On & offline: un interviu cu Ryder Ripps

Ryder Ripps are 24 de ani, e artist şi trăieşte la New York. Îşi petrece o mare parte din timp dându-se pe net, unde a reuşit să agregheze câteva comunităti de surferi care-şi focuseză activitatea fie pe (re)search-ul în straturile inferioare ale deepweb-ului, fie pe sondarea creativă a reţelei în încercarea de a dezvolta noi tipuri de dialog vizual.

Este conştient de faptul că atât dead media cât şi media archaeology sunt concepte ce permit extensii şi adaptări, de aceea Ryder a creat în 2009 platforma on-line Internet Archaeology, cu scopul de a explora, recupera şi arhiva artefacte grafice specifice începuturilor culturii on-line. Adică cam tot ce însemna net-ul în anii 90: site-uri Geocities, pagini “Click to Enter” şi “UnderConstruction”, fonturi gen comic sans şi papyrus, background-uri înstelate, Gif-uri animate, intro-uri flash etc. Dap. Exact acele lucruri de care fac mişto astăzi web-designerii, dar care definesc vizual cultura primilor amatori şi online geeks. Dacă ai trait cel puţin un sfert de secol şi te-ai dat pe net, ştii sigur despre ce vorbim, pentru că e exact web-ul din perioada în care aveai conexiune dial-up, jucai Duke Nukem 3D şi răspundeai la asl pls-uri pe mIRC.

Cu

dump.fm-ul, un chat în care se poate face ping pong live prin intermediul imaginilor, este altă poveste. S-a scris despre el că ar fi “noul 4Chan”; unii chiar au ars-o mai flamboaiant şi l-au numit “The Gif Emporium”. Treaba e că, pe dump.fm poţi cunoaşte o groază de artişti din mai toate colţurile lumii şi te poti educa vizual la foc automat. Odată ce ai dat sign in, trebuie sa te pui pe ON, adică să ai viteză de reacţie, ochi bun, chef de căutat pe net şi de shoopat. Şi asta pentru că nu întâmplător Dump.fm-ul este responsabil pentru o mulţime de meme-uri care invadează zilnic netul. Dintre acestea, Deal with it şi sloth goth sunt cele mai vizibile, reuşind să spargă suprafaţa netedă a coloniilor de date corporate, pentru a fi eliberate în fluxurile rss şi indexate de motoarele de căutare.

Pe lângă I.A şi Dump.fm, Ryder lucreză mult şi bine la o serie întreagă de proiecte. Numai în ultimele două luni, lucrările lui au fost expuse la Speed Show-urile din Bucureşti şi New York, la 319 Scholes Gallery N.Y în expoziţia dump.fm/irl, Byob N.Y, dar şi în cadrul expoziţiei Browsing Internet Archaeology, pe care o puteţi vizita, până pe 10 decembrie, la Galeria Atelier 35 din Bucureşti.
Pentru Vice Ro, ne-am întâlnit cu Ryder pe un google doc completat în RT la şase mâini şi am discutat despre I.A & dump.fm, dar şi despre alte proiecte mai vechi şi mai noi, desfăşurate on şi off line. Şi pentru că totul a început, pentru noi, pe la două noaptea, atunci când lipsa țigărilor şi a somnului şi-a spus cuvântul, l-am chestionat asupra câtorva probleme incomode legate de noua generaţie de net conscious artists, pentru ca mai apoi, spre dimineaţă, să aflăm câte ceva despre M.I.A şi despre cum se vede Bucureştiul din New York. Ceea ce a rezultat nu este un interviu tipic, ci mai degrabă un threesome între nişte oameni cărora le plac cam aceleaşi lucruri…

Hei, Ryder

Ştim că este al doilea tău interviu în perioada asta, însă credem că one question-interview-ul lui Rafael nu te-a stresat prea tare. Faza e că răspunsul tău ne-a stărnit curiozitatea şi vrem să vedem cam cum te descurci în mai mult de 140 de caractere.

