18+

Cum e să fii însoțitor de zbor din România

Nu, nu le place să le zici „stewardese‟.
15 Martie 2016, 12:29pm
Fotografie de LASZLO ILYES, via Flickr

Când auzi că cineva e stewardesă sau steward, cu siguranță îți vine în minte întrebarea ce are ea/el și nu am eu? Invidia asta e legată de stilul lor de viață sau cel puțin este hrănită de articolele ce apar prin presă din când în când: destinații exotice, uniformă, pantofi cu toc, mereu aranjați, o siluetă subțire, de parcă aceste creaturi ar face parte dintr-o rasă superioară.

Ca să mai risipesc din misterul care tronează asupra „meseriei zburătoare", mi-am contactat doi prieteni care au fost „chemați" să aibă o viață aleasă. David zboară pentru o companie aeriană foarte low-cost și s-a stabilit într-un oraș mai mic din Germania, unde există o bază de zbor. Linda a luat calea Orientului Mijlociu pentru o companie arăbească. Cei doi sunt români get-beget, dar pentru că lumea în care ne învârtim este mică și rea, vreau să le protejez identitatea.

Înainte de a începe să-ți povestesc, aș vrea să fac o precizare în numele lor. David m-a apostrofat în numeroase rânduri când l-am numit „steward‟. Cică denumirea „steward/-esa‟ nu se mai folosește, s-a schimbat în „însoțitor de zbor‟.

Ca și cu meseria ta, totul începe cu un vis, apoi devine rutină

Fotografie de FaceMePLS, via Flickr

Odată ce începi să servești pasagerii și să dai indicații, nu să te gândești la vacanța ta, zburatul cu avionul devine ca oricare altă meserie. David are la activ un an de când lucrează. Linda, care zboară deja de aproape patru ani, simte că și-a îndeplinit visul de a călători. Dar de vreo doi ani încoace, zburatul a devenit pentru ea mai mult un mod de viață.

Amândoi mi-au spus că training-ul prin care treci este ușor, iar examenul îl pici doar dacă nu te ții de treabă. Companiile au nevoie de personal, așa că ești retrimis în țară doar dacă faci gafe mari la examene.

Citește și: Avion cu motor, ia-mă și pe mine-n zbor

Când i-am întrebat de ce au ales acest job, cei doi au răspuns diferit. David n-a ales explicit compania, ci doar meseria. De la el am aflat că e genul ăla de meserie în care nu trebuie să te acomodezi în sensul clasic. Adică se poate să ai 800 de pasageri pe zi, fiecare cu cererile, tâmpeniile, bucuriile sau necazurile sale. Practic, ești paznic la oi, dar trebui să fii foarte vigilent cu normele de siguranță.

„Provocările sunt că dai de italieni siniștri care au impresia că au învățat engleza cu de Niro, și nu înțeleg două instrucțiuni simple pentru siguranța lor și a celorlalți pasageri. Sau mai dai de câte un coleg polonez care e cretin la cap și îți face ziua căcăcioasă. Riscurile, dacă îți faci treaba bine și cunoști manualul de zbor foarte bine, sunt reduse. Aviația chiar e un domeniu sigur."

Linda a ales jobul pe baza reputației companiei și a experienței altor persoane.

„Provocarea a venit mai mult din partea noutății domeniului aviatic, pentru că de restul eram sigură că mă pot descurca în timp: să servesc pasagerii pe zbor și să fiu prietenoasă cu ei și colegii de prin toate colțurile lumii. Cea mai mare provocare este cea legată de organizarea timpului. Să ajungi la timp la orice întâlnire din companie, evident: la înregistrarea pentru zborul alocat, la intervenirea în cazul unei urgențe medicale, să termini la timp serviciul de pe zbor pentru a nu ateriza cu pasagerii cu tăvile pe genunchi."

De reținut, orice încălcare a acestora aduce după sine și penalizări.

Momentul în care Linda îmi povestește despre locurile vizitate

„Europa e locul de unde umplu frigiderul cu alimentele pe care le știu, revăd prieteni plecați și ei din țară sau în vacanțe, merg la concerte, expoziții, muzee, stau în cafenele. Asia îmi bucură mereu privirea cu tot felul de ingeniozități, de la cele tehnice, la cele de supraviețuire. Când ajung acolo încerc mâncarea de pe străzi cu tot cu cele mai bune fructe exotice, merg la masaje și, câteodată, la petreceri.

