Cum poți vorbi prin telepatie

Experimentul le-a permis celor doi subiecţi implicaţi să joace un joc numai cu ajutorul undelor cerebrale.

|
25 septembrie 2015, 7:07am

Imagine via PLOS One

Cercetătorii de la University of Washington au finalizat cel mai complex experiment de comunicare creier-creier efectuat vreodată. Experimentul le-a permis celor doi subiecţi implicaţi, aflaţi la doi kilometri distanţă unul de celălalt, să joace o partidă de „20 Questions" numai cu ajutorul undelor cerebrale, unei raze de lumină aproape imperceptibile şi unei conexiuni la internet.

Interfeţele creier-creier au devenit mult mai complexe în ultimii ani. Miguel Nicolelis, cercetător de la Duke University, a creat chiar câteva „computere organice" prin interconectarea unor creiere de şoarece şi de cimpanzeu.

În cazul oamenilor, însă, tehnologia asta a rămas la un nivel rudimentar, în principal, din cauză că cele mai avansate interfeţe creier-creier necesită acces direct la creier. Nu suntem chiar aşa de încântaţi de ideea de a desface craniul unei persoane şi de a o pune pe aceasta să execute nişte exerciţii simple în numele ştiinţei.

În ciuda acestui fapt, Andrea Stocco şi Chantel Prat au reuşit să mărească complexitatea unei interfeţe creier-creier umane cu ajutorul a două tehnologii foarte frecvent utilizate: electroencefalografia (EEG) şi stimularea magnetică transcranială (TMS).

EEG-ul a fost folosit pentru a citi undele cerebrale ale unui subiect, în timp ce TMS-ul a fost utilizat pentru a proiecta o „fosfenă", un cerc luminos perceptibil doar de cel vizat, asupra celuilalt subiect.

În cadrul experimentului, subiectului care purta EEG-ul i-a fost prezentat un obiect – un rechin, de exemplu. Celălalt subiect, purtătorul aparatului TMS, a folosit un computer pentru a-i pune întrebări primului subiect. De exemplu „E capabil să zboare?" Între timp, purtătorul aparatului EEG se concentra pe un ecran pe care apăreau intermitent opţiunile „Da" sau „Nu". Undele cerebrale ale acestuia au fost citite şi transferate prin internet. Dacă răspunsul era „Da", atunci purtătorului aparatului TMS i se proiecta o fosfenă, lucru care îi dădea de înţeles că se apropie de ghicitul obiectului.

Întregul ansamblu al experimentului arată cam aşa:

Imagine via PLOS One

În 72% din jocuri, cel care ghicea a ajuns în cele din urmă la răspunsul corect. Într-un grup de control, doar 18% dintre cei care ghiceau au nimerit răspunsul corect.

După cum spuneam, ambele tehnologii implicate în experiment sunt utilizate foarte des în domeniul medical. Experimentul nu reprezintă o descoperire în sine, pe plan tehnologic, dar e o modalitate destul de ingenioasă de a conecta două dispozitive neurologice unul de celălalt şi de a le pune să rezolve o problemă. Stocco şi Prat afirmă, într-o lucrare publicată în jurnalul PLOS One, că exerciţiul este „colaborativ, deschis, în timp real şi necesită procesarea conştientă a unui flux de informaţii."

„Datorită faptului că fosfenele sunt vizibile doar receptorului şi pot fi percepute într-o varietate de condiţii, inclusiv în timp ce receptorul este implicat în alte acţiuni, acestea reprezintă o modalitate mult mai versatilă de a transfera informaţia. comparativ cu interfeţele creier-creier anterioare", au explicat cei doi cercetători.

Nici Stocco. nici Prat nu putut să discute cu mine astăzi, din cauză că erau ocupaţi cu mutarea birourilor, însă aceştia au sugerat, într-un comunicat de presă publicat de universitatea de care aparţin, că următoarele experimente vor fi mai puţin complexe şi mai mult terapeutice. Următoarele experimente vor conecta creierul unei persoane care suferă de ADHD cu creierul unei persoane care nu această afecţiune, pentru a vedea dacă e posibil să-i inducă persoanei cu ADHD un grad mai mare de atenţie.

Asemenea experimente sunt asemănătoare cu cercetările efectuate de Nicolelis la Duke University. Acesta mi-a spus că e de părere că este posibil să conectezi un creier sănătos de unul afectat de un atac cerebral pentru a-l determina pe acesta din urmă să funcţioneze mai bine.

În prezent, ăsta e cel mai optimist scenariu pentru interfaţa creier-creier. În momentul de faţă, e mai convenabil să îi scrii unei persoane decât să comunicaţi prin intermediul undelor cerebrale şi a maşinăriilor complicate. În cazul ăsta, e mult mai probabil să creăm dispozitive de stimulare cerebrală decât de comunicare.

„Ansamblul creat de noi nu transferă informaţia mai eficient decât mijloacele tradiţionale, precum comunicarea verbală," au scris cei doi cercetători. Totuşi, aceştia văd experimentul lor ca pe „un pretext bun de a continua cercetările."

Traducere: Mihai Niţă

Urmăreşte VICE pe Facebook.

Citeşte mai multe despre ştiinţă şi tehnologie:
Cum e prima clinică de tratare a dependenței de jocuri
Vor trăi oamenii vreodată sub apă?
Povestea scafandrilor care cresc recolte subacvatice
Oamenii de ştiință au construit un creier artificial autist

Mai multe de la VICE
Site-uri VICE