Matei: Crezi că lucrările tale, atât cele on cât şi cele offline, intră în categoria a ceea ce Ben Davies numea “social media art”? Ştiu că pe Rhizome conceptul ăsta a creat multe controverse… E un concept prea închis pentru ceea ce ce faci tu?
Ryder: În toate lucrările mele încerc să folosesc tool-uri cât mai fresh. Asta implică şi peisajul „social media”, care, deşi mega prezent în rutina zilnică, nu reprezintă decât o parte a mediului on-line. Stau mult pe net şi îmi place să lucrez cu mai tot ce îmi pune astăzi la dispoziţie reţeaua. Cred că, indiferent de domeniul de care aparţii, artistic sau nu, faptul că nu vrei/nu reuşesti să abordezi problematica internetului, echivaleză cu refuzul de a chestiona o realitate a societăţii actuale. Însă o poţi face intenţionat sau din ignoranţă…

Matei: Mda, dar cred că deşi mulţi artişti nu adresează în mod direct aceste probleme, sunt în mod inevitabil influenţati de ce se întâmplă în mediul virtual, chiar daca nu se focusează în mod conştient aspra lui. Mai toţi artiştii o ard pe net astăzi, dar puţini reflectă critic asupra prezenţei lor online.
Care-i faza cu „the sound of facebook”?
Ryder: Am dat întâmplător peste melodia unui cântăreţ grec, Efli Thodi, despre facebook. Deşi nu ştiu boabă de greacă, am reuşit să mă prind cam care era sensul versurilor. Ca şi arta, muzica poate fi foarte elocventă pentru un anumit context istoric sau cultural. O să râdeţi dar cred că muzica folk face chestia asta foarte bine. M-a interesat să documentez modul în care toată isteria asta legată de facebook este receptata în muzica folk. Facebook-ul este un fel de John Henry al zilelor noastre.

Silvia: Hahaha, tare asta cu John Henry! Că tot a venit vorba de un american folk hero, vreau să te întreb cum stă treaba în New York. Ştiu că există câteva centre precum LA, Chicago în SUA, Amsterdam, Berlin şi mai nou Londra şi Atena în Europa, care expun şi promovează o nouă generaţie de artişti. E vorba despre aşa numiţii „net conscious artists.” Există o asemenea scenă în New York şi dacă da cum se dezvoltă aceasta?
Ryder: Încă de la început, oamenii au venit la New York pentru a-şi da un refresh. Presupun că ştii toată povestea cu idealurile lumii noi care s-au transformat ulterior în idealurile comunităţii globale, ale pieţei libere şi ale noilor tehnologii. Net-ul presupune chestii asemănătoare…. Cred că Alexander Hamilton a fost l33t.

Silvia: Da da, ştiu povestea. Toţi o ştim. It’s all politics! Eu am vrut să aflu o chestie simplă: te întrebam dacă artiştii influenţaţi de cultura web lucrează într-o comunitate. Ştiu că Tom Moody, Michelle Ceja sau tineri curatori precum Lindsey Howard trăiesc şi lucrează la New York.
Ryder: „alone together”

Matei:Dă-mi câteva argumente care ar putea justifica adicţia ta pentru net şi câteva care explică necesitatea creării unor spaţii virtuale alternative.
Ryder: Am fost întotdeauna fascinat de modul în care se pot crea comunitaţi pe net pornind de la afinităţile utilizatorilor pentru un anumit tip de conţinut. Mi-am dorit să creez un spaţiu unde conţinutul, în special imaginile, să poată fi diseminat rapid, într-un format mai liber şi mai alert. Un atribut care le lipseşte platformelor de blogging. Ce mă ţine atât de mult pe net este infinita posibilitate de a găsi chestii noi. Nu o ard stalker pe facebook, în schimb sunt obsedat de ideea de a descoperi oameni noi şi content fresh, ca atunci când găseşti ceva neaşteptat de cool în clipurile sugerate de youtube ca related sau atunci când clickezi nesfârşitele şiruri de link-uri din delicious. Cel mai mult apreciez tool-urile prin intermediul cărora poţi accesa nu numai informaţia de tip intrebare-răspuns, deci informaţia pe care o cauti, ci şi informaţia total neasteptată.