America e pentru plimbările lungi pe străzi și scurte excursii în diferite locuri de atracție din jurul orașelor unde ajungem: plajele de la Pacific, parcurile de distracții, studiourile de la Hollywood. În Australia și Noua Zeelanda, natura și civilizația sunt la ele acasă. Așa că aleg transportul în comun pentru a merge prin împrejurimi, care de multe ori sunt insulele astea idilice, unde pescărușii îți fură mâncarea din mână și papagalii zboară deasupra ta.

În sfârșit, Orientul Mijlociu, care e și casa mea de tranziție. Aici petrec mult timp dormind și ieșind la adunări cu prietenii: petreceri, gătit, jocuri de mimă și văzut muuulte filme."

Ce se-ntâmplă cu hormonii la un zece kilometri în aer

Dat fiind că, după cum îți spuneam la început, îi cunosc pe oamenii ăștia doi, ba am fost și apropiați, mi-am permis să-i întreb și despre ceva care mă ardea, de mult timp. În speță, despre asta:

Ilustrație via giphy.com

Mă ardea curiozitatea să aflu ce anume se petrece în timpul unui zbor, în sensul ăsta. Discutând cu ei doi, am constatat, puțin dezamăgită, că lucrurile sunt puțin diferite față de cum îmi imaginam.

În cazul companiei low-cost, David mi-a spulberat orice mit:

„Poveștile de tipul cele mai tâmpite zece povești despre/de la însoțitorii de zbor sunt mostly bull-shit. Majoritatea oamenilor sunt normali și se comportă normal. Legat de sex, nu ai timp și nici loc. Nici cu pasagerii. La o adică, cine să-mi propună? Poloneza sau italianul de care ți-am zis mai devreme?".

Momentul în care David îmi dă trei exemple despre ce-nseamnă „urgențe minore‟ la bord

„Odată, când avionul ateriza și încă rula cu viteză pe pistă, am auzit țipete, «Help! Help!» pe mijlocul cabinei. Nu eram obligat să mă ridic, mai eram și în intervalul denumit «critical stage of flight», gen trebuia să păzesc ușa în eventualitatea unei evacuări, dar mă duc încetișor spre om. Era roșu ca racu` la față și tușea înecat. Prietena lui, aflată lângă el, era pișată pe ea de frică. Îl iau din scaun, și îi aplic trei-patru palme sănătoase în spate. Își revine. Se înecase cu guma de mestecat din cauza aterizării un pic mai dure. Omu era cât-pe-ce să moară pentru că avea o gumă de mestecat care i-a sărit prost prin gură.

O altă fază mișto. La îmbarcare: doi moși simpatici de la Palma de Mallorca, către Germania. Aud: «Hello, David»! Eu: «Wtf? De unde mă știu?» Îi întreb. Le plăcuse moșilor de mine, în urmă cu trei luni, când au mai zburat o dată și mi-au reținut numele și fața. Am fost fericit. Nu i-am mai văzut de atunci.‟

Cum li s-au schimbat viețile după momentul „Germanwings‟

Fotografie de IMLS Digital Collections, via Flickr

Simplu. Toate companiile și-au reevaluat politicele interne și au fost luate măsuri și din partea instituțiilor internaționale de regularizare a domeniului aviatic.

„Din ce știu, la noi s-au introdus examene medicale pentru piloți, iar, general, s-a introdus regula care nu-i permite unui singur pilot să rămână singur în carlingă. Așa că, de câte ori are nevoie să folosească toaleta un pilot, un membru al echipajului de cabină îi ia locul în carlingă", îmi spune Linda.

Cealaltă extremă am auzit-o de la David, care se afla chiar în zbor la momentul prăbușirii.

„Chiar în acea zi am avut zbor Barcelona – Stuttgart, o rută apropiată cu cea care a picat. Treizeci de oameni nu s-au mai urcat în avion de frică. Mai puțină treabă pentru mine."

Mai în glumă sau mai în serios, pasagerii se interesează de atunci de piloți. Întreabă echipajul de cabină dacă e cineva cu pilotul avionului în carlingă, câți piloți sunt pe zbor sau dacă s-a introdus regula în care de-acum sunt trei piloți pe zbor.

