FYI.

This story is over 5 years old.

locuri parasite

Castelul Wesselenyi, din Sălaj

Curtea domnească e folosită azi ca pistă de karting.
23.8.12

Curtea domnească e folosită azi ca pistă de karting.

Situat în localitatea Jibou, în buricul județului Sălaj, lipsit de orice formă de fortificație cu excepția unor lacăte ruginite la uși, Castelul Wesselenyi mi s-a părut mai mult un palat de vară asemănător cu cele ale politicienilor cocalari din România. Totuși, prin 1779, când a fost făcut ca un simplu castel baroc, sunt sigur că arăta mult mai tare. Construcția lui a durat 30 de ani, pentru că ambii conţi de Wesselenyi care au locuit aici erau mai preocupaţi cu lupta politică şi scandalul, decât cu construcţia.

Publicitate

Castelul Wesselenyi1929, curtea de sud

Sub comuniști a fost lăsat de izbelişte şi şi-a pierdut toate terenurile în faţa Grădinei Botanice Vasile Fati. Este un contrast destul de puternic între cea din urmă care arată superb şi palatul care strânge mucegai. Moşia conţinea o clădire principală cu două nivele, două corpuri secundare, o curte principală cu piscină, grajduri şi multe grădini. În prezent, doar curtea e folosită de un club de copii, ca pistă de karting.

O bătrână din zonă mi-a povestit că locul a fost prădat de nenumărate ori de toată lumea, de la germani fasciști, români comuniști, romi și chiar și de ungurii hortiști care nu prea ţineau la moştenirea istorică. Femeia a avut și ea parte de puțină pradă de la palat. La câteva zile după Revoluție romii din localitate începuseră să rupă toate tablourile din castel ca să facă lemne de foc din ele. Bătrâna i-a convins să-i lase ei pânzele și să ardă doar ramele spunându-le că „vopseaua împute grătarul”. S-a lăudat că încă mai are o pânză de Ştefan Luchian prin casă, dar n-a vrut să mi-o arate.

Tipul ăsta care arăta ca Ion Ţiriac pe steroizi era Contele Miklos Wesselenyi al Doilea. El a luptat împotriva conservatorismului monarhiei de Habsburg  şi pentru eliberarea iobagilor, fiind considerat liderul opoziţiei nobiliare maghiare reformatoare.  Am mai văzut o statuie cu el şi în centrul Zalăului, în care el se uită de sus la un ţăran român. Pentru un monument care comemora faptul că a eliberat ţăranii românii mi s-a părut un pic cam xenofob. Şi nu numai mie, căci statuia a fost târâtă cu boi din soclu şi vandalizată de nenumărate ori înainte de 90. Totuşi mai toţi românii au numai lucruri bune de spus despre de el, pentru că i-a scos din sclavie.

Publicitate

Despre ta-su, Miklos Wesselenyi I, cel care a început castelul, părerile nu mai erau atât de pozitive. Era poreclit „bourul din Jibou,” pentru că sfida orice lege de la cea statală, la cea divină, atacând conţii din vecinătate şi răpind o măicuţă ca să şi-o facă nevastă. Am înţeles şi că puţini români aveau voie în Jibou în acea perioadă. Majoritatea locuiau într-un sat de deal apropiat numit Rona şi trebuiau să străbată Someşul înot ca să ajungă la palat unde lucrau. Ardealul se afla încă sub dominaţie maghiară şi astfel de diferenţieri între etnii se practicau des prin zonă.

Igrasie, urme de incendiu, hălci întregi din balcon lipsă – castelul ăsta le are pe toate.

Cam asta a mai rămas din bucătăria imperială a contelui. Dalele ceramice de pe sobă au fost între primele lucruri prădate. Erau realizate de artişti francezi aduşi acolo special pentru asta, deci probabil făceau mai mult de o pită pe piaţa neagră.

Camera de la demisol era printre puţinele nebaricadate și era plină ochi cu scaune pliante. Probabil contele voia să fie sigur că are pulimea unde să stea când ţinea cuvântări de la balcon.

Sala de bal arăta încă destul de bine în pustietatea ei. Totuşi n-am reuşit să-mi dau seama dacă în jurul uşii ăleia erau rămăşiţe de mozaic sau mucegai.

Piscina castelului a fost transformată o vreme în loc de pelerinaj pentru diverse etnii migratoare care au lăsat acolo tot felul de rămăşiţe arheologice.

Publicitate

Grajdul a fost decopertat cu totul. Din stema contelui n-a mai rămas decât un cal mutilat la care n-au ajuns hoţii, pentru că se ştie că fascişti şi comuniştii nu ştiu să sară.

Deşi e lângă o grădina botanică, labirintul palatului a văzut zile mai bune. Cei care au luat castelul în primire au lăsat nişte cioturi de gard viu ca să-mi pot imagina cum arăta pe vremuri. Mersi, frate.

Leii ăştia sunt cea mai recentă adiţie la castel. Au fost donaţi prin anii ’70 de vecinii noştri unguri. Ei au fost molestaţi oral la Revoluţie, iar acum par panicați constant, ca după un trip prost pe etnobotanice.

La finalul vizitei mele am găsit şi un suvenir, o mirifică lenjerie de pat domnească care mustea a tot felul de miasme nobiliare lăsată chiar pe veranda castelului. Pentru că n-am avut destul sânge albastru în aparat ca s-o ridic, am lăsat-o până la urmă acolo pentru următorul turist norocos.

Citește și despre alte locuri părăsite.