Matei: Atât I.A cât şi dump.fm se focusează pe imagini găsite şi web surfing – fie în zona graficii vernaculare fie a conţinutului exotic ori uber fresh – ca moduri de a deschide noi tipuri de conversaţii vizuale. Ce-ţi place să cauţi pe net? Ai cumva patternuri sau motoare de căutare preferate?
Ryder: De obicei urmăresc link-urile postate de alţi oameni. Acum mă axez mai puţin pe căutarile random, ci mai mult pe chestiile obscure care îmi trezesc interesul. jpg4.us e destul de tare în sensul ăsta.

Matei: Cât este de important pentru tine”” în ceea ce priveşte practica artistică?

Ryder: Eh, nu este chiar aşa important. Să ai internetul ca audienţă e destul de ok, până realizezi că cei care te urmăresc sunt tot artişti.

Silvia: Ai senzaţia că ne învârtim într-un cerc închis? M-am gândit de multe ori la chestia asta…
Ryder: Dap.

Matei: Revenind la I.A, de ce ţi se pare necesar să salvezi şi să arhivezi artefactele vizuale ale web-ului vernacular?
Ryder: Acest tip de recuperare şi expunere este menit să readucă la viaţă playground-urile în care mulţi dintre artiştii tineri de astăzi au copilarit şi de care au fost inevitabil influenţaţi. Ar fi foarte tare dacă acest tip de estetică i-ar putea influenţa şi pe alţii într-un fel sau altul A…şi mai e ceva important: web-ul, aşa cum arata el în anii ‘90 şi începutul anilor 2000, începe să dispară…şi împreună cu el toate aceste site-uri personale create de utilizatori. Asta nu înseamnă că sunt un nostalgic al începuturilor internetului sau că imi displac reţele sociale. Cred că lucrurile, în special cele digitale, cărora oamenii le dedică timp, pasiune şi chiar dragoste merită să fie recunoscute şi văzute de către ceilalţi.

Matei: Cred că I.A funcţionează în spiritul unei comunităţi on-line de tip old school, unde un grup de oameni cu interese similare formează ceea ce a fost numit un webring… Crezi că proiectul I.A se mai justifică după urcarea pe torenţi a 900 de giga însumând întreaga arhivă de site-uri Geocities?
Ryder: Eu nu mi-am propus să stochez conţinut ci să-l prezint.

Silvia: Adică exact diferenţa dintre depozit şi arhivă..
Toată povestea asta cu web-ul vernacular a fost teoretizată de Olia Lialina, de Tom Moody şi de încă câţiva oameni din branşă, deci există ceva substrat teoretic pentru proiectul I.A. Ceea ce remarc eu este faptul că abia acum utilizatorii devin conştienţi de existenţa unei istorii a net-ului şi de specificitatea esteticii acelei perioade emergente. A fost necesară o perioadă de tranziţie, apoi de web 2.0 pentru ca, dezlipiţi de istoria asta traită, oamenii să o poată percepe ca atare.
Ryder: Dap. Trecerea timpului a facut posibil ca tot acest conţinut să fie recunoscut şi apoi însuşit. E tare totuşi pentru că ce s-a întâmplat atunci pe web, cu toate paginile acelea de amatori, rămâne un act sincer care poate deschide mai multe direcţii. Grafica veche de pe net nu e ironică sau ceva. Mulţi dintre noi am crescut cu această estetică trash şi acum doar o revendicăm ca parte a experienţei noastre digitale. În pofida încercării de a subordona mediul digital realităţii în cele din urmă acesta a devenit realitate.

Matei: Cum ţi-a venit ideea să faci dump.fm-ul?
Ryder: Am creat conceptul dump.fm la sfârşitul anului 2009 şi am reuşit să-l implementez împreună cu Scott Ostler, la începutul anului 2010. Ca utilizator tumblr, am observat că oamenii foloseau platforma ca o formă rapidă de comunicare a conţinutului. Tumblr a reuşit să extragă log-ul din blog în aşa fel încât nu mai era doar un simplu jurnal, ci şi o modalitate de a te conecta cu ceilalţi. Prin intermediul funcţiilor de reblog şi like utilizatorii aveau posibilitatea de a forma o comunitate pe baza afinităţilor de conţinut. Eu am fost însă dezamăgit de anumite caracteristici ale dashboard-ului, în principal de faptul că acesta funcţiona în continuare ca un blog static şi nu încuraja comunicarea directă. Am creat un spaţiu alternativ în cadrul căruia oamenii să poată disemina informaţia digitală, să comunice live prin imagini şi cuvinte, şi să afle, unii prin intermediul altora, chestii noi.

