Într-o Europă în care, din Marea Britanie în Ungaria și din Franța în Rusia, mișcările naționaliste, adesea cu accente xenofobe, izolaționiste și populiste, câștigă tot mai mulți susținători, era doar firesc să apară și în România astfel de formațiuni.

Și, pentru că PRM-ul a scăzut în urma sciziunilor, dar mai ales a morții liderului fondator Corneliu Vadim Tudor, iar PSD-ul din epoca Ponta pare să-și fi domolit sau direcționat accentele naționaliste spre debușeul PRU, trebuia să te aștepți deja să apară o nouă formațiune care să ocupe această zonă electorală.

Iar în condițiile în care, adesea cu susținere de la Moscova, siteurile de propagandă naționalistă, xenofobă și fals-conservatoare au tot mai mulți cititori, era firesc ca și partidele ce promovează un discurs naționalist să câștige un număr semnificativ de voturi.

O să încep cu o avertizare: chiar dacă ideile lui Marian Munteanu și ale partidului pe care-l conduce, Alianța Noastră România (ANR), ți se par ridicole, nu-l lua în batjocură. Nu e unul dintre politicienii cu care te-ai obișnuit – descurcăreți, alunecoși, semidocți cu pretenții, pierdevară și buni-de-gură.

Dimpotrivă, Marian Munteanu este inteligent, bine instruit (inclusiv în străinătate) exact în acele domenii care te ajută la convingerea și manipularea oamenilor (antropologie, științe politice) și a beneficiat de prietenia, poate și mentoratul unora dintre cei mai puternici sau influenți oameni din România (primul șef al SRI după 89, Virgil Măgureanu, de exemplu, dar și Petre Țuțea, Ernest Bernea, Dumitru Stăniloae).

În plus, a fost simbolul unei mișcări pro-libertate și anticomuniste, fără precedent la noi în țară, și a suferit atât de mult pentru ideile lui de atunci, încât și-a luat o bătaie soră cu moartea de la minerii chemați de Ion Iliescu. Iar toate astea îl fac cu atât mai periculos, pentru cei care-l au ca adversar, sau mai atrăgător, pentru cei care-l admiră.

Și dacă nu îți vine să-l iei deloc în serios când

îl vezi cu Dan Puric

alături de el, te sfătuiesc să te mai gândești o dată și să-ți amintești cum

s-au încolonat spre proslăvirea lui Victor Ponta

, sub sloganul: „Mândri că suntem români", tot felul de oameni foarte cunoscuți și iubiți de publicul larg/mainstream, de la Tudor Gheorghe la Radu Beligan sau Helmuth Duckadam.

Râzi tu râzi de Dan Puric, dar omul umple săli la conferințe și adună câte 15 mii de vizualizări, cel puțin, pe YouTube, pe fiecare filmuleț în care îți explică chintesența vieții și alte lucruri adânci care-ți deschid și ție ochii și te fac om înțelept. Așa că publicul acestui gen de naționalism nu e format doar din țărani bătrâni fără smartphone și internet. Acum, alături de Marian Munteanu stau oameni cu notorietate precum pictorul-academician Sorin Dumitrescu, economistul fost europarlamentar Mircea Coșea, cineastul Ioan Cărmăzan, scriitorul George Alexander (devenit notoriu după scandalul Barnevernet-Bodnariu), politologul și economistul Radu Golban (cel care a descoperit o datorie istorică a Germaniei către România) sau fostul procuror Ciprian Nastasiu (în centrul atenției, inclusiv a DNA, ca anchetator al dosarului Omar Hayssam). Și în alianță cu PNȚCD-ul condus de Aurelian Pavelescu. Lista completă, aici.

Alături de ăștia, o spune chiar Marian Munteanu, mai sunt o mulțime de generali și ofițeri – probabil pensionari, întrucât militarii activi nu pot face politică. Și, chiar dacă opțiunea fermă pro-NATO exprimată de generalul (r) Alexandru Grumaz, membru al ANR, este liniștitoare, partidele pline de foști militari nu sunt cele mai democratice nicăieri în lume.

Regula democrației e, mai degrabă, separația netă între politică și armată. Asta dacă nu vrei să trăiești experiența loviturii de stat eșuate din Turcia sau cea a Pakistanului.

A doua avertizare: Alianța Noastră România nu „vânează avioane", nu inventează false probleme precum naționaliștii cu care te-ai obișnuit, cu ungurii care vor să ne ia Ardealul sau americanii/UE care ne deznaționalizează; iar Marian Munteanu nu are, deocamdată, nici violența discursului lui Vadim Tudor, nici conspiraționismul antisemit și antimaghiar al unui Funar, nici stridențele și incoerențele unui Bogdan Diaconu. La originea celor mai ciudate idei politice ale ANR stau cel mai adesea probleme reale și stringente pentru mulți dintre români, dar felul în care sunt disecate aceste probleme, cauzele pe care le identifică și soluțiile pe care le oferă duc discursul într-o zonă de naționalism dubios.

