FYI.

This story is over 5 years old.

Muzică

Cum e să stai o săptămână fără muzică

O săptămână fără muzică. Am făcut multe prostii la viața mea, dar nici una nu se compară cu asta.
14.7.15

Autorul, fără muzică

De când mă știu am fost interesat de muzică. Îmi aduc aminte că în copilărie eram tot timpul la casetofon. Înregistram piese de la radio, făceam compilații, desenam coperți. Când nu lucram la casa mea de discuri imaginară, mergeam prin cartier și făceam schimburi de postere.

Aveam casete VHS cu videoclipuri, pe care le-am forjat în ultimul hal, că tot înregistram peste. În fiecare an de Crăciun, cu toți banii de la colindat, mergeam la magazinul local de muzică să-mi cumpăr o casetă-două, în funcție de cât reușeam să strâng. Totul se învârtea în jurul muzicii pentru mine. Iar chestia asta nu s-a schimbat până azi.

Publicitate

Am trecut la colecționat de CD-uri, și câteva viniluri, mi-am luat echipamente audio cât mai performante, am organizat evenimente, am mixat pe la petreceri, ba chiar am mai făcut și ceva booking. Cam tot ce ține de industria muzicală.

Restul lucrurilor, inclusiv femeile, au fost pe locul doi. Normal că nu-i sănătos. La fel ca oricărui obsedat, ţi se mai întâmplă să te întrebi: „Băi, dar ce-ar fi dacă m-aş trezi că am rămas fără?". Și chiar asta am încercat să fac. Mi-am pus și un target. O săptămână fără muzică. Credeam că va fi ușor, sau în cel mai rău caz suportabil. Am făcut multe prostii la viața mea, dar nici una nu se compară cu asta.

Prima încercare: nici biblioteca nu mai e ce-a fost

În primul rând, să-ţi explic regulile. Când m-am decis să nu ascult muzică o săptămână, nu m-am referit doar la piese. În categoria asta intra tot. Dacă tot o făceam, măcar să fie cum trebuie. Adică, gata şi cu ringtone-urile, gata şi cu CD-urile cu mix-uri trance sau manelele pe care le ascultă taximetriștii. Orice e compus din note muzicale, e interzis.

Aşa că, mi-am făcut un plan: chestii pe care trebuia să le evit cu orice preț. Seriale, filme, ieșiri în oraș, magazinele unde pun radioul în fundal… Credeam că le-am acoperit pe toate, dar m-am înșelat. La prima încercare, am eșuat. Lamentabil.

Mi-am propus să nu intru în nici o cafenea sau bar, adică principalele locații dedicate socializării cu prietenii mei, majoritatea bețivi notorii. Mi-a rămas o singură opțiune: biblioteca.

Publicitate

Da, normal, puteam să aleg și parcul, dar ca să ajung acolo trebuia să trec pe lângă multe localuri. Le-am zis prietenilor că dacă vor să vorbim, să ne vedem ori la mine acasă, ori la bibliotecă. Eu preferam a doua variantă, pentru că toată lumea se plictisește să stea aşa, între patru pereţi. A fost o judecată greșită.

Nu știu de ce, dar când am ajuns la bibliotecă, am mers direct la mediatecă. M-am gândit că oricum nu se aude nimic, și că acolo lumea nu învață atât de hardcore, deci nu se supără nimeni dacă mai vorbești în şoaptă. M-am asigurat că e liniște ca în cavou și m-am pus la bârfe cu hoaverul meu. Da, şi bărbații fac asta.

Când intru mai bine în pita discuției, dintr-o dată aud o piesă înfundată. Încerc să-mi dau seama, disperat, de unde vine. Mă uit în jur și văd că un tip s-a ridicat de la un calculator, pe ecranul căruia curgea distribuţia unui film. Idiotul a uitat să închidă fișierul înainte să iasă, și cum și-a pus căștile pe masă, melodia de pe genericul de final dădea pe afară.

Am oftat. Şi am mai scos şi un „să-mi bag pula", destul de tare, sub privirile mirate ale tovarășului meu şi ale tipei de la bibliotecă, care împărțea DVD-uri studenţilor. Aşa că, la prima încercare am rezistat doar două zile. Penibil. Dar a fost și cea mai ușoară tentativă.

A doua încercare: psihotic, printre rafturile magazinelor

La două zile după episodul de la bibliotecă, încărcat şi cu mai multă determinare, am încercat din nou. N-am făcut-o chiar de a doua zi după eşec, pentru că m-am gândit: „Dacă tot mi-a fost dor de muzică, să bag cât să-mi țină". Şi am băgat.

Per ansamblu, aş spune că a doua oară a mers mai bine. Asta în termeni de zile. Am reușit să mă abţin 72 de ore de la muzică. Dar mai greu ca o alcoolică însărcinată în fața unui magazin de băuturi.