Matei: Cum ţi se pare că evoluează dump.fm, este aşa cum credeai iniţial că va fi?
Ryder: Este interesant, deoarece nu am intenţionat niciodată să fac din dump.fm un loc de întâlnire pentru artişti, mai degrabă s-a dezvoltat în mod natural aşa, deoarece, în principal, primii care au ars-o pe site îmi erau prieteni. Din punctul ăsta chatul a început să se dezvolte şi să atragă alţi oameni. Eu nu consider dump.fm ca fiind ceva mai mult decât un tool care face posibilă comunicarea prin imagini. Este interesant felul în care lucrurile pot căpăta greutate în funcţie de cei implicaţi. dump.fm nu este un exemplu singular în acest sens. Multe alte site-uri devin cunoscute pentru tot felul de lucruri care se întamplă în cadrul lor prin intermediul utilizatorilor, când de fapt acestea sunt doar niste tool-uri deschise fiecăruia – mă gândesc la YTMND, 4chan, formspring şi myspace. Cred că una dintre cele mai mari provocări pentru a face un site de tipul platformelor sociale este aceea de a construi un brand şi de a-l deschide spre cât mai mulţi utilizatori. Nu trebuie să te îngropi într-un proiect foarte nişat. Probabil că din acest punct de vedere, youtube-ul are cel mai mult succes şi asta pentru că este un forum în totalitate egalitar pentru viduri, unde un clip al lui Justin Beiber cu 400 de milioane de vizionări poate coexista cu filmări ale extremiştilor islamişti care au doar câteva zeci sau sute de vizualizări. La suprafaţă ar putea părea un fenomen natural, dar cu toate aceste nu mai ştiu niciun alt forum public de acest tip.

Silvia: Produce dump-ul ceva bani după un an de existenţă on-line? Ştiu ca la un moment dat apăruseră nişte google ads-uri care însă au dispărut destul de repede…
Ryder: No comment.

Silvia & Matei

Silvia: Brad Troemel scria recent despre această comunitate de artişti Web 2.0 că se va dizolva fără nicio urmă din cauza lipsei de skill-uri teoretice a celor implicaţi. Crezi că există o nevoie acută de suport teoretic pentru ceea ce a fost numit “internet related art scene”?
Ryder: Cred că artiştii trebuie să facă artă iar criticii trebuie să scrie despre asta. Nu am prea multă încrederea în artiştii care vor să o ardă şi teoreticieni…

Silvia: hmm… Eu am o cu totul altă opinie. Mă gândesc la artiştii conceptuali şi la modul în care îşi articulau teoretic lucrările. Toată faza cu dematerializarea obiectului artistic poate nu ar fi fost posibilă fără ca acei artişti să fie şi buni teoreticieni. Pe de altă parte, cel mai relevant exemplu este Beuys, care, fără scrierile sale, şi-ar fi pierdut mult din relevanţa actuală.
Ryder: Beuys nu ar fi atât de relevant fără mitul din spatele personajului…

Silvia: Dupa ce BYOB N.Y a avut loc la o galerie comercială influentă, pot fi ridicate câteva întrebări şi cred ca tu nu eşti deloc străin de ele întrucât lucrarea ta din expoziţie le adreseză într-un mod cât se poate de direct. După ce ai vândut artiştilor implicaţi în show rame virtuale pentru 25 de cenţi, te-ai declarat “cel mai de succes participant deoarece ai reuşit să câştigi cea mai mare sumă de bani.” Adică fix 1.25 $. Asta este tot ce poţi? Există într-adevăr un gap uriaş între aceşti artişti şi piaţa de artă?
Ryder: Net.art-ul dar şi ceea ce facem noi nu este similar “artei reale”. În primul rând, publicul este cu totul altul decât cel al unei galerii de artă. Cea mai mare problemă este că în momentul de faţă nu există patroni pentru asta. Sau există, însă sunt foarte, foarte puţini. Vorbind strict despre net.art, nu prea a reuşit nimeni să facă transferul dinspre net spre obiect, spre obiectualitate. În opinia mea, asta face însă ca lucrările de net.art să fie cu atât mai valoroase. Ele pur şi simplu transcend obiectul. Când colecţionarii cumpără artă contemporană, ei nu cumpără neaparat obiectul, deoarece majoritea lucrărilor pot fi replicate destul de uşor, ci cumpără un certificat care le atestă dreptul de proprietate asupra unei idei. Muzeele ştiu asta, de aceea există. Ce mă atrage pe mine la net.art este că, în definitiv, nu există decât o idee şi o “materializare” virtuală a acesteia. Mă fascinează faptul că internetul are potenţialul de a evidenţia importanţa ideii.

