Câți bani o să pierzi, dacă votezi prost la alegerile locale din România, de anul ăsta

Primul lucru pe care poți să-l faci e să alegi în așa fel, încât să nu mai fii chemat la urne, după câteva luni, după o anchetă a DNA.

|
27 Mai 2016, 11:23am

Fotografie de Cristian Munteanu, via Fotografiile astea din Dobrogea îți arată că și cele mai sărace sate au culoare

Banii pe care-i produci în fiecare zi de luni a săptămânii, sau din ianuarie cam până de 8 martie, vor fi cheltuiți în funcție de decizia celor pe care trebuie să-i alegem pe 5 iunie. O cincime din ceea ce produci, „brutul", nu din ce câștigi ca salariu net. E deja destul de important financiar ca să-ți pese de alegerile astea? Dacă nu e destul, o să-ți spun că din banii ăștia ar trebui să ai un oraș curat, cu străzi bune, pe care să mergi în siguranță, să ai un spital sau cel puțin un dispensar, să poți să-ți trimiți copiii la grădinițe și școli decente, la care să nu se înece în rahatla propriu, dacă-ți amintești – și ai căror dascăli să fie preocupați și de altceva decât propriile salarii și inspecțiile de la inspectorat. Dacă ai toate astea poți rămâne indiferent. Dacă nu, hai să vedem în câte feluri administrația locală îți administrează cam o cincime din bani.

O constatare simplă: alegerile costă bani, că așa-i democrația, scumpă. Mulți bani, dintre care o parte de la buget, pentru organizarea alegerilor – 350 de milioane de lei localele de peste o săptămână, iar o altă parte din surse private, pentru campania electorală a candidaților. Aceștia din urmă, într-o țară cu un grad de corupție ridicat, se întorc la donatori prin tot felul de contracte dubioase din bugetul public.

Așa că primul cost pe care-l poți evita este acesta: să faci în așa fel încât să nu fie nevoie de un nou rând de alegeri pentru c-ai votat pe unul ce riscă, în urma vreunui dosar DNA, să nu-și poată duce mandatul la capăt.

Citește și: Relația armonioasă a românului cu corupția

E mai ieftin, inclusiv în acest sens, să alegi oameni neimplicați în dosare penale; alegerile nu-s proces, să fie nevoie de prezumția de nevinovăție, faptul că nu-l votezi pe un politician cu dosar nu înseamnă că l-ai condamnat. Dacă va câștiga procesul și se va dovedi nevinovat, poți să-l votezi data viitoare.

O țară fără administratori locali

Mitingul anticorupție din noiembrie 2015. Fotografie de Jake Stimpson, via Flickr

Ca să-ți faci o idee despre dimensiunile fenomenului, gândește-te doar că în peste jumătate dintre județele României există președinți de consilii județene sau primari ai orașului-reședință cercetați penal sau judecați, unii condamnați în primă instanță sau definitiv, majoritatea suspendați din funcție. În Capitală, primarul general și cinci din șase primari de sector au probleme penale. O statistică de anul trecut arăta că jumătate dintre președinții de Consilii Județene și unul din trei primari au diverse probleme cu legea.

Ca și când asta n-ar fi destul, în cursa electorală s-au mai înscris și alte persoane cu dosare pe la parchete și instanțe. Sigur, până la condamnare, ei au dreptul de a alege și de a fi aleși; dar tu, ca alegător, ai vreun motiv să riști să plătești încă un rând de alegeri, dacă vreunul va fi condamnat?

Le-ai da celor pe care-i votezi, sau celor care ar ajunge să fie primari sau președinți de CJ dacă tu nu mergi la vot, economiile din care plănuiești să-ți iei bicicletă, sau mașină, sau casă, „pe încredere"? Adică fără hârtii, fără martori, așa cum ai avea încredere să-i lași unei rude sau unui prieten bun.

Citește și: Nepotismul şi plicul cu bani rămân baza administraţiei româneşti

Și să aștepți ca apoi poliția și justiția să-i prindă, să-i condamne și, după multă vreme, să-ți recuperezi banii, dacă-i vei mai recupera vreodată?

