Am vorbit cu sunetistul de la Electric Castle, ca să aflu ce înseamnă profesia asta în România

Succesul sau eșecul unui show depinde mult prea des de sunetist. De aia am fost întotdeauna fascinat de profesia de asta. Dacă omul nu-și face treaba bine, degeaba și-o fac ceilalți. Atunci când nu se aude bine un concert, nu e vina trupei sau a sălii cu acustică proastă, e vina sunetistului. Și, fiindcă din cauza lui toată lumea are de suferit, se pune destulă presiune pe umerii bietului om.

Asta-i ce se vede din afară, dar habar nu am care sunt particularitățile job-ului. Ce face mai exact omul ăsta? Știu că reglează volumul la care se aude fiecare instrument în parte și bate trupa la cap să vină la soundcheck, dar sigur e mai mult decât atât. N-are cum să fie simplu, că oricine ar fi sunetist. Doar că, deși sunt doar cinci instrumente pe scenă, sunt vreo trei mii de butoane pe mixer. De ce? Ceva nu e în regulă.

Am decis să mă întâlnesc cu Călin Cămărășan, sunetistul de la Electric Castle, festivalul ăla cool de lângă Cluj, să-mi explice cu ce se mănâncă meseria asta. Nu m-am dus la el cu mâna goală. I-am dus o pereche de căști Sony h.ear on, proaspăt lansate, care promit o redare a sunetului la calitate high-definition, să văd dacă trece testul unui specialist.

VICE: Cum ai ajuns să fii sunetist?
Călin Cămărășan: M-am trezit în meseria asta, a fost o chestie din familie. Tatăl meu, Costantin Cămărășan, a cântat în Compact, de la el am prins microbul. El m-a format, indirect. Deși n-a fost sunetist, construia PA-uri, boxe, toate sculele, că așa era pe vremea aia. Pe la opt ani eram tehnician, urcam pe scenă și cablam și alte chestii de genu ăsta. Am făcut asta multă vreme până să ajung să car mixerul. Există o vorbă: „Vrei să devii sunetist? Prima dată tre' să înveți să cari mixerul". Așa a fost și la mine.

Unde ai învățat să mixezi?
Stăteam în spate la tot felul de concerte și furam meserie. Încet-încet, am avut ocazia să butonez anumite trupe. Nu le mai știu exact, dar erau niște evenimente foarte mici din Cluj, pe unde mergea taică-miu cu trupa și instalația. Mai făceam și eu sunetul la unii. Îi făceam să sune rău, îi sacrificam ca să învăț care e treaba. În clasa a XI-a am devenit sunetist, angajat la negru la o firmă din Cluj. Eram deja zburat din cuib.

Cât de greu e să ajungi un sunetist în România?
E o chestie de cunoștințe și de noroc. Sunt oameni foarte buni în industria asta care stau acasă și alții se bagă peste. Dar sunt și o căruță de firme care fac nunți și angajează copii. Și ăia-s sunetiști până la urmă. Nu e greu să ajungi sunetist, e greu să faci performanță. În primul rând, trebuie să fii un mai bun tehnician. Dacă nu știi ce se întâmplă la nivel fizic, chestiile electrice, dacă nu ai noțiunile de bază, nu poți fi sunetist. Apoi, ajută mult și să știi să cânți la un instrument. Dacă n-ai cântat într-o trupă, nu ai o idee de ansamblu despre cum ar trebui să sune live. Iar asta face diferența între un sunetist bun și unul „anemic".

Care e cel mai greu aspect al meseriei de sunetist?
E foarte greu să ai o viață socială, o prietenă sau o familie. Ești mereu pe drumuri. În weekend, tu ești la job și lucrezi, prietenii tăi merg la cabană. Eu am cam 120 de concerte pe an. Nu am viața unui artist, am viața mai multor artiști. Sunt puțini oameni care sunt înhămați la o singură căruță, doar trupele mari își permit propriul lor sunetist.

