FYI.

This story is over 5 years old.

Știri

Ziua în care crimeenii s-au trezit în Rusia

Președintele rus Vladimir Putin a semnat un decret luni seară prin care recunoștea Crimeea drept stat suveran.

La o zi după ce 97 de procente dintre alegătorii crimeeni au votat să se alăture Rusiei în cadrul unui referendum pe care aproape tot restul lumii îl consideră ilegal, autoritățile peninsulei au declarat unilateral independența de Ucraina și au depus aplicația în Moscova pentru oficializarea anexării.

Luni, parlamentul crimeean a votat schimbarea numelui peninsulei în Republica Crimeea, adoptarea rublei rusești ca monedă oficială și mutarea ceasurilor locale cu două ore înainte pentru a le sincroniza cu Moscova. Ignorând pericolul sancțiunilor și condamnarea comunității internaționale, președintele rus Vladimir Putin a semnat un decret luni seară prin care recunoștea Crimeea drept stat suveran – și prin care accepta anexarea lui la federație.

Publicitate

„Declar prin acest decret ca Republica Crimeea, unde orașul Sevastopol are un status special, să fie recunoscută drept stat suveran și independent”, scria în document, conform presei ruse de stat.

Muncitorii n-au pierdut deloc vremea – au înlăturat imediat simbolurile ucrainiene de pe clădirile guvernamentale locale, după cum se vede în tweet-ul și videoclipul de mai jos.

Simbolurile ucrainene au fost înlăturate luni de pe clădirile publice crimeene, în urma referendumului pentru anexarea peninsulei la Rusia.

În doar câteva ore, UE și oficialii Statelor Unite au impus interdicții de călătorie și au înghețat bunurile oficialilor ruși care susțin mișcarea separatistă, declarând că sancțiunile sunt o dovadă că „acțiunile lor au consecințe”.

„Viitorul Ucrainei trebuie hotărât de poporul ucrainean”, a spus președintele Obama luni la o conferință de presă, în timpul căreia a anunțat măsurile. „Următoarele eventuale provocări nu vor reuși decât să izoleze și mai mult Rusia și să scadă importanța rolului său în lume.”

Președintele american Barack Obama a anunțat luni sancțiuni pentru oficialii ruși.

Dar în Crimeea, unde referendumul a fost sărbătorit cu artificii și dansuri, măsurile diplomatice n-au părut să strice petrecerea – cel puțin pentru majoritatea votanților care au ieșit în stradă pentru a susține secesiunea. În Sevastopol, această majoritate a ajuns la un improbabil procent de 123 la sută din populația orațului și a ridicat alte întrebări despre referendumul care deja era suspect.

Publicitate

Videoclipurile de mai jos îi arată pe oameni sărbătorind rezultatul votului din Simferopol duminică noapte și arzând un pașaport ucrainean.

Videoclipul încărcat pe Instagram de utilizatorul marquardtabc arată un om care arde un pașaport ucrainean în Simferopol.

„Potrivit autorităților ucrainene centrale și comunității internaționale, acest referendum e complet ilegal și reprezintă un act de separatism”, a spus corespondentul VICE News Simon Ostrovsky în ultimul raport de la fața locului. „Dar cred că oamenilor din Crimeea nu le pasă.”

Aici găsiți cel mai recent raport din Crimeea al reporterului VICE News Sion Ostrovsky.

VICE News a vorbit cu votanții care și-au depus votul în Simferopol, capitala regională a Crimeei.

„Timp de douăzeci de ani i-am spus soției mele 'De-aș trăi cât să apuc reunirea Crimeei cu Rusia'”, a spus un votant în vârstă. „Acum visul meu devine în sfârșit realitate.”

„Țara asta în care trăiesc să se ducă dracului”, a afirmat o femeie după ce tocmai votase pentru alăturarea la Rusia.

„Totul se va schimba”, a spus un alt votant cuprins de optimism ca mulți alți cetățeni de etnie rusă din Crimeea. „Asta sperăm.”

Dar cei care nu au fost de acord cu referendumul nu au fost de găsit în preajma secțiilor de votare – fie pentru că au boicotat votul, fie pentru că nici măcar nu au primit carnete de vot.

Guvernul central din Kiev le-a spus soldaților ucraineni din regiune să nu voteze. Iar tătarii peninsulei – o comunitate musulmană mare care a fost traumatizată de Uniunea sovietică – fie au ales să nu voteze, fie nici măcar n-au fost invitați să voteze.

Publicitate

„N-am primit niciun carnet de vot”, a declarat Murad Mamedov, rezident tătar al Simferopolului, pentru VICE News. „Dacă ne-ar fi trimis și nouă carnete, am fi mers la vot. Am fi votat a doua opțiune, pentru unitate cu Ucraina”, a adăugat el.

„Am fi continuat să avem relații cu Rusia ca întotdeauna”, a spus un alt tătar, Makhamad Sadykov. „Nu  era nevoie să ne invadeze.”

Votul din Crimeea a făcut valuri și în Ucraina, unde taberele opuse au asistat la desfășurarea evenimentelor din peninsula cu teamă – sau cu speranță – că rușii vor veni și peste ei.

În orașul ucrainean estic Kharkiv, unde două persoane au fost ucise și zeci de persoane au fost rănite în timpul weekendului, demonstranții pro-Rusia au protestat duminică, cerând un referendum.

Videoclipul de mai jos ilustrează marșul lor.

Demonstranții pro-Rusia din orașul estic Kharkiv vor propriul referendum.

În Donetsk, un alt oraș ucrainean estic, grupuri mari de protestatari pro-Rusia au ieșit în stradă. Săptămâna trecută, au atacat un grup de protestatari pașnici care cereau unitatea Ucrainei și au ucis trei dintre ei. Evenimentele din Crimeea i-au încurajat și mai mult pe separatițtii din Donetsk.

„Asta nici nu e, de fapt, Ucraina”, a declarat o femeie de acolo pentru VICE News. „Toți eram ruși până n-au dat pașapoarte ucrainene în 1992.”

Demostranții pro-Rusia din Donetsk au invadat și ocupat o clădire publică duminică, așa cum făcut de mai multe ori în ultimele săptămâni.

Publicitate

Videoclipul de mai jos arată asaltul.

Demonstranții pro-Rusia din Donetsl au invadat duminică biroul procurorului de stat.

„Acest referendum i-a încurajat pe alții care cer referendumuri în estul Ucrainei”, a spus Robert King, corespondentul nostru VICE din Donetsk. „Speră că Putin va veni să-i protejeze și toți cei cu care am vorbit abia așteaptă să facă parte din Rusia.”

„Ucrainenii care nu sunt de acord cu referendumul sunt foarte stresați”, a adăugat el.

King a spus că grupuri de cosaci au intrat luni în Donetsk, susținând că vin din Crimeea. „Populația din Crimeea a votat în unanimitate pentru alăturarea la Rusia”, i-a spus unul dintre ei.

„Vom vedea ce face Putin mâine, toată lumea se așteaptă ca Rusia să trimită trupe la graniță”,  a adăugat King. „Toată lumea are nervii întinși la maximum. Cine știe cum vor modifica următoarele zile viitorul țării.”

Urmăriți-o pe Alice pe Twitter: @alicesperi

Traducere: Oana Maria Zaharia