Bun, și acum ce te interesează cu adevărat: cât câștigă oamenii ăștia?

Fotografie de Stefan Krasowski, via Flickr

Pentru mine a fi însoțitor de zbor înseamnă a avea multe zerouri în coadă în cont. În schimb cei doi se declară doar mulțumiți.

Cu salariul pe care-l câștigă în Orientul Mijlociu, Linda poate să își asigure un trai „sigur" doar pentru că este single și pentru că firma pentru care lucrează îi acoperă costurile chiriei. Dacă ar avea familie și chirie de plătit, n-ar fi îndeajuns.

„Se pot pune și bani de-o parte. Asta vine cu un pic de autocontrol pentru că impulsul pentru consum excesiv este mare. Ai o dată țările diverse cu produsele specifice fiecăreia, apoi lipsa facturilor care îți permit să dezvolți un gust mai mare pentru restaurante și locuri mișto de petrecut serile: rooftop-uri cu priveliști minunate, terase pe plaje și baruri cu muzica live."

Și Germania e scumpă, îmi zice David, dar dacă ești chibzuit, te descurci.

„Nu ies în oraș prea des. Normal că mă uit la prețuri de unde cumpăr. De când lucrez, am devenit un pic mai ordonat și mai formal în logică."

Toată discuția despre bani mi-a adus aminte de îndemnurile mele de a pune un ban deoparte lună de lună. Vezi, nu e din cale afară de greu?

Despre viața de noapte, îți spun doar atât: dacă obișnuiai să închizi cluburile weekend de weekend în orașul tău, cu siguranță vei ieși mult și acolo. O chestie pe care trebuie să o ai în vedere, dacă ești petrecăreț din fire, este să te interesezi de dinainte dacă orașul, unde are baza compania aeriană, are night club. S-ar putea să ai o surpriză.

În general, îmi spun cei doi, marea majoritate a tinerilor însoțitori de bord au o viață de noapte activă și preferă one-night standurile.

Pentru însoțitorii de zbor orele de somn și engleza sunt un must

„Am fost plecată cu Erasmus șase luni prin Italia și mi-a fost mooolto dificile să vorbesc cu locuitorii în limba engleză. Dar când locuiești într-un oraș sau mediu multicultural, engleza este un must.‟, îmi spune Linda. În cazul ei, circumstanțele au făcut în așa fel încât să cunoască foarte bine sârbii și croații. Și, dacă te întrebi cumva cum vorbesc, comunică în engleză.

Pentru David, cei mai prietenoși sunt englezii, pentru că vorbesc engleza.

Citește și: Nu înțeleg de ce nu sunt toți terorizați de zbor, ca mine

Orele de somn sunt o constantă foarte importantă, așa că majoritatea activităților din timpul liber sunt organizate în funcție de ora următorului zbor din orar. E musai să fii odihnit când ai un zbor noapte, ca să reacționezi rapid dacă este nevoie. Dacă ești mahmur și mormăi sau pur și simplu nedormit și neatent nu vei face o impresie bună pasagerilor.

Prin urmare imaginea companiei are de suferit. Și ghici cine va fi penalizat?

Mai ai timp de love & sex?

Dacă David a fost mai timid, Linda mi-a mărturisit că, până acum, a încercat două relații la distanță:

„Cea mai lungă a fost de cinci luni, iar ambele au fost încă de la început pe terenuri diferite (adică în altă țară). Acesta fiind unul dintre motivele mele pentru care nu s-au dus mai mult în timp, următoarele motive ar putea fi lipsa de afecțiune, și, uneori, chiar de încredere. Am încercat să mă țin cât am putut de mult la distanță de one-night standuri, dar nu mi-a ieșit mereu. Și atunci când am reușit să mențin o relație s-a dovedit a fi una mai mult de prietenie, care implica petrecerea timpului nostru liber împreună: să urmărim aceleași seriale, să încercăm diferite tipuri de mâncăruri sau vizităm împrejurările orașului."

Citește și alte chestii despre zbor:
Gif-urile astea îți arată că și cuburile pot zbura
Am spionat Rusia și Coreea din cel mai rapid avion din lume
Am fost hărțuită de israelieni la aeroport, pentru că am scris despre refugiații din Siria