Cum ai ajuns să fii sunetistul Electric Castle?
Firma la care lucrez, Live Rental, face toată producția, așa că am fost la toate cele trei ediții. Acum festivalul mai colaborează și cu alte firme, pentru că a ajuns foarte mare, și e mai complicat. Înainte, am fost sunetist la festivalul Callatis, care era destul de mare la vremea lui.

Care e programul tău în timpul unui festival ca Electric Castle?
Dorm cam cinci ore pe noapte, în cel mai bun caz. Când mixez, încerc să nu fac asta multe ore, fiindcă oboseala afectează performanța. După câteva ore, urechea începe să se protejeze, nu mai auzi corect. Dar chiar și dacă nu ești la bord, ai treabă. Faci babysitting. Sunt mulți sunetiști care nu știu consolele, au probleme, nu înțeleg chestii.

Cum abordezi fiecare concert? De exemplu, care e diferența dintre un concert rock și un DJ set?
E mai greu un concert rock, mai complicat. Bine, la un DJ cunoscut vei avea nevoie de o tonă de alte chestii: lumini, ecrane, sistem de comunicare între ei, video, lasere. Nu-s chestii des întâlnite la o trupă rock, care are nevoie doar de un backline mai puternic și cam atât. Ideea e că tot ce ține de partea de scenotehnică, PA, sistemul de sunet și lumini e deja acolo, sunt aceleași sisteme. Doar că la rock ai nevoie de console mai mari și un pic mai complicate. Dar totul pornește de la trupă. Cu cât cântă mai bine, cu atât e mai ușor să faci un sunet bun.

Poți face sunetul pentru orice trupă?
E greu să fii sunetist pentru toate genurile muzicale. Sunt stiluri diferite de a mixa, nu poți trece de la simfonic la metale. Sunt prea puțini oamenii care pot face asta. Eu am început pe rock, dar am trecut și pe metal. Fiind în underground, trebuie să faci și asta. Dar tot nu pot să spun că e punctul meu forte. Eu sunt pe rock, pop și R&B.

Sunt sigur că ai avut și mulți oameni care au venit la tine după show să-ți zică că a sunat nasol. Cum reacționezi la fazele astea?
Cel mai tare e când vine lumea în timpul concertului și-mi zice că sună mega-nasol. Știi cum e? Dar asta nu se întâmplă la Electric Castle sau alt festival cu intrare, se întâmplă în piețe. Vine George de la masa numărul șase, cu berea în mână, și zice că asta nu-i muzică.

Dar sunt și faze când s-a făcut soundcheck-ul, dar când intră trupa pe scenă, din cauza frigului, au murit bateriile de la microfonul wireless. Și toți se întorc spre tine și-ți fac semn că „Ești surd? Nu se aude vocea". Ce vrei, frate, să mă urc pe scenă să-i schimb bateria?

Care sunt cele mai enervante aspecte ale slujbei?
Nu suport trupele care profită de soundcheck ca să mai tragă o repetiție de două ore. Treaba asta ar trebui să fie de fapt scurtă. Îți montezi backline-ul, instrumentele, și faci o probă de sunet. Dar trebuie să ții cont că sunetul se schimbă, o sală se aude într-un fel când e goală și altfel când e plină de lume. Adevărata probă de sunet o faci la primele două piese, atunci reglezi toate lucrurile.

Care sunt diferențele dintre un concert în aer liber și unul făcut într-un local?
Contează să nu fii între două blocuri sau pe o alee, într-un cartier. Dacă ești în câmp deschis, este excelent, nu ai reflexii, lucruri din care să se întoarcă sunetul. Închipuie-ți că ești la zece metri de boxe și în dreapta, la zece metri, e o clădire. Sunetul vine din boxe, îl auzi. Însă același sunet merge, se lovește de clădire, și se întoarce înapoi. Îl mai auzi o dată. Problema e că ceea ce se întoarce nu e sunet natural, fiindcă fiecare material are un grad diferit de reflexie, unele absorb, altele sunt foarte reflectate. Apar artifacte, iar ție îți sună ciudat, metalic sau honky. În aer liber nu există problema asta, sunetul se lovește de nimic.

