FYI.

This story is over 5 years old.

Chestii

Al Treilea Război Mondial a început deja pe internet

Marile puteri, după ce şi-au făcut încălzirea în Siria, simt nevoia să-şi zburlească ameninţător frizurile în Balcani.
29.5.14

De ceva vreme, în Ucraina se petrec nişte chestii care, în România şi aiurea, dau suficiente frisoane conceptului de „stabilitate regională". Asta pentru că marile puteri, după ce şi-au făcut încălzirea în Siria, simt nevoia să-şi zburlească ameninţător frizurile în Balcani. Tensiunile au escaladat la un asemenea nivel, că Laponia, de-ar fi o asemenea putere, şi-ar oferi de bunăvoie propria paletă de sancţiuni, împiedicându-l pe Dear Santa să mai dea cadouri copiilor cuminţi din Rusia sau UE.

Însă, lucrul cel mai important şi îmbucurător totodată, este că, laolaltă cu ele, oamenii simpli se implică în soluţionarea crizei, oferind arsenalul personal de argumente imbatabile cu privire la „ce ar trebui să facă UE, SUA, Putin, Băse & Co".

Publicitate

Nimic nu e mai amuzantdecât să urmăreşti agitaţia şi patima care-i animă pe unii în legătură cu acest subiect. Şi asta pentru că atitudinea utilizatorului de facebook care intră în pielea cetăţeanului responsabil, preocupat de provocările geopolitice ale mediului înconjurător, e o sursă inepuizabilă de bună dispoziţie.

E de notorietate că Henry Kissinger, poate cel mai renumit specialist în relaţiile internaţionale care a ocupat funcţia de secretar de stat al SUA (1973-1977), s-a confruntat cu probleme serioase în implementarea viziunii sale de realpolitik atât la el acasă, cât şi în afară, în special în relaţia cu Rusia, şi că bună parte din teoriile abordate de el în cărţi s-au lovit de ineficiență când a fost în postura de a le pune în practică.

Să fie, însă, acest eşec un impediment pentru internauţi?

Neah.

Ei îi sfătuiesc pe Hollande şi pe Merkel, ştiu unde dă cu bâta-n baltă Obama şi de ce e forţos Putin, îl trag pe Băsescu de urechi, se stropşesc indignaţi la Rogozin şi-l fac albie de porci pe Ianukovici.

Nimeni nu scapă de urgia verdictelor lor ferme şi definitive.

În media online autohtonă, spiritele s-au aprins atât de puternic, că unii bloggeri ar fi gata să-şi toarne smoală-n cap. Îşi aruncă acuzaţii grave, îşi reproşează unii altora că-s comunişti, trădători, slugi ale capitaliştilor, sclavi ai corporaţiilor, intelectuali de doi bani, marxişti imberbi, neofascişti, pupicurişti, decerebraţi etc…

Publicitate

Care e miza? te-ntrebi. De unde-atâta înverşunare?

Paradoxul este că mulţi o lălăie de pe o zi pe alta şi nu-s nici pe departe la fel de tari în clanţă, să zicem cu şeful lor, la serviciu, pe cât de hotărâţi şi de intransigenţi sunt cu preşedinţii statelor din G8. Şi nu mint. Dacă i-ai urmări la job, i-ai observa cum dimineaţa, cuminţi, politicoşi şi zâmbitori, îşi fac treaba cu mult zel şi nimic nu-i deranjează. Cum, dacă li s-ar cere să stea două ore peste program, n-ar comenta. Sau cum, dacă li s-ar tăia salariile, ar înţelege.

Apoi, îndată ce ajung acasă şi se instalează în faţa tastaturii, redevin justiţiarii planetei. P-ăştia (Obama, Cameron, Merkel, Putin), tu-le muma-n cur, imediat îi pun la punct şi s-apucă să le explice ei câteva, că d-aia, bă, cretinilor, în Ucraina nu ştiu ce şi d-aia în Crimeea nu ştiu cum, fiindcă… şi-i lămuresc ei doct. Apoi, ca din întâmplare, citesc la altul că, dimpotrivă, în Ucraina nu ştiu ce şi în Crimeea nu ştiu cum din motive exact opuse celor pe care le-au evidenţiat ei cu atâta limpezime. Să le cadă faţa! Pentru toată lumea cu scaun la cap este evident de ce în Ucraina nu ştiu ce şi în Crimeea nu ştiu cum, numai pentru capsomanul ăsta şi liota lui de giboni, nu!

