Când auzi că cineva e stewardesă sau steward, cu siguranță îți vine în minte întrebarea ce are ea/el și nu am eu? Invidia asta e legată de stilul lor de viață sau cel puțin este hrănită de articolele ce apar prin presă din când în când: destinații exotice, uniformă, pantofi cu toc, mereu aranjați, o siluetă subțire, de parcă aceste creaturi ar face parte dintr-o rasă superioară.

Ca să mai risipesc din misterul care tronează asupra „meseriei zburătoare", mi-am contactat doi prieteni care au fost „chemați" să aibă o viață aleasă. David zboară pentru o companie aeriană foarte low-cost și s-a stabilit într-un oraș mai mic din Germania, unde există o bază de zbor. Linda a luat calea Orientului Mijlociu pentru o companie arăbească. Cei doi sunt români get-beget, dar pentru că lumea în care ne învârtim este mică și rea, vreau să le protejez identitatea.

Înainte de a începe să-ți povestesc, aș vrea să fac o precizare în numele lor. David m-a apostrofat în numeroase rânduri când l-am numit „steward‟. Cică denumirea „steward/-esa‟ nu se mai folosește, s-a schimbat în „însoțitor de zbor‟.

Odată ce începi să servești pasagerii și să dai indicații, nu să te gândești la vacanța ta, zburatul cu avionul devine ca oricare altă meserie. David are la activ un an de când lucrează. Linda, care zboară deja de aproape patru ani, simte că și-a îndeplinit visul de a călători. Dar de vreo doi ani încoace, zburatul a devenit pentru ea mai mult un mod de viață.

Amândoi mi-au spus că training-ul prin care treci este ușor, iar examenul îl pici doar dacă nu te ții de treabă. Companiile au nevoie de personal, așa că ești retrimis în țară doar dacă faci gafe mari la examene.

Când i-am întrebat de ce au ales acest job, cei doi au răspuns diferit. David n-a ales explicit compania, ci doar meseria. De la el am aflat că e genul ăla de meserie în care nu trebuie să te acomodezi în sensul clasic. Adică se poate să ai 800 de pasageri pe zi, fiecare cu cererile, tâmpeniile, bucuriile sau necazurile sale. Practic, ești paznic la oi, dar trebui să fii foarte vigilent cu normele de siguranță.

Linda a ales jobul pe baza reputației companiei și a experienței altor persoane.

De reținut, orice încălcare a acestora aduce după sine și penalizări.

„Europa e locul de unde umplu frigiderul cu alimentele pe care le știu, revăd prieteni plecați și ei din țară sau în vacanțe, merg la concerte, expoziții, muzee, stau în cafenele. Asia îmi bucură mereu privirea cu tot felul de ingeniozități, de la cele tehnice, la cele de supraviețuire. Când ajung acolo încerc mâncarea de pe străzi cu tot cu cele mai bune fructe exotice, merg la masaje și, câteodată, la petreceri.

America e pentru plimbările lungi pe străzi și scurte excursii în diferite locuri de atracție din jurul orașelor unde ajungem: plajele de la Pacific, parcurile de distracții, studiourile de la Hollywood. În Australia și Noua Zeelanda, natura și civilizația sunt la ele acasă. Așa că aleg transportul în comun pentru a merge prin împrejurimi, care de multe ori sunt insulele astea idilice, unde pescărușii îți fură mâncarea din mână și papagalii zboară deasupra ta.

În sfârșit, Orientul Mijlociu, care e și casa mea de tranziție. Aici petrec mult timp dormind și ieșind la adunări cu prietenii: petreceri, gătit, jocuri de mimă și văzut muuulte filme."

Dat fiind că, după cum îți spuneam la început, îi cunosc pe oamenii ăștia doi, ba am fost și apropiați, mi-am permis să-i întreb și despre ceva care mă ardea, de mult timp. În speță, despre asta:

Ilustrație via giphy.com

Mă ardea curiozitatea să aflu ce anume se petrece în timpul unui zbor, în sensul ăsta. Discutând cu ei doi, am constatat, puțin dezamăgită, că lucrurile sunt puțin diferite față de cum îmi imaginam.

În cazul companiei low-cost, David mi-a spulberat orice mit:

Simplu. Toate companiile și-au reevaluat politicele interne și au fost luate măsuri și din partea instituțiilor internaționale de regularizare a domeniului aviatic.

Cealaltă extremă am auzit-o de la David, care se afla chiar în zbor la momentul prăbușirii.

Mai în glumă sau mai în serios, pasagerii se interesează de atunci de piloți. Întreabă echipajul de cabină dacă e cineva cu pilotul avionului în carlingă, câți piloți sunt pe zbor sau dacă s-a introdus regula în care de-acum sunt trei piloți pe zbor.

Pentru mine a fi însoțitor de zbor înseamnă a avea multe zerouri în coadă în cont. În schimb cei doi se declară doar mulțumiți.

Cu salariul pe care-l câștigă în Orientul Mijlociu, Linda poate să își asigure un trai „sigur" doar pentru că este single și pentru că firma pentru care lucrează îi acoperă costurile chiriei. Dacă ar avea familie și chirie de plătit, n-ar fi îndeajuns.

Și Germania e scumpă, îmi zice David, dar dacă ești chibzuit, te descurci.

Toată discuția despre bani mi-a adus aminte de îndemnurile mele de a pune un ban deoparte lună de lună. Vezi, nu e din cale afară de greu?

Despre viața de noapte, îți spun doar atât: dacă obișnuiai să închizi cluburile weekend de weekend în orașul tău, cu siguranță vei ieși mult și acolo. O chestie pe care trebuie să o ai în vedere, dacă ești petrecăreț din fire, este să te interesezi de dinainte dacă orașul, unde are baza compania aeriană, are night club. S-ar putea să ai o surpriză.

În general, îmi spun cei doi, marea majoritate a tinerilor însoțitori de bord au o viață de noapte activă și preferă one-night standurile.

„Am fost plecată cu Erasmus șase luni prin Italia și mi-a fost mooolto dificile să vorbesc cu locuitorii în limba engleză. Dar când locuiești într-un oraș sau mediu multicultural, engleza este un must.‟, îmi spune Linda. În cazul ei, circumstanțele au făcut în așa fel încât să cunoască foarte bine sârbii și croații. Și, dacă te întrebi cumva cum vorbesc, comunică în engleză.

Pentru David, cei mai prietenoși sunt englezii, pentru că vorbesc engleza.

Orele de somn sunt o constantă foarte importantă, așa că majoritatea activităților din timpul liber sunt organizate în funcție de ora următorului zbor din orar. E musai să fii odihnit când ai un zbor noapte, ca să reacționezi rapid dacă este nevoie. Dacă ești mahmur și mormăi sau pur și simplu nedormit și neatent nu vei face o impresie bună pasagerilor.

Prin urmare imaginea companiei are de suferit. Și ghici cine va fi penalizat?

Dacă David a fost mai timid, Linda mi-a mărturisit că, până acum, a încercat două relații la distanță: