Serialul Daria a fost leacul suprem împotriva cocalarilor în anii '90

La două decenii de la premiera pe MTV a serialului Daria, adolescenta sarcastică a ajuns să reprezinte o grămadă de lucruri pentru o groază de oameni. Ea este etalonul tipelor deștepte, un testament al puterii de inversare a clișeelor de la televizor și un argument bun să nu-ți fie rușine cu ochelarii de vedere. Dar, mai presus de toate, Daria Morgendorffer este una dintre cele mai mărețe arme împotriva băiețelii anilor '90. Un titlu pe care continuă să-l poarte în secolul 21, cu cât a câștigat mai mulți fani, care probabil că nici nu se născuseră în '97.

Ca să fie clar, aici nu e vorba doar de o celebrare. Combaterea sexismului a fost un punct central pentru geneza poveștii Dariei. Anii '90 au reprezentat era pierde-vară, iar momentele culturale definitorii ale generației X includ apariții ale Winonei Ryder ca Lelaina Pierce din Reality Bites, muzica revoluționară din Bikini Kill și practic orice a ieșit din mâna lui Ally Macbeal, o eră explorată prin bărbați. Filmele ca Wayne's World, Bill and Ted's Excellent Adventure și Clerks erau mișto, dar în același timp erau o odă adusă cocalarilor care făceau ce voiau ei, fără să facă vreun efort să se comporte ca niște ființe umane; fumau tone de iarbă și, la final, rămâneau cu tipele pe care le voiau și mai erau considerați și eroi. A avut și MTV versiunea sa pentru trendul ăsta narativ, serialul Beavis and Butthead. Și, chiar dacă n-au ajuns până acolo încât să fie considerați niște eroi, tot sunt considerați niște embleme ale generației apuse. Creațiile lui Mike Judge erau ofrandele supreme aduse culturii macho: cu toate că erau mitocani, proști și dezinteresați, tipii erau considerați fermecători. Și au fost super populari, pentru că erau proiecția cocalarilor, iar restul lumii a intrat în vortexul glumițelor cu bășini.

Dar Judge nu se compară cu Seth McFarlane, iar el și echipa lui de scriitori tineri nu s-au mulțumit cu admirația națională a starurilor imature. Într-un interviu recent pentru VICE, producătorul John Garrett Andrews își aduce aminte cum președintele canalului MTV, Judy McGrath, era îngrijorată că serialul nu avea suficienți „oameni deștepți, femei sau fete". Așa că și-a zis că cineva trebuia să le dea o lecție tipilor ăștia, dar și să introducă egalitatea între sexe și echipa a creat serialul anti Beavis and Butthead.

Aici intră în scenă Daria, „tipa depresivă", personaj descris de Abby Terkuhle, vicepreședinte MTV și director de creație, ca „femeia inteligentă care ar putea fi un contrast pentru fanii metalelor retarde. Rolul ei a fost clar încă de la primele schițe: o prezență feminină care să nu fie obiectificată sexual. Dar după 20 de ani de când Glenn Eichler și Susie Lewis au creat propriul serial al Dariei, care a eclipsat rapid seria originală, a devenit din ce în ce mai clar că ea simbolizează mai mult decât o busolă etică pentru cei doi nătărăi, obsedați de sex.

Înainte, orice femeie deșteaptă care apărea la televizor era considerată o crispată și o frigidă care probabil aștepta să fie invitată la o bere ca să se mai relaxeze și ea. Însă Daria nu doar că se simțea confortabil cu propria inteligență, ci considera asta o calitate ce merita evidențiată în mod constant. Deși era clar că reprezenta o barieră în calea anumitor interacțiuni sociale, deseori inteligența era portretizată ca arma ei secretă în a descoperi și a se amuza de un oraș în care nu se integrase.

Judge a explicat pentru Nerdist intenția cu care a fost creat personajul: „Voiam ca ea să fie cineva care evidențiază cât de prostănaci erau Beavis și Butthead, dar care-i tolera și uneori se amuza pe seama lor. Plus, poate și ea e un pic rebelă, dar în mod evident e mai inteligentă decât ei."

Fără să-i pese, moralista și unidimensionala Mary Sue încerca să controleze pe toată lumea, iar combinația ei de sarcasm tipic adulților și idealism adolescentin era pe vremuri familiar și totodată o sursă de inspirație pentru mulți spectatori tineri. Deși e deseori ignorată sau respinsă de colegii ei, Daria nu e niciodată tristă, ba mai mult e protectivă cu cei din jurul ei, nu dintr-un instinct matern, ci mai mult ca o ființă superioară care se folosește de inteligența ei avansată ca să-i păstreze în viață pe cei involuați.

