Opt motive pentru care Bucureşti e un oraş nasol

Sunt sigur că nu-s singurul care are o problemă cu oraşul ăsta.

|
09 aprilie 2014, 2:31pm

Un medic american care vizita Bucureștiul în 1854 spunea despre capitală: „Niciodată n-am văzut luxul și lipsa, frumusețea și urâtul, mândria și sărăcia puse într-un așa de izbitor contrast." Iar eu nu simt că situația s-ar fi schimbat foarte mult de atunci.

M-am născut aici și am avut norocul să văd ambele extreme financiare ale orașului, căci am copilărit ba în cartierul Bucureștii Noi, ba în Aviatorilor, deși diferența reală dintre cele două nu mi s-a părut niciodată una prea mare. În primul cartier, dacă dădeai o minge peste gard, ți-o fura vecinul pseudointerlop, în al doilea ți-o înțepa cu un cuțit vreun securist bătrân. Adică rămâneai oricum fără ea, pentru că oamenii erau de căcat.

Cum sunt sigur că nu-s singurul care are o problemă cu oraşul ăsta, m-am gândit să enumăr punctual ce mă roade pe mine în fiecare zi de vieţuire p-aci.

INFRASTRUCTURA E O GLUMĂ PROASTĂ NĂSCUTĂ DIN OBSESIA PARVENITĂ DE A AVEA CÂT MAI MULTE MAŞINI

Foto: Mircea Topoleanu

Unii parveniți se etalează printr-un Macbook nou, ultimul smartphone sau o semicursieră de două mii de euro. Dar majoritatea românilor se etalează în maşini, că nu degeaba suntem pe locul trei în UE la înmatriculări şi nicăieri nu se vede asta mai bine ca-n traficul sufocant din capitală.

Din păcate, de aici se naşte un ciclu vicios. Noi luăm din ce în ce mai multe maşini, ceea ce creează o nevoie puternică pentru drumuri mai largi, mai puţine treceri pentru pietoni şi mai multe locuri de parcare. Lărgirea drumurilor, construcţia pasajelor, fluidizarea traficului prin eliminarea trecerilor şi montarea unor pasarele fac mai dificil accesul pietonilor şi îi obligă ori să-şi ia maşini, ori să folosească transportul în comun. Dar tot traficul ăsta congestionat face RATB-ul foarte greoi şi neprofitabil, ceea ce a făcut instituţia să mai scadă numărul de maşini, ca să evite falimentul.

Citește și Locurile bântuite din Bucureşti sunt bune de beţii

Colac peste pupăză, apar şi cei care vor piste de bicicletă, imposibil de creat pe stradă într-un mod funcţional, aşa că au fost puse pe alocuri pe trotuarele care erau şi aşa aglomerate de tot felul de tonete şi tarabe.

Toate astea te obligă să-ţi bagi picioarele şi să recurgi tot la maşină. Şi din toată combinaţia autorităţile se bucură de banii din înmatriculări, taxe de mediu, roviniete şi mai mângâie pe spate şi Renault, ca să nu se mute din Mioveni în Tanger.

CENTRUL ISTORIC E UN MARE RAHAT ÎN POLEIALĂ, CARE NU SPUNE DESPRE NOI DECÂT CĂ NU NE SUPORTĂM CARTIERELE

Foto: Andu Simion

Bucureștiul a fost dintotdeauna un paradis al formelor fără fond, „micul Paris" cu negustorii străini din Lipscani, dar cu fundația înfiptă adânc în niște mahalale insalubre și colorate, care în ciuda nevoii noastre rasiste de a le popula cu romi şi evrei, erau locuite preponderent români. De-asta mi se pare ironic că nici în prezent, când s-ar zice că ne-am europenizat şi destupat la minte, lucrurile nu se schimbă.

