Există un festival de film pentru cei pe care-i excită bicicletele

FYI.

This story is over 5 years old.

18+

Există un festival de film pentru cei pe care-i excită bicicletele

Obiectosexualii suferă la fel de rău ca alte minorităţi sexuale.
19.11.14

Captură din Bitchy Tutorial #2,de Officine Sfera

Genul de porno cu biciclete poate fi înţeles atât la propriu, cât şi la figurat. Sex cu biciclete, sex pe biciclete, sex cu obiecte folosite de biciclişti. „Pedalofilia" îţi oferă posibilităţi nelimitate. Dar puţini au explorat bicicletele şi sexualitata la fel de profund ca Pastorul Phil Sano, fondatorul Festivalului de Film Bike Sm​ut.

„De la începuturile ciclismului, oamenii s-au excitat de la biciclete," mi-a explicat în faţă la Velowood Cyclery, magazinul de bicle din Denverunde s-a ţinut festivalul pe la începutul lunii. Sano, un preot în Biserica lui Hristos pe Bicicletă din Seattle, arată ca David Cross, dacă ar fi jucat în Boogie Nights, şi predică chestii despre sex şi bicle.

Publicitate

Festivalul lui Sano, unde poate trimite oricine filme, a ajuns la a opta ediţie şi a trecit prin Mexic, Canada, Turcia, Germania, Grecia şi pe tot teritoriul SUA. Atât regizorii filmelor, cât şi publicul lor vin din zona queer, au o atitudine pozitivă faţă de sex, dar filmul pare să varieze de la animaţii drăguţe cu romanţe la BDSM hardcore cu lanţuri de bicicletă şi camere de roţi.

Surprinzător, Bike Smut a adunat cei mai mulţi oameni în zone religioase şi conservatoare precum Salt Lake City şi nu în oraşe mai libertine din punct de vedere sexual precum San Francisco. „A apărut o contracultură foarte puternică în rândul celor care au crescut oprimaţi sexual în acele zone, care au respins acest gen de atitudine", mi-a explicat Sano. „Nu prea vin evenimente pro-sex în acea zonă, aşa că trebuie să le caute singuri."

Pentru Sano, Bike Smut nu este doar despre transformarea biclelor în obiect erotic, deşi acest lucru domină evenimentul. El vede biclele ca o cheie spre libertinajul sexual, atât în trecut, cât şi-n zilele noastre. „Sufragiul pentru femei a apărut datorită revoluţiei tehnologice adusă de biciclete," spunea el. „Când femeile voiau să iasă, trebuia să le însoţească cineva, mai ales dacă se duceau la o întâlnire. Erau considerate nefeminine dacă veneau singure pe cal, dar bicicleta a creat o nebuloasă în care puteau merge liber. Nu ştia nimeni ce să creadă despre asta. Au prins atât de bine la femei, că n-a apucat nimeni să le zică că nu se cuvenea să le folosească."

Conform mămicii primului val de feminism, Susan B. Anthony, bicicletele au f​ăcut mai multe pentru emanciparea femeii decât orice altceva." Ubicuitatea lor a îmboldit femeile să renunţe la cadrul metalic de sub rochiile erei victoriene şi la corsete, în favoarea pantalonilor. Deodată, femeile se simţeau atletice şi mobile, puteau să iasă cu mai multe tipuri de bărbaţi şi să se simtă mai puternice din punct de vedere social. „Emanciparea este un lucru foarte sexi", mi-a explicat Sano. E un sentiment care se reflectă în numărul de fotografii erotice cu f​emei pe biciclete făcute la începutul secolului 20.

„Când cobori pe o pantă şi eşti plină de adrenalină, te simţi mai sexi ca niciodată," spune Courtney Helene Linclau, o altă organizatoare a Bike Smut care merge în turneu cu festivalul. „Bicicleta înseamnă putere personală pentru mine, eşti mai puternică în comunitatea ta şi sexualitatea este axată doar pe putere personală."

Publicitate

Sano le permite regizorilor de la Bike Smut să exploreze tema cum vor ei. Anul acesta am văzut totul de la o şa de bicicletă cu un dildo care trecea prin blugii unui bărbat în timp ce se plimba prin oraş la un frizer care răpea şi rădea (în mod sexi) hoţii de biciclete. Unele filme folosesc ciclismul doar ca un preludiu pentru sex, altele consideră bicicleta o parteneră sexuală, o biciuiesc ca pe-o sclavă, se freacă de şaua ei sau se joacă cu spicele roţii peste un penis în erecţie.

Trebuie să face o distincţie dintre fetişizarea unui obiect (în care doar îl foloseşti ca să-ţi dai drumul) şi privirea lui ca pe o entitate în sine care îţi inspiră iubire şi o legătură profundă. Există foarte puţine informaţii ştiinţifice despre „obiectofili" sau „obiectosexuali", oamenii care spun că au relaţii intime cu obiecte. Asta din cauza scepticismului oamenilor de ştiinţă din domeniul sexual şi din cauza modului în care mass-media prezintă obiectofilii ca pe nişte distruşi, şi-i face pe cei care-şi iubesc maşina, podul sau copacul să se teamă să vorbească cu jurnaliştii.