Întrebările astea devin cu adevărat importante în momentul în care înțelegi că bugetele pe care le administrează primăriile cu ai lor primari și consiliile județene cu președinții lor sunt uriașe: vreo 60 de miliarde de lei anul trecut, un sfert din totalul banilor pe care-i administrează statul în ceea ce se numește bugetul general consolidat. La care se adaugă tot felul de transferuri de la bugetul central către autoritățile locale, sumele totale fiind de ordinul miliardelor.

Taxele și impozitele locale, stabilite de cei pe care-i alegi

Potrivit noului cod fiscal, de consiliile locale va depinde și nivelul unor taxe și impozite datorate de contribuabili, deci nu doar cum sunt folosiți banii, ci și câți se colectează. Potrivit metodologiei, de aleșii locali depinde atât stabilirea valorii de piață la care sunt impozitate imobilele, prin stabilirea de zone de taxare diferite în interiorul localităților, cât și cota de impozitare pentru imobilele cu folosire nerezidențială (pentru desfășurarea de activități economice, fie că e vorba de spații comerciale sau apartamente), care poate varia între 0,2 și 1,3%. Diferențele de taxare între orașe pot să fie astfel foarte mari, exact pe baza deciziei consilierilor locali.

Autoritățile locale colectează următoarele: impozite și taxe pe clădiri și pe terenuri, pe mijloace de transport (impozitul pe mașini), pe eliberarea de tot felul de certificate și avize și autorizații, pe reclamă și publicitate. De exemplu, dacă vrei să pui în geam un afiș cu „Vând casa", datorezi taxă spre primărie. Și lista poate continua: taxe pe spectacole, taxe pentru cei care primesc turiști în gazdă (cum e la mare sau la munte), taxe pentru deținerea de utilaje sau de bărci de agrement, taxe pentru divorțul în procedură administrativă sau pentru eliberarea de copii după hărțile cadastrale ale localității.

Citește și: Am vorbit cu un psiholog, ca să aflu dacă corupția este o boală psihică

Și, tot aici merită amintit că autoritățile locale pot majora cu 500% impozitele pentru terenurile agricole necultivate și pentru casele pe care le consideră neîngrijite. Așa că atenție mare la moșteniri de case și terenuri de la bunici sau rude din alte localități, te poți trezi din nimic cu datorii mari pe la finanțele locale.

De „baronii locali" depind și banii de la bugetele centrale

Fotografie de Jake Stimpson, via Flickr

Cel mai recent scandal legat de puterea baronilor locali asupra banilor de la buget a avut loc în Vrancea. Un primar i-ar fi amenințat pe beneficiarii de ajutor social cu tăierea banilor în cazul în care nu se prezintă la un miting electoral. Astfel de scandaluri cu ajutoarele sociale au fost nenumărate, cu dosare completate aiurea și oameni nevoiți să le returneze, cu bani ce apar în acte, dar beneficiarii nu i-au primit, cu dosare rătăcite, sau întârzieri nemotivate și tot felul de alte situații.

O parte dintre aceste scandaluri au la bază incompetența unor salariați ai comisiilor de acordare, angajați pe bază de cumetrii sau apartenență politică, dar există și acordare pe ochi frumoși a ajutoarelor sociale, soldate cu acuzații de încălcare a legii în urma unor controale ITM sau de Curtea de Conturi. În 2014, a descoperit Curtea de Conturi, din bugetul Ministerului Muncii au fost acordate ajutoare sociale nemeritate de 26 de milioane de lei. Iar în Prahova a fost dată recent o sentință de condamnare pentru o adevărată rețea ce a prăduit peste un milion de lei prin ajutoare ilegale.

Conducătorii instituțiilor de protecție socială și protecția copilului sunt puși în funcție de consiliile județene sau CGMB, potrivit ordonanței 68/2003. Și aceste numiri de șefi de deconcentrate au fost în centrul a numeroase scandaluri și încă se discută o reformă. Până atunci, e bine să ții minte că bugetul asigurărilor sociale de stat este de peste 52 de miliarde de lei (11,5 miliarde de euro), 20% din totalul cheltuielilor bugetare.

Pe lângă asta, comitetele și comisiile ce decid acordarea de ajutoare sunt pentru unii mumă, pentru alții ciumă. Am cunoscut un caz de persoană cu un picior amputat, pe care o astfel de comisie a decis s-o cheme anual la evaluare, ca nu cumva să-i crească piciorul la loc între timp sau să-i treacă miraculos bolile cardiovasculare și diabetul ce-au dus la rezecție.