Oraşele ca Bucureşti (dar şi ca Sibiu, în care am locuit câteva luni) se remarcă prin nişte centre istorice care per total arată bine. Sunt renovate parţial pe bani publici, parţial pe banii unor patronate locale ca să atragă turişti străini şi funcţionează al naibii de bine. Toţi străinezii care vin s-o frece prin capitală pleacă acasă bucuroşi de petrecerile până la șapte dimineaţa, de alcoolul şi ţigările ieftine şi de femeile care nu au pretenţii financiare mari.

Din păcate, restul oraşului nu pare să depăşească mizeria aia post-industrială în care l-a lăsat Ceauşescu. Aşa ajungem în situaţia escapistă în care toţi ne strângem în centrul oraşului ca să uităm că acasă tocmai ne-a inundat vecina de deasupra sau că nebunul de la etajul trei iese în pula goală când duce gunoiul.

CÂND ZICI „SPORT" OAMENII ÎNŢELEG AUTOMAT „FOTBAL"

Stadionul polo din Giulești, foto: Alex Iacob. Citește tot articolul aici.

Să fim serioşi, în Bucureşti nu există sport în afară de miuţa. S-a încercat o vreme cu rugby, dar moda a murit destul rapid în lipsa unor investiţii serioase de la stat. Singurul stadion de hochei s-a închis, deşi e un sport în care românii fac performanţă internaţională. În bazinele de la Ştrandul Tineretului în care eu am făcut polo şi în care alţii făceau sărituri, zac acum animatoare, pentru că-i club de housăreală. Terenurile pe care jucam tenis au devenit uşor-uşor localuri de manelari. Şi cam asta e direcţia în care se vor duce probabil toate asociaţiile sportive care nu au un patron care s-o ardă zilnic prin Click.

EXISTĂ DOAR CULTURĂ ŞI CONTRACULTURĂ DE MASĂ

Ai văzut vreun bar de rockeri în ultimii patru ani care să nu fi devenit un lounge experimental hip? Ai văzut vreuna din speluncile alea din Pantelimon și Colentina în care se încercau lupte de rap prin anii '90, care să nu se fi transformat în cazinou cu păcănele?

Citește și Tatuatorii din Bucureşti ne arată primele tatuaje făcute pe ei, cu pantalonii în vine

Nici eu. Deși când eram mic existau zeci de subculturi (rapperi, rockeri, punkeri, emo, folkiști, minimaliști, houseri), acum nu prea mai ai de ales decât între a fi cocalar sau hipster. Știu că tu nu te consideri nici nici, dar crede-mă pe cuvânt că restul oamenilor te încadrează în una din astea două. Și nici măcar nu e vorba de ce muzică asculți sau cum te îmbraci, că de când se tund și se îmbracă toți cocalarii ca Smiley, e greu să faci diferența așa.

E vorba despre ce gen de român ești, unul care se laudă cu cât de bogat, periculos și malac este sau unul care se lăfăie că este un om cultura, creativ și cosmopolit, deși amândouă sunt la fel de lipsite de substanță. Cu toate astea, o să prefer mereu ultima categorie primei, pentru că fiecare ban băgat într-un produs cultural prost, înseamnă un sfert de ban care o să se scurgă pe un produs cultural care-mi place și mie.

BICICLIȘTII „CIVILIZAŢI" NU DIFERĂ CU MULT DE COCALARII DE CARE FAC MIŞTO

Foto: Mircea Topoleanu

Moda ciclismului a prins la noi după ce românii au ieșit mai des din țară și au văzut orașe precum Amsterdam și Copenhaga, unde bicicleta a ajuns de-a lungul multor decenii de civilizaţie şi restructurări principalul mijloc de transport în comun. Până atunci era doar un sport de agrement pe care oamenii îl practicau în parcuri, dar acum a devenit pentru unii un stil de viață.

Am cunoștințe care vorbesc despre cum ar merge peste tot pe bicicletă mai mult decât merg cu adevărat pe ea. Ştiu şi oameni care nu ştiu să pedaleze, dar fac gură că vor pistă ca-n Olanda. Și așa am ajuns să avem cicliști care se îmbracă în echipament scump de Tour de France, ca să facă un tur de Herăstrău, pe care taică-miu îl făcea cu un Pegas lipit cu gumă de mestecat în jumătate din timpul lor.