Dar Marian Munteanu neagă cu vehemență treaba asta cu naționalismul, își refuză eticheta de naționalist și susține, sus și tare, că e vorba strict de: patriotism.

Ca să înțelegi și tu mai bine mecanismele ANR și discursul lui Marian Munteanu, mi-am propus să analizez, în detaliu, două dintre cele mai cunoscute idei politice ale partidului: lupta contra latifundiarilor străini și cea contra băncilor străine. Celelalte idei ale programului ANR le găsești pe siteul formațiunii și în emisiunile spre care te-am direcționat deja de-a lungul textului, iar cine e Marian Munteanu și de ce a fost scandal cu candidatura sa la primărie din partea PNL, găsești aici.

Îți mai spun doar o chestie care s-ar putea să te lămurească pe loc: ANR este susținător al inițiativei

Coaliției pentru Familie

și are ca prioritate:

Unul dintre „dezideratele programatice fundamentale" ale partidului este, potrivit programului publicat pe site-ul lor, „restaurarea drepturilor patrimoniale ale cetăţenilor români cu privire la teritoriul naţional; oprirea înstrăinării proprietăţilor agricole, a resurselor solului şi subsolului, recuperarea celor înstrăinate abuziv sau ilegal; oprirea oricăror intervenţii care pun în pericol climatul, apa, resursele naturale şi, în general, mediul înconjurător". „Pescuitul" la ecologiști e evident.

Lupta contra drepturilor străinilor de a deține terenuri în România pare să fie principala preocupare a partidului. „ANR va vota în Parlament doar dacă vor trece prin legislativ câteva proiecte legislative foarte clare: oprirea vânzării, înstrăinării terenurilor agricole (…)", declara Marian Munteanu într-un interviu televizat.

Dar tema nu este nouă, piedicile legale pentru străinii ce vor să cumpere teren agricol la noi au fost ridicate pe rând, întâi pentru firme (din 1998), apoi pentru persoane (în 2014, la presiunea UE). Mai mult, există deja, la inițiativa actualului ministru al Agriculturii, Achim Irimescu, un proiect de lege prin care achiziția de terenuri agricole de către străini va fi drastic îngreunată.

Problema este cumva reală, o arată și un studiu independent: circa 40% din terenul agricol al țării este deținut de străini. Iar liderul ANR are dreptate când spune că românii, fără capital propriu și fără posibilitatea de a lua credite ieftine de la bănci, n-au avut nicio șansă în fața capitalului străin.

Doar că nu văd de ce-ar fi vina străinilor că noi am avut, după comunism, „democrație originală" și economie de tip „a treia cale", ceea ce a întârziat sau a împiedicat formarea de capital românesc, iar băncile au fost devalizate de tot felul de băieți deștepți în cârdășie cu politicienii, în loc să ofere credite celor ce-ar fi fost dispuși să investească în agricultură.

În plus, o astfel de reglementare, dacă e prost făcută, ne face probleme cu Comisia Europeană, deși există o mulțime de țări care restricționează dreptul străinilor de a cumpăra terenuri.

Pe de altă parte, este adevărat că au existat tot felul de retrocedări dubioase, unele strigătoare la cer, numai că de astea se fac vinovate, unde e cazul, exact autoritățile române, de la primării și consilii județene până la oameni din justiție. Nu străinii cu nume nemțești, americane sau imposibil de pronunțat.

Și nu trebuie să te minți singur, că nici acolo unde marii latifundiari sunt români, țăranii nu au o viață prea bună. Un antreprenor în agricultură relata recent că sunt zone unde avem mari fermieri de ani de zile, dar situația la sate nu s-a schimbat, pentru că ăștia angajează foarte puțini oameni, fiindcă sunt tehnologizați, plătesc prost și vând cu adaosuri mici, adică nu aduc bunăstare. Cum s-ar schimba, așadar, situația populației rurale dacă în loc să fie plătită mizerabil de un străin ar primi la fel de puțini bani de la un latifundiar român? Sigur că discursul patriotic îți atinge sufletul, dar trebuie mereu să te gândești, înainte de-a pune ștampila pe buletinul de vot, dacă soluțiile propuse vor aduce bunăstare sau nu.

A doua temă față de care Marian Munteanu a adoptat o poziție tranșantă este cea a creditelor bancare.