Chiar și atunci când eforturile ei nu sunt recunoscute, ca atunci când a salvat școala de una singură de sponsorizările dubioase ale corporației Fizz Ed, ea rămâne perseverentă. Iar pentru discursul ăla de absolvire, serios, chiar merită un premiu.  Și chiar dacă nu i-ar plăcea descrierea asta, Daria nu era o fire atât de izolată pe cât insista să pară, ba chiar era interesată de comunitate și de conexiunile dintre oameni, cel puțin a unora.

Multe dintre cele mai interesante momente ale serialului au fost cele care explorau prietenia dintre fete și relațiile dintre surori. Cea mai bună prietenă, Jane Lane nu era un personaj de umplutură, pus acolo doar să aprobe și să poarte pălării drăguțe. Ea își provoca și sprijinea prietena, îi spunea când greșea și o forța să fie mai bună, mai isteață, fără să-i permită să se transforme într-o imitație ieftină a ei.

Cel mai evident exemplu e atunci când Daria se hotărăște să poarte lentile de contact, ceea ce îi declanșează o criză existențială. Jane îi demontează ideea asta, dar nu și sentimentele, ci îi permite să se simtă în siguranță și suficient de iubită cât să-și accepte defectele.

Atunci când între ele intervine un băiat, o prezență masculină cu care se confruntă serialul, cele două nu se ceartă cine să rămână cu el, ci încearcă să se protejeze una pe cealaltă după ce conștientizează că sunt vulnerabile în prezența tipilor. Triunghiurile amoroase din adolescență tind să fie extremiste: o parte este respinsă, iar cealaltă scoate la iveală firea mârșavă și crudă. Dar aici nu vorbim de filmul 10 Things I Hate About You, iar Daria și Jane se pun pe primul loc și reușesc să contureze o dinamică matură între prietene și iubiți. Știi tu, chestia aia pe care o căutăm cu toții pe la 20 de ani.

În timp ce Daria și Jane sunt modele feminine eterne și un cuplu simbolic pentru surori de sânge, Quinn, sora obsedată de băieți și constant abordată de băieți musculoși, îndeplinește un alt rol. Deși are tendința de a-și masca propria inteligență (chiar are așa ceva, vezi episodul Lucky Strike), atunci când se aliază cu sora ei, pe care o prezintă ca pe o rudă îndepărtată de la țară, ea se simte emancipată să confrunte tot rahatul care o acaparează. Deși ele sunt în antiteză în majoritatea timpului, Daria reușește să-i demonstreze lui Quinn cât de valoros e să nu-și cenzureze propriile abilități, nici măcar pentru o întâlnire la Chez Pierre.

În fine, ăsta e un serial care nu doar trece cu brio testul Bechdel, ci îl face irelevant. În mare parte, Daria nici măcar nu stă în opoziția fenomenului macho din comedie, liceul și anii '90: ea pur și simplu nu validează existența culturii masculine.

Importanța a cinci sezoane și două filme depășește granițele orașului Lawndale. Înainte de Daria, nici nu existau în desene femei prezentate atât de dinamic. În timp ce restul televiziunii se trezea din comă datorită Sarei Gilbert din Roseanne, Claire Danes din My So-called Life și orice fată din Buffy, în animație, Lisa Simpsons era singura care ținea piept culturii masculine.

În rest, personajele feminine din desene erau soții prostănace în stilul Hanna Barbera sau femei fatale supra sexualizate ca Aeon Flux. Dar chiar și în comparație cu ele, Daria e cu totul specială: spre deosebire de restul, ea nu e un mini-adult. Chiar dacă citește Kafka și se perindă pe lângă adulți, ea nu încearcă să-i imite. Ea recunoaște defectele lumii adulte și caută nu să se alăture, ci să o depășească. Scopul final aici nu e să fii adult, ci să fii tu însuți.

Daria a fost creată în contrast cu Beavis și Butthead și i-a depășit rapid, ca să materializeze propria bucățică de istorie televizată. Ea a destabilizat figuri de stil adolescentine, liceale, de prietenie și familie. A explorat relațiile și procesul de maturizare cu o tandrețe care nu s-a simțit niciodată siropoasă sau depresivă și a demonstrat că viața interioară a fetelor de liceu poate inspira mai mult decât filme romantice și episoade din Full House.

Datorită ei avem o generație nouă de femei inteligente, dinamice și ciudate în desene, cum sunt Tina Belcher, Lana Kane, Diane Nguyen, Princess Bubblegum și Wendy Testaburger. Nu e rău pentru o fată care voia să fie lăsată în pace, să se uite la Sick Sad World.

Traducere: Diana Pintilie