Citește și M-am prefăcut că-s turist străin în București și mi-a trecut viața prin fața ochilor

Aşa am ajuns în situaţia ca eu, ca pieton, să-i consider la fel de mitocani pe cicliştii din București ca pe şoferi. Pe Ștefan cel Mare prind aproape zilnic un ciclist „european" care înjură pietonii că merg pe banda lui, când de fapt ei n-au pe unde căcat s-o ia, că tot restul trotuarului e ocupat de mașini. La ieșirea de metrou de la Aviatorilor, unde pista trece chiar prin fața scărilor, se întâmplă să mai intre câte un Lance Armstrong pe Algocalmin în mine. Și mereu înjură ca la gura cortului, mânca-i-ar tata de civilizați.

Curând o să mi se pară social acceptabil ca atât timp cât tu faci ca toți dracii că eu calc pe pista ta, când n-am pe unde să merg, să te înjur și să te huidui și eu pe tine de fiecare dată când ieși cu un milimetru de pe pistă sau mergi pe alt sens decât ăla pictat pe ea.

TAXIMETRIŞTII BUCUREŞTENI MI SE PAR LA FEL DE RĂI CA TORŢIONARII

Foto: Paula Rusu

Am mers prin multe orașe din țară, dar n-am întâlnit oameni mai agresivi ca taximetriștii din București. De la faptul că avansează mereu peste trecerea de pietoni ca să te intimedeze să te grăbești, deși ești pe verde, la ăla că nu prea respectă absolut nicio lege în trafic, mie mi se par o plagă mai mare asupra orașului decât maidanezii.

Nu e vorba doar de stilul de a conduce, ci și de faptul că au mereu ambiția să te șmecherească. O cotesc pe niște drumuri care n-au nicio treabă cu destinația ta, manglesc orice uiți în mașina lor şi spun că a fost furat de alt client. Dar favorita mea e faza aia când se fac că n-au mărunți, ca să le lași mai mulți bani.

A, și bat în grup ca mahării din curtea școlii. Un amic și-a luat-o de la patru taximetriști că i-a trântit ușa unuia care nu voia să-l ia pe distanță scurtă, altul și-a luat-o de la doi că n-aveau mărunți și nu voia să le lase 50 de lei pe un drum de 25.

Știu, nu-i frumos să generalizăm. Sunt sigur c-ai nimerit odată un taximetrist super, care ți-a spus glume porcoase cu politicieni și ți-a arătat un non-stop de care nu știai, dar excepțiile confirmă regula. Așa poți să zici și că torționarii din penitenciarele comuniste erau oameni simpatici, doar l-ai văzut pe Vișinescu ăla ce vioi era la TV, dar asta nu schimbă cu nimic că meseria lui era un afront la adresa umanităţii.

NIMENI NU RESPECTĂ LEGEA, DAR TOŢI NE PLÂNGEM

Fotografie de Ștefan Munteanu

Lista de categorii umane poate continua, pentru că în esenţă nimeni nu respectă legea în Bucureşti. Sigur ai o trecere de pietoni la tine în cartier care e atât de prost sincronizată, că eşti mai sigur dacă treci pe roşu, decât când se face verde. Lângă casa mea e cea de pe Kiseleff, unde moare anual o studentă pentru că traversa pe verde.

Din situaţii d-astea învăţăm toţi să funcţionăm distopic: traversăm când vedem ocazia, aruncăm gunoiul pe jos când nu găsim tomberoane, doar pentru că ne e lene să-l ţinem în buzunar și intrăm la intimidare în pietoni, ca să-i speriem să ne facă loc.

Pe urmă ne căcăm pe noi pe Facebook şi la proteste de cât de siniştri sunt politicienii şi ce civilizaţi suntem noi, când de fapt diferenţa de plămadă dintre noi şi ei se măsoară doar în circumstanţe, că nu diferim cu nimic de ei nici la capitolul mitocănie, nici la cel de ipocrizie.

