Logan este cel mai dur și profund film cu super-eroi pe care o să-l vezi anul ăsta

Franciza X-Men a avut multe suișuri și coborâșuri în ultimii ani. Au fost la fel de multe filme proaste pe câte filme bune, așa că nu știu niciodată la ce să mă aștept când apare unul nou.

Dar uite că Logan e punctul culminant al seriei X-Men și e un antidot la multe dintre problemele înrădăcinate adânc în procesele creative din Hollywood și industria jocurilor AAA. Sper ca producătorii de filme și jocuri să rămână cu ceva din el, pentru că are cel puțin câteva caracteristici foarte inspiraționale.

Atenție, urmează spoilere!

Primul lucru pe care îl pot lua producătorii și designerii de jocuri din Logan e mecanismul de construcție a lumii. Filmul nu are momente stătute. Nimeni nu ține vreun monolog în fața camerei despre corporatizarea Americii, despre brutalitatea diviziunii pe clase din lumea din film sau despre extincția aproape tuturor mutanților.

Privitorul înțelege lucrurile astea din conversații sau din context: o limuzină plină de tineri bărbați albi care scandează „S.U.A.! S.U.A.!" în timp ce trec printr-un punct de securitate corporatist sau istoria unui personaj care a fost vânător de mutanți. Nimic nu e explicit, dar nici nu e nevoie. Nu e important să ne spună cineva toată povestea, dar e esențial să o înțelegem ca fundal pentru acțiunile care se vor întâmpla.

Multe jocuri de succes fac greșeala să piardă o grămadă de vreme cu construcția și prezentarea lumii din joc. Destiny a creat o cantitate enormă de informații despre universul jocului care pot fi găsite pe website, în afara jocului. Cred că ideea era ca utilizatorul să poată suplimenta lucrurile pe care le-a auzit în joc cu mai multe informații despre extratereștri, locuri și obiecte întâlnite în Destiny. Dar s-a ajuns ca povestea jocului să nu aibă sens fără informațiile adiționale din online, ceea ce a fost un fail.

Logan îți oferă o ficțiune evocativă fără să trebuiască să suporți explicații chiuitoare. Nu e nevoie să știi totul despre o lume imaginară, iar jocurile precum Hyper Light Drifter au reușit să evoce minunat forma unei lumi fără să îți verse în creier o cantitate imensă de informații cum a făcut seria Star Wars.

Al doilea lucru de învățat din Logan are legătură cu relațiile dintre personaje. Viitorul distopic de după X-Men e unul din care lipsesc aproape toți mutanții. Vezi doar câțiva, iar relația dintre Profesorul X ca tată ratat și Logan ca fiu dezamăgitor domină majoritatea filmului.

Cele două personaje au o relație dezechilibrată, uneori tandră, alteori brutală, iar relația e complicată și mai mult când demența profesorului se accentuează. Fricțiunea dintre cele două personaje nu e una de ură și nici una caracterizată prin diferențe ideologice complete, ca rivalitatea dintre Magneto și Profesorul X. Ambii sunt simpli oameni și au spațiu și timp în film să se enerveze unul pe altul și să-și analizeze viața cu regret.

E o relație similară cu cea dintre Nico Bellic și vărul său Roman în Grand Theft Auto IV. Cele două personaje sunt familiare unul cu altul și au o istorie împreună, așa că se enervează ușor unul pe celălalt. Cum petreci mai mult timp cu un joc decât cu un film, aceste relații devin importante în formarea personajelor.

Când Profesorul X îl repede pe Wolverine, te gândești cum îl sună încontinuu Roman pe jucător la telefon și îl fute la cap să vină să joace bowling. E o oportunitate să înțelegi că relația dintre personaje nu are un scop anume și nici intenții clare. Când două persoane au o istorie împreună, vor vorbi despre o grămadă de alte lucruri în afară de misiunea pe care o au de făcut. Așa înțelegi mai mult despre ele și afli că se cunosc și apreciază și în afara contextului imediat din fața lor.

Al treilea și cel mai important lucru de învățat din Logan e cum să mori. Sau, mai degrabă, cum să îi pui capăt unui personaj iubit și poziției sale în lume. E un lucru foarte dificil. Trăim într-o lume în care proprietatea intelectuală se traduce în bani, iar ideea de a renunța la un personaj ca Wolverine pare sinucigașă.

Același lucru se întâmplă cu toate francizele de jocuri și personajele, Cum îl ucizi pe unul ca Soap McTavish sau Commander Shepard? Cel mai bun răspuns pe care l-au găsit jocurile a fost să o facă într-o manieră grandioasă. Muzica îți taie respirația. Personajul scapă din strânsoarea cuiva sau își dă ultima suflare sau se sacrifică eroic într-un duel pe o navă spațială pe care îl auzi prin radio.

Genul acesta de decese grandioase sunt stereotipice și, de aceea, cam seci. Când un personaj iubit moare grandios din motive abstracte (Dumnezeu, Regina, statul sau altă structură), nu prea ai empatie pentru el. Devine un erou în sens larg.

Logan îți oferă moartea unui personaj iubit într-un context specific. La sfârșitul vieții, Wolverine își dedică viața promisiunii unui viitor mai bun pentru fiica lui și ceilalți copii mutanți. Miza e specifică și are impact asupra personajelor într-un mod direct și emoțional. Asta nu înseamnă că structura e ignorată. Implicațiile la scară largă ale morții eroice sunt palpabile: Viitorul acestei versiuni a universului Marvel sunt copii mexicani eliberați de sistemul violent al complexului industrial farmaceutic, care au optat să iasă din ciclul de violență care a dat naștere unor personaje ca Wolverine.

Când Logan moare, vezi care e miza atât pentru fetița lui, Laura, cât și pentru restul lumii distopice în care am fost introduși. E un viitor al unei lumi care nu arată ca cea în care trăim. Nu e un film care reafirmă paradigmele dominante ale lumii noastre.

Logan îți dă ceva nou într-un cadru familiar al unui film cu supereroi. La fel ca și industria filmului, industria jocurilor adoră să revină mereu la aceleași surse conceptuale până când publicul nu mai reușește să găsească o conexiune. Apoi creează ceva nou. Sper ca Logan să stârnească un val de nou, de prospețime, să funcționeze ca o hartă pentru cei care vor să abordeze un cadru conceptual familiar fără să repete aceleași idei la nesfârșit.

Sau, cel puțin, sper ca Logan să ne învețe să dezvoltăm lumi, să arătăm cum funcționează și apoi să le lăsăm să se stingă.

Urmărește VICE pe Facebook.

Traducere: Oana Maria Zaharia