și a stat la un prieten român. După aproape un an, s-a înscris la City University New York, unde a studiat Științe Politice.

Viața lui Clai în San Antonio, Texas, era diferită. A avut întotdeauna televizor color, ceea ce lui Adrian i se părea un lux, chiar dacă a fost crescut de mama și de bunica lui, într-o familie cu venituri modeste. Clai era cel mai mic dintre cei patru copii: mai are doi frați și o soră. Nu și-a cunoscut tatăl și a fost nevoit să preia rolul de cap al familiei. În clasa a doișpea a avut primul prieten și a fost în primul club gay.

A crescut baptist, dar în ciuda faptului că Texas poate fi un loc foarte conservator, nu a fost niciodată contrâns să meargă la biserică. În primul an de facultate, le-a spus totul fraților lui, la o reuniune de familie. N-au avut nicio problemă cu asta. Apoi și-a făcut curaj și i-a spus bunicii.

Era deja la facultate în Texas, dar după o vizită cu niște prieteni în San Francisco, a decis să rămână acolo. „Mecca mă chema", glumește el. Acolo a pictat, a avut chiar și o expoziție, și s-a angajat la San Francisco Museum of Modern Art.

Iar de acolo, s-a mutat apoi la New York, unde s-a angajat la Guggenheim Museum.

Pe 8 iunie 2002, Relu și Clai s-au întâlnit prima oară. Era o zi de vară. După ce au vorbit mai întâi câteva zile online, au ieșit împreună în Central Park. „Pentru mine a fost dragoste la prima vedere", îmi spune Clai.

Clai mi-a zis că l-a atras la Relu faptul că era român și asta l-a făcut curios să afle mai multe despre țară. Până atunci nu auzise decât de Dracula.

În schimb, pe Relu l-a atras la Clai cât de vesel și plin de energie era. S-au văzut și a doua zi, și tot așa, iar trei ani mai târziu, în 2005, când și-au permis, s-au mutat împreună în Harlem. Împărțeau cheltuielile, lucrau în timpul zilei, iar după-masa și în weekend mergeau la facultate.

Doamna Camelia, care se recomandă ca „mama copiilor, și Clai e copilul meu", a avut un rol important în mutarea lor. A venit acolo, i-a ajutat să lăcuiască parchetul și să văruiască, și l-a învătat pe Clai să gătească ciorbă de perișoare și tocăniță de pui. Doamna Camelia, care are 68 de ani, își dorește ca copiii să o vadă mai des în Moreni. „Amândoi sunt copiii mei. Nu mi-am pierdut speranța."

Tatăl lui Relu, domnul Liviu, a aflat de băiat în `98, de la televizor. Lucra în cercetare - chimie organică, și un coleg de serviciu i-a spus că l-a văzut pe Relu la știri.

„Am simțit că-mi fuge pământul de sub picioare", povestește tatăl lui Relu. Atunci, în 98, a tăcut. Celălalt copil al său, Dănuț, murise în `89. Când a aflat de Relu, unul dintre lucrurile care i-au dat prin cap atunci a fost că nu va avea nepoți. Mai întâi, a luat legătura cu fosta soție, mama lui Relu, doamna Camelia. Voia să vadă dacă ea știe. Știa.

Apoi, l-a întrebat pe Relu două lucruri: dacă iubește și dacă e fericit. „Se vedea fericirea, din poze, din scrisori", îmi spune domnul Liviu. Primii trei, patru ani i-a fost mai greu să accepte, dar l-a ajutat mult faptul că a înțeles că nu e o opțiune. Nu a căutat o explicație, a acceptat doar că natura umană poate să fie foarte diversă.

În 2008 a venit un telefon de la Relu, care îl anunța că merge la Sighișoara, cu Clai. „Ești de acord să avem o întâlnire?", l-a întrebat el. Călătoria la Sighișoara „a venit la timpul său", pentru domnul Liviu. „Nici prea târziu, nici prea devreme".

După ce l-a cunoscut pe Clai, a avut certitudinea că relația lor e una serioasă. Și-ar dori ca Relu și Clai să-l viziteze mai des, în Orlești. Până atunci, îi urmărește pe cei doi de pe Facebook.

În 2010, Relu s-a mutat la Bruxelles, unde a început să lucreze pentru Parlamentul European. A stat despărțit de Clai vreme de trei ani și jumătate. Se vedeau de Crăciun, de Anul Nou, iar Clai - care nu avea concediu decât zece zile pe an - venea la Relu de Paști.

Clai, un optimist convins, vede în asta o oportunitate. „Am văzut Paris pentru prima dată, Amsterdam, Barcelona". Vorbeau în weekend, pentru că amândoi munceau, și era o diferență de șase ore de fus orar.

Relu l-a cerut pe Clai de soț pe Skype, în luna iulie, 2013. Clai a spus „da" imediat. În august au plecat împreună la Barcelona o săptămână, unde au parcurs o listă de 40 de întrebări pe care Relu o găsise pe net, ca să se asigure că sunt pe aceeași lungime de undă. „După ce am trecut prin toate, la sfârșit, ne-am dat seama că nu trebuie să schimbăm nimic", mi-a zis Relu . Până în noiembrie erau deja căsătoriți.

Atunci când contractul de muncă al lui Relu s-a terminat, au început să-și evalueze posibilitățile. Belgia a fost o oportunitate și pentru că, la momentul respectiv, statul New York recunoștea căsătoriile între persoanele de aceleși sex, dar nu le oficia. În România, viața ar fi fost mai ieftină. Au făcut un plan.

Contractul pe care îl aveau le permitea să închirieze apartamentul din Harlem pentru doi ani, iar în timpul ăsta ar fi trăit în România și s-ar fi pus înapoi pe picioare. România nu era foarte deschisă în privința cuplurilor gay, dar exista libertatea de mișcare. Au ales țara noastră.

Îl întreb pe Relu, care l-a ținut pe Clai de mână în timpul interviului, dacă s-ar pensiona în România. „M-aș vedea la Sinaia. Chiar m-am uitat la prețuri la apartamente", îmi spune el, râzând.

Se gândește puțin la cuvintele astea. După care adaugă: „Decizia din septembrie nu ar schimba cine suntem sau cum ne iubim. Dar dacă mâine Clai ajunge în spital aici, cine va fi el? Un străin, cu pașaport străin".

Urmărește VICE pe Facebook

Citește și alte chestii despre Coaliția pentru Familie:
Coaliția pentru Familie s-a supărat pe VICE.com și ne-a transmis multă iubire creștină
Cine sunt cei care vor să schimbe Constituția României ca să le interzică gayilor căsătoria
Am vorbit cu actorul român gay care s-a căsătorit cu iubitul în America