Iar ca măsuri de rezolvare, Marian Munteanu propune și, uneori, amenință: „schimbarea conducerii Băncii Naționale, intervenția autorității bancare pentru supravegherea activității băncilor comerciale, care să nu-i mai înșele și să nu-i mai fure pe cetățenii României".

Iarăși, avem de-a face, mai ales în cazul celor ce și-au luat credite în franci elvețieni (CHF), cu o problemă socială gravă. Organizațiile debitorilor spun că mai mult de 30 de oameni și-au pus capăt vieții după ce cursul CHF a crescut la un nivel dublu față de momentul în care s-au împrumutat, și mii de români supraviețiuesc cu greu unor rate împovărătoare.

Dar probleme cu credite în moneda elvețiană sunt peste tot de-a lungul și de-a latul Europei, din Franța până în Ungaria, din Polonia în Cipru, Croația sau Austria. Așa că o interpretare de tipul „băncile străine îi păcălesc pe clienții români" nu pare are sens.

La fel, problemele cu contractele pre-formulate, fără negociere și în care clientul nu are niciun cuvânt de spus, dar și clauze abuzive, au existat peste tot în Europa și în lume, astfel încât Uniunea Europeană a emis mai multe reglementări pentru a opri aceste practici ale băncilor, iar prevederile respective au fost transpuse apoi și în legislația națională.

Așa că e normal ca mulți români să fie supărați pe bănci și bancheri, dar se pare că și rezolvările vin tot de la mult-hulitul Bruxelles.

Și, e bine să nu uiți ce spuneam mai sus: băncile românești s-au purtat la fel cu clienții români, iar sub nasul aceluiași BNR au fost devalizate și băgate în faliment o mulțime de instituții de credit. De fapt, prin astfel de declarații radicale, ANR se înscrie într-o tendință politică destul de răspândită în țările fost-comuniste, de partidele naționaliste și conservatoare precum cele aflate la putere în Ungaria sau Polonia. Iar multe dintre băncile străine sunt conduse, la nivel de CEO sau președinte al CA de români verzi, care n-au nicio jenă să ia șapte piei de pe datornici. Naționalismul economic nu se oprește însă la agricultură și bănci, iar etatismul pare la fel de robust la naționaliști și conservatori precum la progresiștii din USR.

De fapt, nu trebuie să fii cel mai informat om ca să-ți dai seama că nici partidul lui Munteanu nu este foarte conștient de starea de corupție și incompetență în care se zvârcolesc cele mai multe instituții ale statului. La fel ca Nicușor Dan și al lui USR, liderul ANR propune „susţinerea muncii şi a iniţiativei româneşti, printr-un parteneriat puternic între stat şi mediul economic". Programul devine și ușor contradictoriu, cel puțin într-o economie de piață, cum România și-a asumat să fie prin tratatul de aderare la UE.

„Alianța va stimula, pe toate căile, crearea unui puternic capital românesc, în condițiile în care statul va păstra în proprietatea sa toate utilitățile și o importantă parte a resurselor", se prevede în program, ceea ce înseamnă că acel capital puternic, românesc, va fi capital al statului, nu al capitaliștilor români.

Așa că, și dacă ANR ar reuși să facă asta, nimic nu te mai poate asigura că „puternicul capital românesc" nu va fi furat sau risipit de un viitor guvern corupt sau incompetent.

Dacă te uiți la ultimii 26 de ani, cei care au furat și acum sunt dovediți de DNA, la fel și cei care au administrat dezastruos țara, au fost români. Dacă vrei să negi asta, atunci poți la fel de bine să intri în logica conspiraționiștilor maladivi: Iliescu n-a fost rău pentru că e țigan sau evreu, Băsescu pentru că ar fi tătar sau Ponta pentru că ar fi albanez, ci fiecare a acționat potrivit propriului caracter și propriilor competențe.

Să dorești „un stat românesc demn și puternic, cu autorități eficiente și loiale patriei noastre, garantând securitatea tuturor cetățenilor săi și respectarea drepturilor și libertăților acestora" nu e destul.

Iar când citesc că „statul îi va asigura Bisericii posibilitatea de a se dedica în mod plenar și în viitor, așa cum a făcut-o în trecutul glorios, binelui națiunii, operelor de caritate și de învățământ, în paralel cu îndeplinirea datoriei sacre de a răspândi, în toate conștiințele, Cuvântul Domnului", mă întreb cu ce-am fi diferiți de Arabia Saudită sau Iran.

Urmărește VICE pe Facebook

Citeșe și alte chestii despre Marian Munteanu:
Tot ce ar trebui să știi despre Marian Munteanu, dacă ți-e lene să citești 10 lucruri pe care nu voiai să le afli niciodată despre Miron Cozma
Mineriada a fost un război civil cu femei mutilate și șurubelnițe înfipte-n picioare