În anii '90 era intens

Arta cu conotații politice și feministe a prosperat în acei ani, iar noi vă arătăm unul dintre cele mai importante capitole ale acestei perioade.

|
22 Iunie 2012, 11:00am

Marlene în studioul ei, 2002.

Am văzut pentru prima dată cu ce se ocupă Marlene McCarty spre finalul anilor ’90: serii de portrete imense de adolescente care-și hăcuiseră mamele, cu tot cu explicații care descriau crimele în cel mai mare detaliu. Fetele erau desenate minuțios cu creioane no.2 și cu pixuri ieftine—genul de rechizite cu care ar iscăli un copil pe spatele unui caiet—iar hainele lor erau transparente, făcându-le să pară ca niște fantome, amenințătoare și vulnerabile în același timp. Erau niște monștri tragici.

Desenele lui Marlene s-au transformat într-o serie criminală de-a binelea: de la adolescente care și-au omorât întreaga familie, la grupuri de fete care și-au omorât un prieten, la evangheliști care și-au omorât copiii (pentru că așa le-a spus Dumnezeu), cât și o serie cu copii surprinși în ipostaze de-o sexualitate înfiorătoare în timp ce se roagă alături de familiile lor sau, mai recent, o serie de cercetători științifici femei alături de maimuțele pe care le studiază (de asemenea cu conotații sexuale).

Description: http://viceland-assets-cdn.vice.com/blogs/ro/wp-includes/js/tinymce/plugins/wordpress/img/trans.gif

Înainte, pe la sfârșitul anilor ’80 și începutul anilor ‘90, lucrările lui Marlene gravitau în jurul textelor, cuprinzând de la pânze de dimensiuni gigantice, pe care erau printate cu cuvinte urâte, până la colaborări cu un colectiv de activiști-SIDA, Gran Fury, alături de care a creat postere iconice reprezentând cupluri inter-rasiale de același sex care se sărută (sub sloganul „Sărutul nu ucide: lăcomia și indiferența, da”), care au rulat pe autobuzele din New York în 1989, spre oroarea turiștilor din Iowa.

Arta cu conotații politice și feministe a prosperat în anii ’90, iar Marlene McCarty este unul dintre cele mai importante capitole ale acestei perioade. Urmează să vă arătăm o selecție a lucrărilor ei de început, alături de câteva reflexii pe care ni le-a oferit pentru fiecare dintre ele.

Am făcut vreo opt picturi/instalații de genul ăsta într-un club pe nume Kulturhaus Palazzo de pe lângă Basel, Elveția, între 1980 și 1982. Aia e o vopsea care se scurge pe bucăți de plastic cu care acoperisem pereții întregii încăperi. Toate trupele central-europene de punk și new-wave cântau acolo: LiLiPUT, Yello, și Der Plan. A fost mișto pentru că eram doar o puștoaică care studia design și acolo mi s-a dat libertatea de a face ce vroiam.

Pe la finalul anilor ‘80 și începutul anilor ‘90 pictam foarte mult text. Alăturam coli termotransferabile pe care le imprimam pe pânze de dimensiuni foarte mari. Ideea era că aceste picturi reprezentau un spațiu masculin iar eu vroiam să subliniez ce se întâmplă atunci când conținutul i se opune. Așa că adoptam o voce feminină prin procesul de transfer, folosind călcătorul, acest instrument al femeii, știți voi.”

Description: http://viceland-assets-cdn.vice.com/blogs/ro/wp-includes/js/tinymce/plugins/wordpress/img/trans.gif

Ini

țial, sculptura originală a lui Robert Indiana spunea LOVE, dar apoi colectivul artistic General Idea a făcut o versiune care spunea AIDS, ceea ce i-a pus pe jar pe membrii Gran Fury, care au considerat că este un mod de a trata criza SIDA, așa că au replicat făcând o altă copie pe care scria RIOT. Răspunsul meu la asta a fost ceva de genul, Oh, doar…FUCK.” Oamenii se jumuleau tot timpul unii pe alții la modul ăsta atunci. În anii ’90 era intens.

Description: http://viceland-assets-cdn.vice.com/blogs/ro/wp-includes/js/tinymce/plugins/wordpress/img/trans.gif

O mare parte din lucrarea asta vorbe

ște despre postură, ca reacție la figurile mitice masculine din artă. Gen ce-ar putea să însemne atunci când o fată spune, ‘Am futut-o pe Madonna,’ și care e potențiala realitate din spatele acestor cuvinte?