Silvia: Ştiu că Rafael Rozendaal îşi vinde url-urile. Şi nu este singurul care face asta… Deci există modalităţi de a comercializa lucrările, însă este adevărat că, spre deosebire de tine, Rafael produce neen-uri.
Ryder: Poate… Dar Rafael nu îşi câstigă existenţa din asta.

Matei: Ryder, ma întorc puţin asupra ideii de autor şi cred că există câteva probleme de dezbătut aici, pentru că ştii bine că pe net circulă o groază de idei care nu au un autor declarat. Crezi că toată treaba asta ţine mai mult de branding sau, pur şi simplu, de cine revendică o idee sau o imagine? Mă gândesc la modul în care Parker Ito şi-a apropriat imaginea “parked domain girl” şi a transformat-o într-o serie de picturi.
Ryder: Ownership-ul este atât de 2002!

Silvia: În căutarea unor moduri rapide şi ieftine de a expune net.art-ul sau lucrări inspirate de cultura web atât Rafael cât şi Aram au produs noi formate de expoziţii în care lucrările tale au fost mai tot timpul incluse. Crezi că aceste platforme irl pot funcţiona ca alternative la abordările clasice de expunere?
Ryder: Un bun galerist este un liant între oamenii cu bani şi artişti, deci un personaj important de care nu prea poţi face abstracţie. Ar trebui să apară cineva care să-şi asume acest rol şi care să atragă oamenii cu bani în zona noastra. Din această perspectivă, lucrurile sunt încă destul de dificile…

Silvia: Asta e o discuţie lungă şi laborioasă, de exemplu Marisa Olson a început să scrie despre problemele specifice ale colecţionării lucrarilor de net.art acum mai bine de zece ani. Dar cred că artiştii tineri care lucreză cu netul sunt mult mai versatili decât prima generaţie de net.artisti şi par a fi mai interesaţi să expună în galerii; astfel şansele lor de a expune şi de a vinde au crescut… De ceva vreme există şi o serie de platforme on-line care concureza white-cube-ul. Mă refer cu precădere la jstchillin.org şi la thestate.tumblr.com. Ne poţi spune mai multe despre proiectul tău pentru jstchillin?
Ryder: La Stop Internet Time am lucrat împreună cu un bun prieten, pe care îl respect enorm, Jacob Broms Engblom. Sunt două elemente: un clip în care un cub de gheaţă se topeşte în timp ce eu citesc un fel de versiune contemporană a lui Tao Te Ching, şi un “chill view-er” prin intermediul căruia utilizatorii pot browsa netul într-un mod mai relaxat.

Silvia: Cum s-a desfasurat colaborarea cu M.IA? Tipa e super conştientă de puterea reţelei şi ştie cum s-o ardă viral.
Ryder: Este foarte tare să lucrezi cu un artist care înţelege cu adevărat că pentru a fi astăzi în avangardă trebuie să te poziţionezi în avangarda netului. Proiectul meu cu M.I.A este în plină desfăşurare şi sunt foarte entuziasmat de modul în care evoluează.

Silvia: Uuu, de-abia aştept să văd ce mai scoateţi.
Matei: Browsing-Internet Archaeology se întâmplă acum la Galeria Atelier 35 din Bucuresti. Spune-mi repede. Do you know shit about Bucharest?

Ryder

Silvia & Matei

Ryder: lol

Silvia: Hahaa, imi era teamă că imaginea asta o să apară mai devreme sau mai târziu!
Matei: Îţi mulţumim amândoi pentru interviu!

Ryder: Şi eu. l8rs!

(din off)