Dacă ai văzut până acum un tânăr care trimite un mesaj sau un puști care umblă pe un smartphone, e clar că noua generație nu va avea nicio problemă să comunice în felul în care o face deja majoritatea oamenilor: prin mesaje și scris la taste.
Însă mulți legislatori, părinți și educatori trag un semnal de alarmă pentru pierderea altei forme de comunicare: scrisul de mână. Conform standardelor din Common Core - curricula de bază pentru limbă și matematică adoptate de 42 de state - scrisul de mână cursiv nu mai e o cerință. Și are sens: literele arcuite nu mai sunt necesare în comunicarea modernă.
Citește și O școală publică din Norvegia a introdus jocurile video ca materie
Dar anumite țări și consilii școlare încă le cer elevilor să învețe să scrie, iar utilitatea scrisului de mână e încă dezbătută în America. Toți elevii trebuie să învețe să scrie de mână clar și lizibil, dar având în vedere că majoritatea dintre noi abia mai pun mâna pe un pix în ziua de azi, de ce încă se mai pune preț pe așa ceva?
Scrisul de mână în engleză, sub cea mai simplă formă, - unde literele se arcuiesc și se lipesc în fiecare cuvânt - există de secole întregi, dar momentul său de glorie a fost în anii 1800, când elevii stăteau ani întregi ca să învețe, să exerseze și să-și perfecționeze scrisul. Scrierea de mână standardizată - ca cea spenceriană și palmer - a fost învățată ca să poți să te miști mai repede și să scrii în același timp lizibil (și drăguț):
Un exemplu de scriere spenceriană. Imagine de WikiMedia Commons
Avea sens în perioada aia: când cineva comunica, indiferent că era pentru muncă sau pentru prieteni și familie, o făcea prin scris de mână. Scrisul tău trebuia să fie ordonat, lizibil și rapid ca să poți termina lucrurile la timp.
Tehnologia a amenințat să ducă la dispariția artei scrierii de mână de atunci, prin apariția pixului (care permitea cernelii să se usuce mai repede, ceea ce reducea riscul de a murdări foile), a mașinii de scris și a computerului, nevoia de onduleuri frumoase în scris a fost redusă. Dar a rămas un standard în curricula multor școli, în ciuda faptului că e rar folosit în societatea modernă. Mulți elevi care au fost învățați să scrie de mână în generală au crescut și au uitat complet de el.(Am învățat cum să scriu, dar nu-mi cere, te rog, să fac un G sau Z mare, de mână.) Deci ce ne face să fim atrași de folosirea tehnologiei?
Cei care susțin scrisul de mână aduc în discuție beneficiile cognitive și de învățare ale acestui tip de scris. E adevărat că un număr de studii au demonstrat că scrisul de mână pune în mișcare diferite părți ale creierului, spre deosebire de tastat, și ajută la memorare și la o citire mai bună, ba chiar ne poate face mai creativi. Să înveți să ții în mână un pix și să scrii creează și abilități motorii bune la copiii în creștere. Dar toate studiile astea arată beneficiile scrisului de mână, nu ale celui cursiv. Iar în timp ce curricula încă-i învață pe copii cum să scrie de mână, beneficiile vor rămâne, în timp ce literele arcuite vor muri.
Altă problemă e siguranța: copiii care nu învață să scrie cursiv nu vor putea să facă o semnătură cât de cât clară, pe jumătate imprimată cum fac majoritatea oamenilor în ziua de azi, unii experți spun că semnăturile printate sunt mult mai ușor de falsificat. Dar semnăturile nu au fost niciodată sigure, și odată ce mult mai multe forme de identificare se găsesc peste tot - ca cele biometrice - nevoia pentru o semnătură drăguță va dispărea de tot.
Apoi mai există argumentul din Constituție.
„Documentele care sunt fundamentale pentru istoria și legile națiunii, printre care se numără Declarația de Independență și Constituția, au fost făcute inițial de mână", spune un proiect de lege introdus în New Jersey anul ăsta, ca să facă scrisul de mână obligatoriu în curricula statului. „Ca elevii să poată citi cele mai importante documente din istorie în forma lor originală…proiectul ăsta de lege cere ca scrisul de mână să fie inclus în curricula școlilor publice."
Elevii care nu sunt în stare să descifreze Constituția în forma sa originală - pentru că asta e clar o activitate normală din viața modernă - a fost problema preferată a legislatorilor care vor să reintroducă scrisul de mână, chiar dacă e deplasată ideea. Experții spun că puștii pot învăța să citească scrisul de mână fără să-l folosească și ei, cam într-o oră.
Când verifici argumentele, devine clar că cei care vor să păstreze scrisul de mână în viață o fac strict din nostalgie și romantism. Sub formă de artă, există un beneficiu pentru scrisul de mână, iar mulți artiști se folosesc de litere și caligrafie. Dar pentru oamenii normali, e o abilitate care cel mai probabil nu se va păstra și care cu siguranță nu va mai fi necesară. Din fericire, mulți educatori și experți sunt de acord, iar curricula națională a abandonat practica asta arhaică în America. Dacă trendul ăsta va continua, vom vedea scrisul de mână alături de fostul său companion - cerneala și călimara - în analele istoriei unde îi e și locul.
Urmărește VICE pe Facebook
Mai citește despre educație:
Cum au ajuns Youtube și vlogurile surse de educație pentru puștii din România
De ce e important să avem educație sexuală-n România, în ciuda extremiștilor religioși
Școala românească m-a învățat tot ce e mai rău despre viață