TOATĂ LUMEA URĂŞTE PE TOATĂ LUMEA

Foto: Mircea Topoleanu

Ura gratuită curge liber prin Bucureşti şi asta o să se vadă probabil şi-n comentariile acestui articol. Una dintre primele mele amintiri la o şcoală generală de elită din Bucureşti este despre colegii care veneau cu şofer la ore și verificau etichetele la tricouri, ca să ştie care-s săracii cu care să nu vorbească. Tot de la ăia auzeam tot felul de mizerii despre oamenii din „Provincie." Stereotipurile clasice de tipul „moldoveni beţivi leneşi" şi „ardelenii monotoni şi aroganţi" au continuat să se propage şi în liceu, chit că se voia unul cosmopolit şi open-minded.

Citește și Poveştile ciudate ale băieţilor care livrează mâncare, din Bucureşti

În facultate, când am cunoscut o droaie de oameni din alte zone, am confruntat prejudecăţile mele cu ale lor și am văzut că erau al naibii de asemănătoare. De atunci, mă tot fascinează că-s oameni care au o vârstă şi încă se lasă duşi de o mentalitate de genul ăsta. Şi că mă trezesc la masă cu oameni care s-au mutat în Bucureşti acum 15 ani, dar încă-mi vorbesc despre „miticii agramaţi şi cocalari."

Xenofobia aia tipic naţionalistă nu se aplică la noi doar la nivel de ţară, ci şi de regiune istorică, oraş sau sat. Mă gândesc că la un moment dat o să ajungem să ne discriminăm reciproc chiar şi pe bază de sectoare ale oraşului, că ş-aşa deja o facem între centrul şi periferie.

TRĂIM RUPŢI DE REALITATEA ŢĂRII

Fotografie de Ștefan Munteanu

Bucureşteanul de rând trăieşte într-o bulă. El nu se uită la televizor, aşa că are impresia că nici alţii nu o fac, iar Libertatea, Click şi Antenele îşi inventează audienţele şi tirajele alea imense. Îşi ia informaţia de la un număr de personalităţi şi site-uri şi presupune că toţi ceilalţi fac la fel. A făcut un concediu în Austria sau măcar în Grecia, deci se simte cetăţean al lumii şi nu înţelege habotnicia şi antieuropenismul extremiştilor de dreapta de la noi. Se consideră o elită intelectuală chiar şi raportat la alţii care gândesc ca el. Se poartă cât de cât civilizat după propria-i definiţie şi vrea ca şi alţii să facă la fel. Îşi pune probleme de protecţia mediului, de modificarea abuzivă a unei legi şi crede că astea-s problemele generale ale românilor. Dar nu sunt. Sunt problemele unei minorităţi, să-i zicem una de câteva sute de mii de oameni

Asta nu prea înseamnă nimic raportat la cei 730 de mii de şomeri (unde cifra-i probabil dublă, că-i greu să iei şomaj la noi) sau la cei 5,48 de milioane de pensionari. Şi ăia votează, frate, îţi decid ţie viitorul. Până nu înveţi să priveşti un pic în afara bulei tale şi să vezi că nu prea obţii nimic dacă te izolezi în dimensiunea ta de buzunar, unde inorogii se băs buchete de zambile, Bucureştiul o să rămână doar un oraş unde se fac bani frumoşi, că deciziile electorale şi culturale tot cu sacoşile partidelor o să se ia.

În ciuda tuturor celor spuse, nu aş fi vrut să fi crescut în niciun alt oraş european. Eu încă cred că de la București poate veni schimbarea în țară, dacă e să vină vreodată. Da, ştiu, sunt doar iluziile mele de mitic cocalar.

Urmărește VICE pe Facebook

Citește mai multe despre orașe nasoale:
11 motive pentru care Timișoara e un oraș nasol
8 motive pentru care Cluj-Napoca e un oraș nasol
10 motive pentru care Galaţi e un oraş nasol

Mai multe de la VICE
Site-uri VICE