Prietenii lor – de regulă, sunt o echipă bine sudată „ideologic" – sunt de acord cu verdictul. Citind aberaţiile care împânzesc site-urile şi blogurile celor care nu sunt de partea lor, mai că le vine să-şi ia lumea în cap. Cu indivizi care se lasă conduşi de asemenea pseudoargumentaţii jenante, nu mai au nicio speranţă. Automat, războiul civil în Ucraina devine iminent, regiunea Doneţk va urma calea Crimeei, apoi lucrurile se vor extinde asupra Transnistriei şi a Republicii Moldova şi, stai liniştit, nu va mai fi decât un pas până vor ajunge ruşii la noi!

Publicitate

Şi-atunci să te ţii! D-aia, pentru a evita un asemenea deznodământ sumbru, ei recomandă, bine informaţi, pe facebook şi pe bloguri, dar de pe poziţii ireconciliabile cu cei din taberele vrăjmaşe ideologic, ca Băsescu & Co să ia aminte şi pentru binele naţional, să facă asta, nu cealaltă…

Aceste previziuni au exactitatea unor calcule matematice, evoluţia lor este imperturbabilă, iar factorii apăruţi inopinat, care ar putea da peste cap scenariul lor de bun simţ, sunt imediat integraţi acestuia sau adaptaţi, astfel încât rezultanta finală, oricare ar fi, să prezinte o imagine cât mai pesimistă şi tragică a situaţiei de facto din Balcani.

Cam asta e litania generală.

Ca să dau un singur exemplu, la un moment dat a avut un succes viral scrisoarea online a unuia, absolvent de liceu militar, care declara ritos că el nu vrea să meargă la război, de va fi să se pornească unul. Că mai bine îşi taie un picior, decât să se ducă acolo. La o adică, să se înscrie la răsbel copiii lui Voiculescu, Băsescu, Dragnea şi ai lui Ponta! Că ăia au huzurit, iar el nu are măcar un apartament. Şi munceşte de dimineaţa până seara.

După care alţii, educaţi în spiritul nobil al afilierii la înaltele sentimente faţă de neam şi glia strămoşească, s-au apucat să-l muştruluiască părinteşte pe acest dezertor avant-la-lettre, zicându-i că ţara asta, tinere, nu e beizadelelor, nici a politicienilor şi nici a corupţilor, ci este PATRIA celor care cred în ea, a celor care, prin muncă cinstită şi demnitate… şi brusc am adormit.

Publicitate

Vă întrebaţi, poate, ce e amuzant în treaba asta?

Păi, faptul că nimic nu s-a petrecut încă. Totul se desfăşoară în mintea unora care, din vari motive, îşi iau imaginaţia lor înfierbântată drept o realitate inevitabilă în viitorul apropiat. Ei se iau la harţă şi-şi dau scatoalce… habar nu am de ce, poate fiindcă le place să se ia mult în serios.

Şi asta e, n-am ce-i face, pe mine mereu m-au distrat indivizii ăştia, pentru că, la rece vorbind, cuvintele, exprimate la nivelul celor mai intransigente principii, nu au nicio valoare câtă vreme rămân simple declaraţii şi nu sunt obligate a fi confirmate prin acţiuni concrete. E ca şi cum X s-ar certa cu Y pe eterna provocare dacă „banii aduc sau nu fericirea". X susţine că Da, Y că Nu, dar niciunul nu are bani să-i arate celuilalt că are dreptate. Iar dacă unul va avea, indiferent de gradul de fericire pe care i-l va provoca posesia lor, îl va durea în cur de ce a susţinut în cadrul acelei dispute.

Lucrul care, consider, iese cel mai pregnant în evidenţă de pe urma acestei confruntări online este acela că, de fapt, adevăratul Putin se află aici, lângă noi, la job, în spatele ratelor şi al zilei de mâine. Celălalt, Putin de la Moscova, e o chestiune abstractă pe care maeştrii relaţiilor internaţionale de pe facebook îşi varsă nervii tocmai fiindcă e lipsit de forţa irezistibilă pe care o impune concretul. D-aia îl şi înjură. Fiindcă e comod şi, ca entitate palpabilă, pare extrem de ireal. Un fel de Godzilla.

Acum, ca să închei şi eu cu o previziune, voi susţine că, pe viitor, Rusia îşi va vedea inconştientă de ale ei, SUA de ale lor, la fel UE şi Albania şi Insulele Solomon, în vreme ce internauţii cu valenţe în zona high politics nu vor renunţa în ruptu' capului să consilieze gratuit, de pe wallu' lor, pe şefii de state, pe preşedinţele FMI, pe secretarii generali ai NATO şi ONU şi pe cine le va mai cădea lor cu tronc în ziua respectivă.

Mihnea Rudoiu a publicat romanele A toi, cuando tu no estas(Editura Humanitas, 2005), Micul Abelardy. Viaţa şi opera(Editura Cartea Românească, 2007) şi N-are momentan titlu (editura Curtea Veche, 2010). Recent, la editura Tracus Arte i-a apărut romanul Dear Darlin' Namor.