Cum poți să remediezi situația?
Sunt niște soft-uri speciale pentru așa ceva. Faci o simulare, în funcție de amplasarea clădirilor în spațiu. Contează mult cum pui bașii în fața scenei, în lateral, în linie, în arc. În funcție de loc, îți alegi un setup și optimizezi lucrurile.

Unde e cel mai bun loc în care să stai dacă vrei să auzi cel mai bine?
Întotdeauna sunetul cel mai corect va fi lângă căsuța numită „front of house", unde e sunetistul. Pentru că el mixează din punctul lui de vedere. Însă instalațiile de generație nouă sună destul de uniform. Diferențele de volum sau calitate ar trebui să fie de +/-10%, dacă te învârți în fața scenei. Singurul punct cu adevărat prost e chiar la baricade, în față, unde te vor omorî bașii. E drept, vezi fain, dar dacă vrei să auzi cât mai bine, stai la 15-20 metri de scenă.

Cum îți protejezi urechile?
Nicicum, se protejează singure. N-am antifoane super performante, mă protejez eu. La front of house ești la o distanță generoasă față de instalația de sunet, la 25-30 de metri, unde presiunea nu e atât de catastrofală ca-n față. Nu-s foarte ok cu ideea de a mixa cu antifoane în urechi, fiindcă lumea trăiește o experiență fără căști la concert, iar tu trebuie să auzi exact ce aud ei. Nici nu cunosc sunetiști care folosesc antifoane.

Cum faci diferența între ceva ce sună bine sau prost?
Depinde la ce asculți. Degeaba asculți prog-rock la laptop, se pierd informații. Sau mp3-uri, unde pierzi lejer 30% din sunetul natural.

Cum abordezi o pereche de căști?
Contează multe, de la feeling-ul pe care îl ai când le pui pe cap, până la lungimea cablului. Dar, mai ales, trebuie să sune bine – neutre, „flat", cu un sunet liniar –, fiindcă asta mă ajută pe mine, ca sunetist. Pentru un om care ascultă pe stradă, e mai important să aibă un enhancement pe bass. Astea „flat" nu-s foarte atractive, pentru că sunt menite pentru studio. Nici nu au o antifonare atât de bună. E liniște în studio.

Ce părere ai despre căștile Sony h.ear on?
Băi, sunt foarte mișto. Se aude foarte bine și-mi place mult culoarea asta, e exact pe tripul meu. Și playerul Walkman e fain, se potrivesc produsele. Singura chestie e că nu prea găsești piese în format high-definition. Mie-mi place mult să ascult FLAC-uri, dar nu prea le găsesc. Dacă ar face și un magazin de albume în formatul ăsta, ar schimba total piața.

Preferi formatele de calitate high-definition?
Mp3-urile sunt problema cea mai mare de care ne lovim la evenimente. Sunt o tonă de DJ care le folosesc și sună catastrofal toată instalația. Nu ai compus piesa, OK, nu te pune nimeni să compui, trebuie doar să dai un play. Dar măcar să fie într-un format de calitate! Ai un singur lucru de făcut și tu vii cu mizerii de mp3-uri. În 90% din cazuri, o să sune oribil. Am convertit din FLAC în MP3, să văd diferența pe sistem și e ca de la cer la pământ. Orice aș face, tot nu va suna bine, e „shit in-shit out".

Urmărește VICE pe Facebook

Mai citește despre Electric Castle:
La Electric Castle ne-am îmbătat și am făcut pozele astea, ca să nu uităm cum a fost
Voluntarii Electric Castle adoră trupele și urăsc bodyguarzii
Cel mai bun deal de la Electric Castle: PĂLINCA