Petrecerea TV a lui Julian Assange

În ianuarie, directorul Wikileaks Julian Assange a anunțat planeta Pământ că va găzdui propria emisiune TV. Conștienți că e de datoria lor să asigure libertatea informației (aprobată de Kremlin), cei de la Russia Today au preluat franciza, iar ieri s-a difuzat primul episod din emisiunea lui Assange, The World of Tomorrow, pe un canal de televiziune obscur și pe internet. Iată cum a decurs.

„Sunt Julian Assange”, campionul cărunt și blînd al libertății, „editorul Wikileaks”. În fundal se aude instrumentalul dubstep al piesei MIA. Prevestitoare de rău? Bineînțeles. E sunetul dușmanilor, sau al CIA, sau al FBI și al femeilor nenorocite care nu-l lasă să-și exprime dragostea pentru ele. Cum arată dușmanii?

Au formă de femeie, evident! O femeie însoțită de steagul american. Dar nu vă faceți griji, Julian nu se predă. Poate că părinții voștri, complexul lor militar-industrial și legile referitoare la abuzul sexual din Suedia sunt împotriva lui, dar oamenii nu sunt.

Suntem cei 99%? Nu, prietene; Julian e cei 99%. De fapt, chiar seamănă cu masca asta, nu? Presupun că Julian a purtat-o atâta timp încât trăsăturile au început să i se modeleze după ea, ca un tipar (ironic) al opresiunii.

Julian schițează viziunea emisiunii la cafea în timp ce vorbește despre personalitatea incendiară care va apărea în acest mărețprim episod. Intervievatul lui discută cu el dintr-o „locație secretă în Liban” și e „una dintre cele mai extraordinare personalități din Orientul Mijlociu” care „a luptat în multe conflicte armate cu Israelul” (Huo, Israel!).

Acestui om, Julian îi adresează o singură întrebare: „De ce milioane de oameni îl numesc un luptător pentru libertate, iar alte milioane îl consideră un terorist?” Bună dimineața! Bine ați venit la politica pentru începători! Iată, astăzi am descoperit perspectivele diferite! Pentru a aprofunda subiectul, să răsfoim câteva eseuri grozave scrise de adolescenți pentru școală: „Stalin: Om sau monstru?”, „Churchill: Legendă sau răufăcător?”, „Roosevelt: Lider onorabil sau nenorocit?”

Iată prima imagine cu invitatul nostru, liderul Hezbollah Hassan Nasrallah, care oferă Occidentului primul său interviu în șase ani. Ce zici de asta, Guardian?

Camere, calculatoare, bărbați cu căști: avem de-a face cu un interviu modern, așa că scoate-ți cravata, înfumuratule și șterge-ți cerneala de ziar de pe degete, nu știi că ne aflăm în 2012? Julian dă startul cu trei întrebări imense în legătură cu Israel și Palestina, toate lansate deodată. Nasrallah se străduiește să răspundă cât mai bine, vorbește despre ocuparea ilegală a Palestinei, despre masacrele comise de armata israeliană și dorința lui de a locui într-un stat pacifist. Vorbește în arabă, în timp ce un translator bâlbâit se chinuie să facă față discuției.

Da, da ,da, bine, Hassan…(își înăbușește un căscat). Discuția îl adoarme pe Julian. După două minute, e gata să aducă iar în conversație Wikileaks, care a dezvăluit unele obiceiuri corupte ale suporterilor Hezbollah. Nasrallah explică calm că informațiile nu sunt corecte și că fac parte dintr-un război dus de presă împotriva lor. Chicotește un pic, vorbind despre noii suporteri bogați ai Hezbollah. Bogătanii ăia nu au nicio treabă cu realitatea.

Omule, parcă trebuia să mă susții! Puțin uimit de refuzul lui Nasrallah de a accepta că Wikileaks a dezvăluit corupția din partidul său, Julian trece la lucruri serioase: Siria. Vrea să știe de ce Hezbollah nu susține schimbarea în Siria? De ce e de partea criminalului de Assad?

Să nu uităm că avem doi ochi! Așa trebuie să privim situația din Siria, spune omul nostru din locația lui secretă din Liban, indicându-ne unde se află ochii, în caz că noi nu ne uităm prea des în oglindă pentru că ni se pare că fac parte dintr-o mare conspirație. Trebuie să înțelegem că Assad e rău, dar, evident, e și bun, pentru că el vrea să-și ajute țara, domnule, vrea să facă tot felul de reforme radicale, dar îl împiedică opoziția, care nu vorbește cu el. Bietul Assad, probabil că poporul sirian nu reușește să-l audă din cauza caselor care explodează în jurul lor și a rudelor care plâng.

Show-ul devine atât de plictisitor încât cu greu mai poate fi numit show, astfel încât Assange se gândește să-l întrebe pe Nasrallah despre copilărie. Ce emoționant. Julian e Oprah și Piers Morgan în același timp: doi în unul. „Am copilărit într-o zonă foarte săracă,” își amintește Nasrallah. Ochii lui Julian se închid, în timp ce e transportat înapoi în timp la ferma de ananas unde a crescut în Horseshoe Bay, Queensland, Australia. Aproape că simte pe limbă gustul vibrant al ananasului. O, dacă ar putea fi băiețel din nou, să lase în urmă toată lumea asta a libertății și a secretelor…

Deodată își dă seama că emisiunea are nevoie și de hohote de râs, nu doar de lacrimi, așa că își roagă invitatul să spună o glumă.

Ah, ce glumă grozavă! Cum mai râdem noi doi. Iată-ne, doi titani ai libertății, doborâți de nedreptăți, și totuși râdem. Îmi povestești despre cum se folosește pluralul la israeliți și îmi dau seama că asta n-o să ajute Wikileaks prea tare, așa că e momentul potrivit să te întreb de ce crezi în „conceptul totalitarist de Dumnezeu.”

Pentru că e acolo sus. Iată un răspuns mai mult decât satisfăcător.

Interviul a luat sfârșit, iar Julian își înhață interpreții de încheietura mâinii. E un gest drăgălaș și ciudat. Interpreții glumesc în arabă cu Nasrallah. Nu ni se traduce ce spun.

Cine a făcut emisiunea? Vă pișăm în gură! Credeți că ne puteți prinde? Niciodată! Curge genericul. Toată lumea e anonimă.

Mai puțin Julian Assange, care deține copyrightul.

Urmăriți-l pe Oscar pe Twitter: @oscarrickettnow

Traducere: Oana Maria Zaharia