Publicitate

În trei zile am încercat să evit cât mai mult locurile publice. Eu sunt genul ăla de om care nu-și poate lua multă mâncare dintr-o dată. Îmi cumpăr mâncare în fiecare zi. Din două motive: 1. Pentru că e frumos afară și-mi place să mă plimb. 2. Sunt genul de om care nu poate să-și facă stocul pentru toată săptămâna.

Dacă știu că am mâncare acasă, ajung să o mănânc pe toată în 24 de ore. Și rămân tot restul săptămânii doar cu o banană, o ceapă roșie și sfert dintr-un borcan de ardei iuți. Oricât de creativ ai fi în bucătărie, tot ești futut. Așa că am căutat magazinele cu cât mai puțină poluare sonoră. Ceea ce e greu, că aproape toate au jingle-uri enervante despre prețuri speciale la carne de porc sau prezervative cu gust de cânepă. Ajunsesem ca, atunci când intra ceva, să-mi acopăr urechile. Se uita lumea la mine de parcă aveam un episod psihotic. Și asta nici măcar nu a fost cea mai nasoală parte.

Singura sursă de divertisment pe care o ai e cititul, care nu e o problemă, în sine. Dar când faci doar asta, ajungi să urăști toate foile din lume. Trebuie să ai și alte alternative. Acum o să zici, poate, „Vai, Marius ăsta e prost, nu poate rezista trei zile doar citind, fac pariu că nici măcar nu știe cum se folosește un pahar". Bă, poate, dar încearcă și tu să vezi cum e. Zero filme, zero mers la sală, zero ieșit la o bere, zero mers la un eveniment sportiv, zero orice care ar putea conține ceva muzical.

Mă trezeam dimineața și fredonam în gând toată ziua piese din ce în ce mai dubioase și la care nu mă mai gândisem de o tonă de vreme. De la Warni Warni, la chestia asta din copilărie. Deja știam că, inevitabil, o să-mi pierd mințile. Mergeam prin cameră și fredonam, băteam în birou diferite beat-uri, mintea mea încerca din toate puterile să-și găsească fix-ul de sunete. La un moment dat cred că am scos și Inndia pe gură, dar ce mai conta? Era clar: așteptam să mor.

Publicitate

Într-un final, am renunțat. Mi-am pus un serial, - da, ăla cu dragoni și personaje care mor tot timpul - și asta a fost. Nu dintr-o dată. Inițial, m-am uitat fără volum, doar cu subtitrări. Mi-am zis că după ce trece intro-ul am scăpat și pot să mă uit și eu ca un om normal. Dar a intrat o piesă într-un moment de apogeu, și nu m-am mai sinchisit să scot volumul. Eram epuizat.

A treia (și ultima) încercare: răbdarea mea s-a epuizat

Dacă crezi că la a treia încercare am trecut la patru sau cinci zile, te înșeli. Au fost doar două zile, mai puțin decât anterior. Acum știam bine ce mă așteaptă. Când încerci un lucru de câteva ori, știi în mare ce urmează. M-am gândit că, în cel mai rău caz, o să renunț din nou, și o să fiu dezamăgit de mine pentru totdeauna. Și copiii mei vor fi dezamăgiți de mine. Și tot așa, până când vor trece secole întregi de dezamăgire în familie, cât timp va fi soare pe cer, pentru că nu am rezistat o săptămână fără muzică.

Nu mai aveam entuziasmul ăla de la început care mă făcea să cred că pot sta și o lună fără. Chiar și stând în cap. Am devenit din ce în ce mai iritat de orice. Albumele noi s-au adunat. Răbdarea mea s-a epuizat. Știi momentul ăla când te îmbeți și te cerți cu cineva din cauză că îți folosește bricheta, și pune nivelul focului la cea mai mare intensitate, astfel încât să poată lumina o peșteră glaciară? Da, eu eram în starea aia constant.

Îmi aduc aminte perfect momentul în care am ascultat din nou muzică. Nu a fost nimic special. Am dat play la un mix. Nici măcar nu a fost bun. Dar nu mi-am dat seama atunci că-l ascult. Pe la minutul zece mi-am zis „Ah, futu-i, nu trebuia să fac asta". Și atunci am decis că cel mai bine pentru toată lumea e să nu mai încerc cascadorii d'astea idioate. Mai bine să-mi revin, înainte să fie prea târziu și să sar pe geam, în timp ce fredonez piesa de la Veronica.

Nu recomand nimănui să facă la fel ca mine. Dacă ești un fan înrăit, o să-ți faci cel mai mare rău, iar dacă ești doar un ascultător de ocazie, o să vezi că e extrem de greu să eviți muzica. Pentru mine a fost destul. Pun laolaltă toate zilele de experiment şi, ghici ce? Ies fix șapte! Iar asta contează. Asta-mi spun în fiecare noapte, să pot dormi.

Urmărește VICE pe Facebook.

Citește și:
Ce muzică românească ar trebui să asculţi, în funcţie de cât ai luat la Bac Muzică de dans pe care s-o arzi blană Învaţă, pas cu pas, cum să dansezi pe orice tip de muzică Ce am învăţat de la muzica populară românească modernă