Publicitate
Chestii

Fosta vilă a boxerului Mike Tyson va deveni biserică

Piscina va fi transformată în capelă pentru rugăciuni.

de Emily Kirkpatrick
12 Octombrie 2015, 8:38am

Mike Tyson a zis cândva, „Vreau să cuceresc oamenii și sufletele lor", și, după ce s-a ocupat de partea cu oamenii, mulțumită Living Word Sanctuary din nordul Ohio, boxeurul de categoria grea s-ar putea să îndeplinească și partea cu „sufletele".

Tyson va rămâne în istorie, dacă nu pentru cariera sa impresionantă ca boxeur, atunci pentru personalitatea sa din ring și din afara lui, care l-a transformat într-o emblemă culturală. Dar un anumit detaliu din moștenirea lui Tyson va avea parte de o transformare spirituală datorită unei biserici care a decis să modifice casa de 58 de acri, într-un centru de rugăciune.

Clădirea, aflată în Southington, Ohio, a fost a lui Tyson între anii 1980 și 1990, chiar în culmea succesului său, dar a fost vândută în 1999 din cauza unor probleme financiare. Casa a trecut apoi pe mâna mai multor proprietari, însă niciunul nu a stat propriu-zis acolo, de aceea clădirea a ajuns să fie acoperită în graffiti și s-a degradat în ultimul hal. Totuși, noul proprietar al clădirii, Rob Hemelgarn, un antreprenor de cluburi, care a cumpărat reședința pentru șase sute de mii de dolari, are planuri serioase pentru vilă. Hemelgarn a donat casa lui Tyson celor de la Living Word Sanctuary, ca să fie transformată într-o megabiserică.

În prezent, fostul adăpost al lui Tyson arată destul de trist; oglinzile reflectă un semn anarhist măzgălit peste marmură, piscina în formă de mănușă de box zace ruginită pe jumătate goală, iar podeaua arată primele semne de umflare, sub o pâclă de praf. Johnny Joo, un fotojurnalist de 25 de ani din Ohio, a intrat în spațiul de 13 500 de metri pătrați și a surprins scenele astea înainte ca biserica să facă renovări.

Fotograful a declarat pentru The Huffington Post, „Era ciudat să știi că a trăit acolo... te făcea să te gândești în fiecare cameră: La era folosită asta, dar camera aia, ce făcea acolo, știi cumva?" Dar interesul lui Joo nu s-a limitat doar la voyeurism, el a sperat să transmită și starea de inutilitate a casei, ca să-i facă pe oameni să se întrebe, „De ce am abandonat asta? De ce nu-i pasă nimănui? Cum de nu știm că asta zace chiar sub nasul nostru?" De când Joo a făcut pozele, Living Word Sanctuary a început deja să facă reparații, să umple piscina, care va folosi pe post de capelă, iar alte zone ca terenul de bachet vor fi folosite la picnic și evenimentele școlii biblice.

Metamorfoza locului în care Mike Tyson își odihnea mănușile noaptea într-o casă a lui Dumnezeu nu va oferi neapărat o salvare sufletului fostului campion global, dar, dacă ții cont de faptul că omul intra uneori în ring cu gândul să-și omoare partenerii, Tyson s-ar putea să aibă nevoie de toate rugăciunile posibile.

Urmărește VICE pe Facebook

Mai citește despre boxeri:
Mike Tyson e o tragedie greacă vie
Am vorbit cu un boxer islamist care justifică decapitările Statului Islamic

Tagged:
boxer
Mike Tyson
casa
Vice Blog
vila
biserica
transformare
mostenire
cladiri abandonate
capela
rugaciuni