Publicitate
Declarația săptămânii

Declarația săptămânii: A mințit Elena Udrea când a spus că după divorț a rămas doar cu bunuri de dinaintea căsătoriei?

„Eu și soțul meu nu am împărțit nimic. Aveam două terenuri, două case. Deci, tot ce mi-a rămas mie în urma divorțului sunt bunuri dinaintea căsătoriei."

de Ionuț Axinescu
13 Noiembrie 2016, 12:05am

În rubrica asta săptămânală analizăm declarațiile oamenilor politici. Invitați permanenți sunt experții în administrație publică și legislație de la primul site de fact-checking din România - Factual (gestionat de organizația civică Funky Citizens), și compania de cercetare a comportamentului uman, Human Behavior, care analizează în softul Facereader reacțiile și expresiile faciale ale aleșilor.

Invitată la emisiunea România 9, de la postul public de televiziune, Elena Udrea, fost ministru al Dezvoltării Regionale și Turismului, între 2008 și 2012, și actual deputat, a răspuns unei întrebări legate de declarația sa de avere:

„(...) Tot ce mi-a rămas mie în urma partajului sunt bunuri pe care le aveam de dinaintea căsătoriei. Eu și soțul meu nu am împărțit nimic. Aveam două terenuri, două case. Deci, tot ce mi-a rămas mie în urma divorțului sunt bunuri dinaintea căsătoriei."

Video via agenția de monitorizare Klarmedia.com

FUNKY CITIZENS

Ce verificăm: Dacă, în urma partajului, Elenei Udrea i-au rămas doar bunuri pe care le avea înaintea căsătoriei.

Pe site-ul Agenției Naționale de Integritate, găsim declarațiile de avere ale Elenei Gabriela Udrea, din 2008 și până în prezent. Udrea a fost căsătorită cu Dorin Cocoș din decembrie 2003 până în iunie 2013, așa că studiem prima ei declarație de avere (din decembrie 2008), cea de dinaintea divorțului (din decembrie 2012) și cea de după partaj (din iunie 2013).

Terenuri

În 2008, Udrea deținea împreună cu Cocoș cinci terenuri intravilan, trei dobândite în anul 2006 și două în 2007.

La finalul lui 2012, deputata avea, conform declarațiilor sale, șapte terenuri intravilan. Șase erau deținute în co-proprietate cu Dorin Cocoș, iar din al șaptele teren, cu o suprafață de 697 de metri pătrați, deținea jumătate, alături de fostul soț. Comparând declarația din 2012 cu cea din 2008, se observă că în ambele figurează cele două terenuri achiziționate în 2006, unul de 5 008 metri pătrați și altul de 5 061, deținute în co-proprietate cu Dorin Cocoș.

Pe deasupra, în declarația din 2012, apare în plus un teren de 239 metri pătrați, dobândit în 2004 (cu rate până în 2010), aferent construcției de 169 de metri pătrați care apare în declarația de avere din 2008 (terenul, însă, nu apare în acestă declarație). Celelalte terenuri au fost achiziţionate astfel: două în anul 2009, unul în 2011 și unul în 2012, toate în București.

În urma divorțului, Elena Udrea deținea tot șapte terenuri intravilan. Dar, prin contrast cu declarația precedentă, în care figura drept co-proprietar la toate terenurile deținute, în cea din iunie 2013 apare că Elena Udrea are în totalitate cinci terenuri (patru în București și unul în Ilfov) și alte două în co-proprietate.

Clădiri

La începutul primul mandat de deputat, Elena Udrea deținea în totalitate un apartament de 60 de metri pătrați, dobândit în 2003, și o casă de locuit de 169 metri pătrați, dobândită în anul 2004.

La începutul celui de-al doilea mandat de deputat, Udrea deținea aceleași două imobile, cu specificația că acum avea doar jumătate din casa de locuit, dobândită prin contractare în 2004, cu rate până în 2010. În 2012, fostul ministru mai deținea, împreună cu Dorin Cocoș, un apartament în București (dobândit în 2009), o suprafață locuită subsol (dobândită tot în 2009) și jumătate dintr-o suprafață locuită, de 635 de metri pătrați (de tip imobil, dobândită în 2012).

După partajul din 2013, Elena Udrea deținea în totalitate cele două apartamente și casa de locuit, plus o pătrime din imobilul de 635 de metri pătrați.

Autoturisme

În anul 2008, Udrea deținea un autoturism marca Mercedes (an de fabricație 1998).

Înainte de partaj și după, aceasta deținea două autoturisme, un Fiat (an de fabricație 2012) și un Mercedes ( an de fabricație 2005).

Active financiare

În 2008, Udrea avea un depozit de 15 067 de euro și-o datorie de aproximativ 3,28 milioane de euro.

În 2012, avea active financiare de aproximativ 511 mii de euro și 1,41 milioane de lei, plus plasamente, investiții sau împrumuturi.

În 2013, după partaj, deținea active financiare de aproximativ 1,28 milioane de lei și cinci sute de mii de euro.

Concluzie - Declarația este falsă

Declarația Elenei Udrea este falsă. Deși spune că bunurile pe care le-a dobândit în urma partajului sunt dobândite înaintea căsătoriei din 2003, declarațiile de avere semnate de fostul minstru al Dezvoltării Regionale și Turismului o contrazic. În ele figurează un singur bun dobândit în 2003, restul fiind achiziționate după căsătoria cu Dorin Cocoș.

Citește și: Zece întrebări care mă bântuie de când am văzut ultima poză a Elenei Udrea

HUMAN BEHAVIOR

Datele care au rezultat în urma analizei cu software-ul specializat în recunoașterea emoțiilor

Graficul de mai sus îți arată că reacția emoțională a Elenei Udrea cu privire la problema ridicată în timpul emisiunii este una de dispreț. Fără îndoială, propria avere nu e o temă care-i face prea multă plăcere deputatei. Pe parcursul răspunsului, apar și alte microexpresii, precum furia, dezgustul sau surprinderea.

Dar emoția care atinge intensitatea maximă este tot „disprețul", în momentul în care Elena Udrea afirmă cu siguranță că tot ce i-a rămas în urma divorțului sunt bunuri de dinaintea căsătoriei cu Dorin Cocoș. Această frază o rostește de două ori, ceea ce arată că încearcă să convingă interlocutorul prin repetiție. Din păcate pentru ea, limbajul nonverbal contrazice tot ce spune, pentru că, în cele mai multe cazuri și în funcție de context, emoția „dispreț" reprezintă minciuna.

Punctele de intensitate maximă ale emoțiilor

Urmărește VICE pe Facebook:

Citește mai multe despre Elena Udrea:
5 motive pentru care aş ieşi cu Elena Udrea
Ghid de candidați antipatici: Elena Udrea vrea să pară din popor, dar îi iese din topor
De ce a dus Elena Udrea mâna la nas? Cinci ipoteze dubioase, dar plauzibile

Tagged:
human behavior
analiza
Locale
Știri
fact-checking
cladiri
Elena Udrea
Funky Citizens
declaratie de dragoste
autoturisme MAI
terenuri