„Se luptă cu aceleaşi probleme cu care se confruntă alte minorităţi sexuale, precum stresul că familia, colegii şi medicii nu-i acceptă aşa cum sunt," explică Dr. Amy Marsh, o sexoloagă care a studiat obiectosexualii. Marsh spune şi că nu vede nicio legătură între obiectofilie şi schizofrenie sau alte traume sexuale, deşi unele se suprapun cu sindromul obsesiv-compulsiv, cu boala Aspberger şi cu autismul.

Publicitate

In eseul ei „Iubirea la Ob​iectosexuali", Marsh a realizat interviuri şi studii cu 21 de membri ai OS International, o grupare formată în 2008 ca să apere cauza obiectosexualilor. Un bărbat transgender a vorbit despre cum a avut mai multe relaţii cu staţii de mixaj sonor, spunea că iubeşte „forma butoanelor şi a faderelor" şi este atras în special de „orice VU-meter, fie unul fluctuant sau unul cu afişaj grafic. Le iubesc forma, mirosul, textura."

„Cea mai tristă relaţie a mea a fost cu o staţie de mixaj dintr-o biserică", adaugă el. „Am fost dat afară din biserică pentru că eram obiectosexual, mi-au spus c-aveam staţia de mixaj în inimă şi nu pe Hristos."

Alt respondent era atras de ele şi avea relaţii cu butoanele de fisheye, dar detesta toate celelalte butoane. „Obiectele mele sunt convenabile şi ieftine, le am mereu cu mine", şi a adăugat că este excitat de „cum se simt pe degetele şi buzele mele. Cum le simt reci pe piele. Senzaţia de putere pe care mi-o dau. Controlul care vine la pachet cu perfecţiunea lor."

Mass-media se agaţă de poveşti cu oameni care se căsătoresc cu perne în japonia sau de englezul care a făcut sex cu peste​ şapte sute de maşini. Când cei de la OS International au aflat că Erika Eiffel s-a măritat cu Turnul Eiffel în 2007, ea a devenit cea mai importantă reprezentată a obiectosexualilor şi a primit nenumărate insulte de la cei care nu gustă faptul că foloseşte cuvântul „căsătorie." După ce Marsh a apărut într-o emisiune de Good Morning America din 2009 despre Eiffel, s-a trezit invitată la tot felul de talk-show-uri creştine conservatoare care voiau să aducă argumentul că „la asta duce legalizarea căsătoriilor între homosexuali."

Deşi Marsh crede că mai sunt multe informaţii ştiinţifice de aflat despre obiectosexualitate, ea a descoperit tot felul de informaţii istorice despre acest fetiş în mitul grec al lui Pygmalion, sculptorul care s-a îndrăgostit de creaţia sa (reprodus în filmul Mannequin al lui Andrew McCarthy din 1987) sau în relaţia dintre Quasimodo şi clopotele sale din Cocoşatul de la Notre Dame: „Le iubea, le mângâia, vorbea cu ele, le înţelegea."

Publicitate

Dacă te excită bicicletele, maşinile, banii sau motocicletele, poţi să zici că practici mecanofilie, care este ilegală în Marea Britanie. Cei care sunt prinşi că fac dragoste cu aparatele lor pot fi condamnaţi şi introduşi într-un registru de infractori sexuali. Poveştile astea sunt preluate de tabloide britanice şi devin singura referinţă a publicului în legătură cu obiectosexuali. În 2007, într-un hostel britanic, a intrat femeia de serviciu peste un tip care-şi „mişca şoldurile înainte şi înapoi pe lângă biclă, ca să simuleze sexul." Tipul a fost arestat şi a recunoscut că este vinovat de „deranjarea  păcii printr-o purtare anormală, agravată de faptul că era sexuală." A fost condamnat la trei ani, cu eliberare condiţionată.

Marsh crede că, atunci când vine vorba de sexul cu obiecte, dar şi când vorbim în general de sexualitate, „e plin de zone gri. Pe de o parte ai oamenii care folosesc vibratoare, apoi ai oamenii care-şi fetişizează obiectele şi care-s undeva la mijloc şi, la celălalt capăt ai oamenii care simt că au relaţii complexe cu obiectele."

Unele dintre filmele difuzate la Bike Smut în Denver conţineau teme legate de obiectofilie, dar evenimentul în sine aruncă o plasă în oceanul sexualităţii. Evenimentul poate fi comparat cu un festival de filme proaste, unde publicul huiduie, face mişto, râde de personajele de pe ecran, dar o face cu drag şi c-o anumită politeţe.

„Mă bucur că Bike Smut Festival evidenţiază aspectele feminine ale culturii şi încurajează comunităţile queer şi trans," mi-a spus Donna Matrix, o localnică care merge la acest eveniment de ani de zile.

„Unele dintre primele mele experienţe cu BDSM au fost cu lacăte U-lock şi tuburi de biclă," a adăugat. „Mă excită să-mi văd mâinile acoperite cu unsoare de la biclă, să-i simt mirosul. Şi uneori aproape c-am avut orgasm de la vibraţiile care treceau prin şa în turele miştor."

Traducere: Mihai Popescu

Citeşte mai multe despre sexul cu obiecte:
Po​ţi avea orgasm cu obiecte improvizate? ​Obiecte dubioase de la care oame​nii au orgasm ​Lucruri pe care le-am pescuti din fun​durile oamenilor