Abia prin 2013 niște politicieni s-au gândit să dea un certificat permanent pentru afecțiunile ireversibile. Dar astfel de bătăi de joc sunt la ordinea zilei, oameni foarte bolnavi fiind ținuți la cozi interminabile. Iar acuzațiile de dosare fictive au fost cu duiumul, unele soldate cu dosare la DIICOT, pentru șpagă la încadrarea în grad de handicap.

Așa că și felul în care funcționează aceste comisii la tine în județ sau oraș, gradul în care funcționarii au grijă de banul public astfel ca doar cei îndreptățiți legal să primească ajutor, civilizat și fără a fi umiliți, este un lucru de care e bine să ții seama când mergi la vot. Pentru că toate astea costă bani și timp.

Cheltuileli, scutiri, arierate

Fotografie de Vlad Brăteanu, via „Puie Monta!" Cum au votat ieri analfabeții din România

Cele de până acum sunt, însă, „mizilicuri". Banii mulți se învârt la marile lucrări de investiții, la reparații curente și întreținerea orașelor, la achizițiile de materiale și consumabile.

Fie că trebuie reparate școlile, grădinițele sau spitalele, cârpite drumurile sau introdusă apa și canalizarea, se vor găsi mereu niște „firme de casă" care să câștige licitațiile pentru lucrări la un preț foarte mic la început, pentru ca ulterior lucrarea – în cazul fericit în care se finalizează – să coste de câteva ori mai mult decât se licitase. Justiția nu mai prididește cu investigarea și condamnarea unor astfel de situații. Doar că asta înseamnă o pierdere dublă pentru tine, contribuabilul-alegător: întâi ai primit o lucrare proastă, ce-a ținut orașul în șantier de trei ori cât ar fi fost normal, la un preț supraevaluat, apoi a mai trebuit să plătești și salariile procurorilor, judecătorilor și angajaților fiscului pentru recuperarea – uneori târzie, alteori inexistentă – a prejudiciilor.

N-ar fi mai simplu să te gândești bine înainte de-a pune ștampila pe buletinul de vot? Îți reamintesc că peste 50% dintre primarii de municipii și președinții de Consilii Județene din întreaga țară sunt certați cu legea: fie condamnați cu executare, fie anchetați.

Citește și: DNA e în campanie electorală şi merită să câştige

O altă mare problemă care te costă este generată de faptul că primarii administrează atât de prost bugetele încât nu-și plătesc facturile la timp. În 2014, arieratele, adică restanțele la plată către furnizori, erau de vreo 20 de ori mai mari în cazul administrațiilor locale decât al celor centrale. La sfârșitul primului trimestru al acestui an, autoritățile locale mai aveau încă arierate de peste 120 de milioane de lei.

Cum te afectează asta? Păi, gândește-te că s-ar putea să lucrezi la o firmă care a furnizat primăriei ceva, aceasta n-a achitat factura, iar patronul n-are de unde să-ți plătească salariul. Iar aceste arierate produc un cerc vicios de întârzieiri la plată între firme suficient de mare încât să afecteze în lanț economia unui județ sau oraș.

Investiții, dezvoltare, dobânzi

Secție de votare din Dobreni, județul Giurgiu, fotografie de Vlad Brăteanu, via Analfabeții sunt o categorie vulnerabilă manipulată de politicieni

Îți mai amintești scandalul politic după avertizările celor de la Dacia-Renault că ar putea pleca din România dacă Guvernul nu e-n stare să facă o autostradă până la granița de vest? Ăsta este cel mai bun exemplu despre cât de importantă este infrastructura pentru investițiile ce aduc locuri de muncă și bunăstare într-o localitate. Exempul negativ pentru un oraș a fost Clujul, în perioada în care era condus de Gheorghe Funar. După nenorocirea cu Caritas, pe care primarul de atunci o consideră un lucru benefic, Funar a refuzat o investiție Coca-Cola din niște motive doar de el înțelese, dar profund naționaliste. Fabricanții de carbogazoase s-au reorientat spre Oradea. Nici investițiile Mol n-au fost acceptate, pe motiv că-s din Ungaria. Fostul primar spune că a încurajat investițiile românești. Una dintre acestea a fost banca Dacia Felix, un eșec răsunător ce-a lovit pe cei ce scăpaseră de Caritas.