Description: http://viceland-assets-cdn.vice.com/blogs/ro/wp-includes/js/tinymce/plugins/wordpress/img/trans.gif

Urlă dacă corpul nu-

ți aparține’—se referăla cine îți deține corpul: tatăl, soțul, statul? Și asta a fost parte din dezbaterea SIDA;cu câte produse farmaceutice ar trebui săt e-ndoape ca să ajungăsă-ți controleze corpul? Am făcut o serie de lucrări care a fost expusă la White Columns în 1990 în care am colectat grămezi întregi de stickere pe care oamenii puteau să le ia apoi. Pe ele scriau chestii de genul ‘I heart fags,’ ‘I brake for queers,’ ‘Pray for RU-486.’ Urmam chiar după Jenny Holzer și Barbara Kruger, care erau peste tot la vremea respectivă. Ele erau atât de îndârjite prin ceea ce sugerau încât eu am încercat să fiu mai amuzantă sau cel puțin mai flexibilă în vocabular. Nu că mi-ar fi ieșit tot timpul. 

Description: http://viceland-assets-cdn.vice.com/blogs/ro/wp-includes/js/tinymce/plugins/wordpress/img/trans.gif

Oh, penisul din porumb. Se nume

ște Colonel. E un știulete de porumb uscat lipit în mijlocul unei pânze. În 1990, istoricul de artă Anna Chave a scris un eseu intitulat Minimalismul și retorica puterii’, în care vorbea despre cum forța minimalismului se regăsește în absența unei voci, însă ea de fapt scria că minimalismul pute de status quo. Eu și Anna împărțeam un panou la Whitney și asta e lucrarea pe care ea a considerat-o ca fiind reprezentativă pentru ceea ce fac eu. Asta a coincis cu ideea ei legată de obiectul mut care vorbește de la sine.

Marea majoritate a textelor pe care le foloseam erau găsite undeva, fie graffiti, fie ceva auzit pe-undeva. Asta se numește Factory Wall in Cincinnati (Zid de fabrica în Cincinnati). Am făcut școala în Cincinnati și chiar am văzut un graffiti cu asta pe zidul unei fabrici, la nivelul pieptului.

Asta e o sculptură făcută pe podea și constă în 15,000 de cutii de chibrituri. Sunt standard, pot fi comandate dintr-un catalog. Pe-o parte au pinup girls, iar pe cealaltăi-am pus săscrie, Am un clitoris atât de mare încât n-am nevoie de pulă.’ O să vedeți că pulă și clitoris sunt scrise de mână. Compania m-a sunat înapoi și mi-au spus, Ummm, avem o problemă. Putem să imprimăm pulă dar nu putem imprima CELĂLALT CUVÂNT.’ Nici nu-ndrăznea să zică clitoris. Am zis OK, luați mecanismul—asta se-ntâmpla pe vremuri—și tăiați pula și clitorisul. Apoi am strâns niște prieteni la mine și le-am scris pe toate de mână.

Ca parte a documentării mele pentru seria ‘Murder Girl’ am vizitat tot felul de locuri în care s-au petrecut crime, pe care le-am desenat. În plus era o scuză foarte bună ca să fac un road trip. Asta a fost cea mai înspăimântătoare casă. A fost casa lui Gina Grant, din South Carolina. Ea era o adolescentă de 14 ani de nota 10, care i-a crăpat capul maică-sii cu un sfeșnic în urma unei certe legate de un băiat pe care Gina îl plăcea. Casa era la capătul unei pante abrupte și odată ce ajungeai acolo ți se părea că ai rămas captiv. Casa în sine îți dădea un sentiment foarte nasol. Am vrut să plec de-acolo repede, dar când am început să urc panta mi s-a oprit mașina. Am luat-o razna.”

Asta e Gina Grant. Mi-am început documentarea doar cu fete care și-au omorât mamele. Vroiam să găsesc situații în care relația dintre mame și fiice, care se presupune a fi de importanță primordială, făcea implozie. Apoi m-am decis să lărgesc sfera de interes în zona fetelor care nu și-au omorât doar mamele, ci și tații sau întreaga familie. Așa că subiectul central a devenit oarecum furia împotriva caracterului domestic, o încercare disperată de eliberare dintr-un mediu structurat impus. Mi-a luat mult să termin desenele și le-am făcut pe toate în creion și pix pentru că îmi place să mă chinui. Când petreci atât de mult timp la un desen te contopești cu el într-un mod anormal.”

Traducere: Iris Opriş