Așa că nu doar banii reali pe care-I dai prin taxe și impozite sunt afectați de aleșii locali, ci și cei potențiali, din investițiile pe care un primar sau șef de consiliu județean este în stare să le atragă dezvoltând infrastructura, fie că e vorba de drumuri, apă, canal, curent și altele, fie că e vorba de terenuri sau educație de calitate, care să producă forță de muncă bine calificată în zonă. Există orașe în care primari dedicați comunității pot face economia să crească. Un exemplu de succes pare să fie Oradea, după cum scrie nu un orădean din patriotism local, ci un ieșean nemulțumit de orașul său.

Sigur, opozanții (fostul ministru al Educației Ioan Mang, cel cu plagiatul) acuză că Oradea este cel mai îndatorat municipiu din țară. Și cu asta ajungem la o altă problemă de care trebuie să ții seama când ești cu ștampila în mână. În următorii patru ani, câte 10-11 miliarde de lei (2,2 miliarde de euro) din bugetul de stat vor merge fix în buzunarele bancherilor, ca dobânzi pentru creditele luate de stat, pentru că autoritățile centrale și locale n-au fost în stare să-și chivernisească în așa fel cheltuielile încât să nu aibă deficit bugetar. Care ar fi normal atunci când economia este în scădere sau în criză, dar care, nici la nivel național, nici la nivel local nu au nicio justificare atunci când economia este în creștere, iar creditele sunt folosite pentru acoperirea cheltuielilor curente. Creditele au sens doar atunci când sunt folosite pentru a investi în ceva ce va aduce apoi bunăstare și venituri mai mari la buget. Ceea ce ar însemna și că în viitor povara taxelor și impozitelor ar trebui să scadă, dar așa ceva n-o să vedem prea curând.

Citește și: Sunt sute de parlamentari care șomează pe banii tăi, pe lângă ăia care se fac că lucrează la TV

De fapt, potrivit unui raport al IPP, doar 10% dintre primăriile din România colectează suficiente venituri pentru a-și acoperi integral cheltuielile de funcționare. Studiul din 2013 a arătat că există 90 de localități ce nu-și acoperă nici măcar un sfert din cheltuieli din venituri proprii. Așa că se bazează pe transferuri de la Guvern pentru a supraviețui, în baza așa-numitului principiu al solidarității prevăzut în legea finanțelor publice locale.

Sigur, există și reversul medaliei, localități care ar putea să fie extrem de prospere, dar printr-un artificiu legislativ banii le sunt luați la bugetul central – povestea cu așa-numiții mari contribuabili, care sunt în administrarea directă a ANAF.

Un exemplu simplu: la câțiva kilometri de Alba Iulia există un sat numit Oiejdea, cu mai puțin de o mie de locuitori. Are două firme de care e imposibil să nu fi auzit, pentru că au o grămadă de mărfuri de larg consum – Albalact (peste 450 de milioane de lei cifră de afaceri estimată pentru 2016) și Transavia (circa 630 de milioane de lei cifră de afaceri anul trecut) – dar acestea nu varsă taxe și impozite la bugetul (cu excepția celor pentru angajații locali) comunei de care aparține satul, ca nu cumva localnicii prea bogați să-și cumpere yachturi și să se dea cu ele pe Mureș, ci la bugetul central.

Așa că, pentru a te decide să votezi și a alege inteligent pentru propriul buzunar, felul în care un primar sau președinte de CJ este capabil să administreze bugetul și să atragă investiții este un criteriu important, poate cel mai semnificativ. Unul care angajează tot mai mulți funcționari, deși bugetul e pe deficit, unul care pune bețe-n roate investițiilor, unul care-și angajează rudele și prietenii sau unul care a avut probleme de incompatibilitate sau probleme penale sunt o alegere care te va costa. Iar lipsa dezvoltării economice la nivel local provoacă sărăcia generală, ale cărei consecințe sunt servicii publice slabe, spitale și școli proaste, nesiguranță și tot felul de alte neajunsuri.

Urmărește VICE pe Faceook

Citește și alte chestii despre administrația românească:
Despre sâni şi corupţie în politica românească
Am ajuns președinte de bloc și mi-am dat seama că românii fură, mint și se urăsc între ei
Cum a distrus Sorin Oprescu Bucureștiul și ce poate face următorul primar ca să-l repare